Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Interviu cu pianistul Matei Varga.

Matei Varga, unul dintre cei mai străluciţi pianişti ai generaţiei sale, a debutat la numai 14 ani, pe scena Ateneului Român. Stabilit la New York, este aclamat pe plan internaíonal și considerat “un poet al claviaturii și un muzician al profunzimilor”.

Ana-Maria Botnaru: Dragă Matei, când ai aflat că muzica reprezintă destinul tău?
Matei Varga: Nu sunt convins de asta nici pana in ziua de astazi. O iubesc, este pentru mine cel mai drag si fidel prieten, dar poate intr-o buna zi o sa ma apuc de pictura…
Prima mea amintire muzicala este un televizor alb-negru, in camera in care am copilarit, pe care urmaream fascinat clipuri cu Corina Chiriac. O adoram si pot spune, fara ezitari, ca datorita ei am devenit muzician. Cantam (dupa ureche) toate melodiile pe care le auzeam si mama imi scrisese intr-un caiet versurile pentru a le putea studia… Era inainte de Revolutie, in “anii negri”, si bunica ma lua cu ea sa stam la coada la alimentara (uneori ore intregi). Fiindca nu aveam altceva de facut, cantam pentru “codasi” si asa, intr-o buna zi, m-a descoperit prima mea profesoara de pian (care avea si ea nevoie de cartofi). Intrand in vorba cu bunica, dansa i-a explicat ca am o ureche foarte buna si ca ar trebui sa ma dea sa studiez muzica. Ne-a dat o carte de vizita pe care parintii mei au pus-o initial “la pastrare” pentru cel putin doi ani; insa fiindca nu ma opream din cantat, in cele din urma s-au hotarat sa-i telefoneze… Intre timp insa, ma dadusera la un club de copii unde cantam cintecele Corinei acompaniat de o (foarte buna) mini-orchestra. Am fost impreuna chiar si pana la Baia Mare unde avea loc Olimpiada Nationala de muzica usoara (aka Ursuletul de Aur), unde am obtinut Premiul I. Deci daca ai crezut ca o sa afli despre o mare revelatie produsa de vreo piesa de Mozart sau Beethoven, in urma careia mi-as fi decis destinul, trebuie sa te dezamagesc. It’s all about CORINA!!

A-MB: Există un nume (sau mai multe) care să fi influențat hotărâtor pașii tăi în muzică?
MV: Toti profesorii mei, de la inceputuri si pana acum. Ligia Pop, Aurica Anghelescu,
Ludmila Popisteanu, Mihaela Zamfirescu, Ana Pitis, Ioana Minei, Alexandru Dumitrescu, Sandu Sandrin si Pavlina Dokovska. De asemenea, ii datorez enorm Marianei Nicolesco, un model de prestanta artistica si inteligenta muzicala. Si, evident, parintilor mei…

A-MB: Ne poți împărtăși preferințele tale de… meloman? Ai un instrument, un compozitor, un dirijor, un curent artistic preferat?
MV: Violoncelul si vocea umana. Nu am un dirijor preferat. Iubesc muzica romantica si post-romantica.

A-MB: Cum e viața la New York pentru un pianist român?
MV: Ca si pentru orice alt pianist: grea, competitiva, adesea dezamagitoare, dar in final plina de experiente pe care nu le-as putea trai nicaieri altundeva si supra-saturata de lectii de viata (si de arta). Nu intamplator celebrul cantec spune ca “if you can make it there, you can make it anywhere”. In lumea de azi, toti ne luptam pentru a dovedi ca suntem viabili, interesanti, relevanti ca artisti; New York-ul iti arata mai intai ca nimeni nu e de neinlocuit, iar apoi (daca perseverezi) te invata cum sa devii unic…

A-MB: Ce preferi – studiul, scena sau studioul de înregistrări?
MV: Scena, categoric.

A-MB: Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Dar una ieșită din comun?
MV: Somn, studiu, reflectie, predat, film, teatru sau concert. Cea iesita din comun este aceea in care am un concert sau recital (in care caz dorm toata ziua si fac o baie fierbinte inainte de a pleca la sala).

A-MB: Atunci când nu cânți, ce îți place să faci? Ce sau cine te inspiră?
MV: Ma plimb, ma uit la filme si particip (ca spectator) la un imens numar de concerte, spectacole si evenimente; este unul dintre motivele pentru care nu as putea parasi New York-ul. Aici inspiratia te stringe de gat la fiecare pas si, pentru un artist, cel mai important lucru (cred eu) este sa vada – si sa asculte! – cat mai mult… Numai prin inspiratie venita de la altii ne putem gasi (si cristaliza) propria voce. M-au inspirat intotdeauna marii actori, sau cel putin aceia pe care eu ii consider “mari” (am unele rezerve in privinta unor “monstri sacri”…!) Admir mult picturile lui David Hockney si romanele lui Evelyn Waugh. Cat despre muzicieni, eroii mei sunt Dinu Lipatti, Sviatoslav Richter, Emil Gilels, Monserrat Caballe si Mariana Nicolesco.

A-MB: Există o întrebare la care ți-ar plăcea să răspunzi, dar pe care am omis să o formulez?
MV: Prefer misterul – una dintre actritele preferate este Greta Garbo.


Matei Varga – restituiri într-un CD extraordinar
Matei Varga – Early Departures (CD), Sono Luminus, 2018.
Cel mai nou disc al pianistului Matei Varga (lansat în iunie 2018) aduce împreună două personalități excepționale ale muzicii românești și universale: Tudor Dumitrescu (1957-1977) și Dinu Lipatti (1917-1950). Îi leagă geniul și destinul crud…
Tudor Dumitrescu, mort la cutremurul din 4 martie 1977, când încă nu împlinise 20 de ani, este practic necunoscut publicului larg, dar amintirea sa este vie printre cei care l-au cunoscut ori i-au ascultat înregistrările. Cele 7 preludii în interpretarea lui Matei Varga reprezintă o restituire muzicală, culturală și spirituală copleșitoare. Profund marcat de geniul și destinul lui Tudor Dumitrescu, Matei Varga îl „răzbună“, dăruindu-i un crâmpei de nemurire….
Despre compozițiile lui Tudor Dumitrescu, specialiștii s-au exprimat elogios:
Relevă o mare afinitate pentru varietatea ritmică și timbrală și, totodată, un apreciabil simț al arhitecturii. Muzica lui – ca și arta-i interpretativă – se înscrie în orbita unui neoromantism cu nostalgii clasice. (Doru Popovici)
Ceea ce interpreta Tudor Dumitrescu dobândea, prin darurile sale pe zi ce trecea mai răspicate, suflu poetic, forță de adâncime, semnele premonitorii ale unor lesne descifrabile împliniri apropiate. Felul cum cânta era un vârtej de sunete calde, vibrante, puternice și totodată gingașe – gingășia unui temperament romantic și nobil. (George Sbârcea)
Dinu Lipatti, răpus de maladia Hodgkin la numai 33 de ani, este cunoscut în întreaga lume ca pianist. Puțini știu însă că el a fost și compozitor (catalogul compozițiilor sale numără 49 de lucrări, unele neterminate). Matei Varga ni-l restituie în această ipostază, ignorată până și de cei care îl divinizează pe pianistul Lipatti: Sonata romantică pentru pian în Re Major, Mica suită pentru pian, Nocturna pentru pian (pe o temă moldovenească) și Nocturna în fa diez minor – iată un remarcabil arc peste timp, între Lipatti și vrednicul său urmaș.
CD-ul lui Varga mai cuprinde In the Mists (În cețuri) de Leoš Janáček și, în chip de bis, divinul Adagio (pe o temă de Alessandro Marcello) din Concertul in re minor, BWV 974, de J.S. Bach.
Într-un An Centenar mai degrabă tern și anost din punct de vedere cultural, gestul discret și semnificativ al lui Matei Varga și succesul fulminant al CD-ului său, aduc un zâmbet și o rază de frumusețe. Acest CD nu este o simplă întreprindere muzicală — este un gest simbolic adânc și grav, de o valoare extra-ordinară (adică, da, ieșită din comun).
Muzician excepțional și pianist atins de aripa geniului el însuși, Matei Varga îi înțelege pe deplin, îi face să devină ai săi și îi restituie publicului în ipostaza de compozitori pe pianiștii Tudor Dumitrescu și Dinu Lipatti, plecați (mult) prea devreme dintre noi.
Ascultându-l pe Varga, aflat la deplină și strălucită maturitate, nu poți să nu te întrebi, înfiorat, ce ar fi devenit cei doi dacă destinul le-ar fi îngăduit să trăiască și să rodească până la adânci bătrâneți…Dar asta numai Dumnezeu știe.

webcultura.ro





Ana-Maria Botnaru    10/12/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian