Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Profesorul Iuliu Moraru ( III )

Când în toamna anului1948, guvernul comunist a înfiinţat la Câmpulung Moldovenesc institutul de silvicultură, s-a ignorat faptul că orăşelul era lipsit de viaţă culturală şi de surse de documentare ştiinţifică corespunzătoare unui centru universitar.
Reforma învăţământului superior, sub “îndrumarea” consilierilor sovietici, mai făcea încă ravagii şi până la mutarea ulterioară la Braşov, atât conducerea şi organizarea institutului cât şi programul de învăţământ au fost în permanentă “evoluţie”. În ciuda condiţiilor precare profesorul Morariu s-a străduit să îmbunătăţească calitatea materiei predate viitorilor silvicultori prin cursuri elevate, la nivelul necesar educării unor studenţi destinaţi să devină intelectuali de elită. Eforturile sale au întâmpinat însă opoziţie, institutul fiind patronat şi de Ministerul Economiei Forestiere, în planurile căruia prima exploatarea pădurilor.
Directorul institutului, Dimitrie Ionescu, era şi el ostil abordării pe baze biologice a problemelor de silvicultură, considerând creşterea producţiei de produse lemnoase drept unica sarcină a inginerului silvic, în detrimentul protejării şi refacerii fondului forestier printr-o gospodărire ştiinţifică.

Dar profesorul nu s-a dat bătut. Pedagog de excepţie, prelegerile sale de un înalt nivel academic şi aleasă sobrietate ştiinţifică erau totuşi clare şi accesibile reuşind să transmită discipolilor nu numai cunoştinţe biologice, dar şi dragostea pentru pădure şi pentru aspectele constructive ale profesiei de inginer silvic. Deşi părea să fie un profesor universitar sever, distant şi intransigent, în relaţiile cu studenţii şi colaboratorii săi era generos, cald şi deschis.
Cinstea şi corectitudinea lui erau proverbiale, acestea fiindu-i mai importante chiar decât cariera. Era notoriu faptul ca el n-a acceptat niciodată să promoveze studenţi nepregătiţi, indiferent de presiunile financiare, sociale şi politice la care a fost supus. Odată, când lucra în învăţământul mediu, ministrul de resort a intervenit personal prin directorul liceului pentru promovarea unei rubedenii, dar profesorul a refuzat net.
El a rugat pe superiorul său să transmită ministrului că “în loc să se ocupe de o lichea ar face mai bine să se îngrijească de încălzirea deficientă a liceului, deoarece aceasta pericliteaza sănătatea elevilor.”
Transmis fidel, mesajul i-a atras sancţionarea cu mustrare scrisă pentru lipsă de respect. După uzurparea puterii, când în noua protipendadă proletară s-a răspândit moda titlurilor universitare, obţinute prin cursuri fără frecvenţă si eventual fără efort, anumiţi demnitari, contând pe autoritatea poziţiilor din administraţie şi partid, s-au înghesuit să devină ingineri silvici. Fără a fi impresionat de înaltele lor funcţii şi indiferent la avantaje prezumtive sau la ameninţări voalate, profesorul n-a promovat decât pe cei pregătiţi. Însăşi ministrul economiei forestiere, Mihai Suder, fost miner fără educaţie formală, s-a prezentat repetat la examen înainte de a obţine nota de trecere. Vice-preşedinta Crucii Roşii, A.Meszaros şi alţi candidati s-au transferat după primele eşecuri la facultăţi cu profesorii mai maleabili.

Dar strădaniile profesorului nu s-au limitat la activitatea didactică din cadrul catedrei. Continuându-şi cercetările pe teren, în care a angrenat studenţi şi colaboratori, el a întemeiat şi dezvoltat Herbarul Ştiinţific al facultăţii prin colectarea şi determinarea a numeroase specimene. Findcă, pentru a-şi îndeplini menirea, colecţia trebuia diversificată cu exemplare din diferite zone geografice, el a iniţiat şi efectuat schimburi de material herborizat cu instituţii similare din ţară şi străinătate; activitate continuată chiar şi după ce asistentul Viorel Teodorescu, l-a reclamat securităţii şi o vreme s-a aflat sub supraveghere. Autor a numeroase tratate de specialitate, a contribuit masiv la Flora României (douăsprezece volume 1952-1976), a colaborat la Dicţionarul Etnobotanic (1968) şi a fost cooptat în colectivul internaţional pentru elaborarea operei Flora Europea (volumele IV şi V, 1976-1986).
De asemenea a fost, chiar şi după pensionare, un consecvent protector al naturii prin publicaţii, acţiuni de ocrotire a unor plante rare şi prin crearea de rezervaţii, intrând deseori în conflict cu administraţiile locale obtuze.

La 70 de ani profesorul mai cutreiera munţii în compania doctoranzilor fără să băniască că fiarele îl pândeau. Dar nu jivinele pădurii erau duşmanii. La 26 august 1975, urmare unei îndelungate campanii de urmărire, ascultare telefonică şi cu microfoane instalate la domiciliu, care a inclus şi familia fiului său, patru ofiţeri de securitate au dat buzna în apartamentul profesorului care tocmai lucra la un articol şi au procedat până după miezul nopţii la o percheziţie amănunţită. Soţia bătrânului dascăl a făcut un atac de inimă, dar nu au avut permisiunea să cheme salvarea decât după încheierea descinderii, 15 ore mai târziu. Profesorul, acuzat de “propagandă împotriva orânduirii socialiste,” a fost apoi hărţuit zile de-a rândul în interogatorii, anchetatorii încercând să-i smulgă prin presiuni fizice şi morale recunoaşterea unor infracţiuni inventate. Profesorul n-a cedat şi în noiembrie ancheta părea suspendată, dar urmăririle au continuat. Împrejurarea a afectat grav sănătatea celor doi bătrâni scurtându-le viaţa, care n-a mai fost niciodată la fel. În 1985 profesorul Iuliu Morariu a fost propus membru al Academiei Române. Datorită mârşăviei şi intrigilor unor activişti de partid, anchetei securităţii şi defecţiunii fiului său în Occident propunerea a eşuat.
Dar, aşa cum a scris regretatul Profesor Darie Parascan, care i-a fost student, asistent şi urmaş la catedră, opera sa ramâne “în memoria paginilor scrise şi publicate, în lumea ideilor şi principiilor pe care le-a promovat şi în amintirea celor care l-au cunoscut... a cerut mult de la noi, dar a căutat să ne dea cât mai mult. A ştiut să ne insufle cultul muncii, al omeniei şi al demnităţii. A fost un mare OM.”

Mulţumesc Doamnei Prof. Dr. Emilia Elena Iancu, directoarea Muzeului de Ştiinţele Naturii din Ploieşti, unde se păstrează cu competenţă herbarul profesorului Iuliu Morariu, pentru sprijinul acordat prezentului pios omagiu.

British Columbia / Canada





Gabriel Watermiller    4/3/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian