Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Bucăți din viață : Prima impresie

Mă străduiesc să nu judec. Scanez, fără să vreau, și lupt să-mi alung gândul.Mă surprind furând imagini. Fețe anonime. Toți oamenii sunt frumoși, pentru că știu să râdă. Tot ce e sănătos e frumos, spunea bunica.
Așa este.

Prin 2003 ne-am cumpărat casă în K. un oraș aflat la o sută de kilometri de Toronto.
Eram fericită. Casele sunt frumoase aici, iar a noastră, fără să fie mare, avea o construcție interesantă.
Din față părea cu un etaj. Din spate cu două, pentru că basementul era de fapt un parter ce dădea în grădină, iar grădina fără gard, într-un parc. Un mic colț de paradis.
Ne-am mutat iarna și a fost primul an în care am avut colindători, canadieni cu Christmas carols la ușă.
O avalanșă de căldură, un bun venit într-o comunitate mică, foarte ușor colorată, pentru că în afară de vreo două familii de croați și încă o familie de români, toți erau canadieni.

Și toți se cunoșteau între ei. Mulți veniseră la ușă cu ceva dulce de ronțăit și de bun venit. Eram curioasă tare să cunosc românașii din vecini, dar, cumva, nu se întâmpla niciodată să ne ciocnim de ei.
Și a trecut și iarna magic luminată cu zăpadă ca-n țara lui Moș Crăciun, apoi ne-a inundat primăvara cu atâta verdeața și ciripit de păsărele, cum nu credeam că e posibil într-un oraș.
Cunoșteam majoritatea vecinilor. Nu și pe misterioșii români, care, printr-un concurs de împrejurări ciudate, nu ne ieșeau în cale nici din întâmplare. Într-una din zile, însă, m-am întâlnit cu ea la cutia poștală.
Mi-a povestit că e a doua soție a soțului ei și că el nu suportă românii.
Că ne-au evitat în mod sistematic, pentru că avuseseră multe experiențe negative cu compatrioții. Domnul soț mi-a devenit brusc antipatic.
Cu ea, însă, mă întâlneam des. Venea mereu pe la noi, căci el avea job în Mississauga și ajungea seara târziu.

A venit toamna, apoi a venit iarăși iarna și a început să ningă. Strada noastră părea desprinsă dintr-o poveste, feeric împodobită cu luminițe de Crăciun.
Singura casă întunecată, era a prietenei mele cu soț antipatic. „Trebuia el să fie altfel decât restul lumii”, am gândit eu cu malițiozitate și am comentat cu soțul meu. Însă, într-una din zilele următoare, ea a venit înspăimântată să ne spună că el e bolnav. „Își revine” i-am spus, încurajând-o, având încredere în vârsta lui.
Doctorița de familie îl programase la un specialist. Însă, într-o seară, cu mult înainte să ajungă la doctorul cu pricina, durerile insuportabile îi făcuseră să meargă de urgență la spital și să descopere un diagnostic cumplit, o boală în fază terminală. Iar peste alte câteva zile ea veni să ne spună că el nu mai e.

Mulți ani au trecut de atunci. Însă și acum mă simt vinovată. L-am judecat fără să îl cunosc. Fără să bănuiesc că-n spatele ușilor e instalată boala, că-n încăperile întunecate pândește neființa. Că luminițele nu au putere să se aprindă, pentru că flama lor e bolnavă.
Pentru că nici o sărbătoare nu se poate aprinde într-o inimă care pleacă.
Vedem oameni. Îi cunoaștem. Poate că prima impresie ne zgârie.
Poate că tăcerile lor, ori refuzurile lor ne fac să îi pictăm așa cum noi credem.
Poate că vorbim incitați de ceea ce nu înțelegem. Și judecăm…

Însă de prea multe ori nu vedem ceea ce se petrece după o ușă de suflet.
În spatele unui ochi care se chinuie să zâmbească, deși poate că-n curtea lui au poposit umbre cu care el se luptă și nu are putere să ceară ajutor.






Em Sava    10/12/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian