Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
De vorbă cu Emanuel Tânjală

Emanuel Tânjală: „Fotografia de presă este o declaraţie de dragoste pe care o fac eu în paginile ziarelor şi revistelor“

Reporter: -Sunteţi, fără îndoială, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi fotografi din presa românească şi nu numai. Când şi în ce împrejurări aţi debutat ?
Emanuel Tânjală: -Cu foarte mulţi ani în urmă. De-abia terminasem liceul şi mi-a căzut în mână un aparat vechi de fotografiat. L-am luat cu mine în Vrancea şi am fotografiat canionul râului Putna de la Colacu. Ajungând la Bucureşti am developat filmul şi am fost fascinat de ce am văzut pe negativ prima oară, după care am şi mărit fotografiile. M-am molipsit cu repeziciunea glontelui de pistol.

Reporter: -De la cine aţi moştenit această frumoasă îndeletnicire, sau cum s-a născut această pasiune ?
Emanuel Tânjală: -Emil Cojocaru, un coleg de-al meu de liceu, după terminarea şcolii, a avut şansa să se angajeze ca fotoreporter la revista „Viaţa Studenţească” şi de la el m-am molipsit, el mi-a transmis acest virus minunat.

Reporter: -Ce reprezintă pentru dumneavoastră fotografia, în general, şi fotografia de presă, în special ?
Emanuel Tânjală: -Nu am crezut că într-o zi, în 1970, voi primi un aparat profesionist şi voi pleca pe teren cu Edmund Hoffer, un fotoreporter de seamă care lucra la un ziar german din România. Prima mea deplasare pe teren, în nişte sate săseşti, mi-a adus aplauzele Ziarului „Satul Socialist”. Ţin minte că am publicat, într-o săptămână, la câteva ziare de la Casa Scânteii. M-am simţit extraordinar. Aveam 25 de ani şi atunci am început urcuşul în presa română. Fotografia de presă este o declaraţie de dragoste pe care o fac eu în paginile ziarelor şi revistelor. Am făcut fotografie pentru albumul meu, până în ziua în care mi-am văzut fotografiile publicate în presa timpului. Mi-a plăcut să mă documentez şi să nu depind, sau să fiu la mâna reporterului. Aflasem de la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe, că victoria este numai a luptătorului şi nu a visătorului. Am fost îndrăgostit la prima vedere de fotografie şi i-am jurat credinţă pentru vecie.

Reporter: -Ce personalităţi aţi fotografiat în decursul anilor ?
Emanuel Tânjală: -Cronologic: Aurel Mihailopol şi Edmund Hoffer, cei mai de seamă fotografi de presă din perioada mea; pictorul Corneliu Baba, sculptorii Ion Jalea, Gheorghe Apostu, Patriciu Mateescu, Pavel Bucur şi Nicăpete; actorii Costache Antoniu, Radu Beligan, Colea Răutu, Amza Pelea, Iurie Darie, Mircea Şeptilici, Constantin Rauţchi, Marin Moraru, Oana Pelea, Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, Ion Lucian, Victor Rebengiuc, Silviu Stănculescu şi lista nu se mai poate termina nici mâine; scriitorii Eugen Barbu, Fănuş Neagu, Nicolae Manolescu, Marin Sorescu, Miron Radu Paraschivescu, Adrian Păunescu, şi iar mulţi alţii; regizorii în frunte cu Lucian Pintilie, Savel Stiopul, Mihu Vulcănescu, Mircea Veroiu, Dan Piţa, Petringenaru, Geo Saizescu, Dinu Cernescu, Dinu Tănase, Ion Cărmăzan, Stere Gulea, Liviu Petru Maier şi mulţi alţii; muzicieni, compozitori, Sergiu Celibidache. Apoi Ceauşescu, Iliescu, Mircea Dinescu, marea mea dezamăgire şi nu numai el. Este o listă imensă cu personalităţi care m-au dezamăgit. Să nu îl uităm pe istoricul Giurescu, care a emigrat în America imediat după 1980 şi în 2013 era la masă cu o mână de foşti securişti, la Târgul de carte Gaudeamus, luându-le apărarea „patrioţilor“ securişti !

Reporter: -Ce amintiri aveţi de la Flacăra, dinainte de 1989, când l-aţi avut şef pe vulcanicul Adrian Păunescu ?
Emanuel Tânjală: -Cele mai contradictorii păreri. Am început cu el, cu un jurământ: „Să ne debarasăm de poeziile patriotarde şi să schimbăm lumea”, ca peste puţin timp să devină vârful de lance al poeziilor închinate lui Ceauşescu şi partidului iubit ! Am trăit într-o familie de ziarişti de clasă. Flacăra a fost un coş de ghilotină, unde eram aruncaţi toţi care am cârtit în rând, am fost pedepsiţi, că nu am stat cu capetele plecate la sistemul parazitar comunist. Pot scrie o carte din perioada Flacăra. Am trăit sub comanda unui poet dictator.

Reporter: -Când şi de ce aţi părăsit România, alegând să trăiţi peste ocean ?
Emanuel Tânjală: -Atunci când m-am trezit că România este închisoarea mea de toate zilele. Aveam 35 de ani şi mi s-a refuzat o vizită de 48 de ore la Balcic. Nu am vrut să plec din România. Familia mea plecase cu un an în urmă în America, după ce Ceauşescu a dat ordin ca acel cartier să fie demolat, şters de pe harta Bucureştiului. Am încercat orice a fost posibil ca într-o zi să pot evada din închisoare. În America nu mi-a fost deloc uşor. Nu cunoaşteam limba, nu fusesem niciunde în afara României. M-am trezit pe altă planetă şi am început de la zero, ca la 25 de ani în România. În 1983 am mers la o revistă faimoasă de fotografie din Los Angeles, să cumpăr două pagini de revistă, să fiu şi eu cunoscut. Trecuse numai un an de la sosirea mea în America. Când redactorul care mi-a văzut fotografiile, mirat m-a întrebat din ce lume vin, nu am înţeles ce vrea să spună ! A fost impresionat de portretele mele cu ţărani din România. Mi-au oferit 10 pagini de revistă şi mi-au plătit cu 75 de dolari fiecare fotografie. Revista „Peterson Magazine“ a devenit cheia cu care, de atunci am deschis destule uşi. Am publicat în câteva reviste mici, în Los Angeles Times Sindicate, într-o revistă de culturism, cu peste 2 milioane de abonaţi, şi în câteva ziare din aria Los Angeles-ului.

Reporter: -Aţi locuit mulţi ani în Statele Unite. De ce v-aţi întors în România, după 1990 ?
Emanuel Tânjală: -Numai dacă trăieşti în exil poţi pricepe ce este să îţi fie dor de ceva drag, pe care nu îl mai poţi vedea. Imediat după revoluţie, după aproape 10 ani de dor de România, am aterizat pe 13 ianuarie 1990 la Otopeni. De la Aeroport şi până la prima mea oprire în faţa televiziunii, unde am făcut nişte fotografii cu două Dacii arse, am plâns pe tot drumul. Din 90 şi până în 1999 am tot venit în România în fiecare an. De Crăciun, în 1999, am primit o ofertă de la CJI (Centrul de Jurnalism Independent) de la Bucureşti, unde am predat fotografia de presă nişte ani buni, la studenţii de la Jurnalism, care făceau cursuri la CJI.

Reporter: -Care este viitorul fotografiei de presă, după părerea dumneavoastră ?
Emanuel Tânjală: -Atunci când orice era cenzurat, eram câţiva care aveam nebunia să fim publicaţi. Eu m-am strecurat ca un înger într-o lume turbată, într-o lume fără sens, să pot să îmi exprim, prin fotografie, trecerea mea prin viaţă cu capul sus. Uşor nu mi-a fost, dar privind în urmă cu plăcere, am să îmi reproşez numai că am acceptat să tac. M-am zbătut să scriu şi eu o pagină de istorie adevărată, cu fotografiile mele făcute cu nebunia unuia care iubeşte oamenii şi mai ales adevărul. Acum este uşor să faci fotografie de presă în libertate, dar trebuie să ai cunoştinţe despre fotografia de presă, sau eventual să fii un fotograf talentat. Au aparate scumpe şi sărmanii nu ştiu că fotografia nu o face aparatul, ci omul din spatele camerei !

Reporter: -Ce sfaturi daţi tinerilor foto-reporteri din presa românească de acum ?
Emanuel Tânjală: -Credeţi că îi interesează ? Am lansat în 2013 la Târgul Gaudeamus o carte la Editura Humanitas, „Jurnalul unui fotograf”. Cartea este o spovedanie pentru colegii mei, este povestea vieţii mele cu aparatul de fotografiat mereu la mine. Cu capitole despre cum trebuie să fii, cum trebuie să abordezi fotografia de presă. Nu ştiu câţi discipoli am câştigat, dar sunt sceptic. Sunt obişnuit cu ideea românilor: Că ei le ştiu pe toate. Încerci să le spui ceva şi repede sar, nu te lasă să termini ce ai de spus şi cu o voce dură: Ştiu, ştiu !!! Perseverenţă, milostenie, smereală, curiozitate, să nu fii văzut, să nu deranjezi oameni şi să ai cultura necesară care să îţi stimuleze starea, să te ajute să creezi fără a copia din ce ai mai văzut. Dar mai presus de tot, să fii selectiv, parcimonios când declanşezi şi mai ales când postezi pe căile de socializare, sau publici în paginile ziarelor şi revistelor, dacă ai şansa să fii publicat. Nu fii teribilist şi nu truca fotografia cu Adobe.







Interviu realizat de Ioan Vasiu    11/22/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian