Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Fragmente ... D-ale Iubirii

Prima întrebare a impunătorului, impresionabilului, categoric intimidantului profesor de antropologie culturală (folclor, mai pe românește) la primul curs din pretențioasa Facultate de Litere, a fost care e visul (aspirația, speranța) Omului din imemoriale timpuri până azi? Nemurirea, gândesc fără ezitare, dar glasul meu nu se materializează într-un răspuns, și o mormântală tăcere se așterne peste întregul an întâi în ciuda neliniștii interioare a fiecăruia dintre noi.
Ce a rămas neschimbat în imaginarul fiecărei fete de la bunică, străbunică și până la voi? Încearcă profesorul condescendent în fața unei clase pline de fete tinere la începutul drumului spre o strălucită desăvârșire intelectuală.
Ce părere ai, stimată colega?
Înțepenesc sub privirea fără echivoc și încerc să mă scurg sub banca neîncăpătoare. Mintea luptă din răsputeri să spună ceva inteligent și profund, dar tot ce iese este un timid… Iubirea?…
Mă simt învinsă și îmi vine să îmi iau cuvântul înapoi, să plâng de rușine, cum am putut să spun una ca asta și încă la primul seminar din facultate; dar nimeni nu îndrăznește să râdă, iar profesorul jubilant continuă mulțumit că a obținut răspunsul așteptat…

Peste vreo 20 de ani mă uit cu uimire la fetița mea de patru ani care aleargă de la o fereastră la alta să îl vadă pe băiatul din vecini mergând cu bicicleta pe stradă, apoi vine acasă fericită de la grădiniță că dansează la spectacol cu Cornell pe care îi vine să îl strângă în brațe pentru că e so cute… Educatoarea fetiței mele celei mici îmi spune absolut distrusă că solara mea copilă a plâns o oră încheiată în clasă pentru că astăzi partenerul ei de activități nu a fost Deandre...
Cum făcusem și eu în plină adolescență, și cum se cade (post)modernității, fetele mele se caută acum în afara romanței. Pragmatice și lucide, învață din greu la școală pentru a deveni… Doar că discuțiile lor (cum erau și ale noastre) sunt tot despre băieți perfecți, și se uită la prostioare de filme și seriale tot pentru actori arătoși…
Pufnesc exasperată: aceeași paradigmă. E o problemă personală… Rațională, cinică, profund feministă, mi-am luat toate deciziile majore ale vieții din inefabila Iubire...
Așa cum au făcut colegele, prietenele mele, mama mea, eroinele din povești, romane, filme… Și e departe de a fi o trăsătură feminină. Eroii devin legendari pentru și prin Iubire, de la Făt-Frumos la liceanul răvășit de prima dragoste, de la Orfeu, Tristan sau Paris la Romeo, Darcy, Rick sau Jack...
Vor fi ducând într-adevăr toate drumurile la Roma iubirii? Evidențele sunt copleșitoare…
Să dau chiar nemurirea mea/În schimb pe-o sărutare; All we need is love; Et si tu n’existais pas, dis-moi pourquoi j’existerais; Unde dragoste nu e, nimic nu e…
Pare atât de simplu, misterul existenței revelat.

Ce să mai scrii despre Iubire, când totul pare a fi fost spus? La fel de legitim ar fi să te întrebi despre ce altceva merită să scrii. Nici un colț al ei nu a rămas neexplorat, neatins, neanalizat și totuși e de neînțeles cum ne lăsăm încă surprinși de farmecul, de vraja ei, cum suferim tragic, (melo)dramatic de pe urma-i, cum ne înălțăm sau ne pierdem pe calea-i. Nu ne-am putea defini în afara utopiei ei și (tot) nu înțelegem de ce.
E la fel de greu să nu te întrebi de ce e mereu nevoie să ne reamintim de virtuțile ei. Dacă e atât de înrădăcinată în firea noastră, de ce lumea pe care o construim pare făcută din altceva, din absența ei? Dacă e atât de mult esența noastră universală, de ce ne e atât de greu să fim noi înșine?

Nenumărate ar fi răspunsurile ca și fețele Iubirii.
Dar în mijloc de februarie, de ziua Sfântului Valentin, sărbătorim aspectul Ei fericit, împlinit, întemeietor, actual, tangibil; celebrăm Iubirea de lângă noi, împărtășită, reciprocă, pentru totdeauna, romantică prin excelență.
În ciuda imperfecțiunii (comerciale) a sărbătorii, însuși faptul că în plin anotimp frigid (cel puțin prin unele părți ale lumii) se vând cele mai multe flori și se fac cele mai fierbinți declarații ne duce în plin simbolism și măcar o dată în an domnește limbajul Iubirii.

Nu știu dacă la un asemenea ceremonial se gândea profesorul de folclor când încerca să ne aducă cu picioarele pe pământ, spre a ne adânci în ancestrală (auto-)cunoaștere și deplină umanitate, dar ar mustăci probabil mulțumit la ideea arhetipalului traseu urmat de recenta mitologie urbană canadiană de la joia îndrăgostiților la lunea familiei.


14 februarie 2019




Lăcrămioara Varga Oprea    2/14/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian