Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Au înflorit și pomii și copacii

Într-o singură noapte. Aici la București. România. Nu știu dacă are vreo importanță anume în mersul evenimentelor politice care ne asaltează .Precum legile justiției, OUG 14 modificat sau abrogat, listele cu candidații la un loc în Parlamentul European ( teleastul guraliv Rareș Bogdan pus în fruntea celor de la PNL ca un soi de locomotivă a unui partid cu prestigiul bine șifonat) un nou mandat pentru procurorul general Augustin Lazăr, alegerea Laurei Codruța Kovesi ca Procuror European, noul buget de stat, mare tevatură și cu durerile de șale ale lui Liviu Dragnea ( operat sau nu va trebui să răspundă în fața justiției pentru codoșlâcul evident făcut cu ani în urmă cu fosta consoartă etc ) sunt destule teme la ordinea zilei care ar merita comentate. Dar nici n-am cum să evit această simplă observație. Dincolo de cei 50 de oameni uciși în mod barbar în Noua Zeelandă de un extremist antimusulman, dincoace de alți 1000 care mor și ei din cauza unor confruntări cu natura. Nu sunt cifre, sunt oameni. Veștile rele ne copleșesc, știrile bune nu fac rating.
Au fost înflorit peste noapte chiar și copacii și pomii. Aici, la București. România. Priviți în jur. Sau pe fereastră. Spectacolul e fabulos. Ne mai interesează și așa ceva? Nu prea.
Un scriitor de care nu-și mai aduce aminte nimeni astăzi se numește Ștefan Popescu. Poet, prozator, editor, traducător, nu în ultimul rând comunist ilegalist. Avea una dintre cele mai bine asezonate biblioteci pe care mi-a fost dat să le văd. Ca și cea a lui Mircea Iorgulescu, Florin Mugur sau Ovid. S. Crohmălniceanu, pe care am avut șansa sa le văd. Ba chiar să și împrumut cărți. Fum, n-a mai rămas nimic din aceste biblioteci. De oameni, ce să mai spunem. Ștefan Popescu avea o casă vagon, cum se spunea, pe vremuri, cu un subsol amenajat să primească colecții întregi de reviste și cărți dintre cele mai puțin circulate. Undeva pe lângă Biserica Sf. Ștefan. Nu știu ce s-a ales de acea fabuloasă bibliotecă – mărturisea fostul comunist ilegalist care făcuse pușcărie sub Gigi Dej ( n-am cum să nu-l evoc de fiecare dată pe dragul de Luca Pițu )și nu sub Antonescu– în revista lui Cadran, debutase poetul Geo Dumitrescu, dacă nu cumva publicase și Marin Preda ceva pe acolo – că el aducea cu roaba cărți acasă atunci când la Biblioteca Academiei se aruncau la gunoi cărțile considerate dușmănoase de către noul regim comunist. Din care se alesese cu ceva pușcărie și Ștefan Popescu fiind implicat în procesul lui Pătrășcanu etc. - dar de la el, Ștefan Popescu, mi-a rămas explicația că pomii sunt cei care dau fructe, iar copacii nu. Așa cum la mare avem țărm și la ape curgătoare maluri. Nu știu dacă e și corect, n-am stat să verific niciodată ce mi-a rămas de la Ștefan Popescu, dar știu că era un om cald și prietenos și acasă la dânsul, printre cărți și tablouri, multe – soția era pictoriță – mă simțeam bine. Nu interesează azi, aici și acum, unde mă simțeam eu bine în anii 70-80 din secolul trecut, nici dacă citeam de zor atunci din Albert Camus. Erau două cărticele în BPT, apărute în 1968, pe care le mai am și azi. Uzate, desigur, dar la care apelez mai iute din motive sentimentale probabil, în dauna unor ediții mai noi care arată mult mai bine. Unul dintre textele din ciclul Vara se numește Migdalii. Este o elegantă glosă despre destinul lumii. Oamenilor. Și neprețuita forță a naturii de a se regenera. Și de a ne da putere să trecem peste necazuri și nedreptăți, peste orori și alte cataclisme. Ale istoriei sau ale universului. Începe micul eseu Albert Camus, cu un citat din Napoleon. Despre Împăratul francez exilat în insula Sf. Elena este vorba. „Știi, îi spunea Napoleon lui Fontanes, admir mai mult pe lumea asta? Neputința forței de-a întemeia ceva. Nu există decât două puteri pe lume. Sabia și spiritul. In cele din urmă, sabia este întotdeauna învinsă de spirit”Un frumos și emoționant text despre viață, destin omenire, războaie, bucuria de reînvia a naturii. Și a oamenilor. „Precum se vede, continuă Camus, cuceritorii sânt câteodată melancolici. Atâta glorie deșartă trebuie totuși plătită cât de cât. Dar ceea ce era adevărat acum o sută de ani, cu privire la sabie, nu mai este adevărat astăzi, cu privire la tancuri. Cuceritorii au câștigat câteva puncte și tăcerea mohorâtă a ținuturilor lipsite de spirit s-a abătut ani de-a rândul asupra unei Europe sfâșiate.(…) Știm că trăim o contradicție, dar trebuie să refuzăm contradicția și să facem totul pentru a o îngrădi.. Misiunea noastră de oameni estre să găsim cele câteva formule care vor liniști nesfârșita înfricoșare a sufletelor libere. Trebuie să coasem la loc ce este sfâșiat, să face dreptatea imaginabilă, într-o lume vădit nedreaptă, fericirea semnificativă pentru o seamă de popoare otrăvite de nefericirea secolului.(…) Înainte de toate să nu deznădăjduim. Să nu dăm prea multă ascultare celor care vestesc sfârșitul lumii. Civilizațiile nu mor atât de ușor, și chiar de-ar fi ca această lume să se prăbușească, s-au prăbușit și altele înaintea ei. Este foarte adevărat că trăim într-o epocă tragică. Dar prea mulți confundă tragicul cu deznădejdea.(…) Pe vremea când locuim la Alger, am suportat întotdeauna iarna cu răbdare pentru că știam că într-o bună noapte, într-o singură noapte rece și pură de februarie, migdalii din Valea Consulilor se vor înveșmânta în flori albe. Mă minunam văzând apoi această zăpadă gingașă rezista tuturor ploilor și vântului dinspre mare. Și totuși în fiecare an ea dăinuia tocmai cât era nevoie pentru pregătirea fructelor.”Cerem scuze pentru lungul citat, dar ni se pare mai sugestiv decât o sumă de comentarii partizane și bombăneli încrâncenate. Deja multiplicate zilnic, într-o cascadă de energii consumate în van, și cu iz că descoperim nu doar oul, dar și o nouă morală de utilizare publică. Nimic nu e nou în rânduiala lumii, nimic nu ar putea fi mai util decât să ne aducem aminte de aceste introspecții ale lui Camus din 1940. Valabile și azi, în 2019, când, iată, au înflorit și copacii și pomii și viața își va urma cursul ei firesc. De care uităm, poate, de prea multe ori, lăsându-ne furați de contingent, cotidian, imediat și pasiunile puse într-un golit de semnificații și îndârjite confruntări politice.





Bedros Horasangian    3/19/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian