Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Un cărturar de excepție: Marian Barbu

Din generația lui Eugen Negrici, Marin Beșteliu, Mihai Duțescu, ilustrul critic și istoric literar Marian Barbu este unul din numele cele mai cunoscute ale Craiovei culturale. Personalitate complexă, ce s-a afirmat, deopotrivă, ca poet și prozator, criticul Marian Barbu ilustrează cu succes ceva din spiritul îndrăzneț și întreprinzător al unei provincii care a dat țării și lumii câteva personalități de primă mână.
Marian Barbu vede lumina zilei în lumea satului oltenesc, cu spiritul ei ironic și hâtru evocat de genialul Marin Sorescu. Criticul s-a născut într-o vrednică familie de țărani, la 29 septembrie 1939, la Milești, în județul Dolj. A studiat la Facultatea de Litere din București într-o perioadă nu prea fericită, pe care o evocă, cu farmec și cu un strop de tristețe, în paginile autobiografice intitulate În zigzag cu viața mea (2017). În ciuda dogmatismului ce domină epoca, scriitorul are, totuși, șansa de a se forma spiritualicește sub influența catalitică a unor mari dascăli, precum George Călinescu, Tudor Vianu, dar și a mai tânărului Al. Piru. Mai ales ultimul, revenit în lumea culturii după ce fusese îndepărtat cu brutalitate de la catedră, devine un model formativ, de critic ce nu-și cantonează cercetarea la o singură epocă literară, mișcându-se cu aceeași ușurință între literatura cronicarilor și cea a optzeciștilor. Pe Alexandru Piru, istoricul și criticul literar, Marian Barbu avea să-l întâlnească în redacția revistei Ramuri, dar și la Universitatea din Craiova.
Indiferent care a fost influența acestor mari spirite evocate mai sus, traiectoria intelectuală a criticului Marian Barbu e oarecum similară cu cea a dascălilor săi. Din păcate, anvergura sa intelectuală nu s-a putut dezvolta pe măsură într-o epocă specializată în marginalizarea valorilor. Așa se face că Marian Barbu va funcționa, până în 1989, ca simplu profesor de liceu. E adevărat, de sub aripa sa au ieșit o seamă de discipoli printre care se numără și câțiva scriitori de valoare. Cazul său reeditează, în fond, situația existențială a unui Eugen Lovinescu, și acesta un marginalizat, chiar dacă în alte condiții istorice.
În chip deloc paradoxal Marian Barbu debutează cu versuri, în 1968, în revista Argeș, susținut de Ion Caraion. Continuă să scrie poezie, dar și proză, după modelul ilustrului George Călinescu. E prezent cu un ciclu de versuri, Septembrie, fată tătară, în Caietul debutanților (1979), al Editurii „Albatros”. Dar această meschină procedură a timpului de a bloca debuturile individuale ale poeților îl va îndepărta, pentru o perioadă, de orizonturile poeziei proprii, zonă în care cenzura opera mai drastic decât în cea a criticii și istoriei literare. E direcția în care energiile tânărului cercetător se vor îndrepta cu sporită atenție. Va debuta editorial cu volumul Romanul de mistere în literatura română (1981), ce avea să atragă atenția criticii asupra sa, atât de severul Mircea Zaciu calificând volumul ca fiind o cercetare sistematică, exhaustivă a romanului negru sau de mistere.
Deși s-a impus, mai ales în ultima perioadă, prin comentarii, eseuri și studii ce vizează opera unor autori contemporani, criticul și istoricul literar Marian Barbu a debutat în domeniul literelor printr-o carte incitantă, dedicată prozei de mistere a secolului al XIX-lea. Afirmat el însuși ca prozator, ca romancier, ca autor de proză scurtă și povestiri pentru copii, prolificul cercetător craiovean și-a dăruit o bună parte din energiile sale cercetării unor Aspecte ale romanului românesc contemporan, o lucrare masivă (în două volume) cu acest titlu, impunătoare prin erudiție și competenta stăpânire a unui spațiu vast al literaturii noastre, văzând lumina tiparului în 1993 și 1995. Interesul criticului vizează nu doar romancierii de primă mână ai actualității (Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Ion Lăncrănjan, Paul Anghel, Marin Preda, Augustin Buzura, George Bălăiță, Octavian Paler, I.M. Sadoveanu, Mihail Sadoveanu, V. Voiculescu, Ion D. Sîrbu etc.), ci și opera unor scriitori români din exil, cum ar fi Constantin Virgil Gheorghiu, Mircea Eliade, Petru Dumitriu, Vintilă Horia, cea a basarabeanului Ion Druță sau a părintelui „paradoxismului”, Florentin Smarandache, originalul matematician refugiat în Statele Unite și într-un gen de literatură insolită.
Pasiunea pentru arhive și pentru domeniul valorificării moștenirii literare nu e prezentă doar în volumul său de debut, ci și în prodigioasa activitate de autor de antologii, de lucrări didactice, de prefațator și de competent îngrijitor de ediții. Printre autorii antologați, editați și comentați de Marian Barbu se numără Ioan M. Bujoreanu (cu insolitul roman Mistere din București), Hortensia Papadat-Bengescu, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, Barbu Delavrancea, Sergiu Dan, Romulus Dianu, Traian Demetrescu, dar și numeroși autori contemporani, diverși ca valoare și preocupări. Scrie nenumărate prefețe și postfețe, la autori de toate calibrele, alcătuiește antologii, îngrijește ediții, cu o lăudabilă energie și competență. Nu în ultimul rând, își continuă activitatea de autor de scrieri didactice, printre altele redactând (în colaborare) o monografie a Liceului „Frații Buzești” (1997) sau o merituoasă Metodică (a) predării limbii și literaturii române (2003). Sunt amănunte ce ilustrează vastele preocupări ale neobositului autor.
Contextul socio-politic actual, dominat de o presă ce accentuează programatic zvonuri despre crime, divorțuri, droguri, șomaj, corupție, ca și graba cu care încercăm să ne adaptăm din mers la diversele provocări ale integrării în structurile unei Europe unite, îl îndeamnă pe cercetător să procedeze el însuși la o recitire și reeditare a volumului său Romanul de mistere în literatura română, apărut în 1981. La origine teză de doctorat, studiul apărut la Editura „Scrisul Românesc” (Craiova, 2003) e o lectură instructivă nu numai pentru cercetătorii trecutului literaturii noastre, ci și pentru toți cei interesați de o istorie a mentalităților, a civilizației noastre, cu tentativele succesive de sincronizare cu Occidentul. Erudita teză a lui Marian Barbu pune în lumină nu doar eforturile scriitorilor români din secolul al XIX-lea la rigorile unui gen romanesc la modă, ci și de atașare din convingere la spiritul european. Scriitorii noștri din acea perioadă n-au preluat superficial teze, motive și idei din uzina de foiletoane și cărți a lui Eugene Sue, ci le-au adaptat creator la realitățile autohtone de atunci.
Lucrarea lui Marian Barbu demonstrează convingător modul în care, într-un context socio-politic dominat de eforturile de modernizare ale țării, scriitorii români de mistere au contribuit la apariția romanului românesc modem, la diversificarea lui tipologică.
Ivite în Franța secolului al XIX-lea, „misterele” constituie modele ale romanului românesc de la începuturile sale. Din acest motiv, cercetătorul analizează metodic, în capitolul „Delimitări”, influența pe care a avut-o școala gotică asupra romanului francez. Marian Barbu relevă, de pildă, faptul că un roman ca Melmoth rătăcitorul (1820), o capodoperă a genului, a pus în circulație trei teme cu o răspândire universală: cea a pactului cu diavolul (Faust), a Jidovului rătăcitor și a Olandezului zburător. Fantasticul și teroarea sunt ingrediente ce intră obligatoriu în compoziția romanului gotic, fiind preluate și de romanul de mistere. Elementele „de șoc” se prelungesc în romanul francez demistere din proza americanului E. A. Poe, care se bucură de traducerea reputatului Charles Baudelaire. După cum subliniază cu pertinență cercetătorul craiovean, romanul de mistere francez este prin excelență romantic, dar anticipează, prin numeroase elemente, mișcarea realistă și chiar romanul naturalist. Acest gen de roman se încadrează subiectivismului romantic, prin multiplicarea vizibilă a eului creator al artistului (p. 25).
Departe de a-și restrânge aria cercetării doar la zona franceză, Marian Barbu întreprinde o sinteză a premiselor europene care au stimulat apariția acestui gen în literatura română. Romanele de mistere, mai ales cele ale celebrului Eugene Sue, în traducere sau în original, vor avea o influență masivă asupra scrierilor lui I. M. Bujoreanu, G. Baronzi, Al. Pelimon, Th. A. Myller, Theohar Alexi, ALI. Alexandrescu. Deși unele din aceste nume sunt azi prea puțin cunoscute, romanul de mistere se confundă la noi cu „tendințele de început ale realismului”. Traduceri din Eugene Sue apar în marile ziare de la sfârșitul veacului, alimentând setea de senzațional și nevoia de deconectare a unui public destul de restrâns.
Despre circulația operelor lui Sue în spațiul românesc vorbesc și cataloagele cabinetelor de lectură, o formă incipientă de dezvoltare a bibliotecilor publice de mai târziu.Romanul propriu-zis apare la noi abia după 1850, criticul punând sub lupă chiar dezvoltarea noțiunii de roman, gen literar despre care nici Asachi, nici Eliade nu aveau puncte de vedere comune. Această derută terminologică e prezentă și în cazul lui Al. Pelimon, care-și intitulează o poveste picarescă (Hoții și hagiul, din 1853) drept „roman istoric”.
Copilăria romanului românesc găsește în Marian Barbu un cititor pasionat, care-și duce investigația în zone dintre cele mai obscure, puțin sau deloc cercetate până acum. Pe lângă romanele de mistere ce respectă regulile genului apărute sub semnăturile lui I. M. Bujoreanu, Al. Pelimon, G. Baronzi și alții se dezvoltă și scrieri ale unor „false mistere”, domeniu ilustrat de N.T. Orășanu, Toma Drăgulinescu, Gr. H. Grandea. Compozițiile narative din secolul al XIX-lea se contaminează de tehnicile și procedeele romanului de mistere.
Tehnica misterelor e descoperită de Marian Barbu și în romanele istorice, în unele ce descriu figurile unor domnitori, precum Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Petru Rareș, Matei Vodă, Aron Vodă. După o relativă înflorire a speciei, romanul de mistere se va degrada în romanele haiducești ale lui N. D. Popescu (Nedea), în scrierile mizând pe senzațional și crimă ale lui N. Rădulescu-Niger, Ilie Ighel, Th. M. Stoenescu sau Panait Macri. Criticul subliniază faptul că în literatura noastră, „misterele” au avut meritul de a fi dezvoltat anumite teme sociale, de a fi introdus măștile, finalitatea, utopia, umorul, limbajul popular, pregătind terenul pentru apariția marilor creații romanești ale lui N. Filimon, Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu, Mateiu I. Caragiale.
Dezvoltând gustul pentru lectură al unui public naiv, romanul de mistere s-a dezvoltat la noi ca o structură cu particularități germinative pentru literatura de mai târziu.
Unică în felul ei, lucrarea lui Marian Barbu este un reper obligatoriu pentru cei care urmăresc metamorfozele romanului românesc. De altfel, pasionatul cercetător urmărește prelungirile acestui gen până în epoca contemporană.E interesant de semnalat că Marian Barbu adaugă în această ediție și un capitol absent la prima sa apariție, cea din 1981. Intitulat Implicații ale romanului de mistere în câteva proze ale secolului al XX-lea, studiul demonstrează convingător că acest gen și-a prelungit planurile paralele, cu implicația lor socială, cu identitatea dublă a personajului, a caracterelor puternice, cu lungile așteptări și coincidențelor neașteptate etc., până la Mateiu I. Caragiale și G.M. Vlădescu, iar mai apropiat de noi, până la Eugen Barbu și George Călinescu.
Numeroase creații romanești ale epocii moderne mai păstrează, cu știință sau involuntar, convenții tipice romanului de mistere. Periferia, mediu predilect al acestora, se va regăsi și în operele moderne ale lui Mateiu Caragiale, Felix Aderca, Carol Ardeleanu, G.M. Zamfirescu și Eugen Barbu. Cenzura vremii a respins acest fragment al eruditului studiu pe motiv că „misterele” nu erau de actualitate.
La o lectură atentă, constatăm că apariția volumului e cu atât mai binevenită, cu cât unele din convențiile romanelor de mistere, descrise de Marian Barbu cu atâta competență, sunt de descoperit în convulsiva presă de azi, în unele emisiuni de televiziune ce mizează exclusiv pe exploatarea derizoriului și grotescului, pe senzațional, pe explorarea periferiei, a crimei și mahalagismului.
Desigur, vasta operă de cercetător a lui Marian Barbu nu se limitează doar la această lucrare asupra căreia am stăruit mai sus. Alături de cele două volume dedicate romanului românesc contemporan, publică o temeinică lucrare intitulată Simbolistica poeziei lui Ion Barbu (Craiova, 1997) scrisă în colaborare cu Simona Barbu. Criticul se desfășoară în volume precum Reexaminări critice (Craiova, 1997), Trăind printre cărți (o serie de șase volume, apărute la Petroșani și Craiova, editate în perioada 2001-2012). Interesat de impactul ideologiei comuniste asupra literaturii și de ravagiile limbajului de lemn, Marian Barbu publică un studiu intitulat Ipostaze și metastaze ale discursului oficial (Craiova, Editura „Sitech”, 2000).
Altădată, radiografiază, cu eleganță, metamorfozele genului epistolar într-o perioadă în care acest gen al „literaturii de frontieră” e pe cale de dispariție, fiind înlocuit cu erzațurile SMS-ului sau ale e-mailului dominator. Ne referim desigur la masiva culegere Amurgul zeilor... olografi (Craiova, Editura „Sitech”, 2011), volum ce cuprinde corespondența primită de critic de la diverși confrați, fiind prevăzut cu o vastă, savantă prefață lămuritoare. Nu mai puțin erudit se dovedește volumul intitulat La Lilieci - 6 cărți în căutarea lui Marin Sorescu (Editura „Sitech”, Craiova, 2009).
Criticul se dovedește aici nu numai un profund cunoscător al operei lui Marin Sorescu, ci și un pasionat de arheologia limbajului său. După cum s-a remarcat, cartea e primul studiu al poeziei soresciene din perspectivă dialectologică.
De la Marin Sorescu, poet cu vocația universalității, criticul nu ezită să treacă la radiografierea operei unor scriitori străini, în volume masive precum Universalia ... (Editura „Sitech”, Craiova, 2010), o carte despre scrieri din literaturile lumii (cum se precizează în subtitlu) ce dovedește, încă o dată, puterea de sinteză a criticului, vasta sa erudiție, finețea analizelor pe text.
Aceste cărți se suprapun cu migrările permanente ale criticului spre Statele Unite și Canada, ca „bursier de familie” ce-și vizitează copiii și nepoții. Descoperă aici nu numai ceea ce Victor Hugo numea „arta de a fi bunic”, dar și vastele biblioteci ale Lumii Noi. Recent, criticul se întoarce având, în calele corabiei sale de cărturar, o nouă, remarcabilă carte dedicată lui Mircea Eliade, ce adâncește preocupările pentru literatura scrisă de autorii români din exil. Volumul intitulat Mircea Eliade subiect logic și gramatical (comentarii critice), apărut la Editura „Sitech”, Craiova, 2013, pornește de la ingenioasa Crestomație alcătuită de regretatul poet Gabriel Stănescu, Mircea Eliade în conștiința contemporanilor săi din exil. Este o examinare „aplicată și transparentă”, după cum subliniază Marian Barbu însuși, ce se constituie într-un reper fundamental pentru oricine ar ambiționa să studieze opera acestui scriitor a cărui „unicitate” constă mai ales în „neîntrerupta dârzenie de a-și păstra neatinsă comoara limbii române”.
Aceste pelerinaje în spațiul Lumii Noi lasă urme adânci în creația lui Marian Barbu, care se îmbogățește acum cu inedite volume de poezie, precum Oglinzile din Chicago (Editura „Sitech”, Craiova, 2006) sau Poeme americane (Editura „Sitech”, Craiova, 2010).Sunt volume ce dovedesc că inspirația poetului nu a secat, ci sa acumulat în adâncurile ființei, izbucnind periodic, asemenea unor gheizere, și comunicându-ne ceva din preaplinul sufletesc ce nu putea fi tradus altfel decât cu sunetele lirei lui Orfeu.
Am desfigura, desigur, efigia scriitorului complex care e Marian Barbu dacă nu am aminti și volumele sale de proză scurtă (Fuga de sub model, 2002), povestirile pentru copii (Brazii din Poiana Soarelui, 1998) sau romanele sale (Orașul la ora amintirilor, 1984; Câmpia nu este singură, 1986; Aproapele nostru trădează, 1992; Colonelul de la Ghiol, 1996), în care prozatorul oscilează între tehnicile romanului sud-american, combinarea ingenioasă a realismului cu fantasticul, a viziunile onirice cu realismul sau cu procedeele narative ale romanului postmodern.
În toate aceste volume de proză sau de poezie, Marian Barbu reușește să fie autentic și viu, depășind condiția criticilor ce scriu doar pentru a ilustra tehnici sau a reedita clișee întâlnite în operele studiate de ei.
Aceste grăbite însemnări despre opera vastă a scriitorului Marian Barbu nu intenționează deloc a se constitui ca un medalion sau ca o fișă sintetică de dicționar. Căci scriitorul craiovean e, la cei 82 de ani pe care-i aniversează, autorul unei opere vaste, cu nenumărate, labirintice ramificații, ce nu se lasă descoperite cu ușurință.
La vârsta deplinei maturități, Marian Barbu e departe de a-și fi spus ultimul cuvânt, energia sa fiind încă vie, inepuizabilă. Poate că numeroșii săi discipoli lucrează, de pe acum, la monografii sau teze de doctorat menite să descifreze o viață pilduitoare de cărturar, o operă exemplară, cu o construcție solidă prin toate încheieturile ei.
Aceste rânduri se doresc doar o sinceră închinare de inimă pentru unul din cei mai valoroși cărturari ai Olteniei, scriitor complex, critic și istoric literar erudit, figură de prima mână a culturii naționale.

La mulți, fericiți ani, stimate domnule Profesor!


Ion Cristofor
conexiuniculturale.com




Ion Cristofor     10/13/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian