Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
O problema de circulatie

Problema nu este ca minoritatile au drepturi la limba lor nationala, desi sa vedeti cum stau reciprocitatile, pe teritoriile propriilor lor natiuni, ci aceea ca eu sunt minoritar, in fata minoritatilor, in propria mea limba, si nu de azi, de ieri.
In anii comunismului, ceream o paine, in romana, nu mi se dadea. Desi era painea. Si o plateam. Nu o ceream de pomana. Venea un maghiar, autohton, sau nu, si primea painea. In fata mea. Daca as fi stiut ungureste, as fi primit-o, cu un zambet, si un salut bucuros. Mie mi se raspundea “nem tudom”, cu o fata incruntata. Si asta se petrecea in Romania. Sigur, as fi fost bucuros sa stiu si maghiara. Nu mai exista nicio problema. Mi s-ar fi zambit si mai frumos. Eram, poate, un oaspete, strain de acea regiune.
In anii comunismului, inotam intr-o piscina, desi nu prea stiam, si doi vlajgani glumeau cu o fata. Toti trei, maghiari. Eu – un tasti basti – cu 10 ani mai mic, poate – decat ei - am aruncat – poate – o privire – catre ea. Indata – s-au apropiat de mine, si mi-au spus ceva – in maghiara – ce nici nu am inteles. Fata zambea, amuzata. Eu am privit-o din nou, si ei s-au uitat crunt, la mine. De data aceasta – am zambit eu. Nu intelegeam ce i-a suparat. Pentru ca dupa cateva minute, cand m-am indeparta de bara bazinului, incercand sa ma tin la suprafa – sa ma simt zdravan de tot tras la fund. M-am zbatut, si am scos capul afara, inghitind apa. Atunci – de pe marginea bazinului – a strigat la ei, tata. Hei, ce faceti acolo? Si cei doi au iesit la margine, si au intors capul, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Singurul meu dezavantaj – flagrant – in propria mea tara, in propria mea limba – era nu acela ca doream sa mi-o impun. Nici nu doreau sa o asculte. O tratau de sus. Cu dispret. Cu aroganta. Ar fi vrut sa nici nu o auda, vreodata. Singurul meu dezavantaj era acela ca nu stiam maghiara. Si nici nu aveam de unde. Nu se invata in scoala.Germana, da. Rusa, da. Engleza, da. Franceza, da.

In Ungaria, ca elev, in excursie, am cerut ceva, intr-un magazin, intr-o Budapesta paradis de arhitectura, si civilizate. Metrou pe sub Dunare. Hotel Hilton. Pavilionul Pescarilor. Nimeni nu urca in metru, pana nu cobora ultimul, si li se facea tuturor culoar, la 1 metru , stanga, dreapta. Nimeni nu se inghesuia.In romana. “Nem tudom”. Mi s-a raspuns. Eram singur. Mi-am dat seama ca imi repet greselile din tara mea.
Si – in urmatoarele – priveam – marfurile – si cand ceream ceva - o faceam in franceza. Limpede. Curgatoare. Cu zambetul pe buze. Condescendent, fata de balbaielile, si emotiile vanzatoarelor. Si eram servit imediat. Urgent. Cu toata amabilitatea. Cu toata curtoazia. Cu toata gingasia. Cu toate recomandarile. Macar, gestuale.
C'est une autre chose, n'est pas?
Sigur, mai tarziu puteam la fel de bine sa cer si in engleza.
Cu nemtii – atat cat am intrat in contact – nu am avut niciodata probleme. Ne-am descurcat in engleza. Cu spaniolii, la fel. Cu francezii – in franceza. Cu bulgarii – am mai rupt-o si in rusa. Si in engleza. Care stiau. Oameni amabili. Cunosteau si limbajul total neconventional mimico-gestual , si il foloseau fara niciun fel de ifose.

Marturisesc ca toate limbile pamantului au frumusetea lor. Mai ales daca le stii. Dar nu le empatizez in mod egal. Unele – casa fiu sincer de tot – ma zgarie rau de tot la urechi. De exemplu – maghiara. Suna ca un cor de pietre si bolovani . Stridente. A! Daca as si pricepe – sigur – as si canta – cum de altfel stiu si un cantecel:

Boti, boti torco,
Sefule, seforco,
Tudi o lano olmo,
Hol a piros morcio!

Sper sa nu fi incurcat olmo cu morcio.
Si nu stiu deloc grafia.

Totusi, e scuzabil. Nu traiesc – gandesc – explic – comentez – aplic – creez – recreez – pe toata lumea – sau doar incerc -
in Ungaria.
Ci in Romania.
Si nici nu predau , nu invat copii, limba romana. Fiind maghiar.
Sau maghiara. Fiind roman.
Si trebuie sa fiu de acord cu mine nsumi, ca pentru a o preda, la nivel maxim, in orice limba, natalilor acelei limbi, trebuie sa o stiu bine de tot. Si sa le fac proba – si le tot refac – ca o stiu bine de tot. Si sa tot urc – pentru asta – pana la treptele lor academice. Si sa o predau , de acolo, micilor mei conationali.Altfel – pot sa predau. Dar limba predata nu va urca in viata, mai sus de sandaua,ori mai rau, cizma, cine stie carei nebucurii, ori cine stie caror crime, minciuni, si talharii, cu ifose de superioritate, chiar. Si pretentii infinite, si tot mai lacome.

Apoi – nici nu stiu ce m-as face, cu romana, chiar si in Romania.
Aici – nu ma inghite toata lumea!
Ce m-as face acolo?

De cum as deschide gura?

Vedeti, de aceea pestisorul de aur – tace. Ca un intelept.
Ati vazut dv. Vreun maxim orator al limbii romane ocupand vreun loc, in vreun mare, maxim fief? Citind – ceva – chiar si de pe hartie?
Nu ar avea sens.

Lumea se afla intr-un razboi deschis al limbilor, posesiunilor, incuietorilor, incuiatilor, agramatilor, in marile limbi de circulatie universala, si ale geniilor lor – incat – poti foarte bine pune ca ministru la educatie – in Romania, sau Ungaria – de exemplu – chiar Cumintenia Pamantului.

Sa o analizam – si sa vedem – si sa simtim – daca admite vreo comparatie.

Ps.
Sigur, as mai face o referinta, una, doar, la trecut. Din calatoriile lui Garcia Lorca.
Prin Europa.

27 septembrie 2018

Cu deosebit respect,






Jianu Liviu-Florian    9/27/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian