Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
“Grădina Mare”

În timpul verilor petrecute la Borloveni,eram sculați dimineața devreme și ,după micul dejun,eram porniți fie la râu,fie la câte o mică treabă domestică,întors la fân,cules de zmeură sau coacăze,mers la moară,etc., sau îl insoteam pe Taica(Colonelul Romulus Boldea) în preumblarile lui.În general ce aveam de făcut nu era opțional.În casa bunicilor mei existau reguli stricte și o stare de ierarhizare riguroasă,o inegalitate principială,întemeiată pe motivații și care făcea sens.

Între altele,această inegalitate principială însemna că cei care aveau responsabilități mai mari aveau și o mai mare autoritate.Această inegalitate principială se extindea și asupra programului pe care,cei mai tineri,îl aveam.Taica era cel care stabilea itinerariul plimbărilor și cei care îl insoteau nu aveau alta de făcut decât să îl respecte.Unul dintre locurile de preumblare era și ‘grădina mare”,cunoscută și ca “poiana Mare’.

“Grădina Mare” era una dintre proprietățile casei Boldea.Era așezată la circa trei kilometrii de casă.Trebuia să ajungi până în vârful coastei (cracul Bolgii)din spatele casei,care la rândul ei era proprietate Boldea, și acolo,intrai în “drumul vechi” și urcai către Breazu(Borlovenii Noi) trecând pe lângă fânețe având la capătul de jos pădure.Grădinile erau în primul rând fânețe ,dar în cuprinsul lor erau pomi fructiferi,mai ales pruni “de vara”.În fond “grădina mare” era o poiană din vechea pădure ce acoperise,până la venirea austriecilor ,coastele acelor dealuri.Abea după ce satul a fost așezat în actuala lui vatră acele poieni au devenit grădini,fâneață și livadă;pământ cultivat.Sălbăticia ,abea de curând îmblânzită de prezența omului, era prezentă.În pădurea din jur mișunau vietăți de tot felul,veverițe,jderi,iepuri și vulpi dar și animale mai mari,lupi și mistreți.Era un adevărat rai al păsărilor care,noaptea și devreme dimineața,dădeau un concert uluitor.Pe vremuri,înainte de instalarea regimului comunist,Taica obișnuia să vâneze mierle pe care Maica(Otilia Boldea) știa să le prepare după rețete rămase de la mama ei,italianca Victoria Cordiniani.

Drumul “al vechi” merge pe culmea dealuluicare separă Borloveniul de Breazu(Borlovenii-Noi.)De o parte și alta a culmii,care este dealul amintit,se deschid văi largi urmate de alte dealuri,toate în valuire crescândă,din coamă în coamă.Această alternanță de dealuri și vai,de livezi și păduri de gorun și fag,totul într-o liniște atâta de profundă încât putea fi simțită,era un fragment al creației apropiat de ceeace a fost voia Creatorului și sentimentul întâlnirii cu o asemenea stare era copleșitor..
“Grădina mare” avea hotarul de sus în “drumul ăl vechi”,iar de acolo cobora în pantă,când mai lină și când mai abruptă,până în “ogaș” și “drumul al nou”,făcut de austrieci prin 1830.Era o grădina-fâneață realmente mare,aproape trei hectare, care în partea de jos se preschimba în pădurea familiei Boldea,în “zăbran”.”Zabranele”,care în sarbeste înseamnă pădure nouă sau opreliște,erau echivalentul bănățean al “branistelor” din Moldova.”Oprituri” în folosul cuiva,în cazul de față al familiilor graniceresti.Din acele “zabrane” se scoteau în fiecare an frunze de stejar care,uscate și stropite cu saramură,făceau un nutreț bun pentru oi și,tot de acolo, se tăiau lemnele de stejar,cu valoare calorică mare,necesare la “friptul”(distilării) rachiei.
“Grădina mare” era împărțită în două părți.Circa două treimi aparțineau lui Romulus Boldea și restul aparținea unchiului sau,decedat la vremea când povestesc,Colonelul Grigore Boldea.”Hotarul” între cele două părți erau doi stejari mari,care există și astăzi.La vremea respectivă partea lui Grigore Boldea,ca tot restul posesiunilor lui funciare în Borloveni,intraseră abuziv în posesia comunei.

“Grădina Mare,în anii care îi pomenesc,era cosită ‘în parte’(jumătate lucrătorului și jumătate proprietarului,care avea și obligația cheltuielilor;impozite,întreținere,etc.) de către “moșul”(de fapt “moșul” este un cuvânt și o apelatie de onoare,de rang în Borloveni)Iosim(Iosif) Ghiocel.La vremea când l-am cunoscut el era un om considerat bătrân,probabil peste șaizeci de ani,el purta cu încăpățânare haine țărănești și se ținea după obiceiurile vechi.Fuma dintr-o pipă scurtă pe care o aprindea cu amnar și iască.Împreună cu femeia lui,”baba Ana”,trăiau nu departe de râu,într-o casă mică,cu două încăperi și vatra.Ei fuseseră multă vreme folosiți de către Romulus Boldea mai ales în menținerea proprietății de la Sfarleac,livadă,fâneață,turmă de oi.Mai apoi,în aceleași condiții,Grădina Mare a fost cosită de către Gavrilă Tilu, a cărui casă era vecină casei Boldea.Gavrilă Tilu era un om morocănos,tăcut , foarte bănuitor și foarte “pricinaș”.În mod ciudat avea un soi de slăbiciune față de mine,încă de când eram mic,și până târziu,în ultimii lui ani de viață,atunci când veneam la Borloveni îmi aducea câteva pere,lucru cu totul neobișnuit pentru el.

Preumblarea cu Taică o făceam în ritmul impus de el,un mers domol dar egal,cu opriri pentru a admira câte un lucru sau priveliște anume sau pentru a discuta când,foarte arareori ,întâlneam pe cineva.Eram îndemnați să salutăm,dar apoi tăceam în vreme ce Taică schimba câteva vorbe cu cel întâlnit.Mai des îl vedeam pe moșul Iovu,care avea grădină,zăbran și colibă în hotarul “Grădinii Mari”.În cursul preumblarilor,Taica,câteodată,poveste câte ceva din întâmplări din Borloveni din vremea tinereții lui sau,în anii lui târzii,despre întâmplări din trecutul Împărăției.Așa am aflat mai întâi despre contele Joseph Radetzky,”Vater Radetzky,cel care la nouăzeci de ani stătea țeapăn în șa,în echipament de campanie,mustruluind catanele impratesti.Dar mai ales mă bucuram să aud despre Andreas Hofer,vestitul “Sandwirther”,care a condus eroica rezistență a Tirolului contra trupelor bavareze și ale lui Napoleon.Chiar după ce am fost în Austria am rămas mai departe încredințat că locul ideal unde Andreas Hofer a aparat pământul Împăratului trebuia să fi fost undeva,pe drumul “al vechi” dintre Borloveni și Breazu,în sus de zabranul casei Boldea.
Acele scurte povestiri ale lui Taică vorbeau despre o vreme a cărei strălucire nu o cunoșteam,dar acele povestiri făceau posibilă evocarea lor.Erau o sămânță care încolțea și înflorea în imaginație o vreme ideală.
Când mergeam cu Taica,întotdeauna ne întorceam pe alt drum.Spunea el,”vulpea nu merge pe același drum”.În cazul mersului la “grădina mare”,la întoarcere,urcam printr-o grădina a familiei Banus și ajungeam pe un drum paralel secundar.Acel drum cobora apoi și în dreptul colibei lui Tarase Pocăitul, se cobora în Borloveni și ne scotea în ‘piatul ăl mare” și de acolo acasă.

Tot la “grădina mare” am fost într-un an împreună cu Pilu(fratele meu mai mare Virgil) și acea scurtă drumeție a avut o însemnătate specială pentru mine.
Era către ora unsprezece și ne întorceam spre casă pentru a ajunge în vreme la prânz,întârzierile erau sancționate strașnic, cu admonitii.Eram chiar spre vârful “grădinii mari”,când am auzit lin sunetul clopotelor din sat,care probabil vesteau o înmormântare.Vremea era senină și adia un vânt blând care mișca otava.Pilu s-a oprit și m-a îndemnat să notez liniștea încremenită și sentimentul de tânjire după “ceva” pe care îl exprima întregul piesaj.A fost întâia dată când am înțeles că cele ce ne înconjoară au ceasuri și au glas.A fost întâia dată când ,în chip conștient, nu am privit la cele din jur “în jos”,în stare de garbovire spiritual,ci în ansamblu,ca formă a unui gând sau,încă mai exact,ca exprimare a Creatorului.Iar apoi am început să înțeleg de ce în nopțile senine stelele și luna păreau așa mari și apropiate,privite de pe gangul casei bunicilor mei.Am început să înțeleg ce mare binecuvântare era să poți dormi sub acoperișul unei case vechi de peste două sute de ani,care știa să ne ocrotească atunci când în jur bântuia cu furie cel mai mare rău care i-a vizitat pe Români.

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center





Alexandru Nemoianu    8/4/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian