Lumina sperantei nu se stinge
Vântul rece de noiembrie mă pătrunse în timp ce coboram alergând treptele spre centrul vechi al orașului Heidelberg, un oraș în care conform cântecului îți poți pierde inima, în cazul meu, chiar și basca roșie preferată, ridicată în aer de câte o rafală puternică. Mi-o trăsesem adânc peste urechile înghețate ce ascultau încă sunetele clopotelor. Era ora 12. Mă grăbisem spre cinematograful mic, ascuns pe strada principală. Gloriette
un mic chioșc cu fotolii vișinii, plușate, aflate la același nivel și în care așezându-mă lângă tine, dispărusem pe jumătate în spatele spectatorilor din fața mea. Te luasem de mână așteptând cu încordare începerea filmului anunțat în cadrul zilelor de cultură iudaică: Rabbi Wollf
Documentarul realizat de Britta Wauer, reia firul conversației începute în pelicula Der Himmel unter der Erde (Paradisul de sub pământ) realizat cu «rabinul cel mai ieșit din comun de pe întreg globul».
Născut în 1927 la Berlin, refugiat cu părinții la Amsterdam la vârsta de 6 ani și trăind din 1939 la Londra unde a si decedat in iulie 2020 -, William Wolff a dovedit o energie și o vitalitate molipsitoare prin zâmbetul dăruit celor din jur. Und wenn der Rabbi lacht, lachen alle Chassiden (Când rabinul zâmbește, zâmbesc toți enoriașii) spune un cântec, iar rabinul Wolff, fost reporter politic de renume al parlamentului britanic, devenit abia la 50 de ani, rabin, învățând și perfecționând la o vârstă înaintată limba rusă pentru a-și putea conduce comunitățile din Rostock și Schwerin care l-au angajat la vârsta de 75 de ani, ne zâmbește de pe pelicula ce rulează
La 89 de ani comunitatea l-a pensionat invocând ca motiv absența unui telefon mobil, ceea ce îl făcea greu de găsit între Londra, Ierusalim și Schwerin întristându-l o secundă. A găsit imediat o nouă preocupare, scriind, reîntors în Anglia, o carte.
Ții minte scena comemorării Nopții de Cristal la Schwerin? În discursul său, rabinul a mulțumit Germaniei, orașului Schwerin, pentru siguranța pe care o au astăzi evreii aici. Crezi că a fost naiv? Nu
Subliniind binele, a întărit latura pozitivă din oameni.
Ți-a plăcut și ție răspunsul lui la întrebarea referitoare la întâlnirile eventuale cu antisemiți la Rostock sau Schwerin? Zâmbetul lui, când ridică în slăvi avantajele vârstei și a auzului slăbit? Filmul a fost bine ales. Simbolul zilelor culturii iudaice a fost în acel an o menoră-smiley, tematica axându-se asupra prezentului și viitorului
se găsește sub semnul luminii asemeni sărbătorii ce se apropie.
Când îmi sosește prima felicitare de Hanuca de la un prieten drag, îmi pătrunde totodată prin ochii împăienjeniți ai timpului căldura amintirilor. Povestea ei mă poartă asemeni basmelor copilăriei, între vis și realitate, între istorie și prezent, între aspirațiile și realitatea vieții. O relatare ce reușește să îmbine vraja serilor luminate de flacăra lumânărilor, îmbibate de pacea ce coboară în brațe ocrotitoare, cu frumusețea festivității.
Nu știu cum te simți tu când îți sosesc gândurile bune cu ocazia acestei sărbători minunate care ne dăruiește miracolul renașterii speranței și al LUMINII...
Hag Urîm
Lumina spiritului
Lumina din noi
Lumina ce ne înconjoară
Eu însă mi-aș dori să mă pot ascunde în sfârleaza timpului. Mi-aș dori să mă rotesc pitită într-un titirez pe aceeași față de masă albă apretată, pe aceeași suprafață lustruită a mesei din lemn de nuc masiv pe care mă delectasem cu jocul fermecător, tradițional de Hanuca.
Uneori dorințele se împlinesc. În această seară, șansa este mare. Revăd un vis trăit cândva
Este iarnă. Luna lui Kislev. Afară ninge cu fulgi grei. Le simt mângâierea rece pe frunte, pe pleoape, pe buze
Mă rotesc tot mai încet ascunsă în această jucărie de lemn
Privesc fața surâzătoare a bunicului meu. A adus boabele de fasole din bucătărie. Mâini dragi, cunoscute, le separă, le numără și le împart. Mama așteaptă râzând. Este o jucătoare pasionată. Tot ce face primește amprenta firii ei pătimașe, vesele, iubitoare de muzică, flori, literatură
de viață
Lasă-mă să fac acum aceste piruete ascunsă în interiorul unui Dreidel, devenit simbolul unei aniversări aparte. Fiecare dintre noi are nevoie de suflul renăscător al încrederii în viitor. În frigul istoriei ne încălzim sufletul la lumina suavă dar totodată puternică a lumânărilor de Hanuca.
Viața este un DREIDEL. Ne cere mereu TOTUL. Nu se mulțumește cu JUMĂTATE. Trebuie să înțelegi că cine nu riscă nimic, nu primește nimic
NIMIC
Aud vocile pline de focul jocului: SHTEL! SHTEL! Încă nu ai dat tot ce poți. Acest îndemn îmi răsună în gând
pătrunde până la mine. Încet, încet mă trezesc. Rămân gânditoare în centrul rotativ
Ce m-a învățat acest joc? Ce m-a învățat visul meu ? Să îndrăznesc să intru în vârtejul vieții
să mă dăruiesc cu totul prezentului și neuitând trecutul să sper mereu în viitor. Să cred cu putere în reluarea miracolului sub semnul Luminii
în fericirea de a ne șopti reciproc: Hag Hanukkah Sameach!
--------------------------------
Julia Henriette KAKUCS
Heidelberg, Germania
|
Julia Henriette Kakucs 12/5/2021 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.