Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
România transmite tradiția Mărțișorului la Vancouver

In seara zilei de 1 martie 2019, un grup de români-canadieni au participat la o Seară Literară, sub auspiciul “Alice & Friends”, cu tematica :“Legenda Mărțișorului” din România.
La această festivitate a fost invitat și domnul Dr. Ovidiu Grecea-ministru plenipotențiar-Șef de Misiune/Consul General al României la Vancouver, care prin implicarea si amabilitatea doamnei Carmen Trocan – director in cadrul Comitetului Olimpic Sportiv Roman - a oferit doamnelor prezente, mărțișoarele trimise de copiii de la Scoala “Step by Step” din Bucuresti.
“Un mărțisoar de acasă” creat de acesti copii, cu ajutorul propriei imaginații și a câtorva instrumente simple (foarfece, hârtie colorată, lipici, diferite șabloane, fire de mătase alba și roșie), cu talent, cu răbdare și creativitate mi-au consolidat ideea că românii, fie copii, fie adulți se bucură și păstrează an de an, tradiția mărțișorului.
Acest micuț mărțisor, puternic încărcat de atâtea simboluri mi-a înseninat ziua, mi-a adus speranțe înaripate și amintiri frumoase.
Păi, cum să nu mă bucur pentru darul oferit de minunatii copii care cu puritate, gingașie, cu dragoste de oameni și dorința de a păstra tradiția noastra milenara le-au confecționat special, pentru comunitatea românilor-canadieni din Vancouver !
Alte câteva mărțișoare, din cele primite de la Scoala “Step by Step” au fost oferite ulterior, dupa Slujba si Liturghia Duminicală, de către domnul Consul General al României – Dr.Ovidu Grecea, la Biserica Sfânta Treime - păstorită de Părintele Nicolae Lăpuște, unor doamne care merită respect, stimă, recunostintă, cu un profund mesaj de suflet, în prag de primăvară.
Privesc acest mic dar și mă cufund într-o lume de gânduri, închid ochii și retrăiesc clipele copilăriei mele, când mărțișoarele se ofereau cu dragoste, așa cum le-au oferit și copiii de la școala mentionată, iar noi le prindeam de bluză … cu un bold…cât de simplu, de frumos și de pur !!!
Eu sunt bunică. Am trăit peste 50 de ani în România. Acolo m-am născut, acolo am fost educată și m-am format ca om. Acum trăiesc în Canada, țara pe care o iubesc și o respect din adâncul inimii, dar niciodată nu m-a părasit nostalgia și dorul de România.
Consider că, tradițiile și datinile populare, unele dintre ele unice în lume, sunt fapte culturale ce trebuie a fi păstrate, ele ramân tezaurul nostru de preț care vesnic va fi transmis din generație în generație.
Tocmai, de aceea am dăruit scrisoarea primită de la copiii din Romania, împreuna cu mărțișorul, nepotului meu Julian, care este elev în clasa a V-a, la o scoala din West Vancouver.
El vorbește și înțelege limba română, dar nu știe să citească. Scrisoarea primită de la ei, scrisă în limba română și frumoasa amuletă lucrată cu migală i-au stârnit dorința de a afla mai multe, despre Baba Dochia și Legenda Mărțișorului. Drept urmare, scrisoarea a fost tradusă în limba engleză. Apoi, fascinat de legendă, încântat de cele citite pe internet, a reținut că Mărțișorul, mica "amuletă" legată cu șnur alb-roșu ce este încărcată de taine și mituri, a devenit mai mult decât o tradiție de primavară a țării noastre.
A aflat că, din anul 2017, simbolul primăverii - Mărțițorul, face parte din patrimonul UNESCO și este considerat un adevărat mesager al universalității.
Foarte mândru că este român, ca are în mână un mesaj al copiilor din țara părinților săi dar și a lui, a doua zi a dus mărțișorul la scoală și l-a dăruit învățătoarei canadiene.
Această frumoasă legendă a fost citită de către învățătoare, în fața a peste 20 de copii de diferite naționalități, colegii lui Julian, toți bucurându-se de această poveste autentică românească. Copiii au fost surprinși să descopere că România, care este o țară frumoasă și bogată, este și o țară plină de mituri și legende bine păstrate de-a lungul timpului. Au urmat comentarii și promisiunea că, la anul ce vine Legenda Mărțișorului - va fi înscrisă într-una din orele lor de clasă, spre începutul primăverii.
Iată cum, un grup de copii romani, prin inițiativa, strădania si munca lor cât și a dascălilor de la școala sus-menționata, au reușit să arunce peste mări și țări, asemenea unui curcubeu, șnurul magic de Mărțișor, să aducă zâmbete pe chipuri și multe bucurii în sufletul a zeci de copii, de pe aceste meleaguri.
In ceea ce mă privește, pot spune ca sunt solidara cu toți cei care nu au renunţat niciodată să trăiască şi să simtă româneşte. Au ales să plece dar au luat cu ei o Românie frumoasă. Au luat cu ei tradiţia şi amintirile dragi sufletelor lor.


Nota Observator;
Vezi o poza de la sarbatoare martisorului la Vancouver la rubrica - Evenimente Culturale




Dorina Cornelia Aldea - Vancouver    3/1/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian