Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
George Bacovia ( September 17, 1881 - May 22, 1957)

George Bacovia, cel mai important poet simbolist român, a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite – conform frecvenţei din poezii – erau „plânge” şi „ninge”. De asemenea, nu citea foarte mult, nu avea scriitori preferaţi şi avea un talent deosebit la portrete şi caricaturi…

În familie i se spunea Iorguț. Numele lui real era Gheorghe Vasiliu și a fost al cincilea copil din cei nouă pe care i-au avut Dimitrie și Zoița Vasiliu, un comerciant și o casnică.

Nu a fost un elev bun la învățătură. În clasele mici, a luat nota 8 la purtare, a fost corigent la limba română, geografie, istorie, elină, matematică și științe fizico-chimice.

Îi plăcea sportul, în special patinajul, înotul, gimnastica. Lucra mult la bare, la paralele și la inele. Prietenii spuneau că avea o „musculatură de atlet”.

Iubea mult porumbeii. În școala primară și în liceu a crescut și a îngrijit peste două sute de porumbei din mai multe rase și de toate culorile. Fiecăruia îi dăduse câte un nume.

Tot în perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster, o eczemă intratabilă, derivată din malaria și varicela netratate serios. A suferit toată viața din cauza acestei eczeme situate la baza nasului. „Hidoșenia ei l-a torturat până la nebunie pe el, care era un desăvârșit estet”, își amintea un prieten.

La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași. N-a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur.

S-a întors la liceul pe care l-a terminat abia la 22 de ani, după multe reexaminări, fără a-și da bacalaureatul, obținând însă ca echivalent un certificat de absolvire a studiilor liceale cu media anuală de 6,43. „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere”, a mărturisit poetul într-un interviu.

Avea un talent deosebit la portrete și caricaturi, din care a realizat, de-a lungul vieții, câteva sute pentru diverse gazete și reviste, dar și pentru propria sa plăcere.

Ca și liceul, nici studenția n-a fost ușoară: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor și a examenelor nepromovate, a reușit să încheie doar primii trei ani. S-a înscris la Facultatea de Drept din Iași, pe care a terminat-o cu greu și fără a-și da examenul de licență. I s-a eliberat Cartea de avocat, dar n-a profesat niciodată.

Ca poet, a publicat sub pseudonimul V. George, precum și G. Andoni. Ca publicist, a semnat cu pseudonimele A. Muste și Gr. Mustea – Muste(a) fiind numele strămoșilor paterni ai poetului, nume a cărei primă atestare datează din vremea lui Ștefan cel Mare. Ca recenzent și prozator, a publicat sub psudonimele Bob, Vag și Geo Vas. „Numele [Bacovia] eu l-am luat din dicționarul lui Hașdeu, cum cred că va fi făcut și Arghezi în legătură cu râul Argeșului”, a mărturisit într-un interviu.

La 35 de ani, i-a apărut prima carte, volumul Plumb, sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de exemplare.

În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile și cârciumile cu lăutari, unde îi plăcea să bea vin, niciodată bere. Era un băutor de nădejde și un boem care nu prea dădea pe acasă. ,,Bacovia mai înseamnă însă și altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco și adăugând apoi cuvântul latin via – calea, adică ajungi să vezi că Bacovia înfățișează pur și simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori. De vină e și regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor.”

Era un bărbat scund, cu o conformație plăpândă, avea ochii albaștri, iar ticul său era să-și ciupească mustața. Era un om timid, tăcut și retras, „răspundea doar dacă era întrebat”, după cum și-l amintea un cunoscut.

„Societatea cere mereu oameni robuști, care să construiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele… Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.”

Scria în mijlocul naturii („deoarece operele mele sunt impresii de peisagii”), schițând cu creionul, pe caiete cu foi dictando, câteva versuri pe care ulterior le relua și le reformula, uneori vreme de mai mulți ani, până ce poemul i se părea desăvârșit. Scria greu și, cel mai adesea, era nemulțumit. În momentele sale de depresie, voia să-și ardă manuscrisele. Transcrierea poemelor pe foi ministeriale, înainte de a fi trimise revistelor, o făcea cel mai adesea soția lui.

Nu avea o conștiință artistică bine definită și considera arta „ca o recreație după muncă”. Într-un interviu a mărturisit: „Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că-mi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.”

Nu citea foarte mult și nu avea scriitori preferați. Comentariile criticilor literari la poemele sale i se păreau de-a dreptul fanteziste. Verbele sale favorite, conform frecvenței din poezii, erau „plânge” și „ninge”.

S-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană de ambii părinți încă din adolescență. Biografii o descriu pe Agatha Grigorescu, absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București, ulterior profesoară de limba română și ea însăși poetă, drept o ambițioasă fără scrupule, căsătorită cu el doar din dragoste pentru poezie.

Îi plăcea muzica încă din școală, când făcuse parte din coruri patriotice și învățase să cânte la vioară. Nu era un instrumentist bun și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri.

A fost bonav mai toată viața; eczema intratabilă i-a afectat psihicul. La 33 de ani a fost internat la Sanatoriul de boli nervoase din București; la 47 de ani, la clinica de neuropsihiatrie Colentina, iar la 55 de ani, la Clinica de neuropsihiatrie a Spitalului Central din București. Bolnav fiind, vreme de zece ani n-a publicat nicio poezie inedită.

De-a lungul vieții, a avut mai multe slujbe. Din cauza boemiei sale, dar și a bolii, îi era greu să respecte un program de lucru, cerea mereu concedii sau își dădea demisia. Astfel, a fost, rând pe rând, suplinitor și profesor de desen și caligrafie la Școala Normală/Comercială de Băieți din Bacău, funcționar și ajutor de contabil Prefectura Bacău, copist la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din București sau șef de birou la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

La 73 de ani, a înregistrat la Radio București 28 de poezii, difuzate pe discuri de vinil (apărute în 1966 și 1977 la Electrecord), apoi pe CD (apărut în 2005 la Editura Casa Radio, ulterior reeditat). Este singura înregistrare radiofonică a poetului – mai făcuse una cu un an mai devreme, dar banda imprimată se ștersese.





Constantin Popescu    9/4/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian