Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cum noaptea-n stele

Cum noaptea-n stele cată un luceafăr,
Deşi s-a stins, lumina lui tot vine,
Iubito, am plecat din lume teafăr
În orologii veacuri trec străine.

În intervalul vieţii-n care-am fost
Cuvintelor le-am dat pe veci de ştire,
Că nimeni n-o să caute vreun rost
Iubirii ce se naşte din iubire.

Încrezător că-n pana mea cu zimţuri
Vor tot veni iluzii să se scrie,
Enigmele ce mi-au murit în simţuri
Vor naşte zei cu chip de poezie.

Şi-n limba dăltuită-n poeme
Cum e cristalul oglinzilor de clar,
Luceafărul din înălţimi supreme
Străluce lumii viu şi tutelar.

Tu nu știi

N-am să te iubesc când plâng arinii
În serile cu macii somnoroși,
Ci-n zile când lacrimi varsă crinii
Și ochii înoată-n verde de frumoși.

Am să te iubesc mai pe-ndelete
Când cerul cade-n iureș peste flori,
De stele-ți coboară lin în plete
Cu raze-ntr-o cunună de culori.

Mereu o să îți spun ce n-am mai spus,
Poeme dulci cu soarele-n priviri
Când în crepuscul roșu la apus
O să te sărut și iar o să te miri.

În grădinile cu mere date-n pârg,
N-am să te las să nu proptim un trunchi
Cu brațele să te cuprind cu sârg,
Să simt iubirea până în rărunchi.

Tu nu știi, de buzele-ți cărnoase
Nu mă mai dau întors acasă
De-a pururi vara-i pătrunsă-n oase,
Eşti piatra în ziduri de la casă.
Glossă

Taina vieţii nu se schimbă,
La prefaceri dese-n lume,
Tu înţelege-o-n orice limbă
Fă-ţi prin muncă un renume,
Idei mari se nasc în minte
Noi credinţe prind o formă,
Prin fixarea altor ţinte
Azi gândirea ţi-o transformă.

Pusă-n faţă ca statuia
Legea să rămână lege,
Nu-n politica altuia
Ce cu ia face şi drege,
Nu te pune-n slujba lor
Care joacă într-una rumbă,
Sub lumina stelelor
Taina vieţii nu se schimbă.

Vorbe sunt şi vor fi multe
Mintea omului s-o împuie,
de promisiuni s-asculte
când e neagră, albă nu e,
Se uneşte, se desparte
Şi nu spun acuma glume,
Totu-i scris ca într-o carte
La prefaceri dese-n lume.

Pe ferestră când te uiţi
Lumea este aşa cum este;
Plină ochi de neofiţi
Ce se vor zmei în poveste,
Tu priveşte-i în oglindă
Prin hoţie cum se plimbă,
Nu e foc să se aprindă
Tu înţelege-o-n orice limbă.

Şi bogatul şi săracul
Au câte un loc sub soare,
Unul îşi gustă coniacul
Celălalt e într-o lentoare,
Sensul vieţii cine-l ştie?
Nimeni nu vrea să-l asume,
Ce ai strâns se împrăştie
Fă-ţi prin muncă un renume.

Sunt prea multe şiretlicuri
Care leagă şi dezleagă,
Dacă banii-i dai în plicuri
Ai o şansă să te-aleagă,
Tu o ştii încearcă şansa
Ce ţi-au spus-o dinainte
Ori înlătură-i ofensa,
Idei mari se nasc în minte.

Nu te-ntrece în hoţie,
Are un capăt şi norocul
Chiar dacă la’ta soţie
I-a venit acum sorocul,
Nu depune chezăşie
Pentru nu ştiu ce reformă,
Totul e-n devălmăşie
Noi credinţe prind o formă.

Nu-ţi lăsa sufletu-n chingi
Să se zbată ca un peşte
Ce te-ndeamnă să atingi
Doar în inimă îţi creşte
Orice vrajă de te cheamă
Lasă-ţi gândul în cuvinte
De credinţă ţine seamă
Prin fixarea altor ţinte

Lumea e un joc secret
Mai marii lumii-l joacă
Nimeni nu ştie concret
Ce-i îndeamnă, ce-i provoacă
Trece omul des prin gară
Ceferist în uniformă
C-o nelinişte fugară
Azi gândirea ţi-o transformă.

Azi gândirea ţi-o transformă
Prin fixarea altor ţinte
Noi credinţe prind o formă,
Idei mari se nasc în minte
Nu-ţi uita al tău renume,
Tu înţelege-o-n orice limbă
La prefaceri dese-n lume,
Taina vieţii nu se schimbă.

Marină

Ce tristă-i marea îngheţată-n larg
Când geru-i vâscos şi stă în aer,
Totu-i mort şi cheiul plânge-n vaier
Iubirea ta îşi caută catarg.

Dantelării de sloiuri, giuvaier,
Să vezi cum valurile nu le sparg,
Sub ţărmuri roase împietrite-n şarg
Pe faţa mării nesfârşită-n taier.

Sănii nu mai sunt la cai cu hamuri,
E gol şi cerul putrezit de nori
Tu nu mai vii, corbii stau pe ramuri.

Pescăruşi ţipă îngroziţi în zori,
Ziua trece, vine noaptea-n geamuri
Şi parcă am murit de mii de ori.
Cad meteoriţi pe umbrele tăcerii

Când noaptea curge în aură firească,
cu stele arse la îngeri sub aripă,
mă zidesc în timp cu fiecare clipă,
şi-n suflet cerul începe să se nască.

N-am să mă pierd cu nicio împrejurare,
prind rădăcini pe sub pământ şi piatră,
las foc să ardă şi să zâmbească-n vatră
şi-mi croiesc prin lume propria cărare.

Vino cu mine, parte din poem, să-ţi rup
cea mai frumoasă metaforă-n iubire,
s-o simţi în sânge cum înroşeşte spire
şi fluturii în roi se năpustesc în trup.

Cad meteoriţi pe umbrele tăcerii,
în oraşul cuprins în jocul alb, celest,
se sting prin aerul curat şi manifest
aştrii surghiuniţi în haosul plăcerii.
Pune toamnă, lasă toamnă

Toamnă în păduri de carpen
Unde-n frunze-ţi plâng culori,
Pune-mi luna-n trenul galben
Să mă-ntorc la ursitori.

Pune-mi cerul în vagoane
Sprijină-l în păr la fete,
Lasă-mi noaptea la peroane
Pe băncuţe mai discrete.

Pune toamnă-n cupe vinul
Paşii mei spre cramă du-i,
Lasă-i inimii prea plinul
Din fereastra cu gutui.

Pune-mi toamnă iarbă-n pat
S-o simt moale şi pufoasă,
Pasăre să fiu-ntrupat
Ca să-mi fac din stele casă.

Pune-mi mândra să mă fure
Să mă ducă între lacuri,
Unde boncăne-n pădure
Cerbii din Carpaţi prin veacuri.

Pune-mă pe frunze moarte,
Să privesc de jos tot cerul
Iar sub cap îmi las-o carte
Să-ţi citesc din ea misterul.

Toamnă du-mă-n toată ţara
"De la Nistru pân’la Tisa”,
Lasă-mi în cuvânt vioara
c-un surâs al Monei Lisa!
Reflexivă

Doruri strânse-n cerc, ispite,
Umbra deghizată-n trup
Tot mereu îmi poartă urma,
Din înalt să nu mă rup.

Se dezlănţuie mirajul,
Sparg zăgazuri şi încerc
Să prind stelele cu mâna -
Care au scăpat din cerc.

Doar luceafărul de seară
(Mult mai dornic de-o idilă)
Vine pân' la tine-n casă -
Să te mângâie, copilă!

Noaptea stă în echilibru
Şi pe-o parte şi pe alta;
Se zideşte în spaţiul curb
Piatra cioplită cu dalta.

Turnurile se înclină,
De pe ziduri cad răniţi,
Dar nu va pieri vreodată
Un popor de răstigniţi.

Toate ale lumii trec,
Umbra deghizată-n trup
Va străbate nesfârşitul -
Din înalt să nu mă rup.

Lasă-mi în cuvânt vioara
c-un surâs al Monei Lisa!

N-a fost să fie

Eu nu mai ştiu în care nopţi curbate
M-am rătăcit pe-o buză de lumină
Când vântul de la nord a prins a bate
O candelă cu stele se înclină.

Eu nu mai ştiu, tu poate mai ţii minte
În care vară, copţi într-o iubire,
Ne tot sorbeam din ochi fără cuvinte
Ş-am inventat din gesturi o vorbire.

De-ţi aminteşti, mai pune alb la tâmple,
Între-amintiri şi visele uitate
E-o lungă răzleţire ce desparte
Iubirea ce urma să se întâmple.

N-a fost să fie, -ori poate ar fi fost,
E greu de spus când anii te apasă,
Iubirea mea îşi cată-ntruna rost
Şi stă înscrisă-ntr-un poem pe masă.
Cântec de piatră

Piatră-n drum, pe suflet piatră,
Numai ştiu de-i calea dreaptă,
Focul nu mai arde-n vatră
Şi să urc n-am nicio treaptă

Zidurile-n trup de casă
Sunt clădite numa-n piatră,
Câinii lumii nu mă lasă
Şi din când în când mă latră

Rogu-te să-mi pui în vatră
Timp destul ca-n ceasul lung,
Lâng-un Dumnezeu de piatră
Să mă-nchin când o s-ajung.

În genunchi pe lespezi ude,
Să-ţi mărturisesc risipa,
Să înalţ din oase crude
Trup de fâlfâit aripa.

De voi ajunge
Se tot întinde oceanul între noi
Şi tot mai multe ape prind al umple,
De parcă cerul s-a prăbuşit cu ploi
În toamna ce m-apasă dinspre tâmple.

De atâta vârstă înflorind aştept
Minunea ta să îmi destrame visul,
Că îmi înverzise ram de mirt în piept
Prefigurând în chaos paradisul.

Ca o pasăre cu aripile-n sus
În zborul oblic ai tăiat tăcerea,
Un soare îmi răsărise la apus
Sub paşii care masurau căderea.

De voi ajunge acolo unde nu-s
Decât acei ce trec ca heruvimii,
În grădinile olivilor ascuns
Îti voi trimite visul meu cu crinii.

În tăcerea ierbii tale
Se sparge-n mine dorinţa de a plânge
Durerea plopului bătut de vânt,
Cu semnul de întrebare poţi înfrânge
Răspunsul care-l spui prin necuvânt.

Alunecă prin sânge acelaşi dor grăbit
De a mă zidi la margini de cuvânt,
Un dor de drumul pe care am albit
Să înfloresc la timp poeticul veşmânt.

Urcată-n fruct, iubirea potrivită
Peste oceanul nud ce ne desparte,
În tăcerea ierbii tale otrăvită
Spre tine vine acum din altă parte.

În fâlfâirea mea peste genunea lumii,
Port drumurile vieţii-n ceasornic,
Într-un târziu culcat în poala mumii
Golit de timp mă regăsesc statornic.





Nicolae Vălăreanu Sârbu     9/4/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian