Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romïżœnii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivïżœ 2024
Articole Arhivïżœ 2023
Articole Arhivïżœ 2022
Articole Arhivïżœ 2021
Articole Arhivïżœ 2020
Articole Arhivïżœ 2019
Articole Arhivïżœ 2018
Articole Arhivïżœ 2017
Articole Arhivïżœ 2016
Articole Arhivïżœ 2015
Articole Arhivïżœ 2014
Articole Arhivïżœ 2013
Articole Arhivïżœ 2012
Articole Arhivïżœ 2011
Articole Arhivïżœ 2010
Articole Arhivïżœ 2009
Articole Arhivïżœ 2008
Articole Arhivïżœ 2007
Articole Arhivïżœ 2006
Articole Arhivïżœ 2005
Articole Arhivïżœ 2004
Articole Arhivïżœ 2003
Articole Arhivïżœ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Din nou Octombrie

M-a acoperit pătura toamnei… Într-o lumină aurie, mă înfioară răcoarea vântului. Luna octombrie este frumoasă la noi. Copacii își împodobesc coroana rărită, compensând trecerea verii cu minunatele culori furate din comoara curcubeului de primăvară. Asemeni unor dive cochete, par să fie dominați de vanitatea de a-și încânta privitorii. Foșnesc în adierea vântului, aruncându-și pletele multicolore într-un areal pe care-l stăpânesc cu suveranitate. Obișnuiesc și astăzi, la fel ca și în timpul copilăriei mele, să mă plimb prin parcurile inundate de mormanele de frunze ce acoperă pământul umed al dimineții, răspândind mirosul ușor înțepător al descompunerii.

Ne-am întâlnit, din nou, în formația unui cvartet, în trenul electric, care ne duce spre Frankfurt am Main. Timpul ne trece așa mai repede. Țin minte că începusem conversația cu articolul ce-l citisem, în zori, despre experimentul mult criticat al înscenării operei „La Bohème” la Salzburg. Informația se dovedise a fi un impuls. Ne călăuzise șerpuind de la baletul modern – în care solistul scuipă într-un lighean și-și toarnă un acvariu plin de apă peste cap – până la compoziția lui John Cage, „As slow as possible/ Pe cât de încet posibil”.

Faptul că nu eram de aceeași părere înflăcărase conversația. Panta rhei, la fel că și muzica minimalistă, nu are prea mulți adepți. Ne trezisem din somnolență în timpul dezbaterii. Trecusem prin aeroport și, totodată, la evenimentele anunțate la sfârșitul săptămânii. Apropierea avioanelor ne amintise festivalul organizat anual cu ocazia zilei internaționale One Sky, one World. Regretasem că nu voi vedea multitudinea zmeielor, ce se vor ridica pe dealurile ce se înșiră pe valea Rinului. Nu se serbează festivalul lor în acest an. Știusem că nu voi fi nici la Berlin unde aveau loc în a doua duminică a lunii octombrie - într-unul din multitudinea parcurilor orașului - , minunatele serbări ale văzduhului. Se înălțaseră, spre abisul albastru, micuțele zmeie japoneze, alături de impresionante figuri transparente. Tot atunci se desfășura și Festivalul Luminilor. O parte a clădirilor, Domul, piața Potsdam și alte edificii importante erau illuminate în mod artistic.

Mă văd și acum plimbându-mă cu tine pe străzile fremătând de oamenii grăbiți ai serii. În partea de est a capitalei, într-o zonă greu accesibilă mult timp în trecutul apropiat, sunt mereu evenimente culturale încântătoare. Îmi amintesc cum am stat, pierdută în nemișcare, cu mâna ascunsă într-a ta, admirând turnul televiziunii ce-și schimba culoarea trecând prin toate nuanțele cuprinse între roșu și violet. Se transformase într-un cameleon uriaș, în mijlocul pieții Alexander, la un pas de minunatele muzee ale unei metropole pline de mișcare și viață, în care încă nu s-a instalat nici armonia arhitecturală și nici cea a mentalității locuitorilor ei.

Savuresem timpul liber… Toamna cu tine la Berlin a fost mereu plină de soarele întâlnirilor și al unui octombrie darnic. M-am reîntors în cotidian cu muzica conversațiilor în suflet și cu aroma pizzei italiene – făcute de un armean prietenos, care nu dorise să-și amintească de nici un fel de evenimente istorice – pe limbă.

Poate avea dreptate, îmi spun acum, ușor mirată de perspectiva nouă ce mi se dezvăluie. Se simte bine la Berlin, restaurantul îi aparține, clienții sunt internaționali… Tava cu fructe și cafeluța mi-o dăruise. Ce idilă perfectă…

Ascultasem însă, în mijlocul unei armonii iluzorice, știrile… Un băiat de 20 de ani a fost – în timp ce-mi degustam vinul roșu în pizzeria de care ți-am povestit – , la doar câteva străzi scurte de mine, atacat de șapte bărbați. Ziarele ne informaseră că nu a supraviețuit. Unele zmeie se prăbușesc și în ziua de One Sky, one World …
-----------------------------

Julia Henriette KAKUCS
Frankfurt, Germania









Julia Henriette Kakucs    10/18/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian