Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2021
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Miniaturi - Ceașca de cafea

Ca din senin în plin octombrie a început să plouă ca vara, cu picuri mari, nerăbdători. Un singur nor greu apărut nu se știe de unde în spatele casei, de cealaltă parte a străzii, soare. Mă refugiez în grabă în casă, uitând pe masa din curte ceașca de cafea. Mă uit ca printre lacrimi, fără să pot face vreun gest, la cana mea favorită din care sar zgunțiuri fine de zaț sub loviturile ploii. Mă gândesc că s-ar putea răsturna, că s-ar putea sparge, că ar putea pur și simplu dispărea și odată cu ea tot viitorul meu… trecut.

Ca atunci demult, în copilăria mea, când am scăpat neîndemânatică ceașca preferată a mamei…

Mă învârteam ca de obicei prin bucătăria mică și înghesuită printre picioarele mamei și ale prietenei ei venite în vizită la o cafea, o țigară și o poveste. Simt încă mirosul de cafea fiartă în ibric și lăsată să se așeze, acoperită cu o mică farfurioară să își păstreze aroma. Mirosul de tutun, fumul tot mai pregnant al țigărilor aprinse una după cealaltă. Mă foiam pe scăunelul meu așteptând momentul în care terminau de băut cafeaua, roteau cănile până ce mâzga rămășitei de cafea acoperea pereții cupei, le răsturnau pe farfurioare așteptând ca destinul negru să se lipească de poțelanul alb. Începea apoi o fascinantă exegeză semiotică a fiecărei forme ce pre-zicea viitorul. Amândouă căutau de fiecare dată un singur lucru, de fapt, ‘fericirea’ copiilor lor. De data aceasta ”citeau” fără echivoc în cana mamei marele meu succes urmat de o mare tristețe... Curioasă de acest film al propriei vieți smulg cana din mâna mamei, o scap, evident, ciobind-o exact în dreptul succesului, lăsând intactă doar partea tristeții.

Și uite așa fiecare viitor devine trecut.

Nu am dat în mania ghicitului în cafea, dar am și eu micile mele superstiții. Îmi dau seama acum, examinând în gând dulăpiorul meu cu cești, că cea abandonată în curte e singura pe care mi-am cumpărat-o eu însămi. Ceramică grea, cu deschizătura superioară ușor prea largă, dar pictată în culori îndrăznețe și halucinante romburi concentrice, bună mai mult pentru un cappuccino decât pentru cafeaua neagră, amară, înecată în lapte cum o beau eu. Dar mă recunosc în neadecvarea ei și poate incongruența aceasta mi-o face favorită, chiar dacă nu cea mai dragă… Cele dragi sunt toate celelalte, și s-au adunat câteva, cadourile prietenelor mele, unicate ca fiecare prietenie în parte. Aleg recunoscătoare, în fiecare dimineață o altă cană, gândindu-mă că peste zi aș avea nevoie de suportul personal al prietenelor mele… creativitate, curaj, eficiență, inteligență, calm, entuziasm, iubire… pre-determinând parcă propria mea stare. Când nu izbutesc, îmi spun că n-am fost în stare să primesc darul de-adevăratelea și nicidecum că personalitatea și calitățile lor nu sunt transmisibile prin simpla strângere în palme a ceștii calde.

Prietenia (lor) e aburul parfumat și revitalizant al cafelei mele de fiecare zi, e adicția însăși.

Nu sunt ce s-ar numi o mare cafegioaică, nu am rafinamentul cunoscătorilor, nici sofisticăreala combinațiilor moderne (à la Starbucks), sunt prinsă însă în chingile nevoii zilnice de cofeină și mă (auto)educ (cu ajutorul cafelelor cumpărate de la o mică firmă locală) să ”evoluez” de la natură la cultură, de la dependența fiziologică la plăcerea delicată a simțurilor. Știu însă că nu voi fi vreodată în stare să dau pe gât extracția ultimă a savorii bobului de cafea, esența pură concentrată într-un espresso. Îi admir însă caimacul auriu și parfumul înviorător, dar în primul rând ador miniaturalele-i cești. ‘El tazzinin’. Nu e incredibil că numele celui ce a dus la perfecțiune micile cești, Luigi Tazzini, e diminutivul italianului „tazza” (ceașcă)? Ludice coincidențe, ca o joacă a sorții. Tot așa cum îmi pare amuzant să văd oameni în toată firea ținând cu degete mari ceștile de jucărie, sorbind dintr-o înghițitură și fără răgazul conversației stropul de cafea. Ori mie îmi plac confortul, tihna de poveste...

În cea mai deplină solitudine, nu îmi beau, totuși, niciodată cafeaua singură.

Răsfoind știrile zilei, trăncănind pe skype cu cei dragi, citind mesajele prietenelor mele de peste mări și țări, ori doar de la o aruncătură de băț. Sâmbătă dimineață cu A. în colțul nostru din fața ferestrei povestind animat, râzând sau înțelegându-ne în tăcere gândurile, melancoliile, îngrijorările uneori adânci ca negura licorii din fața noastră. Grădina fără pereche a doamnei G, ceștile ei de porțelan fin, de formă perfectă cu mijlocul ușor rotunjit și deschizătura superioară evazată, cu modele florale, cornulețele de vanilie sau budinca de mango, căldura neasemuitului sentiment de a fi ca ”la mama acasă”. ‘Sympozium Café’ cu B., prima mea prietenă canadiancă (deși ea bea Earl Grey cu lapte), unde ne uită timpul cu orele povestind și re-povestind, încărcându-mă de frumusețea sufletului ei pentru un an… Sau pierdută în vise cu ochii deschiși, în planuri, în amintiri, în...

Recuperez nevătămată ceașca din curte, plină ochi de apa cerului, doar urmele viitorului meu sunt împrăștiate peste tot, indescifrabile, exact așa cum trebuie să fie, spălate de ploi, uscate de soare, acoperite multicolor de frunzele căzânde ale toamnei.

Lăcrămioara Varga Oprea , Toronto





Lăcrămioara Varga Oprea     10/12/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian