Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Familia în proverbele românești(I).

Familia este una dintre temele cele mai bine reprezentate în proverbele românești, ea fiind cea mai veche instituție din istoria poporului român. Sute de proverbe privesc cele mai multe aspecte ale familiei, începând cu Taina Sfintei Cununii. Proverbele devin cele mai credibile documente din cultura populară, din care putem desprinde concepția poporului român privind instituția familiei. Subliniez, în cunoștință de cauză, că nu am găsit nicăieri nici măcar o aluzie la o așa-zisă căsătorie între persoane de același sex. O astfel de legătură a fost străină poporului român. Întotdeauna bunul-simț și buna-cuviință au condus relațiile dintre oameni, iar familia a fost o valoare cu care strămoșii noștri nu au glumit și nu s-au jucat. Ei au fost conștienți că familia este întemeiată de Dumnezeu prin Taina Sfintei Cununii și are un rol esențial în perpetuarea vieții pe pământ.
Taina Sfintei Cununii este cea mai bine reprezentată dintre Sfintele Taine în proverbele românești. Sute de proverbe și zicători există în colecția lui Iuliu Zanne pe această temă. În aceste proverbe găsim idei interesante privind întemeietorul Tainei Sf. Cununii, primitorii, forma, efectele ei. Întâlnim proverbe privind imaginea familiei ideale și însușirile pozitive și negative ale soților, relațiile cu părinții, rudele, nașii, divorțul, recăsătorirea, avortul, superstițiile și multe altele. Sunt constatări și îndemnuri practice, rezultate din experiența de viață a poporului român. Foarte interesant este însă faptul că toate aceste proverbe reflectă o concepție profund creștină despre lume și viață, despre aspectele cele mai sensibile ale învățăturii creștine.
Așadar, despre Sfânta Cununie găsim următoarele proverbe și zicători în cele zece volume ale culegerii lui Iuliu Zanne.
I. Necesitatea. Sfânta Cununie este:
a. o împlinire a voinței divine: ,,Când tu te depărtezi prin pustietăți de facerea de copii, împotriva firii, socotește-te că te depărtezi de porunca lui Dumnezeu, ce Însuși El a orânduit facerea de copii prin urmarea firii, pentru cinstea Lui, o taină dumnezeiască”(VIII, 396); ,,Căsătoria cea mai firească datorie omenească, de Domnul întocmită. Cine de ea se depărtează nu se mai numește om, ci proclet și satană, că satana pururi voiește să te vadă cufundat în păcate”(VIII, 267); ,,Căsătoria este rânduiala cea mai bună de Domnul întocmită. De ea să te ții”(VIII, 267); ,,Cine făptura lui Dumnezeu de soție n-o primește, acela nelegiuit de Domnul se socotește, că la porunca Lui se-mpotrivește”(VIII, 538); ,,Domnul pe muiere cu bărbat a însoțit-o, de-aceea fără bărbat nicicum să nu rămână”(VIII, 538); ,,Omul singur nu s-a zidit, ci împreună cu soție, de-aceea fără soție nu se cuvine să fie”(VIII, 537); ,,Vai de acela ce suferă de soție; ce cuvânt va da Celui ce l-a zidit împreună cu soție”(VIII, 537);
b. o împlinire naturală a vieții umane: ,,Căsătoria la om mare greutate, dar și o datorie după fire, cu mai mare dreptate. Nu te depărta de această datorie”(VIII, 267); ,,Căsătoria la om și când rea se socotește, cu plăcere se privește”(VIII, 267); ,,Căsătoria plină de ghimpi, dar de ghimpi cu trandafiri. Suferă ghimpii pentru mirosul trandafirilor”(VIII, 267); ,,Dacă inima îți cere,/Te-nsoară și-ți ia muiere”(IV, 392); Căsătoria te arată că ești om, nu dobitoc. Nu te depărta de ea”(VIII, 267).
c. obținerea unui statut social superior: ,,Bărbatul neînsurat ca cel mai spurcat și muierea nemăritată ca o roabă a tuturor”(VIII, 269); ,,Cel neînsurat, ca fulgii când vântul îi bate, într-o parte și în alta s-aruncă, fuge, zboară și nicăieri nu s-așează”(IX, 74); ,,Dacă nu m-am căsătorit,/Nici nu m-am călugărit”(X, 254); ,,Două tagme de oameni nu se căsătoresc: filosofii și călugării. Filosofii ca să petreacă în odihnă, iar călugării ca să adune avere dracilor”(VIII, 269); ,,Omul fără soție – o casă pustie”(VIII, 537); ,,Omul fără soție,/ Ca o casă pustie”(IV, 616); ,,Omul necăsătorit, ca boul neîmblânzit”(IX, 74); ,,Omul necăsătorit, ca un pustnic în pustie”(IX, 74); ,,Ori te însoară, ori te fă ostaș, ori te fă călugăr”(IV, 392);
d. împlinirea unei echități divine și naturale: ,,Căsătoria la cei blestemați o viață ticăloasă (aduce), că de gâlcevi și de ocări nici un minut nu scapă, de nu și de bătăi mai de multe ori, iar la cei buni (este) un rai desăvârșit”(VIII, 267); ,,Căsătoria se pare a fi cel mai supărător lucru, că unul altuia trebuie să sufere orice cusur să va întâmpla să aibă”(VIII, 267); ,,De însurat și de coate goale să nu se vaite nimeni”(IV, 399); ,,De însurătoare și de coate goale nu scapă nimeni”(IV, 400); ,,De moarte și de nuntă nimeni, niciodată, nu poate fi gata”(II, 619); ,,Omul din fire așa s-a urzit, că fără soție nicicum să fie; cine-mpotrivă urmează de omenire se depărtează”(VIII, 537);
e. rezolvarea unor probleme familiale: ,,Cea mai mare greutate – fata nemăritată”(VIII, 380); ,,Gândești că e măritișul păpușe”(IV, 445); ,,Omul o nevastă și o pisică trebuie să aibă în casă”(IV, 498);
f. nevoia de ajutor: ,,Ori să nu te mai căsătorești, sau de te căsătorești, amândoi la un jug împreună să trageți”(VIII, 267); ,,Vai de casa aceea ce-i lipsește muierea”(VIII, 229);
g. o restabilire a statutului bărbatului și femeii: ,,Mai bine măritată, fie și cu un prost, decât nemăritată și defăimată; că măritișul cinste îți aduce, iar nemăritișul la mari greșeli te duce”(VIII, 380);
II. Definiția este aproape completă: ,,Căsătoria se-nțelege o-mpreunare după lege, după voința și porunca Domnului, că din început doi a făcut(…). Cine se atinge de căsătoria altuia de însăși porunca Domnului se atinge”(VIII, 267).
III. Întemeietorul este Dumnezeu, creatorul cerului și al pământului. Nu găsim nici o referință în acest sens privitoare la Mântuitorul Iisus Hristos. Cel ce le-a zidit pe toate a zidit și pe protopărinții neamului omenesc, pe care i-a destinat să fie împreună, bărbat și femeie. După modelul primilor oameni se unesc azi și tinerii prin Taina Sfintei Cununii: ,,Ziditorul lumii cu soție te-a făcut și tu fugi de soție, o ce nelegiuire”(VIII, 537); ,,Domnul pe om din început cu soție l-a făcut de-aceea fără soție împotriva Domnului nicicum să nu fie”(VIII, 538); ,,Un bărbat și o muiere Domnul numai a făcut, vrând ca să arate că și bărbatul și muierea un soț trebuie să aibă pururi nelipsit. Urmează și tu după porunca Domnului, că de te vei depărta, în grea osândă vei cădea”(VIII, 537).
IV. Săvârșitorul nu este menționat în proverbele din colecția lui Iuliu Zanne.
V. Primitorii sunt doi tineri, bărbat și femeie, care se hotărăsc de bunăvoie și nesiliți de nimeni să-și trăiască tot restul vieții împreună, pentru a se iubi, a naște și a crește copii și a se ajuta reciproc. Alegerea viitorului soț sau a viitoarei soții este un examen deosebit de greu pentru oricine, seriozitatea actului căsătoriei în sine fiind deosebit de important: ,,A-și căuta cal de mire”(IV, 450); ,,A-și lua păcatul în casă”(VII, 75); ,,Când se-nsoară/Nu-i de moară”(IV, 395). Bărbatul este superior femeii, în sensul că el este cel care alege cel dintâi, cel care propune femeii/fetei căsătoria, îi ,,cere mâna”, o cere în căsătorie. Fiecare își are criteriile lui după care se conduce când își alege soțul sau soția: ,,Însoară când vrei, mărită când poți”(IV, 395). Totuși, la nuntă ,,Mai mulți se uită la mireasă decât la ginere”(IV, 452). Uneori intervin și părinții, care au un cuvânt greu de spus, având în vedere experiența lor de viață și autoritatea ce-o au asupra tinerilor: ,,La căsătorie părinții să aleagă norocirea tinerilor ca niște pătimași, că tinerii nu o pot cunoaște în furia tinerețelor, socotind că orice zboară se mănâncă, de-aceea pururi se înșeală”(VIII, 268). Perioada premergătoare căsătoriei este o perioadă de euforie: ,,Cui stă gândul la-nsurat/ Umblă parcă este beat”(IV, 399). Tânărul trebuie să aibă în vedere natura omenească, cu calitățile și defectele ei, ci nu neapărat femeia ideală: ,,Cine caută nevastă fără cusur, nensurat rămâne”(IV, 510); ,,Cui stă gândul la-nsurat/ Umblă parcă este beat”(IV, 399); Nimeni nu poate să știe evoluția ulterioară a tinerei familii și tocmai de aceea asemănările cu loteria, apelul la ideea de noroc sunt frecvente în proverbe: ,,La căsătorie, ca la loterie: o mie pierd și unul abia nimerește”(VIII, 268). Creatorul popular nu exclude nici o ,,perioadă de probă înainte de nuntă, pentru ca tinerii să-și dea mai bine seama dacă se potrivesc și au șanse de a încheia o căsnicie solidă: ,,La căsătorie, ca mai bine să placă, ar trebui să urmeze ca la închiriere, pe câtă vreme să vor putea tocmi”(VIII, 268). Important ar fi ca cei doi să se potrivească, atât în ce privește calitățile, cât și defectele: ,,La muiere rea, bărbat și mai rău, cu mult mai bine i se cuvine; c-acela numai îi dă de cap”(VIII, 351). În astfel de situații, sunt potrivite proverbele: ,,N-a rupt dracul degeaba opincile până i-a adunat”(VI, 600); ,,Parcă i-a înjugat dracu”(VI, 629); ,,Și-a găsit mireasă, ca preoteasa glasul al șaptelea”(X, 265). Modernismul se resimte și în limbajul folosit de cei doi tineri: ,,Mai înainte din vechime, cu ,,nene” și cu ,,leliță”, cu ,,mamă” și cu ,,tată” ne căsătoream îndată, iar acum cu ,,domnule” și ,,domnișorul meu”, cu ,,doamna mea” și ,,domnișoara mea” ne uităm unul la altul și mâna nimănuia nu o mai dăm”(VIII, 268). Pentru oricine este posibilă alegerea soțului sau soției, chiar dacă acest lucru i se pare deosebit de greu sau imposibil: ,,Nu-i departe casa cu mireasa”(IV, 451). Alegerea trebuie făcută însă cu multă grijă, având în vedere seriozitatea căsătoriei ca act religios și social: ,,Pânză și nevastă noaptea să nu-ți alegi”(IV, 505, 616); ,,Pleacă și te-nsoară/Pe rând, ca la moară”(IV, 392).
Dintre acestea menționăm:
- bogăția: ,,Cai și boi când vrei să alegi la soi bun atunci alergi, iar nevastă când îți alegi la sume de bani alergi. Vai de alegerea și alergătura ce faci”(VIII, 400); ,,Când vrei să te măriți, caută la om, nu la neam și avere, că din prost se face de neam și din sărac bogat, iar din neom om cu mare nevoință”(VIII, 380); ,,Ia-ți nevastă săracă, ca să-ți zică: fă ce știi tu”(IV, 500); ,,Pe cea săracă o depărtăm, cât de cinstită fie, iar pe cea bogată o rugăm, cât de împotrivită fie, că bărbații se cunună nu cu a lor neveste, ci cu ale lor mari zestre, căindu-se mai în urmă, când le dă cu piciorul. Vezi să nu o pați”(VIII, 268-269);
- frumusețea: ,,Cine caută nevastă frumoasă, bogată și de neam mare stăpân își ia în capul lui, iar nu nevastă de viață”(VIII, 400); ,,Cu cât muierea mai frumoasă, cu atât mai păcătoasă”(VIII, 353); ,,Frumoasă de vei lua, de obște o vei avea; urâtă de vei lua, moartea-n casă-ți vei avea. Alege din două una, ca să nu rămâi singur”(VIII, 353); ,,Nu la față, ci la minte să te uiți mai bine, când nevastă îți alegi”(VIII, 400); ,,Mirele nu se plânge când mireasa e prea frumoasă”(IV, 449); ,,Pentru gustul tău să-ți alegi pe cea mai frumoasă, fie și nebună, dar pentru căsătorie să-ți alegi pe cea mai înțeleaptă”(VIII, 268); ,,Se duc goștii și rămâne mireasa”(IV, 451); ,,Se duce nunta, rămâne gavia”(X, 270);
- starea socială: ,,Cu mai mari decât tine când te vei căsători, în loc de rude, stăpâni vei dobândi. Vezi să nu o pați”(VIII, 267);
- diferite interese: ,,Toți pentru neveste la interes au alergat, de-aceea bun cu rău s-a amestecat”(VIII, 400).

Sfaturi părintești. Din scrierile Sfântului Ioan de Kronstadt, selectăm un fragment intitulat sugestiv VIAȚA NOASTRĂ. Iată-l:
,,Viața noastră, ce este ea oare? Arderea unei lumânări. Ajunge să sufle în ea Cel care a aprins-o ca sa se stingă. Viața noastră, ce este ea oare? Drumul unui călător; odată ajuns la un anumit soroc, porțile i se deschid, își lasă hainele (trupul) și toiagul de pelerin și intră în casă. Viața noastră, ce este ea oare? Îndelungat și sângeros război pentru cucerirea adevăratei patrii și a adevăratei libertăți. La capătul războiului ești fie învingător, fie învins, chemat de pe câmpul de luptă la locul răsplății ca să primești de la Dreptul Judecător fie răsplata și slava veșnice, fie osândă și rușine veșnice.
Viața noastră e un joc de copii, nu însă unul nevinovat, ci culpabil. Fiindcă, deși avem minte sănătoasă și ne cunoaștem scopul vieții, nu dăm importanță acestui scop, ocupându-ne de lucruri vane și fără noimă. De aceea am spus că viața noastră este un nescuzabil joc de copii. Lăcomia ne face să ne pasionăm de mâncare și băutură, în loc să le folosim pe acestea pentru alimentația strict necesară a trupului și pentru susținerea vieții trupești. Ne pasionăm de haine, în loc să ne mulțumim a ne acoperi decent trupul, ferindu-l de acțiunea nocivă a stihiilor; ne pasionăm de argint și de aur, tezaurizându-le sau folosindu-le drept obiect de lux și plăcere, în loc să le întrebuințăm pentru satisfacerea unor necesități, iar surplusul să-l dăm săracilor; ne pasionăm de locuințele noastre și de mulțimea obiectelor care le împodobesc bogat și cu fantezie, în loc să ne mulțumim cu un adăpost sigur și decent și cu lucrările decente și strict necesare traiului; ne pasionăm și de calitățile noastre spirituale: minte, imaginație, vorbire, dar le folosim numai pentru slujirea păcatului și deșertăciunilor lumii acesteia; slujim ceea ce este pământesc și corupt, în loc să ne punem însușirile în primul rând în slujba lui Dumnezeu, a cunoașterii de Dumnezeu, preaînțeleptul Creator a toată făptura, în slujba rugăciunii – rugându-L, cerându-I și preamărindu-L pe Dumnezeu pentru a ne arăta unii altora iubire și respect; și numai după aceea, și doar în parte, pentru a sluji lumea aceasta, cea care va rămâne cândva în urma noastră.
Ne pasionăm de cunoștințele noastre asupra zădărniciilor lumii și, pentru a ni le înmulți, pierdem timpul prețios, care ne este dat pentru a ne pregăti pentru veșnicie. Nu arareori ne „pasionăm” de serviciu, de îndatoririle noastre, dar nu în sensul că ni le-am îndeplini corect, ci dimpotrivă, fără silință, superficial, lucrând mai mult în interes personal, pentru a obține un profit. Ne pasionăm după oameni arătoși, sau după frumoasele reprezentante ale sexului slab, folosindu-ne de ele în jocul patimilor noastre; ne pasionăm de timp, care trebuie folosit cu înțelepciune, fără a-l irosi în jocuri și distracții; ne pasionăm, în sfârșit, de noi înșine, făcând din noi un fel de idoli, înaintea cărora ne închinăm noi înșine și pentru care căutăm și alți închinători. Cine ar fi în stare să ne descrie și să ne deplângă nemernicia, imensa deșertăciune căreia îi slujim, nenorocirea căreia i ne dăruim de bunăvoie?
Ce răspuns vom da nemuritorului Împărat, lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care va veni în slava Tatălui Său să judece viii și morții, să dea în vileag tainele inimilor, să primească răspunsul nostru pentru toate câte am făcut și am zis? Vai nouă! Vai nouă, celor ce purtăm numele lui Hristos, dar care nu avem nimic în noi din duhul lui Hristos! Care purtăm numele lui Hristos, dar care nu urmăm învățătura Evangheliei Sale. Vai noua, „nepăsători la astfel de mântuire” (Evrei 2, 3)! Vai nouă, că nu avem credință creștinească, speranță și iubire creștinească! Vai nouă, cei ce am iubit veacul acesta fățarnic și trecător și care nu ne-am arătat râvnitori să moștenim veacul celălalt, cel ce urmează morții noastre cu trupul stricăcios, veacul de dincolo de „perdeaua” de carne pe care o vedem acum.”
*
File de jurnal- 17 mai 1982. ,,La cabinetul de stomatologie din Malovăț m-a chinuit iarăși doctorița R. M. Deși m-am dus doar pentru probă, vrea să-mi mai extragă o măsea, pentru că nu i se potriveau dinții de metal. Și așa, după afirmația dumneaei, măseaua ,,de minte” pe care voia să mi-o extragă nu-mi este de folos și nici nu se tratează. Am refuzat. M-am dus pe Colibași să-l caut pe primar să discut situația amenzii pe care i-a dat-o mamei. Strângea mieii pentru contracte și achiziții. Nu l-am găsit și am făcut memoriu la Consiliul de Stat(…).
Am vorbit la telefon cu Părintele Valeriu Anania. Mi-a confirmat primirea lucrării mele Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1984)(I) și mi-a precizat că ,,nu sunt obligații imediate”. Ca atare, trebuie să continui lucrarea. M-a plictisit și m-a epuizat această lucrare. E un lucru de rutină și rugină. Va folosi altora. Mie îmi va folosi mai puțin, doar ca instrument de lucru. Aș vrea să las mintea să zboare și să scormonească. Voi termina eu însă și pe asta odată și odată!
Câteva sute de reprezentanți ai societății înalte românești au căzut din funcții, în frunte cu Aneta Spornic, ministrul învățământului. Se spune că se înființase un fel de ,,sectă” numită ,,meditația transcendentală”, inițiată de românul din emigrație Nicolae Stoian, care avea drept scop să-i inițieze pe adepții săi în practica yoga. Se pare însă că la subsol se urzeau chestiuni politice subversive.
A venit boierul în sat să-și adune tributul. În câteva mașini au fost luați vițeii, mieii și iezii contractați sau dați la achiziții. Am dus și eu cu mama pe Floricel, un vițeluș de două luni foarte frumos. Mama a plâns când l-am lăsat acolo(…).
Din rândul intelectualilor mai de seamă, care au căzut din cauza meditației transcendentale se numără Marin Sorescu și Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Doamna Aneta Spornic, ministrul învățământului a fost numită la o grădiniță cu o jumătate de normă, pe post de bau-bau. Ministrul-adjunct al transporturilor, Burada, a fost trimis la Roșiori de Vede ca muncitor la un depou de locomotive. Presa străină a reacționat prin lungi articole despre aceste situații. S-ar părea că ar fi o formă deghizată a lojelor masonice.
Pe la noi s-au redus foarte multe curse ITA, iar altora li s-au scurtat traseele. Se așteaptă o nouă scumpire a transporturilor. După ce până acum doar sare și piper mai trebuia în autobuze pentru a le transforma în adevărate conserve de stridii, acum aceste curse au ajuns ca vai de lume(…)”.
*
Dor de sat. Din repertoriul interpretului Sorin Tudose am selectat cântecul cu acest titlu:

,
,Am plecat demult de-acasă,
Dorul inimii m-apasă,
Dor de sat și de căsuță,
De tată și de măicuță!

Doamne, eu mi Te-aș ruga,
Dă-mi copilăria mea,
Să mai ies seara la poartă,
Ce frumos eram odată!

Cum stau și mi-aduc aminte
Satul meu cu poteci multe,
Izlazul și cu pădurea,
Unde mergeam cu securea.

Și o colindam cu drag,
Soro, pădure de fag,
Și călare și pe jos,
Eram tânăr și frumos!

Anii repede-au trecut
Și-n oglindă când mă uit,
Văd că am albit în tâmple
Și m-apasă doruri multe!

Dorul de copilărie
Mă arde și mă sfâșie,
Să mai ies seara la poartă,
Ce frumos eram odată!

Doamne, eu mi Te-aș ruga,
Dă-mi copilăria mea,
Să mai ies seara la poartă,
Ce frumos eram odată!”


*
*
Zâmbete. ☺ Secretar cu probleme de cultură în Comitetul Central era Dumitru Popescu, zis ,,dumnezeu”. Scriitorii, artiștii, compozitorii erau nemulțumiți de o serie de drepturi ce le reveneau. Au tot protestat, au tot bombănit, până când au aflat că s-a dat o lege care-i privește și în care se reglementau acele drepturi ale lor. Au văzut legea și au fost foarte nemulțumiți, fiindcă niciuna dintre revendicările formulate de ei în nenumărate memorii nu fusese luată în seamă. De la Uniunea Scriitorilor s-a format o delegație și aceasta a mers în audiență la Dumitru Popescu. Acesta i-a primit, i-a ascultat și apoi i-a întrebat în doi peri: ,, - Și, la urma urmei, ce ați fi vrut dumneavoastră?” ,, - Am fi vrut să fim consultați și noi la redactarea acestei legi, să ne spunem și noi părerea și doleanțele!” ,, - Hm, dar ia spuneți-mi, când s-a redactat Codul penal au fost consultați infractorii?” La această replică, scriitorii n-au mai avut răspuns și s-au retras consternați!
Ce oameni, domʹle, ce oameni! Și ce vremuri!
*







Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    10/10/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian