Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Hristos a înviat!

Lecția lui Iuda.
În Sfânta Scriptură Iuda apare ca un personaj negativ, foarte slab conturat. Puține referințe se fac la el. Tocmai de aceea Sfânta Tradiție și mai ales literatura apocrifă(bună de citit, dar nerecunoscută de Biserică) vin să completeze cele cunoscute cu noi date referitoare la viața și felul de a fi al lui Iuda. În lumina acestor scrieri, vânzarea Mântuitorului nu mai apare ca un fapt singular, neînțeles pentru cititorul Sfintei Scripturi. După ce vom citi, spre exemplu, Viața lui Iuda, pe care și parohia noastră a publicat-o în 1996, vom înțelege mai bine că răul nesmuls din rădăcină dă roadele sale mai târziu. Așa este și în viața lui Iuda.
Părinții lui Iuda n-au încercat să modeleze pornirile rele ale acestuia, ci, dimpotrivă, au încercat să scape de el. Îl condamnă la moarte, fiindcă, vezi Doamne, mama visase un vis, care o îngrozise.L-au aruncat când era mic cu gând criminal, crezând că sunt absolviți de orice vină. Cât de mult se aseamănă acești părinți cu cei din zilele noastre, care-și dau copiii la azil, îi abandonează pur și simplu. Fără o educație corespunzătoare, copilul devine o brută și un pericol social. Devine un pericol nu numai pentru societate, ci și pentru părinții lui. Istoria lui Iuda este concludentă în acest sens. Educația din familie nu poate fi înlocuită cu nimic altceva. Părinții au rolul sfânt de a forma copiii lor pentru viață, de a le cultiva sentimentele umane, creștine, de a le cultiva credința, nădejdea și dragostea în Dumnezeu. Iuda ar putea fi socotit victima propriilor părinți.
În fața legilor dumnezeiești nimeni și nimic nu o îndreptățea pe acea mamă să curme viața pruncului. Femeia aceea nu credea în Dumnezeu, nu avea frică de Dumnezeu. Ea nu a alergat la biserică(templu) să se roage, să cheme pe Dumnezeu în ajutorul ei, al copilului ei, nu a depus strădanie să altoiască în acel vlăstar, care se anunța a fi sălbatic, mugurii educației religioase. Altfel ar fi gândit copilul, altfel s-ar fi comportat. Minunea a făcut ca pruncul să nu moară, ci să fie salvat și crescut de niște ciobani la stână. Înțelegem câtă grijă au depus acei ciobani pentru educația lui. A trăit la stână, alături de oi, de câini și de măgari. Ciobanii au fost mulțumiți că i-au salvat viața, i-au dat mâncare și atât… Dumnezeu cu mila!Nu cumva și în orfelinate și azile de multe ori cei însărcinați cu educația copiilor se comportă precum ciobanii din istoria lui Iuda? Nu socotesc cumva că e destul să le asigure copiilor internați acolo casă și masă? Nu cumva însăși societatea, fiecare dintre noi, care miluim cu un ban, o haină sau o bucată de pâine un copil al străzii socotim că ne-am împlinit datoria față de acel copil? Cine poate să ne asigure, că acel copil nu va ajunge un alt Iuda, dacă va rămâne în continuare în starea în care se află?
Părinții lui Iuda îl adoptă pe acesta mai târziu, fără să știe că este propriul copil. Vor să-l crească împreună cu celălalt copil ce li se născuse între timp, dar, din puținele cuvinte ale istorioarei, aflăm că educația a fost lăsată și de data aceasta pe ultimul plan. Doar o intenție frumoasă și nimic mai mult! Aflăm că cei doi copii erau lăsați la voia întâmplării, în timp ce părinții lipseau zile întregi de acasă, fiind oameni bogați și cu multe afaceri. Cât de contemporani ne sunt părinții lui Iuda! În goana noastră după bani, după avere, după tot felul de afaceri, uităm de grija cea mai sfântă ce o avem față de copiii noștri. Lăsăm totul pe seama străzii, a vecinilor, a educatorilor de la grădiniță ori de la școală, crezând că numai acestora le revine datoria să-i învețe carte, să-i învețe să fie oameni. Rezultatele acestei condamnabile sustrageri sunt catastrofale. Copiii astfel crescuți devin mai târziu adevărate brute, oameni fără discernământ moral, fără credință, fără frică de Dumnezeu, fără respect de oameni și de bunurile societății. Din rândul acestora apar hoții, borfașii, criminalii, traficanții, oamenii capabili să ucidă și pe proprii lor părinți pentru o amărâtă de pensie, sau pentru cine știe ce alte bunuri. Istorioara lui Iuda vine din vechime ca un mesaj pentru părinții dintotdeauna, ca un avertisment pentru ceea ce ar putea să se întâmple, dacă nu-și împlinesc la timp datoria de părinți. Este cea mai grăitoare pildă în acest sens.
Nu se poate spune că Iuda se supune unui destin, că este predestinat să facă ceea ce face. Ar fi o falsă înțelegere a problemei, un mod facil de a încerca o disculpare a familiei, a școlii, a societății. Nicidecum. Iuda este un om ca toți ceilalți, dar un om lipsit de educația necesară, un om în care instinctele primare s-au dezvoltat nestingherite, un om neglijat de societate. Iuda se răzbună pe familie, își ucide în copilărie fratele, iar mai târziu tatăl, sfârșind prin a-și lua propria mamă de soție pentru a-i moșteni averea. Se răzbună pe societate pentru că l-a frustrat de dreptul de a se înnobila prin cultură, prin educație. În ultima fază a vieții ajunge în preajma Mântuitorului. Nu că nu știa Dumnezeu ce fel de om este, dar îi dă o șansă de mântuire. Trei ani Îl aude pe Iisus, Îl vede făcând minuni pe care nimeni altul nu ar fi putut să le facă, îl convinge că este Dumnezeu cu adevărat, și… totuși… patima iubirii de bani nu se lasă biruită. Pentru câțiva arginți, Iuda Îl vinde pe Învățătorul, Îl vinde pe Dumnezeu. Se duce apoi să se spânzure, pentru că nu mai poate suporta remușcările cugetului, dar și atunci i se mai dă o șansă: creanga copacului se apleca ușor și el rămânea cu picioarele pe pământ. Hristos încă îl aștepta să se întoarcă, să-și ceară iertare, să se pocăiască. Mai era posibil! Abia în momentul în care Iisus a șoptit pe cruce ,,Săvârșitu-s-a!” Iuda a putut să se spânzure!
El este o victimă a familiei și a societății, iar păcatul lui cel mare, vânzarea Mântuitorului, urmat imediat de sinucidere, dovedesc o fire slabă, incapabilă de a-și înțelege rolul și menirea de om.
În contextul istorioarei cu pricina, înțelegem că Iuda nu poartă singur vina vânzării și a sinuciderii sale, așa cum nu poartă singur vina celorlalte păcate. Familia lui și societatea întreagă sunt copărtașe la acele păcate, fiindcă ele își au partea lor de vină în îndobitocirea individului prin lipsa de cultură și educație.
În contextul actual, istorioara lui Iuda ar trebui citită de orice om de bună credință, pentru a înțelege responsabilitatea ce-i revine față de proprii săi copii, față de semenii săi. Familia, Școala, Biserica, Armata și toate instituțiile menite să întregească educația individului sunt chemate la această luptă deosebit de grea cu incultura, cu îndobitocirea, cu sălbăticirea omului. Pentru stat, pentru societate, nici o cheltuială nu este prea mare, nici un sacrificiu nu e suficient pentru a face din tinerele generații oameni de nădejde, creștini adevărați, înarmați cu o solidă concepție despre lume și viață. Asemenea oameni nu pot ajunge un Iuda. Asemenea oameni vor înțelege că numai prin muncă cinstită pot să câștige cele necesare pentru lumea aceasta și pentru cea de dincolo. Asemenea oameni vor înțelege că alergătura după căpătuială, după îmbogățire pe căi necinstite, murdare, nu-i duce departe. Asemenea oameni vor înțelege că prin trădare, prin vânzarea semenului, prin înălțarea pe mormântul celuilalt, nu se poate clădi o temelie trainică vieții. Asemenea oameni vor înțelege că mai de valoare decât lumea întreagă este propriul nostru suflet și că datoria noastră cea mai mare pe acest pământ este mântuirea lui.
A trecut vremea când oamenii erau educați în mod sistematic să ajungă asemenea lui Iuda, brute ușor de manevrat, oameni fără scrupule, fără mustrări de conștiință, gata să sugrume, să depună mărturii mincinoase, să maltrateze bestial pe cei fără apărare. Socotind că fiecare dintre semenii noștri poate să fie o ființă în care se întrupează Hristos, avem datoria sfântă să ne ocupăm cu asiduitate de educația copiilor noștri, a semenilor noștri, indiferent de raporturile în care ne-am afla cu ei, de a contribui la asigurarea celor necesare pentru ca educația să decurgă în condiții normale.
Prin fiecare copil educat corespunzător contribuim la regenerarea neamului omenesc, aducem slavă lui Dumnezeu, iar ca părinți ne asigurăm liniștea și fericirea de mai târziu.
Părinții lui Iuda ne arată cum nu trebuie să fim față de copiii noștri.
*
Sfaturi părintești. Din cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur redăm un fragment, care ar putea fi de folos multora dintre Dvs.:
,,Femeile niciodată să nu plângă că n-au copii! Adesea Dumnezeu rânduiește așa! Să-I mulțumim lui Dumnezeu și doar atât să zicem: Femeile niciodată să nu plângă că n-au copii, ci, cu gând plin de înțelepciune, să alerge la Creatorul naturii și de la Stăpânul naturii să ceară copii! Când vezi un bărbat și o femeie că duc o viață plină de virtuți, dar nu au copii; când vezi că sunt cinstitori de Dumnezeu și evlavioși, dar fără copii, să nu socotești că se întâmplă asta din pricina păcatelor lor. Multe sunt pricinile rânduielii lui Dumnezeu, necunoscute nouă și pentru toate trebuie să-I mulțumim Lui. Să nefericim numai pe aceia care trăiesc în păcate, nu pe cei care n-au copii. Adesea Dumnezeu rânduiește multe spre folosul nostru, fără ca noi să știm pricinile lor. De aceea trebuie să ne minunăm de înțelepciunea Lui și să-I slăvim nespusa Sa iubire de oameni. Cuvintele acestea vi le-am spus spre folosul vostru, ca să mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu și să nu iscodiți rânduielile Lui. Femeile niciodată să nu plângă că n-au copii, ci, cu gând plin de înțelepciune, să alerge la Creatorul naturii și de la Stăpânul naturii să ceară copii! Să nu atribuie nașterea de copii traiului împreună al soților sau altui fapt, ci Creatorului tuturor, Care a adus pe om de la neființă la ființă; El poate îndrepta iarăși și natura betejită. Așa a făcut Eva! A făcut din jale prilej de slavoslovie, a atribuit totul Stăpânului, zicând: „Mi-a ridicat mie Dumnezeu altă sămânță în locul lui Abel, pe care l-a omorât Cain.” Vezi că nu numai că nu s-a supărat, dar nici n-a rostit cuvânt supărător?”
*
Crucea. Din poeziile regretatului judecător și poet severinean Emil Bobei redăm una potrivită Săptămâni Sfintelor Patimi:


,,Pe o colină suie-ncet
Un om ce poart-o cruce…
N-ar spune însă nimănui
Ce greutate duce!

,,- E El! – Iisus!” – s-aud, în
jur,
Învălmășite glasuri.
,,- Să-L ajutăm! Să-L
îmbunăm
Vreo câteva popasuri!

Hai să purtăm noi crucea
Lui,
Iar El să se-odihnească!
O fi și sfânt – dar suflă greu,
(Durerea-i omenească!)

Ne rugăm Ție, Împărat,
Ce mergi, curat, spre
moarte, -
Să Te-odihnești… Noi
crucea Ta
Vom duce-o mai departe!”

…Dar Fiul Omului spre ei
Și-ndreaptă blând privirea
De raze: ,, - Sunteți
dumnezei –
Ca să-Mi știrbiți menirea?!...

M-ați ajuta să duc un lemn –
Dar…V-ați sui pe dânsul?!...
Eu… Eu zâmbesc; - pe când,
pe voi
Deșart - vă-neacă plânsul.

Eu am Golgota ca destin
Și nu-mi trădez destinul,
Aștept crucificarea, sus,
Și cuiele, și chinul.

Această cruce care-o port
Ușoară-i ca o pană,
Pe lângă sulița ce-n piept
Va mai deschide-o rană.

Și mai e ceva: mai presus
Decât umana cruce,
Pe care orice muritor
Vrând – sau nevrând – o
duce!

E Învierea… Prețul ei
O suferință cruntă…
Îl pot plăti… De-aceea merg
Senin – ca la o nuntă.

… Dar - , dacă vreți să M-
ajutați-,
Spuneți citindu-Mi cartea:
,,Hristos a înviat din morți
Călcând cu Viața Moartea!”
*
File de jurnal – 4 apr. 1982(I). ,,Vineri, 26 martie, l-am întâlnit pe Dl. Mite Măneanu. Mi-a spus că s-a primit la Comitetul Județean de Partid un telefon, prin care reglementează ca toate lucrările cu profil istoric să nu fie publicate fără viza Comitetului Central. Din cauza aceasta și volumul III din seria Mehedinți – Istorie și Cultură trebuie să-și mai întârzie apariția până la primirea acestei vize(…).
Luni am ajuns în București pe la prânz. Am tras la căminul patriarhiei. Am fost la Institutul Biblic și am vorbit cu directorul, Părintele Arhim. Valeriu Anania. Am discutat cu dânsul planul Bibliografiei Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1984). Este de părere să trec toate chestiunile(studii, articole, reportaje, referințe) privitoare la regiunile anexate de U. R. S. S., să le trec la istoria țărilor-mamă sub titlul ,,generalități”.
Părintele Anania mi-a relatat o convorbire pe care a avut- o cu Ion Gheorghe Maurer, pe când se afla în S. U. A., ca secretar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de acolo. Părintele Anania l-a întrebat pe omul de stat ce părere are despre cele publicate în S. U. A. cu privire la relațiile dintre România și U. R. S. S. și mai cu seamă despre Basarabia. Ion Gheorghe Maurer i-a spus: ,, - Părinte Anania, e bine ce scrieți! Poate ar trebui să fiți chiar mai incisivi, fiindcă aveți poziția foarte bună, iar noi ne putem oricând spăla liniștiți pe mâini, fără să purtăm răspunderea condeielor Dvs.! În ceea ce privește Basarabia, convingerea mea este că aceasta a fost și este pământ românesc. În ceea ce privește reîntoarcerea la patria-mamă, trebuie să avem răbdare. Nu trebuie să-și facă nimeni iluzii. Această reîntoarcere nu va fi posibilă, decât atunci când și Letonia, Lituania și Estonia și toate celelalte provincii încastrate în imperiu vor reveni la țările lor de origine. Aceasta însă înseamnă și dezmembrarea colosului!”
Am ajuns la concluzia că Bibliografia va fi publicată în revistă, după care se vor scoate 500 extrase în volum de sine stătător, pentru a fi date la biblioteci.
Când eram la Părintele Anania au venit acolo Dl. Prof. Emilian Popescu, profesor la Facultatea de Teologie din București și Dl. Prof. Nicolae Stoicescu, cercetător la Institutul de Istorie ,,N. Iorga” din București. Părintele Anania i-a spus Domnului Stoicescu: ,, - Dați-mi voie să vă prezint pe un tânăr istoric al nostru, părintele Stănciulescu!” ,,- ….Bârda - a completat Dl. Stoicescu. Ne cunoaștem și după față, dar nu-mi amintesc de unde!” ,,- De la simpozionul din Târgoviște!” l-am lămurit eu. ,, - Da, și dânsul este colaborator la Dicționarul Istoric al României și ne-am bucura de o colaborare mai strânsă cu noi!”
Veniseră la Părintele Anania să-l roage să deschidă mai mult revistele patriarhiei problemelor de istorie. Aceasta cu atât mai mult cu cât la revistele de istorie laice nu se mai acordă drepturi de autor.”(Va continua).
*
*
Zâmbete. ☺De bani se plâng toți, dar de minte niciunul! ☺ ,,- Ce să-i fac soțului meu să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu mai umble după femei, să nu se mai poarte rău cu mine?” ,,- O înmormântare frumoasă!” ☺Dacă dai prea multă importanță unui bou, o să se creadă taur! ☺Dacă ți se vorbește frumos, dacă mănânci și bei pe gratis, dacă ești pupat de mai multe ori pe zi, nu te bucura! Nu ești în rai! A început doar campania electorală!
*
Hristos a înviat! Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.!







Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    4/22/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian