Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

România tainică.
La început de Decembrie, scriu aceste rânduri, ca un omagiu pentru România adevărată, România mea, a ta, a lui, a noastră, a celor care o iubim ca pe o mamă, ca pe o soră, ca pe o soție, ca pe o fiică. România nu e cea de la televizor, cu care ne-am obișnuit. Aceea este un surogat, un înlocuitor al României adevărate. România mea nu este țara circului de prost gust, a certurilor și scandalurilor, a corupților și hoților, a proștilor și leneșilor, a cocotelor, a fâțelor, a așa-zișilor artiști și intelectuali de doi bani, a cerșetorilor de prin canale și din gropile de gunoi. România mea nu este țara de la coada tuturor clasamentelor țărilor civilizate, țara despre care atâția spun că le e rușine să trăiască în ea…!
România adevărată, România mea, a ta, a lui, a noastră, a celor care o iubim ca pe o mamă, ca pe o soră, ca pe o soție, ca pe o fiică, este România tainică și trainică. Este România care a supraviețuit mii de ani pe aceste locuri, înfruntând viscolele, hoardele, secetele, inundațiile și toate greutățile și pericolele. Este România în care îl găsesc pe badea Ion lucrând cu speranță pământul, plângându-și morții și legănându-și copiii. Este România în care găsesc meseriașul cu înaltă calificare, inginerul capabil, intelectualul devotat culturii, profesorul care se topește la catedră precum făclia ca să împărtășească lumina, medicul care stă zeci de ore cu bisturiul în mână ca să redea viața și sănătatea, ostașul care veghează zi și noapte la fruntariile țării. Este România în care politicienii adevărați și diplomații devotați neamului românesc stau la cârma țării precum un căpitan de corabie, scrutând depărtările și adâncimile, intuind pericolele, ocolind stâncile, punând interesul național mai presus decât interesul personal și mai presus decât însăși viața lor. Este România în care copiii pot să viseze cu încredere la viitorul lor și să și-l clădească pe-ncetul. Este România în care savanții pot să-și găsească rostul și să dea țării, neamului și lumii întregi roadele muncii lor. Este România copiilor și tinerilor talentați, olimpici în sport și în diferite discipline ale științei, care fac ca tricolorul să fie văzut în lumea întreagă și imnul țării să fie ascultat de miliarde de pământeni. Este România în care îmi place să trăiesc, să-i admir munții și codrii, dealurile și câmpiile, holdele, livezile și podgoriile, fluviul și marea, râurile și fântânile, monumentele, mânăstirile, bisericile, troițele, satele și orașele. Este România în care preotul își face cu adevărat datoria lui de preot, credincioșii umplu bisericile și înalță rugă spre Creator pentru ei, pentru cei dragi ai lor, pentru țară, pentru neam. Este România în care aud doina, colinda și privighetoarea, văd veșmântul frumos lăsat de zestre din strămoși, hora, datinile și tradițiile noastre scumpe. Este România în care-l găsesc pe Eminescu, pe Enescu, pe Brâncuși, pe Cantemir, pe Iorga și pe tot neamul lor. Este România care are o istorie milenară ca un pașaport spre eternitate, cu voievozi și cu martiri, cu viteji și cu sfinți, cu morminte știute și neștiute. Este România cu pământul spălat de sânge și de lacrimi, cu speranțe scrise-n cronici și pe stânci. Este România celor ce-au fost, a celor ce sunt, a celor ce vor fi din neamul românesc pe acest pământ.
Aceasta-i România adevărată, România mea, a ta, a lui, a noastră, a celor care o iubim ca pe o mamă, ca pe o soră, ca pe o soție, ca pe o fiică, este România tainică și trainică.
La început de Decembrie, toți cei care suntem români și simțim românește, să înălțăm o rugăciune către Tatăl Ceresc și către Împărăteasa Cerului și a Pământului să ocrotească România și pe români, să le redea speranța de mai bine, spor în viață și-n credință, să-i apere de liftele păgâne, de dușmani și dușmănii, de tot răul din ei și din jurul lor.
La mulți ani, România adevărată!
*
Sfaturi părintești. Din cartea Iubire pentru totdeauna a părintelui Pr. Andreas Konanos, în traducerea din greacă a Ierom. Ștefan Nuțescu, mai selectăm un fragment intitulat Celălalt ochi. Iată-l:
,,Mama lui avea numai un ochi… Se rușina de ea și uneori o ura. Lucra ca bucătăreasă la cantina unui institut. Făcea mâncare pentru studenți și profesori ca să-și agonisească cele de nevoie… Aici studia și băiatul ei, dar nu voia să-i vorbească, ca să nu se afle că este fiul unei mame cu… un ochi.
Studentele plecau repede când o vedeau că iese pentru puțin din bucătărie și spuneau că nu pot suporta s-o vadă, căci le pricinuia un fior nesuferit…
Băiatul de mic copil avea probleme cu înfățișarea mamei sale. Într-o zi, când încă mergea la școala primară, mama lui a trecut pe la el într-o pauză ca să-l salute. S-a simțit foarte deranjat. „Cum a putut să-mi facă asta?”, s-a întrebat în sinea sa. A ignorat-o. I-a aruncat numai o privire disprețuitoare și tremura.
A doua zi unul dintre colegii lui i-a strigat: ,, - Eeee, mama ta are numai un ochi!”
Ar fi vrut mai bine să moară, decât să audă aceste cuvinte. A vrut să plece și să nu se mai întoarcă la școală. Când s-a întors acasă, i-a spus: ,,- Dacă este să râdă toți de mine din pricina ta, mai bine să mori!”
Dar mama lui nu i-a spus nimic…
„- Nu m-a interesat atunci ce am spus sau ce a simțit ea, pentru că eram foarte nervos”, a spus el mai târziu unui prieten. „- Voiam să plec din acea casă și să nu am nici o legătură cu ea. De aceea am învățat foarte mult cu scopul ca într-o zi să plec departe la studii. Și am reușit, dar a venit și ea și s-a angajat la bucătăria studenților ca să mă ajute… Nu putea să meargă în altă parte?”.
Mai târziu băiatul ei s-a căsătorit. Și-a cumpărat o casă. A făcut copii și era fericit cu viața sa, cu copiii, cu soția și cu serviciul său. Într-o zi, după mulți ani, mama a vrut să meargă să-i viziteze. Nu-și văzuse niciodată nepoții de aproape. De îndată ce a apărut în ușă, copiii lui au început să râdă. Băiatul ei s-a mâniat pentru că venise la el fără să o cheme și fără ca ea să-i înștiințeze. Și a început să strige la ea: ,,- Cum îndrăznești să vii nechemată la casa mea și să-mi înfricoșezi copiii? Ieși afară! Pleacă!”
Atunci mama lui i-a răspuns liniștită: ,,- Ah, domnule, îmi pare foarte rău. Cred că mi-au dat o adresă greșită!” Și a dispărut fără ca nepoții să-și dea seama că este bunica lor…
Au trecut anii și într-o zi băiatul a aflat în cutia de scrisori a casei sale o scrisoare cu o invitație pentru întâlnirea cu colegii lui din clasa sa de la școala primară. Întâlnirea avea să aibă loc în orașul în care se născuse. A spus soției sale că va trebui să facă o deplasare în interes de serviciu și a mers. După ce s-a sfârșit întrunirea cu colegii, a mers din curiozitate și la casa unde crescuse… Vecinii i-au spus că mama lui murise de curând. Nu a scos nici o lacrimă. Aceia i-au dat o scrisoare pe care le-o lăsase pentru el. A deschis-o și a citit:
„Iubitul meu fiu, mă gândesc la tine mereu. Îmi pare rău că am venit la tine și ți-am înfricoșat copiii. Am aflat că vii pentru întrunirea cu colegii tăi de școală și m-am bucurat mult. Însă mă tem că s-ar putea să nu fiu în stare să mă scol din pat, ca să vin să te văd. Am scris această scrisoare și am dat-o vecinilor ca să ți-o dea, în cazul că nu mă vei mai apuca în viață. Mă mâhnesc pentru că te puneam în situații dificile și îți era rușine cu mine câtă vreme erai mic. Dar să știi ceva! Când erai foarte mic ai avut un accident foarte grav și ți-ai pierdut un ochi. Nu aș fi putut să te văd crescând cu un ochi. De aceea ți l-am dat pe al meu. Și eram atât de mândră că fiul meu va vedea lumea cu ajutorul meu, cu ochiul meu…
Întotdeauna toată dragostea mea va fi cu tine, Mama ta.
*
File de jurnal-31 mai 1982 ,,La un parastas la familia Rolea Alexandru din Țigăreni, am stat cu Domnul Învățător I. M. la masă. După câteva minute de ezitare, și-a dat drumul: ,,- Cum pot eu să mai fac educație copiilor, părinte, când nu am ce mânca? Cum pot eu să le insuflu dragoste de muncă și de țară, când mi se spune la brutărie că n-am dreptul să cumpăr pâine? Când eram eu în școală, mi s-au spus verzi și uscate; când am dat piept cu viața, realitatea a fost cu totul alta, îngreunându-se din zi în zi. Tot felul de decrete și de legi vin să ne încătușeze tot mai puternic și să ne lege de glie.
Au amendat ca-n codru toate cadre didactice, care nu și-au făcut încă mutație în localitățile unde-și desfășoară activitatea. Până aseară depuseseră 20 demisie la Inspectoratul Școlar. Alte 600 de cadre din învățământul nostru, la nivelul Mehedințiului, sunt afectate. Multe asemenea cadre sunt hotărâte să-și schimbe profilul de activitate și să se recalifice.
Oare, ce-am ajuns eu ca învățător? Asemenea omului de serviciu de la Consiliul Popular! Mai mă trage pe mine inima să-mi fac datoria cum se cuvine, când mi se spune că trebuie să iasă la muncă în câmp și profesorii, și învățătorii, și cadrele sanitare. Și așa stau degeaba toată ziua! Oricine ține la propria sa demnitate și la respectul său în fața oamenilor. L-am întâlnit pe fostul activist de partid Ciucur. E aproape de pensionare. Mi-a spus: ,,- Bine, domʽM., pentru asta am luptat noi și pentru asta am târât oamenii în colectiv, convingându-i că acolo e fericirea, pentru ca acum să n-aibă pâine pe masă?”
Domnul M. credea că ,,șeful statului nu cunoaște realitățile. E înconjurat de oameni care vor cu orice preț să-l compromită în fața istoriei și a poporului”.
Am mai discutat despre latinitatea poporului român, despre publicații, despre organizarea Bisericii. Domnul M. mă căiește că am rămas la Bârda, pentru că dacă aș fi mers mai departe aș fi avut șanse mult mai mari de afirmare.
L-am întâlnit pe Domnul Vișan Constantin, directorul Școlii Generale din Malovăț. Mi-a spus că a fost cu câteva zile în urmă la o ședință. Noul prim-secretar al județului, Marcoșan, le-a vorbit de la ora 8 la 16 despre conștiința socialistă. Când a plecat de acolo, amețit și cu nervii dărâmați, a intrat într-o brutărie să cumpere pâine: ,,-N-aveți dreptul!” i s-a spus. A luat un corn și a plecat acasă cu burta flămândă și cu capul îngreunat de conștiință!”
*
Folclor din Mehedinți(LXXXV). Din cântecele populare culese de subsemnatul la 23 octombrie 1983 de la regretatul Rolea Petre(zis Pătru lui Râcu) din Bârda, mai redăm câteva. Iată-le:


Du-te dor, du-te durere

Du-te dor, du-te durere,
Du-te la cine te-o cere!
Du-te și la mândra mea,
Să te mai poarte și ea!
Că eu te-am purtat destul,
De nu pot să merg pe drum!
Când visez pe mândra-n crâng,
Mă deștept din somn și plâng,
Mă deștept și caut bine,
Nu e mândra lângă mine!

Mult mi-e somn

Mult mi-e somn și pic de somn,
Dar n-am brațe ca să dorm!
Plecai aseară prin sat,
După brațe de culcat.
Toate lămpile sunt stinse
Și porțile sunt închise.
Numai la mândruța-n vale
Arde muc de lumânare.
Dar eu fiind puțin cam beat,
Prin grădină am intrat,
De fereastr-am zgândărat,
Bărbatul s-a deșteptat.
,,- Ia ascultă, fă nevastă,
Cine-i la fereastra noastră?”
,,- Măi bărbate, hai, te culcă,
Nu-ți face singur nălucă,
Că e mâța luʽ vecina,
Care ne-a mâncat slănina!”
,,- Las-o tot mâță să fie,
D-are-n cap o pălărie
Și-ți tot face semne ție!”
,,- Bărbate, nu fi nebun,
C-așa-i casa lângă drum,
Vine Ion, vine Vasile,
Întreabă mereu de tine!”

Foaie verde măr domnesc

Foaie verde măr domnesc,
Am iubit și-am să iubesc,
Să știu că mă prăpădesc.
Am iubit o sută una,
Dar acum nu pot nici una!
Am iubit o sută zece,
Dar puterea mi se trece!
Inima din piept îmi seacă,
C-o fi altul să mă-ntreacă!

Spune, mândro, unʽți-e gândul

-Spune, mândro, unʽți-e gândul,
De ți-e fața ca pământul?
-Neică ți-am călcat cuvântul,
Nu mi-am ținut jurământul!

Peste deal răsare luna

Ioane, Ioane, frate Ioane,
Du-te la mândra că moare!
Peste deal răsare luna.
Eu mă duc la mândr-acuma.
Eu pun punte peste punte
Să mă bag la mândra-n curte.

Nevestică frumușică

-Nevestică frumușică,
Ia la masă de mănâncă!
-Nu mănânc, mâncare-aș foc,
Că eu n-am avut noroc,
Să mă duc după boboc,
Să mă ia seara la joc,
Nu ca tine-un mormoloc!
Eu te chem să mergi la joc,
Tu mă iei pe scaun la foc!


Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii! La mulți ani!






Pr. Al. Stănciulescu-Bârda     12/16/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian