Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
O deplasre in interes de serviciu

Motto:
- De ce este dificil să-l găseşti pe Woody Woodpecker acasă?
- Pentru că nicăieri nu se ciocăneşte mai bine ca-n deplasare.

Tovarăşul inginer Petre Scămosu, inspector general de ungere recentă în Centrala Industrială a Bumbacului Dărăcit, era încercat de turmentatul sentiment al trebii făcute cu temei. Vizita "de lucru" la Filatura de Aţă Creaţă din Vaslui se desfăşurase cu succes. Ar fi spus "cu un deplin succes", dacă stomacul lui n-ar fi manifestat o îndreptăţită adversitate faţă de chiolhanul pantagruelic pe care directorul filaturii i-l oferise ca masă de prânz ("Ia, o modestî gustăricî, tovarăşu' inspiector!") la motelul "Căpşunica Covurluiului", într-o cameră "specială", rezervată tovarăşilor din nomenclatură. Pe viitor, va trebui să-şi amintească mai des de cele unsprezece cicluri olimpice pe care le-a lăsat în urmă, ca şi de uşoara hiperaciditate care-l sâcâie din timp in timp.

Cam acestea erau gândurile şi sentimentele tovarăşului inspector general Petre Scămosu, de la Centrala Industrială a Bumbacului Dărăcit, la momentul la care întâmplarea noastră începe a se derula, asemenea firelor jucăuşe zbenguindu-se printre complicatele, şi zgomotoasele, subansamble ale modernelor utilaje din secţia de aţă şanjată. Încheindu-şi turul prin secţie, inginerul Scămosu tocmai se angajase într-o ultimă strângere tovărăşească de mână, când, privirea-i de fin cunoscător identifică, la una dintre maşinile de răsucit, o siluetă care, în pofida sumbrei salopete griulii şi a baticului de un albastru îndoielnic, îşi păstrase neîntinată acea entitate imaterială ‒ imposibil de definit, dar lesne de recunoscut ‒ referită îndeobşte ca "eternul feminin".

- Cred că o să mai arunc totuşi o ultimă privire la maşinile astea noi, sosite din R.D.G! Mă gândesc că am putea produce suveica şi pqrs-ul (pentru nespecialişti: piesa care ghidează aţa pe o traiectorie eliptică, între lmnop-ul şi tuvxyz-ul utilajului de pretensionat) în ţară, şi reduce astfel importul la piese de schimb, conform directivelor trasate de tar’şu la ultima cuvântare cu cadrele din industria uşoară de tot.

Părăsind pentru câteva momente firul atât de pasionant al povestirii, trebuie să menţionăm că eroul nostru principal este - înainte, şi mai presus, de orice - un soţ şi tată model. În mod curios, însă, aserţiunea se verifică numai pentru perioadele pe care inspectorul le petrece în urbea-i de reşedinţă. Căci, de îndată ce descinde „pe teren", inginerul Scămosu se dezbracă de corsetul moral bucureştean, îmbrăţişând în totalitate perceptele şi comportamentul lui Don Juan, un personaj cu care (fără a-l fi citit pe Byron, Moličre sau alţi autori preocupaţi de popularul caracter) i-a plăcut de tânăr să se identifice. Pe de altă parte, inginerul nostru nu este singurul vinovat pentru uşoarele-i devieri; căci trebuie să recunoaştem că există o anumită mentalitate, adânc înrădăcinată în mintea chenzinarului român, mentalitate potrivit căreia, deplasarea în interes de serviciu constituie terenul fabulos al aventurii. Deşi condamnăm cu hotărâre acest mod de a vedea lucrurile, obiectivitatea ne obligă să-i acordăm unele circumstanţe atenuante. Să ne gândim astfel că, pentru românul de rând ‒ şi inginerul Scămosu, în ciuda funcţiei pe care o deţine, nu depăşeste statutul ordinar de „cap de locuitor" ‒ pentru românul de rând, şansele de a trăi o reală aventură sunt practic infinitesimale. Şi, aici, îmi vin în minte cuvintele unui cântec care mi-a luminat anii de pionier (Vedeţi, până şi termenul de "pionier" ‒ care, altădată, desemna un descoperitor de noi ţinuturi, un erou care, cu o perseverenţă demnă de lăudat, ataca, înarmat cu trusa-i „Pastelcolor", zonele albe de pe harta lumii ‒ a ajuns să se refere la copilandri îmbrăcaţi în pantaloni sau fustiţe bleumarin, bluze albe şi năfrămuţe „roşii cu tricolor" care aşteaptă dârdâind, la fiecare sfârşit de Decembrie, şi fără nici o legătură cu sfintele sărbători de Crăciun, să sorcovească pe Te-Miri-Cine şi Tovarăşa-i de Faţă...): „Să fii bucătar marinar / Pe-ocean uragane să-nfrunţi!". Păi nenică, dacă vrei „pe-ocean uragane să-nfrunţi" nu-i chiar aşa simplu! Ce-ţi trebuie, în primul rând, e un paşaport; şi asta pentru că, la momentul întâmplării de faţă, restricţiile valutare impuse de politica economică protecţionistă a statelor capitaliste dezvoltate, utilizând ca instrument Banca Mondială, ne impiedică să producem uragane în ţară. Cât despre zboruri in Cosmos..., nu toată lumea e Prunaru! Expediţii în junglă? „Ia mai lasă jungla tovarăşu'! Ce, te crezi vreun Tarzan? Termină întâi de vizitat frumuseţile patriei, că nu-s mai prejos; ba dimpotrivă! Si-apoi, nu ştii mata că-n junglă totul e pe dolari; de unde şi vorba: „jungla capitalistă!". Deci uragane nu, o fugă până-n lună ba, de tigri şi pantere să nu mai vorbim, că p-ăştia nu-i vezi pe lei! Ce-i rămâne bietului român, în afara meciului de fotbal ‒ şi ăla „aranjat" ‒ de duminică? În această direcţie, inginerul nostru ar fi subscris cu siguranţă la opinia lui Publius Terentius: "Homo sum; humani nil a me alienum puto"; asta dacă – în cursul tumultoşilor lui ani petrecuţi la liceul cu profil incert din Drăgăşani – viitorul inspector general n-ar fi chiulit cu atâta perseverenţă de la orele de latină.

Prevăd, bineînţeles, ce vor spune unii dintre cititori! „Da’ Tovarăşu' şi Tovarăşa, în câte deplasări nu sunt dumnealor nevoiţi să plece! Tot pe drum, pe drum, pe drum (s-avem poze de album)! Dar ce, s-au gândit ei vreodată, păcatele mele, la chestii de-alea?!" Aveţi perfectă dreptate, oameni buni! Da câte persoane de statura morală a lui Tovarăşu' putem găsi printre compatrioţii nostri? Aud? Că de-aia scriem "Tovarăşu'" cu majusculă, în timp ce toţi „ceilanţi” tovarăşi – şi îl includem aici şi pe tovarăşul Scămosu – se scriu cu minusculă.
Să lăsăm deci psihologilor freudieni, neofreudieni sau antifreudieni continuarea analizei fenomenului (pe care literatura de specialitate îl numeşte „dedublare de personalitate indusă geografic”) care-l afectează pe inginerul Scămosu – fără ca el să realizeze acest fapt – şi să ne întoarcem la salopeta sus-amintită. După o sumară discuţie "tehnică", Petrică (acum că-l cunoaştem de-o bună bucată de vreme, şi încă destul de intim, ne putem permite să-l tutuim) a intrat în posesia numărului de telefon al fetei, care se recomandase drept Venera Patrupoşte. Odată îndeplinit şi acest ultim obiectiv al vizitei, reprezentantul Centralei a părăsit mulţumit Filatura de Aţă Creaţă, unitate fruntaşă pe ramură, deţinătoare a Ordinului Muncii clasa I-a, şi câştigătoare a numeroase premii la ediţiile – an de an tot mai reuşite – ale Festivalul Naţional "Descântarea României".

După-amiaza care a urmat a fost consacrată unei scurte plimbări prin urbea de pe apa Bârladului (sau mai bine zis: “urbea din susul apei Bârladului”; asta pentru a nu o confunda cu Bârladul-Bârlad, “urbea din josul apei Bârladului”) aşezare în care semnele dezvoltării multilaterale din anii socialismului îţi sar în ochi la tot pasul. Cele mai vizibile dintre ele le constituie masivele aglomerări de beton, cunoscute sub numele de blocuri de locuinţe, în care oamenii muncii vasluieni dârdâie iarna, se coc în timpul verii şi, în rest, aşteaptă cu răbdare sfertul de oră bisăptămânal de distribuire a apei calde. Pentru a-şi antrena răbdarea necesară, localnicii obişnuiesc să stea ore intregi la diferite cozi, timp consacrat, în majoritate, dezbaterii aceloraşi dileme existenţiale: "Oare bagă ăştia ceva?" ori ‒ în palida eventualitate că `s-a băgat' ‒ "Oare mai apucăm?"
Ca un vajnic intelectual de tip nou ce se află, inginerul Scămosu n-a neglijat nici partea culturală a vizitei. Astfel, prima parte a serii a fost dedicată vizionării noii pelicule româneşti "Galeriile Sublimului", regizată de Roger Îngusteanu (pe adevăratul lui nume: Georgel Teşitu), o tânără speranţă a cinematografiei noastre. Oaspetele bucureştean a găsit filmul extrem de reuşit, şi, în mod definitiv, superior - atât ca mesaj cât şi ca realizare artistică - peliculelor occidentale, fie acestea europene sau americane. Personajul pricipal al filmului, Titel “Tit” Mormocea ‒ fiul unui renumit chirurg bucureştean ‒ îşi iroseşte tinereţea prin fumul de Kent al barurilor de noapte, în anturaje care dăunează dezvoltării sale generale, atât ca om, cât şi ca cetăţean, conduce Mercedes-ul decapotabil de culoare albă (dăruit de părinţi, cu ocazia majoratului) peste limita legală de viteză, adoptă o atitudine sarcastică şi înfumurată în faţa organului de ordine ‒ garanţia de granit a liniştii noastre cotidiene (atât diurne cât şi nocturne). Prezenţa pe “locul mortului” a unor figuri feminine literalmente episodice ‒ care va să zică că ele se schimbă de la o secvenţă la alta – subliniază, de o manieră subtilă, ridicata doză de superficialitate cu care personajul respectiv tratează relaţia cu reprezentantele sexului opus. Punctul de cotitură al intrigii îl constituie scena antologică în care Tit ‒ dat afară, din motive perfect justificate, dintr-un bar de pe Valea Prahovei, la crăpatul de ziuă ‒ îl întâlneşte pe nea' Scarlat ‒ miner bătrân, venit la odihnă cu un bilet prin sindicat – ieşit, bănuim, la o plimbare de solidaritate cu manipulanţii de tomberon din municipalitatea respectivă ("Eu, de treij’de de ani, la ora asta mă scol, să prind şutul."). Contactul cu nea' Scarlat ‒ muncitor cu o dezvoltată conştiinţă de clasă, exemplar tipic din inepuizabila serie produsă de studiorile de la Buftea ‒ redeşteaptă fondul predominant pozitiv, deşi într-o stare de letargie profundă, al caracterului lui Tit. În consecinţă, tânărul "rebel fără cauză căruia i s-a arătat lumina" se decide să rupă cu trecutul de parazit şi să coboare în subteran, "în miezul lucrurilor". Contrastul între figura îndobitocită, tumefiată de băutură ‒ care se întipărise în memoria spectatorului pe parcursul primelor secvenţe ‒ şi expresia renăscutului Titel (Pretenţiosul “Tit”, cu izul lui de americanism, fiind acum o amintire a trecutului), revărsată din ochii care, de sub pulberea de lignit ce-i acoperă faţa, strălucesc plini de mândrie muncitorească, este de-a dreptul emoţionant. Dar punctul culminant al filmului ‒ episod care l-a mişcat pe inginerul nostru până la lacrimi ‒ îl constituie momentul ieşirii la pensie a lui nea' Scarlat, când, la terminarea ultimului său şut ‒ la fel de precis ca cele nouă mii patru sute şaisprezece care l-au precedat ‒ bătrânul miner îi oferă lămpaşul lui Titel, într-un simbolic schimb de ştafetă proletară ("Ia-l fiule, că dară ştiu că-l dau pe mâini de nădejde!"). Profund impresionaţi, tatăl cel chirurg şi cu mama, cadru didactic universitar, se decid şi ei să părăsească opulenţa devenită obositoare a Capitalei, pentru a se stabili în orăşelul de pe Valea Jiului ("Sincer să-ţi spun, fiule, mi s-a cam urât de-atâtea congrese şi simpozioane: azi Montevideo, mâine Tokio, poimâine Oslo! Simt şi eu nevoia să mă mai adun pe acasă; iar Bucureştiul, ei bine, Bucureştiul a devenit prea cosmopolit pentru gusturile mele! Mi s-a propus postul de chirurg şef la spitalul nou construit, aşa că, mi-am luat laserul cu mine şi iată-mă-s...; iar mama, mama va preda un curs de semantică şi lingvistică comparată la Şcoala de Maiştri în Exploatarea Cărbunelui – Ş.M.E.C. Mai mult, cu astma de care suferă bunica, m-am gândit ca nici ei nu i-ar face rău o schimbare de aer!”). Finalul apoteotic ne arată Mercedes-ul alb (donat, între timp, staţiei orăşeneşti de salvare, şi pictat cu cruci roşii) gonind spre spital prin norii de praf de cărbune, cu tânăra soţie a lui Titel (şi fiică a lui nea' Scarlat) pe cale de a naşte. Maşina miliţiei locale ‒ o Dacie 1410 LS “de export”, cu girofarul girând şi sirenele sirenând ‒ le deschide drumul ("Loc, fraţilor, că ne vine un nou ortac!").
"Iată un film care taie definitiv craca de sub picioarele celor care afirmă, cu maliţiozitate răuvoitoare, că peliculele româneşti sunt schematice, monotone şi rupte de realitate! Sunt convins c-o să ia nişte palme binemeritate la Cannes!" cugetă Scămosu, părăsind sala ‒ impregnată de transpiraţia acumulată a trei generaţii de cinefili vasluieni ‒ a cinematografului "Trandafirul." În ciuda calităţilor sale incontestabile, filmul nu reuşise să atragă decât o audienţă restrânsă, mai precis, Petrică Scămosu plus două perechi de liceeni. Mai mult chiar ‒ şi spre mirarea, justificată, a eroului nostru ‒ imberbele cupluri au preferat să petreacă cele nouăzeci de minute ale proiecţiei în ultimul rând de scaune, absorbite într-o intensă activitate de explorare reciprocă ce nu le-a dat răgazul să urmăreasca pasionantele ‒ şi, totodată, instructivele ‒ desfăşurări de pe ecran. “Păcat”, îşi zise Petrică. “Se vede că mai avem de lucrat cu generaţia tânără”!

Întors la hotelul "Podul Înalt" ‒ unde Vodă Ştefan ar fi fost cu siguranţă încântat să se relaxeze, sorbind dintr-un coniac „Tomis" într-unul din scaunele înalte de la bar, şi, în mod categoric, nerăbdător să afle dacă „Telejurnicu’ de Seară" va considera bătălia abia încheiată demnă de a fi menţionată, măcar la „diverse" ‒ Petrică Scămosu a avut surpriza să fie martorul unui subit exod spre camere al oaspeţilor din holul mare, scara principală fiind utilizată ca unică modalitate de acces (Bătrânul ascensor al hotelului ‒ despre care unii istorici locali afirmă că ar fi slujit cu credinţă chiar şi pe capii paşoptişti ‒ traversa o nouă perioadă de reparaţii, fapt ce prilejuise unui vasluian mai mucalit ‒ sau, poate, mai realist ‒ modificarea inscripţiei spânzurate de clanţa liftului, din „Defect" în „De efect"). Drept care, inginerul bucureştean a dat glas justificatei sale curiozităţi, în faţa tejghelei de la "Recepţie":

- Ce se-ntâmplă tovărăşico? Se dă vre-un meci la televizor?
- Nu domnuli! Sî vedi cî suntieţ nou prin părţîli noastri! Îi joi sara, îi şapti jumati şî sî dă zăşi minuti di apî caldî.
Satisfăcut de modul fericit în care s-a aranjat şi această etapă a expediţiei, inginerul Scămosu urcă în camera patrusuteşaizecişinouă, decis să exploateze din plin cele zece minute de graţie oferite de către mărinimoşii (în comparaţie cu demnitarii din multe alte localităţi de pe cuprinsul ţării) edili vasluieni. Ieşit din duş, chiar la limita celor zece minute, Petrică Scămosu deschise televizorul "Diamant 113S", cu scopul de a se pune la curent cu "ce se mai întâmplă în lumea largă". Despre ce se întâmplă în lumea largă n-a aflat el prea multe. În schimb, a urmărit cinci vizite de lucru (două cu profil industrial, două cu profil agrar şi una cu profil incert), trei discursuri, a ascultat cu interes conţinutul a opstprezece telegrame de felicitare, şi s-a pus la curent cu stadiul arăturilor, însămânţărilor şi cel al îndeplinirii prevederilor cincinalului la diferiţi parametri. Considerând volumul cunoştinţelor politice dobândite ca fiind îndestulător pentru seara respectivă, inspectorul Scămosu renunţă la urmărirea pasionantei emisiuni "Viaţa Economică" ‒ favorita incontestabilă a telespectatorilor români, indiferent de vârstă, sex, religie, sau număr la pantofi ‒ şi formă, însfârşit, numărul Venerei cea cu braţele intacte, şi pline de promisiuni.

***

Vom trece, în mod discret, peste evenimentele petrecute în cursul acelei nopţi în camera (cu duş) patrusuteşaizecişinouă a hotelului vasluian botezat în cinstea istoricului eveniment de la 1475, eveniment a cărui amintire continuă să provoce atât coşmare cât şi ‒ ceea ce e mai grav ‒ complexe de inferioritate unui însemnat număr de rezidenţi de pe malurile Bosforului şi ale Dardanelelor (afecţiune definită de psihologia modernă ca "complexul de strâmtoare").
Ne vom întoarce, deci, în camera respectivă, doar în zorii zilei următoare, pentru a o găsi pe harnica noastră filatoare proaspătă şi dichisită în salopeta-i griulie, şi gata de drum pentru rendez-vous-ul matinal cu ceasul de pontaj.
În ceea ce-l priveşte pe complicele ei întru păcat (păcat c-a fost aşa de scurt!), acesta mai leneveşte în aşternuturi, savurând încă amintirea fierbinte a nopţii vasluiene, în timp ce încearcă, deja, să încropească în minte un scurt raport asupra desfăşurărilor de forţe, pentru colegii din centrală.
Căci împărtăşirea "impresiilor" culese în deplasare a devenit, asemenea poveştilor pescăreşti, o îndrăgită tradiţie printre angajaţii de speţă bărbătească ai Centralei Industriale a Bumbacului Dărăcit din Ministerul Industriei Uşoare şi al Bunurilor de Consum. Nimic nu-l grăbeşte pe Scămosu, mai ales că autobuzul Tarom va pleca din faţa hotelului abia la zece. Vocea domnişoarei Patrupoşte îi intrerupe însă reveria:

- Apăi, îi timpul sî plec, sî nu pierd schimbu', tovarăşu' injinier! (Este demn de remarcat cum trecerea de la costumul Evei la salopeta de ţesătoare conduce la restabilirea instantanee a ierarhiei administrative.)
- Venerico, trebuie să-ţi mărturisesc că noaptea trecută ai fost divină! concede Scămosu, etalându-şi, încăodată, proverbiala-i galanterie.
La care, domnişoara Patrupoşte replică cu o lăudabilă demnitate feminină, caracteristică definitorie a mândrelor moldovence de pe meleagurile Covurluiului:
- Ei, şî matali..., tovarăşu' injinier! Dacî doamni fereşti s-întâmplî sî iasî cu ochi, apăi amândoi am fost di vinî!

# dintr-o carte in lucru





Sorin Finch    6/16/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian