" Poetul, îngerul cuvintelor "
Poetul, îngerul cuvântului, adună în inima sa emoțiile lumii
Apoi varsă lacrimi de fericire sau tristețe
Poetul simte puterea lavei evadate din vulcanul inimii sale
Apoi stă treaz să prindă erupția cuvintelor
Înainte ca totul să se prefacă în cenușă
Poetul simte durerea ghilotinei fără să-i fie tăiat capul
Apoi încearcă să dăruiască lumii aripi de înger
Mângâiere, iubire și mai ales adevăr
Poetul defilează cu rănile înfășate în versuri
Fiindcă nu e un actor mascat la balul lumii
Poetul nu poate bea vinul din pocal de aur
Fără să fi trecut el ca via, prin arșiță și ploaie
Poetul nu poate înțelege un condamnat
Fără să fi fost el însuși prizonierul întemnițat al durerii
Poetul nu poate dărui scrisori de dragoste pe o tipsie de argint
Fără să fi căzut el învins din dragoste
Fără ca genunchii lui să cunoască pedeapsa și îndurarea
Poetul nu poate scrie despre iubiri, fără să fi fost îndrăgostit
Să piardă, să plîngă, să fie zdrobit
Poetul își dăruiește filonul inimii
Apoi defilează cu sufletul disperat sau îndulcit, gol sau plin
Bântuit de fantomele cuvintelor din noapte,
Poetul va bea otrava ca Romeo și Julieta
Încercând să-și adune sufletul spart ca o oglindă
Robit de frumusețea nălucilor din cuvinte
Nu întotdeauna va putea salva felinele pădurilor de pușca vânătorului
Poetul vă trăi iubiri ideale demult visate în versuri
Apoi va revarsa ce îi spune sufletul lui, în veșnicia versurilor
ÎN CĂUTAREA ÎNCEPUTULUI
O să mă retrag în mănăstirea inimii mele
Să ascult vocea lui Dumnezeu
Vocea liniștii, vocea frunzelor pădurii
Vreau să aștept în chilia inimii mele
Să asist la înflorirea portocalilor
Sa aud cum vor râde portocalele rotunjite copiind soarele
Să simt mirosul aromat de citrice
Să frământ coaja portocalei
Ce a adăpostit aromatele feliuțe de soare
Sufletul meu de copil va tresări la acest miros din iernile copilăriei
Când magic aveam acasă portocale,
Ajunse la noi călătorind din țările soarelui
Ce mister, să nu fi văzut niciodată copacul în floare, livada pârguită
Dar să îi simți dezmierdarea prin gust
Să trăiești finalul fără să știi începutul
De vei îndrăzni îți vei încropii povestea ta
Așa cum nu îl știm pe Dumnezeu la înfățișare
Doar îi simțim dragostea, nemărginirea, îmbrățișarea, iubirea
APOPLEXIE
Apoplexia lumii urlă, cucuveaua cânta
Mușcă ignorantă, lupii flămânzi se adună
Foamea sângeroasă drepturile-și cere
Sfâșierea surdă a învățat a geme
S-au inversat polii inimii
Nu se mai rotește pământul în jurul soarelui
E întuneric în conștiința noastră
Sufletul pământului înmulțește iască
E arșița în lanul umanității
Înțelenită dreptatea încurajează hoții
Gonesc flăcări de mustangi născuți din limbi de foc
Jarul povestește de Sheherezade
Herghelia de flăcări dansează cu voluptate
Ochii stau vrăjiți, privesc galopul
Jarul aprins în inimă vede frumosul
Neîmblânziți, viteji, neostoiți
Te cotropesc cu basme scrise din lemnul ars sfințit de foc
Sortit să îți fie ție vraja, ce noroc
Nici nu mai știi unde arde acest foc
În tine, în cer sau pe pământ
Ce vrajă e că simți și tu arzând
Nu mai poți dărui scoicii perla capturată
Poart-o cu misterul mării tainice
Nu poți da copacul tăiat pădurii înapoi
Mângâie-l cu dragoste topită
Nu poți dărui mielul înapoi mamei lui
Suferința despărțirii e deja trăită
Nu poți slobozi căprioara vânată poeniței ei
Nu învii trandafirul odată tăiat
Nu iei înapoi vorba aspră, nici biciul dat
Nu poți da timpul înapoi
Caută răstignirea și oțetul băut
Să reinvie viața suferinței îngenuncheate în duh.
CIRC
Lumea a devenit un circ
Gonim caii de pe carusel
Triumfând urcăm pe șaua lor
Îi călărim ficși, nici nu mișcăm
Ne amăgim că suntem una cu acest dans
În cercul de pe loc care se învârte
Ademeniți de falsul elixir, sorbit din cupe poleite,
Plătite scump cu truda unor sclavi acoperiți în stofe fine
Ne învârtim până amețim,
Ne ținem strâns de caii statuete
Simțim un vânt prielnic, sa fie doar mirajul învârtirii ?
Avem impresia că dominăm ceva,
Că într-un dans amețitor noi am intrat
Că suntem perfecți pe ringul liberului dansator,
Tânjind după aplauze de spectatori
Nici nu alegem muzica ce credem că ne gâdilă în urechi
Când coborâm nici nu vedem
Că fără de iertare, un paloș de călău ne așteaptă
VIAȚĂ
Viață, tigru flămând, sfâșii în carne vie, ești sângerând, numai sufletul tau știe
Lacrimi de narcise aduni, te îmbie acest parfum
Viața ca un deșert vast, se scurge viața în clepsidră
Caravană ești cu cămila însetată
Între cer și pământ întinzi aripile tale fragile
Vrei să înaintezi, să nu te pierzi
Sufletul evadează cu mustangii dorintelor
În vise în noaptea tăciunie
Viață, fântână adâncă plină cu elixir, mai lasă-mă să sorb odată
Viață, dans de vals, cucerire de arcuș pe coardă, suava melodie
te lași ademenit, furat, îmbrățișat
Viață, mușcătură otrăvitoare, știi dinainte că te doare,
tu nu vrei, dar te hipnotizează vipera amăgitoare, te muscă,
încet picură venin, simți un strop de ardoare
Nu știi când și cum ești ajuns pînă la gât în nisipuri mișcătoare
Aud harpe de îngeri, curge un soare topit,
Viață gust de cireașă coaptă
Sărutare sub lună plină, la bal regină, pregătește-ți condurii de dans
Viață vrăjitoare meșteșugită ce îmi dai o licoare sa sorb
Nu știu cît sînt dezmierdată, cît sunt mușcată
Oare eu zbor sau mă scufund ca o sirenă în oceanul îmbietor?
INIMA
Inima se formează ca o turturea albă care își caută perechea ei
Pulsează în ea un mister ce caută și așteaptă turtureaua pereche...
Timpul o transformă după zboruri în vultur îndrăzneț
După căderi înțelege să-și crească gheare, să se apere
În cele din urmă învață să se dueleze cu viața,
Să clocotească ca un vulcan
Într-atît să nu izbucnească să ardă pînă devine cenușă
Încet prădată se teme să fie
Nu mai e sigur nici jos, nici la înălțime
Nu mai ajunge că zboară
E nevoie de mai mult ca să vrăjească
În lumea asta nebună nu-și găsea turtureaua pereche ce căuta
Secretul în inima continuă să-i bată
Și pasărea tot aștepta....îi era și ei dor de ce a fost prima dată
O albă turturea nevinovată
DE-A V-AȚI ASCUNSELEA
Unde vă este ascunzătoarea voastră
Eu mă ascund în colțul inimii, între bătăile iubirii de pace, rugăciune
Mă mai ascund în foșnetul frunzelor
Vara mă ascund în soare
Tălpile mele jinduiesc nisipul care îmi spune povești aduse de mare
Mă mai ascund sub albastrul cerului
Sunt un nor cu aripi de înger
Mă ascund în picăturile ploii ce sărută pământul
Mă mai ascund între macii din lanuri
Și în nuferii de pe lac
În statuia cioplită
În lutul olarului frământat
În căldură cuptorului care coace pâine
Mă ascund în dăruirea genunchilor îndoiți în rugăciune
Între peștii marilor
Într-un șirag de perle
În vita de vie între ciorchini
În doina de jale ca un dulce suspin
În răcoarea fântânii apă
În dansul fulgilor de zăpadă
În aripa primăverii ce aduce fiecare reînviere
Carmen Cristina Oltean, Torornto
|
Carmen Cristina Oltean 10/27/2021 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.