Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cuvântul bine temperat ; Obișnuința, a doua natură? Nu chiar!

Din România anilor '80, cea a îndeplinirii planurilor cincinale în patru ani jumate și a ȋnţepenirii limbii de lemn a dictaturii ceaușiste, când am emigrat, am nimerit direct în societatea de consum din Canada. Cu care, desigur, a trebuit să mă obișnuiesc.

Dacă alăturăm sensul lui a te obișnui cu cel de a nu te mira, da, obișnuința e un fel de a doua natură. Dar, dacă vezi cât de repede se plictisesc copiii de o jucărie, dorind tot timpul alta, te întrebi în ce măsură dictonul se aplică în toate. Poate însă că doar în tinerețe dorim schimbări, mai târziu devenim nostalgici și preferăm ca lucrurile să rămână cum erau, amăgindu-ne cu ideea că am putea opri timpul.

Nu voi scrie un eseu, ci mă voi referi numai la constatarea mea de om ajuns din România anilor lumină pe continentul nord american, în care dinamica societății se bazează, în mare măsură, pe activitatea de vânzare-cumpărare.
Poate că cel mai mare dușman al marketing-ului este obișnuința. Nu știu dacă scopul schimbărilor din magazine este de a oferi job celor care nu au, sau de a atrage cumpărătorul prin impresia de nou, dar am simțit pe pielea mea înverșunarea cu care se schimbă prezentarea mărfurilor. Nu-i vorba numai de ambalaj, care se modifică în permanenţă - cantităţi mai mici vândute cu prețul anterior, pentru mușamalizarea scumpirilor - ci și de amplasarea produselor în magazine.

Prima oară m-am lovit de acest fenomen ȋn Montreal, la marea librărie franceză "Renaud-Bray", întinsă pe două etaje. Îmi plăcea să mă duc direct la standurile cu "Livres de Poche" să răsfoiesc noile apariţii. Dar, spre suprinderea mea- care s-a transformat apoi în revoltă- de fiecare dată raionul respectiv era în altă parte. Se mutau cărțile ba sus, ba jos, la un moment dat am crezut că responsabilul de magazin era nebun! Până când am constatat permutări de acelaşi gen și în alte magazine, cum ar fi supermarketurile.

Nu mă împac cu schimbarea amplasării mărfurilor. Mi se pare comod să știu unde găsesc ce caut, fără să cer ajutorul angajaților. E drept că, în marile magazine, la capătul fiecărei alei e o placardă indicatoare, dar, din cauza deselor schimbări, titlurile de pe placarde nu coincid întotdeauna cu realitatea.

Nu de mult am vrut să cumpăr scobitori într-un supermarket mare cât un stadion. Ei, caută matale acul ȋn carul cu fân! De ce n-am căutat scobitori într-un magazin mai mic, ca, de exemplu la un "Dollar store"? Simplu: pentru că acolo se găsesc numai cilindrice, de înfipt în sandviciuri, iar eu aveam nevoie de cele plate și subțirele, pentru scobit în dinți.
În uriașul supermarket, pentru că știam unde să le caut, m-am hotărât să parcurg aleile, ȋn ciuda lungimii lor, împingând căruțul plin de cumpărături. Bun exercițiu fizic, în fond! M-am ȋndreptat spre raionul cu farfurii și tacâmuri de plastic, pentru picnic, dar scobitorile nu erau acolo. Am căutat din ochi un angajat, am zărit unul care mergea foarte repede, am alergat cu căruciorul după el, dar, până să-l ajung, dispăruse în spatele unui munte de conserve. Am renunțat. Le-am găsit a doua zi într-un supermarket mai mititel, la raionul cu farfurii de plastic. Aici nu li se schimase (încă) locul.

Acum câteva săptămâni mi-a venit fiul în vizită din California, în trecere spre o conferință la Montreal. Cum el, la grădiniță, mâncase ceea ce copiii adoră aici, sandvici cu "Peanut Butter" (pastă de alune) și cu gem deasupra, când am intrat într-un supermarket și l-am întrebat dacă își dorește ceva, mi-a răspuns: "Da, un borcănel de "Peanut Butter"; la San Diego nu pot aduce în casă niciun produs cu alune, la care fetițele sunt alergice."

Zis și făcut: parcurgând magazinul, am găsit produsul lângă borcanele de gem. Logic. Cu ocazia asta, însă, am văzut alături, pe același raft, borcane cu "Cheese Wheeze", un fel de brânză topită, care se consumă cu broccoli sau cu cartofi copți. Căutasem brânza asta multă vreme, n-o găsisem. E vreo legătură între pasta de alune și brânza topită? Sau brânza o fi fost doar în tranzit, venind de undeva și ducându-se altundeva? Cine poate ști?

Aventurile din ultima vreme m-au făcut să înțeleg că n-am voie să mă obișnuiesc, trebuie să mă întorc la îndemnul lui Lenin "Învățați, învățați, învățați", altfel e jale, chiar și în Canada!






Veronica Pavel Lerner    6/21/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian