Gânduri mãrturisite - Doamnelor și Domnilor
Un ziarist englez „nu spui þine... persoanã însemnatã”, vorba lui Dandanache din „O scrisoare pierdutã” de Ion Luca Caragiale, zburând cu British Airways (cum se putea altfel), a observat cã pilotul nu se mai adreseazã cãlãtorilor cu „Ladies and Gentlemen” (Doamnelor și Domnilor) ca de obicei, și a avut curiozitatea sã se întrebe de ce?
Rãspunsul a fost dezarmant, British Airways a renunțat la expresia „Doamnelor și Domnilor” în anunțurile sale, în numele diversitãții și incluziunii, compania aerianã instruindu-și personalul sã foloseascã o formulã de adresare neutrã de gen, pentru a nu ofensa pe cine știe ce posesor de pronume inventat.
Întâmplarea îmi amintește de perioada de înainte de revoluție când începând a preda cursuri la facultate mã adresam studenților cu expresia „Doamnelor și Domnilor”. Unii m-au privit cu ochii mãriți, ca pe unul care nu prea știa pe ce lume trãiește, alții s-au mirat mai zgomotos de a ajuns la urechea conducerii, care m-a apostrofat, aș zice mai degrabã în mod prietenos.
Nefiind membru al partidului conducãtor din acea vreme n-am avut nimic de suferit, poate doar cã nu eram prea bine plasat pe lista pentru butelii sau apartamente. N-am auzit pe nimeni ca cineva sã fi fost pedepsit pentru cã nu folosea apelativul recomandat de partid – „tovarãș”. Așa cã eu unul voi continua sã mã adresez cu „Doamnelor și Domnilor”, lãsând la latitudinea domniilor voastre cãutarea apelativului potrivit pentru cei care nu se regãsesc în aceste categorii și pentru „tovarãșii” de drum ai acestora.
Cu alte cuvinte, interdicția de a folosi expresia „Doamnelor și Domnilor” este un abuz atât asupra libertãții de exprimare a pilotului cât și privind dreptul de a fi numit ”domn sau doamnã”, al celor care se considerã a face parte din aceste categorii. Sã observãm cã aceastã acțiune propagandisticã se potrivește cu societãțile pe care, pânã mai ieri, le numeam „totalitare”, pumnul în gurã, la figurat deocamdatã, fiind regula și nu excepția.
Pilotul ar fi stricat „imaginea” companiei adresându-se cu „Doamnelor și Domnilor”, goana dupã imagine încãlcând libertatea individualã. Nu au fost concediați angajații, chiar și în companiile private, pe timpul pandemiei, tot pentru imagine? Ca și oficialul verzilor care se deplaseazã cu avionul privat și cu limuzina pânã la câteva sute de metri de destinație, unde încalecã bicicleta (și aia electricã) și zâmbește camerelor de luat vederi, pentru imagine.
Datoritã mass-media, în special celei vizuale, vorba ceea „o fotografie face mai mult ca o mie de cuvinte”, specialiștii în imagine vin cu idei care mai de care mai caraghioase. De exemplu, sã nu mai afișezi prețurile produselor alimentare din spatele propagandistului pentru o viațã mai bunã pentru cã nu se potrivesc cu ideea promovatã, cam la fel cum se petreceau lucrurile și pe vremea „împușcatului”, când se legau perele în copac pentru cã pomii sfrijiți, fãrã fructe, nu dãdeau bine cu discursul privind depãșirea producției la hectar, tot pentru imagine.
„Aceeași Mãrie cu altã pãlãrie”, exemplele pot continua la nesfârșit, „circul mediatic” este preponderent în lumea de azi, știrile nu mai sunt legate de evenimente, ci de nevoia de a rãspândi propaganda. Cu cât mai mult circ cu atât mai puținã pâine este necesarã. Democrația în lumea occidentalã este în cãdere liberã, în timp ce aparent ne strãduim sã o introducem pe alte meleaguri, câte un pic, pic, pic pânã n-o mai rãmânea nimic. Dar cât de mare poate fi minciuna propagandisticã și cât de mult timp poate poporul fi mințit?
Rãspunsul la aceste întrebãri poate fi gãsit în citatul urmãtor atribuit lui Joseph Goebbels, deși nu existã o dovadã clarã în acest sens: „Dacã spui o minciunã suficient de mare și o repeți în continuare, oamenii vor ajunge în cele din urmã sã o creadã. Minciuna poate fi menținutã numai atâta timp cât statul poate proteja poporul de consecințele politice, economice și/sau militare ale minciunii. Prin urmare, devine extrem de important ca statul sã-și foloseascã toate puterile pentru a reprima disidența, pentru cã adevãrul este dușmanul de moarte al minciunii și, prin extensie, adevãrul este cel mai mare dușman al statului”.
Altfel spus, misiunea de a descoperi adevãrul nu este doar o profesiune de credințã ci o datorie fațã de societate, cu cât vor fi mai mulți cãutãtori și mãrturisitori ai adevãrului cu atât „minciuna va avea picioare mai scurte” și nu ne vom întoarce la o nouã „epocã de tristã amintire”, sau Doamne ferește, vom fi atrași în vreun conflict care nu este al nostru și din care nu vom avea nimic de câștigat.
Câtã dreptate avea Emil Cioran în „Pe culmile disperãrii” mãrturisind: „Sunt trãiri și obsesii cu care nu se poate viețui. Nu este atunci o salvare în a le mãrturisi?” și „conținuturile obiectivate își pierd actualitatea din conștiințã”, de unde și aceste „Gânduri mãrturisite”, vorba ceea „gura pãcãtosului adevãr grãiește”, dar mãcar pãcãtosul poate dormi liniștit.
Ioan Cojocariu
Septembrie 2023, Toronto, Canada
|
Ioan Cojocariu 9/11/2023 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.