Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
La cumpăna dintre ani

Ca de obicei, la trecerea dintre ani, stau și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu… A nu, asta e din Creangă, dar eu oricum îmi aduc aminte de anii cei trecuti.
Imi aduc aminte de exemplu cum intr-o buna zi de iarna am deschis usa de la casa si am vazut numai zapada, de a trebuit sa facem tunel sa iesim la lume. Era prin partile Moldovei, si in ziua dinainte ninsese fara oprire si batuse vantul dinspre rusi, crivatul. Ziceau oamenii ca nimica bun nu ne vine de la ei, nici macar vantul… Ca atunci cand bate vantul de la rusi e asa de frig ca-ti ingheata sufletul.
Apoi imi amintesc de prima mea bataie cu zapada. Eram cel mai mic si cel mai avantat si-am luat atatia bulgari dupa cap ca-mi curgea apa siroaie pe spate pana in pantaloni. Am ajuns acasa turturi, de si-a pus mama mainile-n cap si m-a bagat direct in cada, la apa calda, sa-mi revina culoarea in obraji. Si toate astea in timp ce eu nu-mi puteam sterge zambetul de pe fata la amintirea singurului bulgar aruncat si care, culmea, nimerise pe unul dintre vlajgani in … cizma. Fusesem la bulgarit cu baietii! Nu aia, baiat de baiat, cum le zice in ziua de azi, atunci erau altfel baietii.
Tot asa, imi amintesc de primul om de zapada cladit in doi, cu fratele. Am pornit de la niste bulgari mici, mici de tot si atata i-am rostogolit ca s-au facut cam mari pentru noi, nu-i mai puteam ridica unul peste altul desi am pus carca si ne-am fortat peste poate. Am spart unul dintre bulgari si-am avut noroc ca s-a spart in doua jumatati aproape egale, si mijlocul omului de zapada a devenit ca o fusta, facuta din doua bucati de sfera puse una peste alta. Cand a fost gata cu morcov pe post de nas, cu matura pe post de mana cu degete, cu brichete de carbune pe post de ochi si cu o oala sparta cu-o singura toarta pe post de caciula, a devenit atractia cartierului. Cine mai vazuse pana atunci o “oama” de zapada? E drept ca si fetele au participat la decorat si peste noapte au aparut si fasole si cartofi si chiar si-o basma de ziceai ca “oama” noastra se daduse cu ruj…
Imi amintesc si de prima ceata de colindatori. Erau niste copii nu prea inalti, nici prea bine facuti si erau saracii cam infrigurati si rosii in obraji cand au ajuns la noi la usa. Dar n-am sa uit privirea lor, cat de pura si vesela era cand au inceput sa colinde, ca un firicel: “Am plecat sa colindam/ Domn, Domn sa-naltam”; simteam ca intra Dumnezeu in casa noastra odata cu glasurile lor. Le dadeam bani de obicei, nu prea voiau sa ia altceva, dar lor le-am dat si ceva cald de baut si niste cozonac de care facea mama si era vestit in vecini. Ca daca nu-i crestea cozonacul mamei se facea para si fulgere si de vina eram noi care framantam, ca n-am facut treaba serioasa. In urma colindatorilor venea ceata mare, aia cu capra si cu mascatii, si-atunci iesea toata scara sa-i vada. Si puneau baietii de un spectacol de uitati de frig si de toate, si-ti venea sa joci si sa strigi cu ei, pana la raguseala. Tata fiind profesor era vizitat de mai multe cete din astea, si vecinii pandeau, sa prinda si ei cate ceva; fiecare ceata avea spectacolul ei si era tare frumos, unii veneau si altii plecau, ca domn profesor de sport era unul dintre cei care neaparat trebuia vizitat, nu ca “severii” aia de la matematica sau filozofie, care le faceau viata grea.
Le vine apoi randul la amintire concertelor de colinde de pe scena filarmonicii din Iasi, pe care le dadeam an de an cu corul facultatii de electo din Iasi, care se chema Armonia. Nu stiu de unde facea rost dirijorul de partiturile corale, multe erau copiate si veneau scrise de mana. La alcatuirea repertoriului era prezent intotdeauna cate un tovaras, care isi dadea cu parerea despre program si chiar despre versurile colinzilor; daca voiam sa cantam anumite colinde trebuia sa inlocuim “Domnulet si Domn din cer” cu “Nouras cu flori de mar” de exemplu.
Aveam noroc cu colindele in limbi straine, tovarasul nu prea stia cu ce se mananca si puteam sa le cantam in original. Era sala plina de fiecare data, imi amintesc ce respect aveam sa pasim pe o asemenea scena, ne strangea in spate si ne intrebam daca o sa fim in stare sa ne ridicam la inaltimea actului cultural care trebuia prezentat in astfel de lacas.
Ne-au inclus in program an de an, probabil ca am reusit sa ne ridicam acolo, cu un cor de studenti din care numai o mana stia sa citeasca partituri muzicale… Intr-un an i-am invitat pe profesorii nostri de limba engleza de la facultate la concertul de colinde. Erau americani. La sfarsit ne asteptau cu flori si cu lacrimi in ochi, ei profesorii, pe noi, elevii : “multumim ca ne-ati facut sa ne simtim ca acasa…”

Apoi imi amintesc de spectacolele pe care le dadeam eu de Craciun si anul nou la biserica Sfantul Gheorghe din Toronto. Reuseam cu o mana de oameni inimosi sa facem un spectacol de doua ore; un concert de colinde si un spectacol de datini traditionale de Craciun si Anul Nou, de unde nu lipseau calutii, capra, ursul, mascatii, plugusorul…
Si mergeam cu ceata de data asta noi, sa ducem traditiile mai departe si la alte case, sa vada si copii nostri cum se petrec sarbatorile la romani. In Canada, poate mai mult ca in Romania, cuvintele stravechi ale colindului se potrivesc “Noi am tremurat de frig/ Pentru-o nuca si-un covrig…” Dar de cate ori am cantat “Deschide usa crestine”, usa s-a deschis, si-am simtit cum ne leaga ceva, romanesc si profund, si pe cinstitele gazde si pe noi, ceata de colindatori, in cantecele si traditiile noastre.
Si-asa sper sa-i lege si de-acum inainte pe colindatori si pe colindati, firul acela romanesc care nu se incalceste si nu se rupe peste oricate continente ar fi el intins.

Sanatate tuturor!

Doru Deboveanu
Newmarket





Doru Deboveanu    1/3/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian