Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Tema exilului – o temă recurentă în preocupările criticului literar Ștefan Ion Ghilimescu

Criticul literar, cercetătorul care și-ar afla răgaz să se oprească asupra scrierilor unui confrate – în cazul de față ale lui Ștefan Ion Ghilimescu – ar înregistra, poate, mai întâi cantitatea, i.e. numărul de cărți de critică și istorie literară, scrise și publicate până în prezent. Nu le vom număra acum, lăsând cititorul (curios și interesat) să o facă. Nici nu vom cita toate titlurile, rezumându-ne doar la cele al căror subiect este pentru autor o preocupare constantă, fiind totodată și în atenția noastră de câțiva ani buni.

Este vorba despre exil, Ștefan Ghilimescu fiind unul dintre cei mai avizați cunoscători și analiști ai fenomenului cultural petrecut în afara granițelor (nu includem, desigur, aici producția literară a românilor basarabeni, bucovineni ori al celor din Banatul sârbesc).

În multe articole din reviste (ne referim îndeosebi la cele din Jurnalul literar, dar și din Argeșul, Viața Românească, Ramuri, Contemporanul, Astra, Luceafărul, Nord Literar ș.a.) ori capitole din volume ca Vederi și atitudini critice, 2013; Ochiul lentilei, 2017 și chiar volume integral axate pe activitatea unor scriitori din exil (Dinastia de cărturari a Ciorăneștilor – în colaborare cu Mihai Gabriel Popescu, 2000; România exilată. George & Alexandru Ciorănescu, 2008; Timpul și oglinda. Contribuții ciorănesciene, 2019, Șt. I. Ghilimescu demonstrează că, prin constanța cu care abordează „tema exilului”, precum și prin acribia cercetării reușește să impună în conștiința cititorilor nume importante ale scriitorilor români – dacă ar fi să ne referim numai la Alexandru și George Ciorănescu, de exemplu.
O parte dintre cărțile sale sunt culegeri de articole scrise în timp (la sfârșitul fiecăruia este consemnată data scrierii/publicării, drept „martor” al momentului la care ajunsese (el, alături de alți cercetători) în recuperarea operei unor mari scriitori care au trăit și au creat departe de țară.

„Tema exilului” (așa cum și-a intitulat el însuși un paragraf din volumul Vederi și atitudini critice, ed. Cetatea de Scaun, 2013) are o puternică motivație în preocupările sale (lăsând la o parte subiectivitatea datelor personale – locuiește în Fieni, orașul italienistului Mircea Popescu, oraș situat nu departe de Mioveni, locul de naștere al Ciorăneștilor). Așadar, pe lângă aceste motivații de ordin direct geografic, Ștefan Ghilimescu își asumă conștient o responsabilitate de „misionar”, exact așa cum o apreciază la un moment dat pe cea demonstrată și de Ileana Corbea, convins el însuși de „necesitatea urgenței recuperării și integrării moștenirii culturale a exilului anticomunist românesc în canonul național” (op. cit., p. 130), de vreme ce această recuperare a exilului și integrarea „expresiei lui literare în canonul național, după revoluția din 89, întârzie să devină un proiect și o politică de stat de oarecare coerență chiar și după condamnarea oficială a comunismului.” (idem, p. 121)
Recuperarea și integrarea exilului cultural românesc sunt așadar până astăzi aproape în totalitate inițiative particulare.
O contribuție importantă o datorăm, printre alți câțiva cercetători – nu mulți, din păcate –, lui Ștefan Ghilimescu. Cea mai substanțială, prin datele inedite, dar și prin amploarea informației, o putem considera cea despre Alexandru Ciorănescu, dar nu mai puțin despre George Ciorănescu (și „dinastia”/ „clanul” Ciorăneștilor, în general!).

Altele supun atenției nume ca Alexandru Busuioceanu ori Mircea Popescu, ediții apărute în țară, studii și comentarii menite a restitui astăzi ceea ce s-a întâmplat cultural departe de țară în perioada comunistă. Dar pe lângă numele unor scriitori de valoare din exil și în general al unor intelectuali implicați în acțiuni majore, cu rezultate asemenea, istoricul literar aduce în atenția cititorului activitatea unor importante insttuții ale exilului. Iată, de pildă, Fundația Universitară „Carol I”, al cărei secretar general a fost George Corănescu, informația fiinnd prilejuită de prezentaarea volumului George Ciorănescu și exilul românesc, volum ce cuprinde corespondența acestuia cu scriitori și oameni politici importanți ai exilului românesc.
Unele articole din volume sunt astfel – aparent – cronici de carte. Și – insistăm – numai aparent, deoarece, pe lângă prezentarea, analiza și necesara informație cu privire la conținutul unei cărți sau alteia, autorul face adesea o trecere în revistă a ceea ce s-a scris despre exil și totodată un aspru rechizitoriu asupra nepăsării autorităților pentru recuperarea valorilor exilului. Laudă, în schimb, și pe bună dreptate, pe lângă „inițiativele fostelor instituții ale exilului și ale unor exilați”, „efortul surd, dar plin de abnegație al unor particulari care s-au transformat în adevărate instituții ale cercetării și valorificării anvergurii fenomenului, cum, de pildă, revista Jurnalul literar sau editura Jurnalul literar, conduse de istoricul și criticul literar Nicolae Florescu.” (ibidem, p. 122)

Inițiativele particulare nu sunt însă îndeajuns pentru „a aduce acasă” o atât de vastă și mai ales valoroasă parte a culturii române și aproape niciun text semnat de cel care cunoaște atât de bine fenomenul exilului, rod al cercetării de ani de zile, nu ocolește dezvăluirea nepăsării autorităților române de astăzi față de activitatea culturală, de cărțile scriitorilor, de revistele editate de jurnaliștii români din exil și chiar față de bibliotecile acestora.

Am putea da mai multe exemple. Ne vom opri la unul singur – o altă prezentare de carte (interviurile lui Cornel Nistea cu câțiva reprezentanți ai exilului, puse sub o parafrază a considerațiilor lui Virgil Ierunca, Tragismul exilului românesc), iar dintre aceste interviuri – cel cu esteticianul și criticul literar Titu Popescu. Fiind el însuși exilat pentru o bună perioadă în Germania, Titu Popescu subliniază existența literaturii exilului, dar și „întinderea” și „valoarea” acesteia, fiind astfel vorba, în fapt, „despre două literaturi crescute în condiții net diferite, deși specificul estetic, de a fi scrise în aceeași limbă românească, le certifică unitatea.” De aceea, având în vedere realitatea practică, exisstența unei literaturi a exilului, pe interlocutor îl „intrigă” (cum și pe Ștefan Ghillimescu, dar nu mai puțin pe noi!) „faptul că în condițiile libertății dobândite în țară după 1990, nici măcar una dintre instituțiile de stat cu rol în materie (Ministerul de Externe, Uniunea Scriitorilor, Institutul Cultural Român, la care aș adăuga – scrie St.Gh. – INMER și IRIR) nu își asumă rolul refacerii unității celor două literaturi.” (v. Ochiul lentilei. Critice, ed. Limes, 2017, p. 283)

Și astfel, drept scurte concluzii în semnalarea uneia dintre preocupările majore ale lui Ștefan Ghilimescu – tema exilului – nu aflăm alte cuvinte mai de folos decât tot pe cele ale criticului și istoricului literar: „Noi, românii, trebuie să recunoaștem franc, nu prea avem vocația respectului firesc pentru faptele de bravură culturală și valoarea operei înaintașilor. S-ar zice că nu ne place deloc să ștergem cum se cuvine praful uitării și al ignoranței și să facem loc in situ, la locul cuvenit, patrimoniului literar pe care câinoșenia vremilor l-a fragmentat sau l-a înstrăinat la un moment dat.” (Vederi și atitudini critice, p. 175)
Și totuși, dacă nu ar fi cercetători de calibrul lui Ștefan Ghilimescu – cu dorința de „a șterge praful uitării” și chiar al „ignoranței”, dar îndeosebi cu știința și acribia pe care a demonstrat-o în toate scrierile sale, patrimoniul literar/ cultural creat departe de granițele României, dar nu mai puțin românesc, ar rămâne în continuare o pagină albă pentru mulți contemporani.


...............................

Mihaela Albu






Mihaela Albu    9/1/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian