Marin Sorescu ( 1936 - 2021)
Motto:
Țelurile sunt prea mărețe
Eu sunt mic, uitat, nebăgat în seamă
Ce însemn eu pentru voi?
Eu nu sunt decât poporul român
Nu contați pe mine!
(Eu,neabătutul)
Bulzești este un sat acolo în preajma Craiovei, Craiova aceea pe care Marin o va vedea mai întâi din car, Craiova aceea unde i se deschid porțile cunoașterii și de unde pășește în lume.
Bulzești este satul în care Marin Sorescu s-a născut în ziua de 29 februarie 1936 și care îi va marca scrierea înconjurându-l fără șansă de scăpare cu minunățiile spațiului cenzurat de greutatea timpului așezat peste el și peste oamenii lui.
Pare ocazional ceea ce spun?
Nu tocmai pentru că nu vorbesc despre orice Mărin ivit din pământul Olteniei, ci de dramaturgul, prozatorul, și - mai ales - poetul stampă incontestabilă a talentului românesc, Marin Sorescu.
Zice poetul:
Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Și cu ce fel de salivă
Ai amestecat și-ai frământat huma-mi (Ceva ca rugăciunea)
însumând în această întrebare poetică conștiința valorică dar și neliniștea zbaterilor, îndoielilor, speranțelor, chiar a deziluziilor care ar putea însemna creatorul.
În 1962 George Călinescu îl semnalează ca poet la Contemporanul și debutează în volum în 1964 cu parodiile Singur printre poeți demonstrând o anume abilitate a cuvântului, o uitătură piezișă către ceilalți, o înțelegere șugubeață a poeziei către care se înclină cu respect.
De aci și până când Un fir de păianjen
Atârnă de tavan...scara la cer Sorescu scrie mânat de un simț al necesarului, necesarul acela sufletesc, lucid, subliminal și vital chiar:
Dacă aș avea mijloace, n-aș face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcție grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescărușii mai lași. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea așeza acolo din când în când. Și să zică așa, gândindu-se la mine: N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea. M-am gândit bine, lucrul acesta l-aș face cu dragă inimă. Ar fi ca un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.(mărturii)
Banca lui de lemn se cheamă poezie, teatru, romane, studii critice și esseuri și noi n-avem decat să-l ascultăm și să ne așezăm cu capul în mâini în mijlocul sufletului.
Am găsit la Nicolae Manolescu o interesantă expunere a talentului esseistic al lui Sorescu mai puțin cunoscut nespecialiștilor și ceea ce mi-a reținut atenția este nu numai profunzimea observației critică și obiectivă dar și acea savuros poetică interpretare pe care Sorescu o dă subiectului abordat.
Citează Manolescu: ...ciobanul din Miorița are un discurs hamletian, o pompă monstruoasă atîrnă deasupra lumii urmuziene, Vasile Voiculescu este un Fra Angelico mirean al poeziei române". ori Ștefan Bănulescu pune o distanță de-o fugă de dropie între el și indiscreția lumii"... oprindu-mă numai asupra câtorva dintre aceste subtile, pline de tâlc metaforic imagini pe care Sorescu le elaborează gândind dar mai ales simțind.
A avut o viață ușoară, a avut o viață grea poetul acesta ținut undeva parcă la păstrare? Intrebare cumva inutilă pentru că fie că este privit cu suspiciunea observatorului contaminat de meandrele istoriei fie că este receptat ca un talent de înaltă ținută, recunoscut ca o culme a literaturii romăne, arabescurile vieții ridică sprâncenele a nedumerire și chiar îndoială: a scris atunci nu l-au interzis, s-a plimbat în lume, a fost redactorul șef al revistei Ramuri nu o foaie oarecare a fost chiar ministru, chiar dacă numai pentru 24 de ore și ce altele or mai fi fost...dar... este un poet ca nimeni altul, cel care scrie mult, dar mai ales La Lilieci :
Ieșirea în lume este la poartă, duminica,
Aici curg veștile ca pe câmpul de luptă,
Afli ce-a mai făcut lupul și ce-a visat
Țața Anica.- poezia modernă și post modernistă fiindu-i mai mult decât datoare:
- a scris Shakespeare portret metaforic al Bardului care a creat lumea in sapte zile... si la care englezii și nu numai ei au rămas interziși, a scris teatru - Setea Muntelui de Sare trilogie în care se înscriu Iona, Paracliserul și Matca proiecție politico-parabolică(cum am citit undeva) a lumii in care omul se mișcă încorsetat (doar ca să fiu elegantă în exprimare nu zic înlănțuit, sugrumat) a scris comedii - care nu-s deloc mai prejos decât ale geniului caragelian, ca Răcealasau Vărul Shakespeare ( pe care fie vorba între noi l-a iubit la disperare)...a scris, a scris, a scris... până în acea rece zi de decembrie (8- 1996) când află că i se trimite scara spre cer și zice:
- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâș! Pâș!
Pe urmă poate n-ar mai fi de nimic de spus decât ceea ce l-a marcat iremediabil:
Circulați numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor! (Muntele)
Maria Cecilia Nicu / Toronto - feb 2021
|
Maria Cecilia Nicu 2/24/2021 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.