Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Valeria Rădulescu -Primadonna Absolută a Operetei

Valeria Rădulescu s-a născut la 23 iulie 1929 şi este una dintre puţinele dive care recunoaşte cu mândrie vârsta, 85 de ani, deoarece îşi menţine majestuoasa frumuseţe şi nobila distincţie deşi au trecut şaizeci de ani de la debutul în operă, cincizeci şi cinci de ani de la debutul în operetă şi treizeci de ani de la gloriosul final al unei cariere artistice de mare anvergură şi intensitate, naţională şi internaţională. Anul acesta este anul unor jubileuri pe care Valeria Rădulescu le onorează cu energia unui entuziasm în care reuneşte bucuria de viaţă în relaţiile cu oamenii, cu natura şi cu universul pe care îl contemplă cu robusteţea unei trainice filosofii de viaţă în care profunzimea şi umorul sunt învăluite de sonoritatea şi timbralitatea vocii sale cu aceiaşi fascinantă forţă expresivă manifestată în cariera sa.

Valeria Genelli Rădulescu s-a născut la Miceşti, judeţul Argeş, unde s-a bucurat de doi minunaţi părinţi: Preotul Teodor Rădulescu şi soţia sa Eleonora care au crescut-o şi educat-o în spiritul credinţei în Dumnezeu şi al respectului faţă de valorile autentice ale muncii cinstite. La vârsta de trei ani a manifestat pentru prima dată aptitudini muzicale, fapt care i-a determinat pe părinţi să urmărească foarte atent evoluţia sa; lecţiile de vioară şi pian desfăşurate în anii de şcoală şi liceu aveau să stimuleze o muzicalitate care a favorizat dezvoltarea unei voci apreciată de toată lumea ca fiind foarte importantă şi deci de cultivat, ceea ce tânăra fată a şi făcut cu seriozitate şi pasiune. În anul 1947, după absolvirea liceului, s-a înscris la Conservatorul din Bucureşti dar şi la Facultatea de Filosofie din dorinţa de a-şi desăvârşi un profil cultural consistent care avea să completeze eficient viitoarea sa personalitate artistică.

Profesoara sa de canto era Livia Vrăbiescu – Vaţianu, sora celebrului tenor român Romulus Vrăbiescu, reputată personalitate pedagogică de la a cărei şcoală au pornit în cariera aristică valoroase elemente precum Magda Ianculescu sau Marina Krilovici. Impecabila Maestră avea o tehnică germană aplicată cu rigoare şi severitate urmărind impostaţia atât cea vocală cât şi cea culturală orientate spre configurarea unui stil adecvat specificului natural şi artistic al fiecărei eleve. Valeria Rădulescu acumulează cu mare eficienţă noţiunile tehnice pe care şi le însuşeşte rapid dovedind o evoluţie vocală impresionantă manifestată încă de la început în zona stilistică a sopranei de coloratură dramatică; acutele şi supra-acutele spectaculare reprezentau încununarea unui registru central robust ale cărui nuanţe timbrale dense ofereau o generoasă disponibilitate notelor grave cu mari disponibilităţi în accentuarea expresivităţilor dramatice; cu timpul, vocalitatea i s-a dezvoltat şi i-a permis abordarea simultană a repertoriului de coloratură, liric lejer, liric spint şi dramatic datorită unei elasticităţi a emisiei care conferea profilului vocal o agilitate integrată foarte subtil într-o estetică rafinată. Tehnica germană a Doamnei Vrăbiescu cultiva un admirabil efect de rezonanţă kopfstimme pe care Valeria Rădulescu avea să-l valorifice din plin în viitoarea sa carieră de primadonna a genului de operetă. Din dorinţa unei perfecţionări artistice cât mai complete, a luat lecţii şi cu doi mari artişti ai vremii: baritonul Petre Ştefănescu-Goangă şi mai ales tenorul Dinu Bădescu.

La absolvirea Conservatorului, tânăra artistă, după o serie de experienţe muzicale ale vieţii culturale bucureştene încă din anii studenţiei, susţine un concurs audiţie la Opera Română din Bucureşti unde calităţile sale vocale şi interpretative sunt apreciate foarte favorabil; din motive organizatorice, i se propune o angajare provizorie în Corul Operei cu participări solistice urmând ca, pe parcurs, să se procedeze la angajarea sa ca solistă. Valeria Rădulescu acceptă din pasiunea pentru operă, fiind conştientă că începerea carierei în atmosfera artistică a teatrului din acei ani reprezenta prilejul unei creşteri artistice de mare importanţă. Alternând roluri mai mici cu prezenţe în recitaluri şi concerte şi activitatea în cor, Valeria Rădulescu participă la evenimentele tuturor producţiilor artistice ale teatrului; îşi aminteşte cu mare emoţie de acei ani evocând numele marilor artişti care i-au marcat începutul carierei: regizorii Jean Rânzescu, George Teodorescu, Panait Victor Cottescu, Eugen Gropşeanu; dirijorii Egizio Massini, Jean Bobescu, Alfred Alessandrescu, Constantin Bugeanu, Mihai Brediceanu; sopranele Dora Massini, Valentina Creţoiu, Ana Tălmăceanu-Dinescu, Arta Florescu, Ioana Nicola, Maria Voloşescu, Lella Cincu, Elisabeta Neculce-Carţiş, Iolanda Mărculescu, Magda Ianculescu; mezzosopranele Zenaida Pally, Venera Rogozea, Nella Dimitriu, Elena Cernei; tenorii Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Mihail Ştirbei, Garbis Zobian, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Valentin Teodorian; baritonii Petre Ştefănescu-Goangă, Şerban Tassian, Mihail Arnăutu, Octav Enigărescu, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Dan Iordăchescu; başii Nicolae Secăreanu, Nicolae Teofănescu, Mircea Buciu, Viorel Ban. Am dorit să-i numesc pe toţi acei de care Valeria Rădulescu îşi aminteşte astăzi cu duioşia unor binefăcătoare nostalgii ale marilor senzaţii de artă vocală. În anul 1958 debutează la Opera Română din Cluj în rolul Gilda din „Rigoletto” de Verdi în regia lui Anghel Ionescu-Arbore, sub bagheta lui Alexandru Taban şi având ca parteneri pe tenorul Teodor Anastasiu, baritonul Vasile Bărbieru, basul Ion Udrescu,003 Vaduva vesela mezzosoprana Eleonora Jianu în rolurile principale; succesul este răsunător şi prilejuieşte şi alte colaborări cu prestigioasa Operă din Cluj. Între timp, trecând deja cinci ani de activitate pe scena Operei din Bucureşti fără concretizarea unei angajări ca solistă, Valeria Rădulescu se înscrie la un concurs la Teatrul de Operetă din Bucureşti care avea nevoie de noi solişti şi unde produce o revelaţie urmată de imediata sa angajare. Tânăra artistă vede această angajare ca pe ceva provizoriu în aşteptarea unei posibilităţi de a deveni ulterior solistă a Operei. Aşadar, în anul 1959, Valeria Rădulescu devine solista Teatrului de Stat de Operetă din Bucureşti întâlnind printre colegi, personalităţi artistice de cultură şi talent care evoluau cu mare succes în marile titluri ale autorilor români şi străini de operetă. Sopranele Silli Popescu, Puica Alexandrescu, Anna Kelly-Vasilopol, Lilli Duşescu, Lucia Roic, Getta Mara, Lidia Popescu care, împreună cu subretele Virginica Romanowsky, Elisabeta Henţia, Cella Tănăsescu, Valli Niculescu, Constanţa Câmpeanu şi Marica Munteanu angajată în urma aceluiaşi concurs cu ea, împărţeau succesele cu tenorii Ion Dacian, Viorel Chicideanu, Mihail Petculescu, Nicolae Ţăranu, Richard Deutsch, Petre Valentin ori cu baritoni precum Mircea Nemens, Silviu Gurău, Nicolae Ionescu-Dodo, Duşan Bugarin, Iancu Groza, Gabriel Gheorghiu. Primadonele intepretau cu farmec rolurile de operetă în contextul estetic dominant al unui lirism delicat îmbinat cu eleganta teatralitate a scenelor de proză discret nuanţate. Cultivată impecabil la şcoala Doamnei Lidia Vrăbiescu-Vaţianu, perfecţionată în atmosfera artistică a Operei Române din Bucureşti, Valeria Rădulescu pune în valoare o vocalitate excepţională de o autentică impostaţie care lansează un nou mod de cânt în operetă şi un model de primadonna în premieră absolută. Sonoritatea amplă, penetrantă, incisivă în momentele culminante, perfect corelată cu timbrul de o frumuseţe unică desfăşurat într-o multitudine de inflexiuni expresive şi integrate în virtuozismul mutiplelor dimensiuni ale cântului de linie ori de agilitate mergând până la incandescentele vibraţii ale unor uimitoare supra-acute, profilează prin Valeria Rădulescu, un nou calibru de primadonna în operetă conferind rolurilor greutate artistică şi consistenţă emotivă fără precedent. Primul rol abordat este Prinţesa din „Vânzătorul de păsări” de Zeller; la repetiţii este îndrumată de regizorul producţiei care era Ion Dacian, dirijorul Traian Mihăilescu, maestrul de cor şi dirijorul Constantin Rădulescu, maestra de balet Elena Penescu-Liciu şi excepţionalul pianist corepetitor Theodor Sibiceanu; încă de la repetiţii se prevede un mare succes pentru tânăra debutantă.

Într-o zi, într-una din sălile de repetiţii, în jurul pianului, Valeria Rădulescu îi suprinde pe aceşti mari maeştri ai genului într-o discuţie foarte serioasă asupra partiturii dar manifestând şi o anumită discreţie la apariţia sa ceea ce o determină să-i întrebe curioasă: „Ce faceţi aici şi de ce aţi rostit numele meu adineauri?”; unul dintre maeştri îi răspunde: „Studiem cadenţele rolului din arii şi duete ca să mai adăugăm nişte supra-acute pentru glasul tău fenomenal!”. Noua protagonistă a Operetei din Bucureşti se impunea sub semnul unui virtuozism vocal care avea să marcheze o epocă glorioasă atât pentru cariera sa cât şi pentru istoria teatrului. După formidabilul succes de la debut, urmează rolul Marthei din „Lăsaţi-mă să cânt” de 009 Sange vienezGherase Dendrino, pregătit cu însuşi autorul care era şi dirijorul spectacolului şi cu regizorul Nicuşor Constantinescu. Valeria Rădulescu creează un personaj intens temperamental, încununând virtuozismul tehnic vocal cu o apariţie scenică încântătoare fermecând publicul şi partenerii. Dacă rolul Prinţesei din „Vânzătorul de păsări” de Zeller avea să-l intepreteze şapte stagiuni, mai frecvent în primele patru, rolul Martha din „Lăsaţi-mă să cânt” l-a interpretat timp de cincisprezece stagiuni consecutive la Bucureşti dar şi în turneele din străinătate ale teatrului pentru care s-a pregătit chiar o versiune în limba germană. În urma suceselor repurtate în aceste două roluri de debut, încântat de noua primadonna, Ion Dacian o distribuie în Hana Glawari, rolul titular al faimoasei „Văduva veselă” de Lehar regizată chiar de el şi beneficiind de baghetele marilor dirijori precum Gherase Dendrino, Constantin Rădulescu, Mircea Ionescu. Succesul extraordinar îl determină pe Ion Dacian să o titularizeze în acest rol pe care Valeria Rădulescu îl va interpreta neîntrerupt douăsprezece stagiuni atât la Bucureşti cât şi în alte oraşe ale ţării dar şi în fosta URSS, la Moscova (în limba rusă) şi în marile turnee europene ale teatrului bucureştean (în versiunea originală în limba germană). Valeria Rădulescu devine prin cânt şi apariţie scenică prototipul ideal al personajului; la Bucureşti, în perioada 1964-1971 a fost unica interpretă a rolului cântându-l de peste 300 de ori. Putem spune că „Văduva veselă” de Lehar în care a debutat în 1960 a marcat definitiv parabola ascedendentă a unei cariere de mare prestigiu pe care Valeria Rădulescu o începea oferind un nou tip de primadonna în operetă. Dacă primele trei roluri ale debutului erau în lucrări deja existente în repertoriul teatrului, următoarele roluri le interpretează în premierele noilor producţii: 1960 „Lyistrata” de Gherase Dendrino (Pallas-Atena), 1962 „Rose Marie” de Friml (rolul titular) şi „Paganini” de Lehar (Anna Elisa şi Bella Giretti), 1963 „Sărutul Cianitei” de Miriutin (rolul titular) şi „Anton Pann” de Alfred Mendelsohn (Anica), 1964 „Prinţesa circului” de Kalman (Contesa Lydia) şi „Târgul de fete” de Filaret Barbu (Daria). În aceste roluri în care se alternează cu Silli Popescu, Lilli Duşescu, Lucia Roic, Cella Tănăsescu, Valli Niculescu, Marica Munteanu şi Cleopatra Melidoneanu, interpretarea Valeriei Rădulescu aduce din ce în ce mai pregnant noutatea noului său model de primadonna conferind vocalităţii rolurilor de operetă consistenţă estetică şi eleganţă stilistică. Participă la turneele teatrului în Italia, la Festivalul Internaţional de Operetă de la Triest dar şi în alte oraşe.

În această perioadă, Constantin Bugeanu, marele dirijor şi estet al muzicii care o preţuia la cele mai înalte cote, o solicită la realizarea unor producţii de operă şi de concert care au însemnat mari evenimente ale vieţii artistice româneşti desfăşurate sub bagheta sa prestigioasă. Astfel Valeria Rădulescu interpretează rolul Reginei Nopţii din „Flautul fermecat” de Mozart prezentată sub formă de concert la Sala Palatului la 20 martie 1964 alături de Ludovic Spiess (Tamino), Ioan Hvorov (Sarastro); din distribuţie mai făceau parte Elisabeta Neculce-Carţiş şi Niculina Cârstea. La 1 şi 2 martie 1965, interpretează rolul Woglinde din „Aurul Rinului” de Wagner în formă de concert pe scena Ateneului Român alături de Elisabeta Neculce-Carţiş, Martha Kessler, Nicolae Florei, Marius Rinzler, Ioan Hvorov, Vasile Moldoveanu. La 23 decembrie 1965, în cadrul Stagiunii 1965/1966 a Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii, sub bagheta aceluiaşi genial dirijor Constantin Bugeanu, are loc pe scena Sălii Palatului un concert extraordinar cu Simfonia a VIII-a în Mi bemol major de Gustav Mahler, pentru dublu cor, cor de copii, solişti şi orchestră, în primă audiţie pentru România; soliştii sunt: Emilia Petrescu, Valeria Rădulescu, Virginia Gudzichievici, Dorothea Palade, Milka Nistor, Octav Enigărescu, Corneliu Fânăţeanu, Marius Rinzler; conduse de Aurel Grigoraş şi Elena Vicică, participau Corul Mare şi Corul de Copii al Radioteleviziunii şi Corul Filarmonicii Române „George Enescu”.

La zece ani de la debutul absolut în operă şi la cinci ani de la debutul în operetă, personalitatea artistică a sopranei Valeria Rădulescu era deja configurată ca o primadonna absolută şi se pregătea să inaugureze perioada unui deceniu decisiv gloriei sale naţionale şi internaţionale. În acest deceniu, Valeria Rădulescu devine protagonista celor mai mari evenimente artistice din istoria Operetei bucureştene, titluri de mare importanţă şi popularitate ale genului, roluri de o complexitate virtuozistică, estetică, teatrală la paritate cu marile roluri de operă. Vocalitatea somptuoasă complet definită artistic a Valeriei Rădulescu onorează publicul şi teatrul cu creaţiile sale interpretative în calitate de protagonistă a următoarelor premiere.

Duminică 10 aprilie 1965 intepretează rolul Liza din „Ţara surâsului” de Lehar în regia lui Ion Dacian, conducerea muzicală a lui Gherase Dendrino imediat preluată de Constantin Rădulescu, parteneri fiindu-i Ion Dacian, Valli Niculescu urmată imediat de Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu, Nae Roman, Maria Wauwrina, George Groner. În această operetă a mai avut parteneri de-a lungul stagiunilor pe Nicolae Ţăranu, Ludovic Spiess, Eugen Fânăţeanu, Dorin Teodorescu, N.Ionescu-Dodo, Tiberiu Simionescu. Rolul său a fost intepretat foarte rar şi de Lucia Roic, Lilli Duşescu şi Lucia Ţibuleac peste mai mulţi ani. Ultima reprezentaţie a sa cu această operetă a fost în martie 1981.

La 4 noiembrie 1966 interpretează rolul Mi Tzu Ti din „Secretul lui Marco Polo” de Lopez (premieră în România), în regia lui Nicuşor Constantinescu, sub bagheta lui Liviu Cavassi, parteneri fiind Ion Dacian, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu, Tamara Buciuceanu, George Groner, Nae Roman, George Hazgan. Această 008 Marco Poloproducţie s-a datorat prieteniei pe care Ion Dacian o legase cu marele artist francez Louis Mariano, renumit interpret al operetelor lui Francisco Lopez. Spectacolul era antrenant, cu o scenografie adoptând un modern simbolism foarte eficient şi adecvat spiritului muzicii şi al acţiunii. În această operetă partenerii Valeriei Rădulescu au mai fost Nicolae Ţăranu, Anton Negoiţescu, Eugen Fânăţeanu, Eugen Savopol, Dorin Teodorescu, Alexandru Ioniţă, Constanţa Câmpeanu, Vali Niculescu, Daniela Diaconescu, Toni Buiacici, Ion Dinu, Virgil Bojescu, Lya Turowski, Mia Chirilescu iar în rolul ei, ulterior au mai intrat sopranele Adriana Codreanu, Cella Tănăsescu, Lucia Roic, Vali Niculescu. A interpretat acest rol de foarte multe ori timp de 11 ani, utimul spectacol al său având loc duminică 9 ianuarie 1977 la matineu.

La 24 februarie 1967, un eveniment deosebit îl reprezintă interpretarea rolului Frantzi Cagliari din „Sânge vienez” de Strauss în regia lui Ion Dacian, sub bagheta lui Gherase Dendrino imediat preluată de Constantin Rădulescu, parteneri fiind Ion Dacian, Adriana Codreanu, Constanţa Câmpeanu, Constantin Drăghici, Maria Wauwrina, Nae Roman, George Groner; Ion Dacian, Gherase Dendrino şi Constantin Rădulescu au integrat în evoluţia rolului Frantzi Cagliari celebrul vals „Voci de primăvară” în care Valeria Rădulescu, după o cascadă de agilităţi şi coloraturi, culmina cadenţa finală cu un apoteotic fa3 natural (celebrul contra-fa din jargonul artiştilor) care oprea efectiv pe loc spectacolul din cauza aplauzelor publicului cu insistente strigăte de bis pe care artista îl oferea cu generozitate; îmi amintesc cum sala urmărea cu respiraţia întretăiată ca de altfel şi corul, baletul şi maşiniştii din culise, această magnifică tălmăcire vocală a cărei ultimă interpretare a fost miercuri 12 aprilie 1971. După ea, în acest rol au mai intrat Lilli Duşescu, Lucia Roic, Mihaela Mijea, Vali Niculescu, Margareta Niculescu, Simina Ivan. La şapte ani de la premieră (vineri 27 iunie 1974) Valeria Rădulescu avea să abordeze şi celălalt rol din această operetă, Gabriela de Zedlau, rol pe care l-a preluat după Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Lidia Popescu, Ştefi Pârvulescu şi pe care l-a interpretat până la sfârşitul carierei, ultima reprezentaţie a sa cu acest rol având loc la un matineu, duminică 29 ianuarie 1984. După Ion Dacian, rolul de prim tenor a mai fost interpretat de Nicolae Ţăranu, Ion Stoian, Eugen Savopol, Cornel Rusu, Alexandru Ioniţă iar subretele de după Constanţa Câmpeanu de la premieră au fost Marica Munteanu, Vali Niculescu, Daniela Diaconescu, Rodica Truică.

Sâmbătă 16 decembrie 1967, rolul titular Contesa Maritzadin „Contesa Maritza” de Kalman este interpretat de Valeria Rădulescu în regia lui Nicuşor Constantinescu, sub bagheta lui Constantin Rădulescu şi având ca parteneri pe Ion Dacian, Marica Munteanu, Bimbo Mărculescu, Lidia Popescu, Tamara Buciuceanu, Denise Vrancea, Silviu Gurău, George Groner, Tiberiu Simionescu; acesta a devenit un rol emblematic pentru Valeria Rădulescu interpretat neîntrerupt timp de 16 stagiuni, cel mai mult, la paritate cu „Ţara surâsului” de Lehar; la un an de la premieră, Teatrul de Operetă din Bucureşti a preparat versiunea originală în limba germană cu care s-au întreprins doi ani consecutiv câte un lung turneu de trei luni în Austria, Germania, Belgia şi Olanda cu o garnitură legendară de interpreţi având în rolul titular pe Valeria Rădulescu urmată de Adriana Codreanu şi Cleopatra Melidoneanu; în rolul Tassillo, Ion Dacian era urmat de Nicolae Ţăranu şi Eugen Fânăţeanu; rolul Lisa era interpretat de Marica Munteanu şi Constanţa Câmpeanu iar partenerul Jupan de Bimbo Mărculescu şi Toni Buiacici, distribuţia find admirabil completată de Tamara Buciuceanu, Lya Turowski, George Groner, Tiberiu Simionescu, în timp ce pentru rolul ţigăncii Manja, s-a recurs la ordinea inversată a primadonnelor cu Cleopatra Melidoneanu, Adriana Codreanu, Valeria Rădulescu, Marica Munteanu care se rotau în acest rol; fiind protagonista primei distribuţii, Valeria Rădulescu interpreta Manja mai rar, dar atunci când apărea în rol, după aria de la începutul primului act cu agilitatea, coloratura cadenţei finale cu re3 natural şi ţinuta fascinantă a jocului de scenă, primea ovaţii cu nişte aplauze prelungite. De-a lungul celor 16 stagiuni cât a interpretat această operetă, a avut parteneri pe Ion Dacian, Nicolae Ţăranu, Anton Negoiţescu, Eugen Fânăţeanu, Dorin Teodorescu, Cornel Rusu, Marica Munteanu, Constanţa Câmpeanu, Vali Niculescu, Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, Constantin Drăghici, George Hazgan, Sergiu Cioiu, Virgil Bojescu. După Valeria Rădulescu, acest rol a fost intepretat şi de Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Lucia Roic, Lucia Ţibuleac. Ultima reprezentaţie interpretată de ea a fost în luna mai 1982.

Iubesc toate operetele dar „Contesa Maritza” este preferata mea şi pot spune că am cunoscut de-a lungul anilor aproape toate concepţiile regizorale, scenografice şi teatrale aplicate acestei lucrări în trecut (datorită filmelor), şi în prezent. Montarea de la Bucureşti a acelor ani are o valoare extraordinară prin faptul că a fost genial esenţializată şi dinamizată într-un context literar, muzical şi teatral care a oferit o superbă caracterizare şi relaţionare a personajelor graţie conlucrării unui genial triumvirat artistic: Ion Dacian – Nicuşor Constantinescu – Elena Penescu Liciu. Cele două turnee întreprinse în Europa în 1969 şi 1970 au cunoscut succese foarte mari de public şi de presă. După o reprezentaţie de gală care a avut loc la München, Vera Kalman, văduva compozitorului a avut cuvinte superlative faţă de regie, coregrafie, scenografie, intepreţi, dirijor, cor, balet şi orchestră. Despre Valeria Rădulescu a făcut următoarea afirmaţie: Soţul meu a lăsat această lume fără să-şi imagineze că ar putea exista o astfel de intepretă a Contesei Maritza în persoana sopranei Valeria Rădulescu care este primadonna ideală pentru acest rol şi pentru operetă în general!. Din noianul de cronici apărute în presa europeană cu ocazia celor două mari turnee în care s-a cântat „Contesa Maritza” de Kalman, am selectat două fragmente care ilustrează personalitatea artistică a sopranei Valeria Rădulescu: O Contesa Maritza excepţională ne-a oferit Valeria Rădulescu. Arată strălucitor, se mişcă în scenă cu naturaleţe şi e o cântăreaţă cultivată artistic. (Der Abend); Valeria Rădulescu e un gen de femeie de parcă rolul ar fi fost scris anume pentru ea – soprană lirică şi dramatică în acelaşi timp. (Telegraph); Valeria Rădulescu are o voce formidabilă de soprană a cărei competenţă trece dincolo de operetă. (Die Welt).

În anul 1969, după premiera de la 25 decembrie 1968 în care au repurtat un mare succes Adriana Codreanu şi Anton Negoiţescu, rolul Saffi din „Voievodul ţiganilor” este interpretat de Valeria Rădulescu în regia lui Nicuşor Constantinescu, sub bagheta lui Constantin Rădulescu şi având ca parteneri pe Eugen Fânăţeanu în alternanţă cu Anton Negoiţescu dar şi cu Dorin Teodorescu, Daniela Diaconescu în alternanţă cu Valli Niculescu. Când la Bucureşti avea loc premiera cu această operetă, Valeria Rădulescu se afla la Teatrul de Operetă din Varşovia unde era protagonista premierei aceleiaşi lucrări cu foarte mare succes. Revenită acasă, a oferit şi publicului român intepretarea rolului Saffi a cărei vocalitate manifesă o complexitate foarte mare şi o dificultate executvă deosebită dacă se intenţionează să fie intepretat aşa cum este scrisă partitura. Pentru acest rol soprana trebuie să fie dramatică, lirică spinto de linie, lirică pură de cantilenă, de agilitate mergând până la coloratura dramatică; aria de intrare şi toate părţile sale muzicale au o anumită masivitate în impact cu o orchestraţie grandioasă iar la scenele de ansamblu trebuie să domine prin volum şi accente dramatice la un ambitus complet asemenea celor mai dificile roluri ale repertoriului de operă. Acest rol a fost foarte rar intepretat la cota potrivită chiar şi de artistele de operă care s-au încumetat. Valeria Rădulescu se afla la acel moment la o deplină maturitate a mijloacelor sale vocale şi intepretative iar creaţia sa în acest rol a fost extraordinară.

În urma succeselor din diversele turnee personale sau colective, Valeria Rădulescu a primit contracte pentru o nouă producţie cu această lucrare la Raimundtheater din Viena unde a interpretat în perioada noiembrie 1971 – februarie 1972 o foarte lungă serie de reprezentaţii cu „Voievodul ţiganilor” de Strauss având un uriaş succes de public şi de presă. Încă de la prima repetiţie, realizatorii au fost plăcut uimiţi de prezenţa scenică şi de vocea sopranei. Cronicarii vienezi au scris la superlativ: Valeria Rădulescu a interpretat rolul Saffi cu o autentică şcoală de operetă. (Arbeiter Zeitung); Românca are temperament scenic şi cântă cu o voce potrivită, plăcută, cu timbru clar. (Kurier); În special Doamna Rădulescu a ridicat nivelul spectacolului cu cântul ei disciplinat şi vocea ei matură, deosebit de maleabilă (Volksstimme); Doamna Valeria Rădulescu de la Opera de Stat din Bucureşti dispune de o voce de soprană excepţional cultivată, cu posibilităţi de modulaţie de la soprană dramatică la soprană de coloratură. Apariţia sa este deosebit de reprezentativă … dovendindu-se a fi o demnă ambasadoare a scenei româneşti. Valeria Rădulescu şi David Borgeson sunt artişti care pot străluci nu numai pe orice scenă de operetă din lume, dar şi pe orice scenă de operă. (Salzburger Volksblatt).

Joi 9 aprilie 1970, Valeria Rădulescu uimeşte 014 Suzanapublicul şi chiar pe colegi cu rolul titular din „Suzana” de Jean Gilbert, în regia lui Ion Dacian, sub bagheta lui Liviu Cavassi în alternanţă cu Mircea Ionescu; este o capodoperă a genului, perfect închegată ca structură teatrală şi muzicală în echilibru cu o coregrafie fastuoasă în actul al doilea, admirabil realizată de geniala maestră Elena Penescu-Liciu care asigurase regia baletului la aproape toate producţiile teatrului vreme de aproape un sfert de veac, chiar de la înfiinţarea sa în 1950. Suzana este o primadonna atipică deoarece cântă fraze de linie dar şi de agilitate, are umor în verva unor replici în care se impune asemenea artiştilor comici, dansează chiar în timp ce cântă ceea ce confirmă încă odată în plus soliditatea tehnicii vocale şi consistenţa estetică a unui stil cu totul deosebit al marii noastre artiste. Premiera reprezintă un eveniment cu totul special în cadrul căruia se remarcă triumful personal al Valeriei Rădulescu alături de o distribuţie legendară din care făceau parte Constanţa Câmpeanu urmată sporadic de Marica Munteanu dar foatre mult de Daniela Diaconescu, Nicolae Ţăranu urmat de Eugen Fânăţeanu şi Eugen Savopol, George Hazgan dar şi Ion Dinu urmat de Virgil Bojescu; Maria Wauwrina, Nae Roman, Tamara Buciuceanu, N.Ionescu-Dodo, Gabriel Gheorghiu, Emil Popescu, Corina Bărbulescu completau admirabil distribuţia; în rolul protagonistei s-au mai alternat Valli Niculescu şi Lucia Roic. După o stagiune şi jumătate de succese în care spectacolul se programa de trei ori pe săptămână, în toamna anului 1971, în urma unei plenare a partidului care făcuse … „analiza” etică a spectacolelor, s-a primit ordin ca această operetă să fie scoasă din repertoriu împreună cu „Văduva veselă” de Lehar şi „Rose Marie” de Friml” aceasta din urmă fiind prea … „americănească” … Ion Dacian a decis totuşi să se mai reprezinte într-o seară „Suzana” ca un … spectacol de adio … Îmi amintesc că a fost o seară de neuitat … După trei ani a fost reintrodusă cu mari modificări şi adaptări ale libretului dar atmosfera nu a mai fost aceiaşi de la premiera vesiunii iniţiale. Ne bucuram de muzică, de personaje şi de anumite părţi amuzante care se menţinuseră.

După premiera de sâmbătă 26 decembrie 1970 cu „Soarele Londrei” de Florin Comişel, regizată de Nicuşor Constantinescu sub bagheta lui Constantin Rădulescu având o garnitură de interpreţi excelenţi, în luna mai 1971, Valeria Rădulescu abordează rolul Floria preluat după Adriana Codreanu cu aceiaşi distribuţie de la premieră: Ion Dacian, Cleopatra Melidoneanu, Valli Niculescu. În acest rol, Valeria Rădulescu parcurge o amplă gamă emotivă şi teatrală alternând cântul cu declamaţia iar când, în duetul final cu Edmond Kean, declanşează o cascadă de râs sarcastic, în timpul aplauzelor entuziaste ale publicului, Ion Dacian îi şopteşte: „ai făcut o creaţie magistrală!”. Acest rol a fost interpretat de Valeria Rădulescu cu mare succes timp de şase stagiuni evoluând alături de Ion Dacian, Nicolae Ţăranu, Cornel Rusu, Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu, Daniela Diaconescu, Valli Niculescu, Constanţa Câmpeanu, Bimbo Mărculescu, Silviu Gurău.

Rolul Angčle Didier din „Contele de Luxemburg” de Lehar a fost interpretat de Valeria Rădulescu la premiera de vineri 3 decembrie 1971 în regia lui Ion Dacian, sub bagheta lui Constantin Rădulescu şi având ca parteneri pe Nicolae Ţăranu, Constanţa Câmpeanu, Eugen Savopol, Nae Roman, Tamara Buciuceanu; în reprezentaţiile următoare de-a lungul celor şase stagiuni cât s-a jucat această producţie, au mai interpretat respectivele roluri Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu, Ştefi Pârvulescu, Valli Niculescu, Marica Munteanu016 Contele de Luxemburg, Eugen Fânăţeanu, Cornel Rusu. Era un spectacol foate frumos, cu mult farmec, cu poezie intimistă în actul I, eleganţă fastuoasă în actul al doilea, pentru ca în actul al treilea să domine umorul unei comedii subtile. Această producţie a fost ultima regie din cariera lui Ion Dacian. Se cuvine să spun că Ion Dacian interpretase rolul Contelui de Luxemburg în prima sa tinereţe la Teatrul Alhambra împreună cu Maria Marini, o primadonă pe care Maestrul o preţuia foarte mult. Eleva de liceu Rădulescu Genelli Valeria, vedea primul ei spectacol de operetă la Alhambra chiar cu „Contele de Luxemburg” de Lehar cu Maria Marini şi Ion Dacian protagonişti. Nici nu bănuia pe atunci că, peste ani, această operetă avea să fie ultima regie a lui Ion Dacian cu ea în rolul primadonnei. Valeria, fascinată de personalitatea lui Dacian, nu îţi imagina că avea să devină partenera sa preferată într-o prestigioasă carieră naţională şi internaţională de turnee, spectacole, recitaluri şi concerte.

În deschiderea stagiunii 1972/1973, vineri 6 octombrie 1972, Teatrul de Operetă prezintă premiera „Spune inimioară, spune” de Elly Roman, în regia lui George Zaharescu şi sub bagheta lui Constantin Rădulescu. Sunt două garnituri de interpreţi excelenţi; din prima fac parte Lucia Roic, Cornel Rusu, Ştefi Pârvulescu, Constanţa Câmpeanu, Valli Niculescu iar în a doua garnitură evoluează Valeria Rădulescu, Eugen Savopol, Lilli Duşescu, Daniela Diaconescu, Mireille Constantinescu; timp de cinci stagiuni această operetă încântă publicul.

La finele stagiunii 1972/1973 are loc un alt eveniment extraordinar din istoria 017 Spune inimioaraOperetei din Bucureşti: premiera „La Calul Bălan” de Benatzky în regia marelui regizor Anghel Ionescu-Arbore, tatăl scenografului Cătălin Ionescu-Arbore; conducerea muzicală era asigurată de Constantin Rădulescu, muzician de mare cultură şi dirijor rafinat cu o vastă experienţă de teatru; coregrafia în tonalitate modernă era realizată de Mihaela Atanasiu. S-au organizat două spectacole de gală: avanpremiera miercuri 6 iunie şi premiera vineri 8 iunie 1973; am fost prezent la amândouă şi la spectacolele care au mai urmat până la fnele stagiunii pentru că era o atmosferă încântătoare. La avanpremieră intepreţii au fost: Valeria Rădulescu, Elizeu Simulescu, Nicolae Ţăranu, Ştefi Pârvulescu, Nae Roman, Constanţa Câmpeanu, Toni Buiacici, în timp ce la premieră au cântat Lucia Roic, Elizeu Simulescu, Cornel Rusu, Cleopatra Melidoneanu, N.Ionescu-Dodo, Valli Niculescu, George Hazgan. A fost un succes uriaş de public şi de presă. Îmi amintesc că la avanpremieră am fost la spectacol împreună cu Ion Dacian, Maria Wauwrina şi Doamna Virginia Tănase, văduva marelui artist de revistă Constantin Tănase; am asistat la momentul în care Ion Dacian l-a felicitat sincer pe Anghel Ionescu-Arbore pentru bunul gust, subtilitatea şi echilibrul în dozarea desfăşurării aplicate unei lucrări cu multe personaje şi o sumedenie de situaţii teatrale foarte dificil de integrat într-o dinanică a cărei orgnizare să fie orientată eficient către marele succes confirmat din plin. În cele 11 stagiuni cât s-a jucat acest spectacol, au mai intrat în respectivele roluri mari artişti precum Adriana Codreanu, Lilli Duşescu, Liliana Pagu, Eugen Savopol, Dorin Teodorescu, Eugen Fânăţeanu, Daniela Diaconescu, Mireille Constantinescu, Marica Munteanu.

Din anul 1960, de la vârsta de patru ani, am luat parte la toate evenimentele şi premierele Teatrului de Stat de Operetă care astăzi poartă numele marelui Ion Dacian. Îmi amintesc fără nici cel mai mic efort ziua, data, luna şi anul fiecărui eveniment dar şi a multor spectacole. Fiecare operetă am văzut-o de foarte multe … zeci de ori … cu toate distribuţiile, în toate combinaţiile şi toate anotimpurile, pe soare şi pe ploaie, la teatru sau în aer liber la Arenele Romane, Parcul Herăstrău, Parcul 23 August. Valeria Rădulescu era unul dintre reperele majore ale preferinţelor mele. La o singură premieră am lipsit: „Victoria şi-al ei husar” de Paul Abraham, prezentată la finele stagiunii 1974/1975 în două spectacole de gală echivalente cu două premiere: prima, vineri 18 iunie 1975 cu Cleopatra Melidoneanu, Eugen Fânăţeanu, Nicolae Ţăranu, Mihaela Mijea, Ion Dinu, Valli Niculescu, George Hazgan şi a doua, duminică 20 iunie 1975 cu Valeria Rădulescu, Dorin Teodorescu, Nicolae Ţăranu, Mireille Constantinescu, Eugen Savopol, Daniela Diaconescu, George Hazgan; regia aparţinea lui George Zaharescu, coregrafia Mihaelei Atanasiu iar la pupitrul dirijoral se alternau Liviu Cavassi şi Mircea Luculescu. Motivul pentru care am lipsit la acest eveniment? Mă aflam în plina desfăşurare a examenului de Bacalaureat. Îmi era cu neputinţă să fac un astfel de efort înainte de probele scrise unde concentrarea mea ar fi rămas la minunata atmosferă de la teatru. În toamnă însă, la deschiderea stagiunii, am recuperat şi am fost să văd spectacole cu amândouă garnituri. Valeria Rădulescu a creat un personaj extraordinar atât vocal cât şi scenic unde se impuneau şi anumite momente de dans. Rolul titular din această operetă l-a interpretat de cele mai puţine ori deşi publicul a apreciat foarte mult concepţia sa … Mistere ale vieţii artistice … ca să le spun aşa … totuşi …

Personajul Cecilia din opereta „Silvia” de Kalman a fost interpretat de Valeria Rădulescu în ziua vineri 3 februarie 1978 după ce la premiera de vineri 10 decembrie 1976 îl interpretase Adriana Codreanu imediat urmată de Sanda Mărgărit. Regizorul George Zaharescu nici nu se gândise la potenţialul artistic al Valeriei Rădulescu pentru acest rol. Plecarea Adrianei Codreanu în luna mai 1977 în Argentina alături de soţul său, demnitarul Gheorghe Apostol, numit ambasador şi solicitarea Sandei Mărgărit în multe roluri noi, au făcut ca spectacolul cu opereta „Silvia” să rişte o criză prin absenţa interpretei rolului Cecilia, rol foarte important şi figură centrală a acţiunii în jurul căreia gravitează celelalte personaje. Întrebată dacă ar lua în consideraţie ideea unui astfel de rol, Valeria Rădulescu a răspuns afirmativ de pe poziţia experimentată a unei cariere excepţionale şi a unui simţ estetic dezvoltat la maxim prin care avea intuiţia propriului profil artistic. Personajul are vârsta unei duene dar proporţia implicării sale în acţiune este dominantă; apare maestoasă, misterioasă, cu o fascinantă dublă existenţă, dar erupe uşor sub influenţa nostalgiilor şi a temperamentului său; cântă, dansează, are replici pline de umor; a creat un personaj fantastic pe care publicul l-a îndrăgit; s-a titularizat în acest rol imediat intepretându-l aproape la toate reprezentaţiile timp de şase stagiuni până la sfârştiul carierei sale, chiar şi în ultima seară, duminică 27 februarie 1984 … În această operetă a avut parteneri pe N.Ionescu-Dodo, Elizeu Simulescu, Emil Pinghireac, Nicolae Simulescu în faimosul terţet Cecilia – Feri – Mişca şi în celelalte roluri pe Valli Niculescu, Mihaela Mijea, Mireille Constantinescu, Ştefi Pârvulescu, Daniela Diaconescu, Rodica Truică, Liliana Pagu, Eugen Fânăţeanu, Alexandru Ioniţă, Ion Stoian, Dumitru Trandafir, Eugen Savopol, Virgil Bojescu, George Niculescu.

Ultimul rol abordat de Valeria Rădulescu şi care a încheiat seria celor 26 de roluri interpretate pe şcena Teatrului de Stat de Operetă din Bucureşti vreme de un sfert de secol, a fost Mătuşa Eller din „Oklahoma” de Rodgers, duminică 27 iunie 1982, tot la un matineu. Este un rol de proză, cu apariţii episodice dar intervenţii fundamentale în catalizarea relaţiilor dintre personaje şi dinamizarea adecvată a contextului teatral; este un personaj caracterizat de o robusteţe aridă. Premiera acestei producţii sub regia lui George Zaharescu avusese loc vineri 30 martie 1974, sub bagheta lui Liviu Cavassi şi cu o distribuţie excelentă în care figurau Adriana Codreanu, Constanţa Câmpeanu, Elizeu Simulescu, Vali Niculescu, Marica Munteanu, George Hazgan, Virgil Bojescu, N.Ionescu-Dodo. În decurs de opt stagiuni, alţi artişti talentaţi şi vrednici ai teatrului au interpretat respectivele roluri, nume precum Mihaela Mijea, Daniela Diaconescu, Mireille Constantinescu, Liliana Pagu, Daniel Eufrosin, Gabriel Gheorghiu şi dirijorul Mircea Luculescu. După Adriana Codreanu, rolul Mătuşa Eller a fost interpretat de Dora Grămescu (plecată din ţară în 1975) şi de Sanda Mărgărit care acmulase un număr foarte mare de roluri în alte lucrări. Generoasă şi disponibilă faţă de teatrul său, Valeria Rădulescu a acceptat să interpreteze acest rol căruia i-a elaborat un profil cu totul special conferind aridităţii robuste a personajului o anumită distincţie senină prin care îi amplifica atât autoritatea cât şi omenia. A interpretat acest rol în ultimele două stagiuni ale carierei împreună cu rolurile din „Sânge vienez” de Strauss, „Contesa Maritza” de Kalman, „La Calul Bălan” de Benatzky şi „Silvia” de Kalman, aceasta din urmă tot mai frecvent datorită faptului că publicul manifesta o preferinţă pentru acele seri în care Valeria Rădulescu era pe afiş în acest rol creat de ea la o înaltă cotă artistică.

Am copilărit în Teatrul de Operetă alături de marii artişti ai genului şi am avut primele impacturi cu voci de mare frumuseţe şi profundă expresivitate între care Valeria Rădulescu era personalitatea cea mai completă şi mai reprezentativă. Intrările sale în scenă – fie că erau triumfale ca în „Ţara Surâsului” de Lehar ori „Contesa Maritza” de Kalman, fie că erau discrete şi solitare ca în „Voievodul ţiganilor” de Strauss – aveau un farmec unic, emanau o vibraţie puternică şi încântau publicul de la primul până la ultimul rând de la balconul al treilea. Am avut curiozitatea să o urmăresc din toate unghiurile sălii şi pot spune că am trăit aceiaşi senzaţie de artă, aceiaşi beatitudine prin vocea sa şi aceiaşi emoţie prin nuanţele trăirilor sale. În anumite scene, partenerii din jurul ei sau cei din culise deveneau ei înşişi nişte spectatori entuziaşti. În timpul plimbărilor şi colocviilor noastre, Ion Dacian mi-a mărturisit că Valeria Rădulescu este partenera sa cea mai valoroasă, cea mai frumoasă şi cu vocea cea mai impresionantă, alături de care a trăit momente artistice unice cu tot respectul şi admiraţia ce se cuvenea din partea sa şi celorlalte partenere ale sale pentru care avea evocări pline de subtilităţi analitice şi de nostalgice emoţii. Dar … Valeria … era cu totul altceva, o culme, o binecuvântare, un noroc al carierei sale şi al Istoriei moderne a Teatrului de Operetă din România.

Am dorit prietenia acestei minunate Doamne a Artei Vocale şi, spre norocul şi onoarea mea, am obţinut-o de timpuriu (de când eram elev) şi an de an m-am confruntat cu personalitatea sa extraordinară întru confirmarea evoluţiei mele pe care mi-o acorda generos, aşa cum şi astăzi continuă să o facă. L-am cunoscut pe soţul său, eminentul intelectual Dan Ionescu, bariton cu studii de Conservator, inginer de sunet la Cinematografie, autor de brevete aplicate în toată lumea, om cult, profund, sclipitor cu inflexiuni geniale în aprofundarea vocii, a artei şi a vieţii, el însuşi un actor de mare talent care a lăsat pe peliculă multe personaje de mare intensitate caracterială cărora le împrumta frumuseţea figurii sale impozante. De multe ori îmi notam rapid într-un dosar cu fişe anumite informaţii şi consideraţii valoroase prilejiute de numeroasele colocvii pe care le-am avut cu el. Datorită lui Dan Ionescu, lumea cinematografului a atras-o pe Valeria Rădulescu în egală măsură în care regizorii şi producătorii de film au fost atraşi de primadonna absolută a Operetei, rezervându-i personaje şi scene interesante în foarte multe filme care au revenit în circulaţie restaurate.

Astăzi, după atâţi ani de viaţă şi de carieră, Valeria Rădulescu este o Doamnă fără vârstă, cu un surâs intens şi o privire energică asemenea reflectoarelor de altă dată, plină de veselie, de profunzime filosofică elaborând înţelepte resurse existenţiale prin care, parcă, stă deasupra vremurilor în luptă cu timpurile, ocrotind cu drag pe nepotul Vadim a cărui afecţiune îi compensează plecarea mult prea timpurie dintre noi a iubitei sale fiice Anca. Mariana şi Ştefan, sora şi cumnatul, îi stau alături cu o dragoste şi un devotament pe care le-am remarcat încă din timpul carierei sale artistice. Iar revenirile mele periodice în ţară îmi oferă minunate întâlniri pline de evocări şi retrăiri înscrise pentru totdeauna în memoria sufletului meu.

Am dorit această evocare plină de foarte multe repere artistice şi istorice pentru a omagia şi onora la cel mai înalt nivel una dintre marile Valori ale Patrimoniului Artistic, Valeria Rădulescu –Primadonna Absolută a Operetei.



Revista Muzicala




Dr Stephan Poen    3/27/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian