Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Mihai Horga și cartea sa Crepuscul

Cu poetul Mihai Horga nu numai că mă „întâlnesc” foarte des în mediul virtual (colaborează la unele dintre revistele cu care de ani și ani sunt în raporturi excelente), dar mai și pălăvrăgim din când în când la telefon. Toate astea mă îndreptățesc să cred și – iată – să afirm că, în decursul timpului, am izbutit întrucâtva să-l cunosc ca pe un admirabil interlocutor, iar poezia domniei-sale să mi se înfățișeze ca o distinctă și fidelă ancorare în divina împărăție a versului clasic la capitolul rimă, mai puțin la metrica acestuia.

De ce spun întrucâtva? Deoarece în situații delicate precum cunoașterea aproximativă a aproapelui, nu trebuie să uităm nici îndemnul socratian de a ne cunoaște temeinic pe noi înșine și nici fatalele limite ale cunoașterii umane, evidențiate de Palton prin expresia „pe cât îi stă omului în putință” din subtila definiție dată filosofiei...

Acuma, tot ce se poate ca septuagenarul Mihai Horga să-și fi botezat noua carte dintr-un irepresibil imbold spre autoironie, parte componentă din consistentele sale resurse de ironie fină, întru lecuirea moral-spirituală a societății noastre (și nu numai) prin pastile lirice. Căci iată ce ne spune el, „îndrăgostitul etern”, în desfătătorul pamflet Iubire târzie: „Iubito, de ne-om da o sărutare/ Ne vom ciocni lucrările dentare/ Cum clinchet dă la o aniversare/ Cristalul prețioaselor pahare!”.

Însă, deși recunoaște în strofa următoare că este „nins de ani” și că în „filmul vieții” nu mai are sonor, autorul nici vorbă să fie trist sau pesimist, motiv pentru care poezia sa, în speță Arta poetică, ba debordează de mulțumire pentru lucrul bine făcut („În ritm, rimă și măsură/ Respectate cu strictețe/ Lecturând simți cum te fură/ Un balsam de frumusețe”), ba de nostalgie după tatăl „dus” prea devreme și căruia, din acest motiv, n-a apucat să-i spună cât îl iubește (poezia Tata), ba de dragoste grijulie față de România („Țară de lacrimi brăzdată/ Țară uscată de dor/ Țară mult prea lăudată/ Țară, mai ai viitor?”), ba de pioasă venerație față de poetul neamului (acrostihul Eminescu, Eminescu – ultima scrisoare) și față de domnitorul Roman Mușat, ctitorul orașului Roman în anul 1392, ba de-o picturală încântare vizavi de sublimul naturii, bunăoară așa ca-n pastelul Toamna („Toamna- pictor iscusit,/ Toate frunzele-a vopsit/ Roșu, galben, purpuriu,/ De culori un potpuriu...”), ba de teamă pentru viitorul omenirii (Semnal) și, drept urmare, de nevoia avertizării semenilor în versuri grave (Adevărul, Minciuna, Greșeala, Păcatul) sau jucăuș-epigramistice (Paradox, Ghinion, Modă, Căldură mare, Corecție, Sfat, Dixit).

Sigur că o atare generoasă problematică trebuia să aibă parte de un registru poetic pe măsură (pastel, gazel, pamflet, haiku, epigramă, monorimă, progresivă înșiruire de exclamații pentru ilustrarea ciclului vieții), dar mai ales de reușitul buchet al rondelurilor: Rondelul cocorului, Rondelul castanului, Rondelul salcâmului, Rondelul teiului etc. Spun „mai ales”, pentru că prin rondeluri Mihai Horga împinge Crepusculul spre zenitul măiestriei sale artistice: „La poarta poeziei bate/ Poetul ca un menestrel,/ Sedus de un frumos rondel/ Cu versuri bine conturate” (Rondelul rondelului).







George Perovai    7/3/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian