Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poetul Adrian Erbiceanu din Montreal, condei al poeziei românești contemporane

Limba română, poezia sufletului meu - astfel voi începe prin a-l defini pe poetul român Adrian Erbiceanu, ambasador pe meleaguri canadiene al versului românesc, președinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebéc - ASLRQ, asociație care menține treaz spiritul de simțire românească, pentru toți românii din diaspora.

Dacă pentru unii este „un șlefuitor de cuvinte”, pentru literatura română este un poet autentic, printre cei mai apreciați, un promotor al culturii românești, un păstrător al tradițiilor românești trecute prin simțirea sa lăuntrică de a se raporta la filosofia populară românească, așa precum reiese și din Tinerețe fără bătrânețe - povestire în versuri după un basm de Petre Ispirescu. Departe de locurile natale, poetul rămâne cu sufletul alături de pământul ce i-a modelat menirea și creează o punte peste ocean, pentru ca fibra noastră națională să nu piară.

Volumul de față, dedicat timpului scurs și generos folosit, cuprinde ofrande literare scrise despre cărțile sale, precum și cronici literare făcute creațiilor altor autori. Anii constituie liniile unui răboj între care se întinde, atât cât este de bogată și de luminoasă, viața fiecăruia. Răbojul nu pune hotar la toate, dar le înțelepțește în timp. Timpul, o imagine a eternității - cum ar spune Platon, dăruiește în fiecare clipă momente unice. Nu vârsta contează! Intensitatea trăirilor reflectată în faptele noastre este cea care edifică. Omul are două vârste: una cronologică și una a împlinirilor.

Ce simte astăzi Adrian Erbiceanu, la cele optzeci de primăveri? Frumusețea vieții, iubirea, bogăția strânsă în file de pateric? Citând din Rabindranath Tagore: „la orice vârstă, omul este o ființă care se hrănește cu povești. De aceea, avuția povestirilor, pe care au strâns-o oamenii pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol, fie în vorbă, fie și în scris, a depășit celelalte avuții omenești”.
Vârsta cronologică a lui Adrian Erbiceanu o vedem din nota biografică prezentată la începutul acestui volum... și se pare că n-a fost un parcurs tocmai ușor. De multe ori trecând peste chemarea sufletului, cea mai mare parte a vieții o dedicăm pentru ceea ce este necesar supraviețuirii.

Așadar, pentru Adrian Erbiceanu, vârsta împlinirilor interioare a venit mai târziu. Viața pământească, atunci când cunoașterea noastră este imperfectă, este comparată cu copilăria, în timp ce perioada maturității este comparată cu aceea a vieții veșnice. Dar de n-ai avea dragoste, nu ești nimic. „Dragostea nu va pieri niciodată.” - 1 Corinteni 13.8-13
Adrian Erbiceanu s-a născut pe data de 6 ianuarie 1941, la Bucureşti. La bunicii din partea mamei, în oraşul Roman, îşi petrece cele mai frumoase momente ale copilăriei.

Conjuncturile vieţii îl determină să urmeze cursurile Liceului Militar Dimitrie Cantemir din localitatea Breaza; urmează apoi studii militare superioare în localităţile Sibiu şi Piteşti (1959-1962). Este repartizat, cu gradul de locotenent, în garnizoana Vânju Mare (1962). În urma evenimentelor din Cehoslovacia (1968), este relocat la Bucureşti. În anul 1970 absolvă cursurile Institutului Pedagogic din Bucureşti, Facultatea de Filologie, Limba şi literatura română.
Deţine funcţia de comandant de companie în garnizoana Mihai Bravu, până la sfârşitul anului 1974, când trece, la cerere, în rezervă. În anul 1979 decide să emigreze în Canada, stabilindu-se în Montréal, Canada.

Nimic nu se poate compara cu lumea și locul nașterii. Poetul Adrian Erbiceanu, trăitor în Canada, a rămas legat prin dragoste și rădăcini bine înfipte în destinul său, de generațiile de înaintaşi români. O lume de poveste în care se regăsește în fiecare clipă. Din ce rădăcină ne tragem seva noi oamenii? Din cunoaștere, fericire și iubire, cred eu.
Departe de țară, poetul s-a identificat cu personajul din Tinerețe fără bătrânețe, cel care își scrie dorul și durerea în versuri de un tulburător lirism.

„Vremea curge cât e vreme / Numai noi, săracii, parcă /
N-am avea de ce ne teme / Când cu vreme ne încarcă...”

Timpul devine sub condeiul lui Adrian Erbiceanu tema primordială a universului său poetic. Creațiile sale încorporează elemente proprii ce izvorăsc din fondul ancestral de simțire românească trecute prin imperceptibilul balans al cumpenei Timp și Eternitate. Omul este simbolul timpului, al tinereții fără bătrânețe, și... prin cuvânt, prin ceea ce lasă în urma sa, el devine neuitare.
Citindu-i poezia descoperi un poet gânditor profund, în versuri variate stilistic ce formează o sinteză culturală unică, o simfonie în continuă devenire, o muzică, o doină ce își va păstra noblețea strămoșească.

La împlinirea vârstei de 80 de ani, putem spune ca și Goethe: „Unendlich ist das Werk, das zuvollführen Die Seele dringt” („Infinită este opera pe care sufletul ne zorește s-o împlinim.”).
Adrian Erbiceanu a considerat și consideră o datorie de onoare de a avea aceleași dureri și aceleași bucurii ca și poporul Român, iar tot ce a scris, din iubire de românism, nu se va pierde niciodată în uitare.

La Mulți Ani, Maestre Adrian Erbiceanu!








Emilia Țuțuianu    1/5/2021


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian