Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Mihai Eminescu, un geniu vizionar

Gerard Denizeau îl numește pe Leonardo da Vinci geniu vizionar în lucrarea sa „Leonard de Vinci: le genie visionnaire” publicată de editura Larousse în decembrie 2016. Voi încerca să demonstrez, în rândurile care urmează, că și poetul nostru național, Mihai Eminescu, a fost la rândul lui mai mult decât un poet de geniu, a fost și un gânditor de geniu, un izvor de înțelepciune bazată pe înțelegerea științifică a legilor naturii și pe o profundă gândire filosofică.

Încep prin a menționa studiul Doctorului în fizică Petre Osiceanu, cercetător la Institutul de Chimie Fizică al Academiei Române, studiu publicat la București în noiembrie 2010 și intitulat „Eminescu şi concepte fundamentale ale fizicii moderne: Timp, Spaţiu, Univers” și care este principala sursă de inspirație a acestui demers jurnalistic.
Așa cum se arată în studiul mai sus menționat, Mihai Eminescu a fost în contact, în perioada studiilor vieneze (1869-1872), cu marele fizician austriac Ludwig Boltzmann, care datorită contribuțiilor fundamentale în termodinamică este considerat unul dintre fondatorii fizicii moderne. Mihai Eminescu a fost contemporan și cu alți trei mari fizicieni ai epocii, cu Michael Faraday (1791-1867) cel mai mare fizician experimentator al secolului XIX, cu James Clerk Maxwell (1831 – 1879) creatorul Teoriei Electromagnetismului, poate cea mai coerentă creație științifică a tuturor timpurilor, și cu Heinrich Hertz (1857 – 1894), cel care a demonstrat existența undelor hertziene și a deschis calea comunicațiilor fară fir de astăzi.
George Călinescu considera în „Opera lui Eminescu” că poetul nu ar fi avut o înțelegere profundă a conceptelor științifice spunând „munca aceasta relevă o fire entuziastă de poet diletant în ale ştiinţelor, o minte curioasă, cunoştinţe solide însă nu”. Spre deosebire, fizicianul Petre Osiceanu demonstrează, fără putință de tăgadă, cât de profund a înțeles Eminescu noile concepte ale fizicii moderne.

Să considerăm, spre exemplu, postulatul constanței (limitării) vitezei lumii în vid, concept care stă la baza Teoriei Relativității Restrânse, enunțată de Albert Einstein în 1905 în articolul „Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”. Ideea conform căreia interacțiunile electromagnetice (inclusiv lumina) se propagă în vid cu o viteză constantă exista în epocă fiind o consecință a ecuațiilor lui Maxwell. Interesant este cât de profund a înțeles Eminescu acest nou concept al fizicii moderne, cu mult înainte ca societatea, chiar științifică, să îl fi acceptat.

Eminescu scria în poezia „La steaua” (publicata în decembrie 1986 în Convorbiri Literare) „La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-ajungă./ Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre,/ Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie/Era pe când nu s-a zărit,/Azi o vedem, şi nu e.” Dacă luminii i-au trebuit mii de ani să călătorească, este evident că aceasta avea o viteză limitată.
Albert Einstein a primit Premiul Nobel pentru descoperirea legilor Efectului Fotoelectric și nu pentru Teoria Relativității, care nu era acceptată și înțeleasă de societatea științifică, însă Eminescu a adoptat această idee cu 19 ani mai înainte ca Teoria Relativității Restrânse să fi fost publicată. Sincer vorbind aceasta este definiția unui vizionar.
O consecință a Teoriei Generale a Relativității (publicata de Albert Einstein în 1915) este relativitatea timpului, poate cel mai bine exprimată prin „Paradoxul gemenilor” enunțat de Paul Langevin. Dacă unul dintre gemeni călătorește în spațiu cu o viteză mare, apropiată de viteza luminii, timpul pentru acesta curge mult mai încet, el fiind la întoarcere cu mult mai tânăr decât geamănul rămas pe pământ.

Mihai Eminescu scria în „Luceafărul” (publicat în 1883) „Porni luceafărul. Creșteau/ În cer a lui aripe,/ Și căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe./.../Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște,/ Și vremea-ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște.” Deși exprimat metaforic adevărul științific referitor la relativitatea timpului este evident „căi de mii de ani treceau în tot atâtea clipe”, și asta cu peste 30 ani înainte ca Teoria Generală a Relativității să fi fost formulată.

„Scrisoarea I” (publicată în februarie 1881 în Convorbiri Literare) cuprinde o întreagă cosmogonie, de la starea universului dinaintea Creației „La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,/ Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,/ Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns.../ Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.”, la actul Creației Divine „Dar deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l/ Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...”, și până la viitorul posibil al universului „Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'/ Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;/.../Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,”. Să amintim doar că modelul cosmologic al Big Bang-ului s-a dezvoltat prin observațiile lui Georges Lemaître (1927) și Edwin Hubble (1929), fiind confirmat doar în 1964 prin descoperirea radiației cosmice de fond. Dacă acesta nu este vizionarism atunci ce este?
Până și celebra ecuație a lui Einstein exprimând echivalența între masă și energie E=mc^2 a fost intuită de viziunea poetică eminesciană: „Din chaos, Doamne, -am apărut/ Și m-aș întoarce-n chaos/ Și din repaos m-am născut/ Mi-e sete de repaos./.../Din sânul vecinicului ieri/ Traiește azi ce moare,/ Un soare de s-ar stinge-n cer/ S-aprinde iarași soare”- Luceafărul (1883). Continua transformare a materiei în energie și a energiei în materie este poate o viziune eminesciană a universului care nu este total acceptată de comunitatea științifică nici astăzi.

Și din punct de vedere filosofic Mihai Eminescu a fost un vizionar și un deschizător de drumuri. Conceptul timpului circular, al evenimentelor naturale și sociale care se repetă după anumite cicluri cosmice este magistral surprins în poemul „Glossă”(1883) „Viitorul și trecutul/ Sunt a filei două fețe,/ Vede-n capăt începutul/ Cine știe să le-nvețe;/ Tot ce-a fost ori o să fie/ În prezent le-avem pe toate,/ Dar de-a lor zădărnicie/ Te întreabă și socoate.”.
Fiecare vers din prima și din ultima strofă din „Glossă” este o observație profundă a realității lumii înconjurătoare, a interacțiunii spiritului cu materia, într-un timp nedefinit, într-o clipă suspendată între trecut și viitor, în eternul prezent pe care sufletul poetului la marcat pentru totdeauna. „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate;/ Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate;/Nu spera și nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece.”

Poezia „Glossă” este o doctrină filosofică, o filosofie de viață, fiecare vers exprimând un adevăr universal: curgerea unidirecțională a timpului și relativitatea acestuia, capacitatea omului de a percepe și înțelege legile universului, de a face diferența între bine și rău, de a învinge teama și speranța deșartă, de a trece peste toate încercările și greutățile vieții cu răbdare și înțelepciune.

Pământul românesc nu a zămislit nici un alt gânditor atât de profund și universal ca Mihai Eminescu. A spune că el a fost doar un poet de geniu este o diminuare a meritelor sale, a creației sale, care este o îmbinare de poezie, știință, filosofie și viață. Mihai Eminescu a fost și va rămâne geniul creator și vizionar al poporul român, neînțeles, iubit și urât în egală măsură, dar atemporal și nemuritor, steaua călăuzitoare a sufletului românesc, titanul literaturii române.
„Hyperion, ce din genuni/ Răsai c-o-ntreagă lume,/ Nu cere semne și minuni/ Care n-au chip și nume;/ Tu vrei un om să te socoți,/Cu ei să te asameni?/Dar piară oamenii cu toți,/S-ar naște iarăși oameni./ Ei numai doar durează-n vânt/ Deșerte idealuri -/ Când valuri află un mormânt,/Răsar în urma valuri;/ Ei doar au stele cu noroc/ Și prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Și nu cunoaștem moarte.”

......................................................

Ioan Cojocariu/ Ianuarie 2020
Toronto, Ontario, Canada





Ioan Cojocariu    1/8/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian