Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cărti in lucru - Urmărire

fragment

Mi se părea vulgar să dansez acolo,în mijlocul străzii,dar am făcut-o sub ochii șoferilor care opreau să vadă mai bine și să își facă cruce. Avea să mă acopere un strat gros de rușine de care am scăpat abia după Rusalii,rotunde și alea. Rupeam bucăși groase pe care le aruncam în locuri dosnice și nu îmi păsa de o descoperire ulterioară.
Mă căsătorisem cu EA,pasărea măiastră,dar prietenii aveau grijă să îmi aducă aminte în fiecare moment că mariajul era o colivie de aur în care vroiau să intre cu toții iar cei dinăuntru nu știau cum să facă să iasă afară mai cu spor.
Mă trezeam în fiecare dimineață și mă duceam la coadă la lapte fiindcă iubita avea nevoie de așa ceva. Miere nu mai era nevoie să iau . Nu îmi cerea în mod expres să plec dar îi puteam citi dorința din priviri. O lăsam fierbinte sub plapumă și la înapoiere tot așa o găseam,pregătită să își exprime o altă dorință. Păi să nu mori de la un capăt la altul???
Era deosebit de frumoasă așa că evitam să îi privesc fața prea stăruitor. Scotea câte un picior afară și mă lăsa generoasă să îi văd chiar și pijamaua KELVIN KLEIN.
Îi aduceam cana cu ceai în apropiere și priveam cu câtă pricepere sorbea zeama. După care mă întreba dacă vroiam și eu. Turturica de ea. Dar uneori trebuia să o las și să alerg la slujbă,locul acela înfiorător care îmi permitea totuși să rezolv o mie de cereri.
La întoarcere căutam să nu arăt supărat sau obosit,mai ales că o întrebam ce își dorea în clipa respectivă.
Rămăsesem cu întrebarea lipită de față,vreme în care timpul urmă să treacă repede și să rupă cu pricepere doi ani din calendar. De la evenimentul cu întemeierea căsniciei noastre .
Draga de ea rămăsese aceeași,cu atât mai mult cu cât făcea plimbări lungi care îi mențineau suplețea. Iar eu începusem să mă îngraș pe ici,pe colo. Dar când intram în lift nu se vedea mare lucru.
Ne-am mutat în alt oraș,unul de pe eternul mal al mării,la alegerea ei. Speram ca acolo să nu umble goală pe plajă. Adică îmi intrase în suflet șarpele geloziei. Însă nu o întrebam niciodată pe unde umbla sau,Doamne ferește,dacă se întâlnea cu cineva. Dar era necesar să știu totul. Prin urmare am început să îmi iau câte două ore liber,în fiecare zi,și să încep să o urmăresc în peregrinările ei.
La început umbla visătoare prin oraș,pentru ca mai apoi să intre în toate dughenele din centru,fără să o intereseze de fapt mărfurile expuse.
Intram și eu înăuntru dar păstram o distanță sigură care să mă ferească de orice pericol.
Nu vorbea cu nimeni și atitudinea asta mă punea la adăpost de o folosire exagerată a auzului propriu . Puteam să și dormitez chiar ,ce naiba. Dar nu o făceam fiindcă eram în misiune,zeița de ea .
Nu mă săturasem încă să o privesc,ba mai mult ,trebuia să o fac din ce în ce mai mult.
Aveam impresia că mi se dăruia tot timpul,ca o naiadă din scrierile vechi. Și îmi repetam tot timpul că era a mea,doar a mea.
După care urmau alte magazine. Unchiul Max îmi șoptea că ar fi trebuit să o întreb ce urmărea ea de fapt cu plimbările însă eu aveam grijă să îi închid gura și să mă țin mai departe de naiadă.
Uneori trebuia să lipsesc din cursă fiindcă mă aștepta intreprinderea dar acolo mă încerca o durere aproape fizică la gândul că se preumbla fără mine pe traseele ei sinuoase. Dar în câteva ore aveam să îmi reiau activitatea. Acasă am montat la telefon un dispozitiv care să înregistreze toate convorbirile dar vocea ei urmă să se regăsească doar în convorbiri anodine pe care le avea cu persoane alese de întâmplare. Nimic incriminant dar șarpele meu începuse să devină tot mai mare.
Nopțile înlocuiau zilele într-o succesiune neobișnuită,de parcă cineva s-ar fi jucat cu întrerupătorul . Încet,încet,trecea și cel de al treilea an,legat cu sfoară de drumurile mele care nu se mai sfârșeau.
Dar nu mai puteam afirma că eram liber și mândru ca păsările cerului de vreme ce îi urmăream umbra peste tot. Mă încânta și îmi crea totodată accese de gelozie dar și de admirație, fiecare mișcare de-a ei fiind lăsată să curgă în ochii privitorilor. I-aș fi mutat pe toți cei de acolo pe străzi paralele,locuri unde să nu mai regăsească urmele dragei mele.
Acasă o aflam întotdeauna proaspătă și surâzătoare,gata să mă asculte de fiecare dată cu multă atenție. Nu îi scăpa nici un amănunt așa că era necesar să fiu deosebit de atent cu orele în care mă preumblam în spatele ei,să nu mă fi obosit excesiv
Ajunsesem să o simt fizic,fără să o fi văzut măcar.
La un moment dat avea să lase buticurile și să se dedice exclusiv plajei,fără să aibă de gând să spună ce căuta pe acolo . Iar eu nu aveam voie să o întreb de așa ceva chiar dacă cererea îmi stătea pe limbă. Eu însă îmi țineam gura închisă bine pentru ca nu cumva să îmi fi scăpat vorbele respective.
Uneori își dădea sandalele jos,clipe în care viteza tandemului nostru devenea mult mai mică.
Nu știam ce căuta și mai ales unde vroia să ajungă. Sau poate invers.
Și asta fără să mă fi gândit că mă prinsese o idee fixă și că mă transformam încetul cu încetul într-un nerod. Dar nu îmi păsa de mintea care mai îmi rămăsese în creier de vreme ce puteam să îi știu fiecare pas.
Prietenii mă întâlneau uneori pe drum și vroiau să mă invite la câte o bere dar eu îi dădeam ușor deoparte și îmi vedeam de drum,adică de urmărire.
Draga mea nu întorcea niciodată capul,să mă fi văzut. Totul se desfășura ca într-o piesă de teatru cu sfârșit previzibil .
Problema era că eu,în loc să fi stat în sală,mă aflam pe scenă. Directorul se retrăsese în culise cu o figurantă nurlie,posedând milioane de cereri care urmau să devină vorbe goale.
Nu mai puteam să văd absolut nimic altceva în afara mersului ei care îmi părea nou cu fiecare pas pe care îl făcea pe lumea asta . Aș fi putut să o strig și să îi dau de știre că mă aflam pe urmele ei dar cineva mă oprea să o fac și țâțâia mărunt a nemulțumire.
Traseele noastre erau niște fraze lungi pe care nu le mai citea nimeni,fie vară,fie iarnă. Și ce mult o iubeam,draga de ea. Și nu puteam să ajung la concluzia că era vinovată fiindcă o astfel de declarație mi-ar fi cerut prea mult.
Însă pe drumurile noastre îmi venea să mă opresc și să îi sărut urmele pașilor,faptă care cred că m-ar fi ridicat deasupra credinței.
Dar până la urmă renunțam la astfel de manifestări ale relațiilor în doi
O SĂ ȚI SE URCE ÎN CAP îmi spuneau prietenii și cred că aveau dreptate. Însă eu rămâneam cu divinitatea în curte. De multe ori mă lăsa să o sărut cu foc și chestia asta mă umplea de încântare ca apa un pahar care amenința să mai tresară doar în apropierea poeziei.
Îi ocolea pe cei de pe plajă, fără să vorbească vreodată și părea să caute ceva anume . Poate doar prilejul de a nu rămâne singură,perioade în care eu începusem să scriu versuri unde ea era eroina principală. Dar schimbarea titlului de divinitate cu cel de eroină mi se părea o decădere. Incursiunile ei nu îmi lăsau timp de gândire.
Vecinele mă opreau pe scară și mă întrebau dacă le mai știam și lor numele. Biete creaturi făcute din lut,lipsite de orice scânteie de nemurire. Urcam mai departe către apartamentul meu pe scări fiindcă liftul era dus la odihnă. În afara liftului nu funcționa nici alimentarea cu apă,chiar dacă adorata mea nu îmi spunea nimic și privea undeva departe,dincolo de neajunsurile vieții .
Minute în șir mă simțeam foarte ușor fiindcă oarece mă golea fără grabă de conținut. Dar nu aveam timp să citesc ziarul sau să îmi urmăresc mișcările. Mergeam pur și simplu pe urmele ei fără să îmi fi pus problema la modul în care aveam să reacționez în cazul întâlnirii EI cu unul sau altul. Eram deja gelos și sentimentul mi se părea sau ar fi trebuit să mi se pară lipsit de valoare.
ȚINE PREA MULT LA TINE CA SĂ FIE TOTUL ADEVĂRAT îmi zicea câte unul dar eu nu o lungeam cu discuția. Trebuia să o regăsesc și să mă plasez în spatele ei,în așteptarea unor fapte revelatoare.
seara gângurea pur și simplu pe limba mea și parcă devenea o alta. Să fi fost de vină doar timpul care trecea peste noi?
Nisipul fin al litoralului făcea ca orice acțiune pe care o intreprindeam să fie aidoma. Și nu puteam să îmi dau seama dacă situația mă bucura sau nu. Imaginația îmi devenise una cu zgomotul ușor al pașilor ei. Însă
îmi plăcea tandrețea cu care îmi ducea lingura la gură.
Se uită lung la mine și îmi spuse că pleca pentru o săptămână la Paris și dacă aveam ceva împotrivă.
Sigur că nu aveam dar nu știam pentru ce făcea drumul respectiv. Nu am întrebat-o chiar totul. Nici măcar de unde făcuse rost de suma necesară pentru călătorie.
Afară copacii dădeau în floare dar eu nu mai aveam ochi pentru așa ceva.Cineva murise totuși în mine și lucrul sau ființa cu pricina mă făcea mult mai lent,mai tăcut.
Mă așteptam în orice clipă să mă ciocnesc cu sinele meu fără să o fi prevăzut nici măcar în clipele în care își trăgea pe picioare ciorapi noi,de nylon.
A plecat ca o părere,lăsând casa pustie.
Nu mai aveam pe cine să urmăresc și starea respectivă mă introduse de viu într-o celulă greu de înțeles. Mi-am luat însă concediu și m-am plasat în același vagon. Nu puteam să fiu descoperit fiindcă EA nu își îndrepta privirea către locul în care mă aflam. Cred că era mult prea nepăsătoare față de o astfel de posibilitate. Gări vechi ne treceau prin dreptul geamurilor dar nici unul din noi nu era atent la așa ceva. Devenisem una cu ea și mișcările mele reflectau situația în care mă aflam. Din vânător devenisem vânat,cred .
Trenul avea ființă și ar fi putut să oprească pentru ea în orice clipă,motiv pentru care trebuia să fiu alert.
Rămăsesem în vagon aproape doar cu ea și răsuflările noastre se pierdeau una într-alta. Nici măcar nu mai trebuia să o privesc de vreme ce îi intuiam orice mișcare. Însă mă mușca limba să îi fi vorbit. Alergam ca două mașini care de fapt se țineau una de alta. Și pe deasupra mai eram și gelos. La un moment dat s-ar fi putut zice că sentimentul respectiv explica tot ceea ce făceam. Nu era omnipotent dar vroiam să îl văd pe cel care urma să îl întâlnească la Paris.
Trebuie să fi fost unul mai înalt și mai frumos decât mine. La gândul cu pricina mi se încleștaseră pumnii și eram sigur că devenisem un străin chiar și mie însumi. Difuzorul anunță că intram în orașul lumină. Și ce căutam eu acolo?
Citadela fusese străbătută de mii de prinți plini de bani și uite că îmi venise și mie rândul să ajung acolo.
Atmosfera din oraș era propice unei introspecții personale dar trenul nu oprise încă și eu mă gândeam la un viitor de care nu eram convins că putea să devină real. Soția mea ieșise pe culoar și aștepta oprirea garniturii și deschiderea ușii. Spatele i apărea ca o pictură de Modigliani și zău că îmi venea să pun mâna pe el. Doar avean dreptul,nu? Vroiam să devin prozator și să scap de rănile care mi le provoca mașina mea de găurit din secție. Cineva îmi spusese că pentru așa ceva aveam nevoie de subiecte bune . Și le țineam în mine,vă rog să mă credeți. Am început fără grabă și am observat că puteam să creionez orice situație. Unul din prieteni avea să râdă și să îmi spună că un prozator trebuia să aibă fundul tare.
Prima mea povestire avea să apară într-o revistă locală pe care am cumpărat-o de trei ori. Eram mândru de mine dar unul din scriitorii mai vechi îmi zise că ar fi fost bine să las prostiile deoparte și să îmi formez mai întâi o mână bună,proprie. Studiam scriitura maeștrilor și mă minunam de cât de bine puteau să o întoarcă din condei. În condiții de sărăcie lucie,prin nopți luminate doar de câte un opaiț nesigur și frământat de îndoieli. Pe când eu trebuia doar să răsusesc întrerupătorul și lumina care apărea se asemuia cu cea a zilei.
Scrisul îmi devenea tot mai ușor și puteam să încropesc rândurile doar din câteva secvențe care păreau fără nici o legătură una cu alta.
Iar maeștrii mă luau de mână și mă purtau prin secretele lor. Dar nu dispuneam de vreme suficientă fiindcă trebuia să o urmăresc zi de zi. Doar noaptea puteam să mă ocup de personajele mele gălăgioase, cocoțate în tot locul . Căpătasem în schimb o privire aparte, doar bună să treacă peste amănuntele nesemnificative ale acestei existențe. EA mă mai întreba uneori cum mă simt dar privirea îi aluneca repede pe geam. Necunoscute înaintea sosirii oricărui răspuns.
Trenul oprise în gara centrală și pasagerii coborau într-o ordine de care nu răspundea absolut nimeni. Atitudinile tuturor erau pur și simplu întâmplătoare și se vedea cât de colo că nu făceau decât să râdă și să se lipsească de orice disciplină . Dar erau bine îmbrăcați și frezați și chestiile astea le scuzau orice impertinență.
Oare vreunul dintre ei nu avea să îmi ia soția de braț? Așa cum mă lăsa pe mine să o fac în clipele în care era veselă?
Locul însă era mult prea plin de femei frumoase care s-ar fi putut deda la un asemenea gest. Călcam în jurul lor ca printre ouăle roșii de Paști,întrebându-mă cam cu cât aveam să le plătesc dacă dădeam peste ele. Trebuia să mă grăbesc fiindcă soția mea ajunsese la ieșirea din stație.
Oare ce avea să ia,un taxi sau autobuzul? Situația mi se prezenta ca fiind paradoxală dar draga de ea o porni pe jos și părea să cunoască drumul incredibil de bine. Parcă se născuse acolo. De fapt nu mai îmi aminteam de unde o luasem. Un aparat de radio pus la maximum avea să ne intersecteze drumul dar undele sonore respective nu tulburau tabloul din care făcea parte.
Aerul era sănătos și pur,semănând cu versurile clasicilor locului dar eu nu aveam dispoziție pentru așa ceva. Trebuia să aflu adevărul,să înțeleg cele care se puneau la cale.
Intră într-un hotel curat și ieftin și se cază acolo. Am făcut și eu la fel după care am lăsat noaptea să cadă cu totul. Cred că m-am dus la ușa ei de mai multe ori, să ascult dar din interior nu răzbătea nici un zgomot. Frânt de oboseală,m-am lăsat să cad în patul moale pe care abia îl inchiriasem Și mâine avea să fie o zi.
După ce luă micul dejun, se grăbi să părăsească hotelul. Intră într-un parc faimos și începu să hrănească porumbeii care îi apăreau în apropiere cu zecile . După o vreme m-am târât și am reușit să ajung în spatele băncii pe care stătea.Ar fi putut să mă atingă cu mâna fără nici o dificultate. La un moment dat un domn bine ocupă partea liberă a băncii,cerându-i permisiunea cu foarte multă eleganță. Venise momentul așa că mi-am ascuțit urechile. Dar tăceau amândoi și se părea că nu îi lega nimic.Alăturarea lor pe bancă era pur și simplu întâmplătoare.
După mai multe minute de tăcere Ea îmi puse mâna în cap,fără să întoarcă privirea și îmi spuse că știa că eram acolo și că îmi cerea să o aștept la masă, în hotel. Dacă o mai iubeam.
Sigur că o mai iubeam așa că mi-am întins picioarele sub masa binevoitoare din sală,cu ochii țintă pe ușa de la intrare.
Chelnerița mă întreba ce doream dar eu mă pierdusem în așteptare.





de Al Francisc/ North York    5/26/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian