Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Profil român - american : Gabriel Teodor Gherasim

În aceste zile speciale pentru sufletul nostru de
români creștini, când ne aflăm încă sub puternica
impresie a Paștelui și a minunatelor slujbe din
bisericile noastre, stăm de vorbă cu domnul Gabriel
Teodor Gherasim, un om care crede cu tărie că nedreptatea,
indiferent de cine și când a fost făcută,
trebuie să fie cunoscută și incriminată.

Reporter: Domnule Gherasim, vom începe discuția
noastră întrebându-vă unde v-ați născut și, dacă
vreți, descrieți-ne puțin acel loc.

Gabriel Gherasim: În primul rând, doamna Mariana,
bine v-am regăsit și vă mulțumesc pentru oportunitatea
de a avea acest dialog. Eu am văzut lumina
zilei în București, unde am crescut, în anii `70 și
`80, înconjurat de dragostea și grija părinților.
Verile, în timpul vacanțelor școlare, le-am petrecut
în Bucovina, la bunici. Bucurestiul „meu” era un
oraș îngrijit din cartierul Balta Albă, de unde făceam
cu fratele meu și cu părinții escapade dese la
Ateneul Român, la Teatrul de Operă și Balet și la
alte diverse teatre. Țin minte liturghiile cu spectacularul
cor de la Biserica Domnița Bălașa,
cumpărăturile de la Romarta Copiilor și cochetul
Magazin Muzica, unde stăteam în reverie uitândumă
peste tot și încercând instrumente, de la cobze
la banjo și de la naiuri la pian.

R.: Cum caracterizați copilăria pe care ați avut-o?

G.G.: Am avut enormul noroc de a avea părinți
iubitori și muncitori, care s-au sacrificat pentru ca
să ne educe frumos pe fratele meu și pe mine.
Între cozile friguroase pentru mâncare și pentru
articole de uz zilnic și jocurile copilăriei prin parc,
la săniuș, compunerile de la limba română și
franceză de la școală și lecturile cu orele de
beletristică din biblioteca familiei, aleg să-mi aduc
aminte de ceea ce a fost frumos. Un capitol aparte
îl au memoriile frumoase din Bucovina bunicilor
mei, unde am intrat în contact cu natura, animale,
cântece, dansuri, obiceiuri (clacă, nunți, hramuri,
colinde, Steaua, Plugușorul, Chiralesia, Paștele)
și oameni care se duceau duminicile la biserică la
fel ca și strămoșii noștri acum 2.000 de ani:
îmbrăcați cu catrință, bundiță, ie, ițari, cojoc și
cușme.

R.: Tradițiile milenare ale neamului nostru se mai
păstrează, dar în vremea noastră ele au mai mult
sens decorativ, de spectacol, pe scenă.

G.G.: Da, așa este. Lumea modernă a introdus și
continuă să introducă lucruri moderne care nu întotdeauna
sunt de admirat. Și asta se întâmplă
peste tot în lume.

R.: Există vreo întâmplare deosebită sau o personalitate
care v-a rămas întipărită în memorie și care,
eventual, v-a schimbat cursul vieții sau care v-a
influențat în alegerea profesiei?

G.G.: Da, mă bucură această întrebare a dum nea -
voastră. Vreau să spun la început că în 1982 mam
îmbolnăvit de glomerulo-nefrită declanșată de
la apa infectată de poluarea industrială socialistă,
care ne-a poluat și otrăvit natura și pe mulți dintre
noi. „Paradisul Muncitorilor” care era România
comunistă, avea numai niște dializoare donate la
Spitalul Carol Davila de americani după cutremurul
de la 4 martie 1977 și care erau drămuite, în
folosință exclusivă a pacienților cu neamuri în
Comitetul Central al partidului și în Securitate.
Inițial mi-au refuzat accesul pentru ca nu aveam
"origine sănătoasă" (tata a fost deținut politic și a
supraviețuit închisorilor comuniste) și m-au lăsat
să mor. Am văzut cu ochii mei, lângă mine, la
Spitalul Carol Davila, un bărbat, soț de 31 de ani,
care a murit pentru că i s-a refuzat tratamentul
salvator cu dializă, care era disponibil în același
spital cu noi. L-au ținut internat până a murit,
pentru ca nu avea conecții cu comuniștii la nivel
de oligarhie. Tata fusese toată viața ”apolitic” și nu
fusese membru de partid, „c-așa era la fabrică.”
El fusese în pușcărie în anii `50, pentru „crima” de
a fi mers cu prieteni, cu căruțele, în Suceava, pe
la oameni cu stare colectând grâu din care au
făcut pâini pe care le-au dat oamenilor din spitale
și familiilor deținuților politici. Asta a fost ”crima”
tatălui meu pentru care a fost în închisoare. În
celula în care fusese aruncat, tata a dat, timp de
mai multe zile, porția sa de terci unui preot mai
firav, ca să-i salveze viața. Și i-a salvat-o.

R.: Deci tatăl dumneavoastră este personalitatea
care v-a influențat major viața.Vorbiți-ne despre
cum ați fost salvat și cine a contribuit la salvarea
dumneavoastră.

G.G.: Nu numai atât, dar personalitatea despre
care voi vorbi m-a salvat pe mine de la o moarte
sigură. Să vă povestesc: când tata a văzut cum
comuniștii îmi pregăteau același destin ca al acelui
pacient lăsat să moară, l-a căutat și l-a găsit pe
acel prelat căruia îi salvase viața în închisoare.
Acel preot era acum un ierarh al bisericii catolice
din România. Acestuia i-a cerut ajutorul ca să-și
salveze copilul, adică să mă salveze pe mine.
Înalta față bisericească a intervenit la Spitalul
Caritas, iar fostul Papă Ratzinger a semnat de la
Viena, prin spital, cererea către statul român ca
să-mi dea voie să merg în Vest. Doar așa mi s-a
permis, în sfârșit, plecarea pentru transplant în
Italia. Atunci doctorul meu nefrolog de la Carol
Davila, dr. Mircea Penescu, a spus directorului
Nicolae Ursea că „în unele situații politica trebuie
să fie pusă de-o parte” și că „dacă nu-i dați voie
copilulului să facă tratamentul, eu îmi dau demisia.”
Abia atunci mi s-a permis tratamentul de dializă.
Pentru cei care știu aceste valori, creatinina normală
este între 1 și 2.
Când am făcut prima dializă, ajunsese la 9. Orice
comentarii sunt de prisos. Cel care a dat aprobarea
pentru emiterea pașapoartelor tatălui meu și mie a
fost un general de securitate care în anii `50 fusese,
la Jilava, unul dintre torționarii tatălui meu. Da, așa
s-au făcut mulți generali de securitate, prin torturi
și omuciderea a 10% din populația ne vi novată a
ță rii. Peste ani, s-a întâmplat (ce cuvânt efemer)
ca și acest fost torționar să fie tratat în acelasi timp
cu mine, la același spital, la Carol Davila, de o
boală degenerativă de rinichi și, la două luni după
ce eu am plecat în Italia, el a murit. Știa poate că o
să moară și a vrut să facă un act de bine înainte de
a pleca dintre cei vii. Nu și-a amintit niciodată că îl
bă tuse pe tatăl meu, uitase. Tata însă l-a ținut minte
foarte bine, pentru că urmarea unei asemenea bătai
i-a cicatrizat tot piciorul drept pentru restul vieții.

R.: Dureroasă evocare care se vede că v-a emoționat
profund. Ne pare nespus de rău că ați trecut prin
aceste momente atât de tensionate. Să ne întoarcem
la momentul plecării în Italia, la tratament.

G.G.: În sfârșit, în ianuarie 1984 am plecat în Italia.
La Otopeni, securiștii m-au ridicat de pe targa pe
care zăceam și m-au percheziționat pentru posibilă
contrabandă. Ne-au spart și valizele, căutând ceva
incriminant în căptușeala lor. Tata s-a văzut nevoit
să scoată cureaua lui și pe-a mea de la pantaloni
ca să avem cu ce lega gențile. Așa am plecat din
România comunistă. Toată ”socoteala” a durat
vreo oră și îmi aduc aminte că la intrarea în avion,
pasagerii (care observaseră toată procedura din
sala de așteptare), erau, culmea, furioși pe noi, pe
mine și pe tata, din cauza întârzierii, nu pe securiști.
Erau regimentați să se supere pe victime, nu pe
călăi. Absurdul l-am trăit și pe aeroport. Totul ne-a
lăsat un gust amar.

R.: Nu e de mirare. Spălarea creierelor din vremea
comunismului a creat monștri de gândire și de atitudine.
Continuați, vă rog.

G.G.: Trei luni mai târziu, la Spitalul Ca Granda Niguarda
din Milano mi s-a făcut transplantul mult
dătător de sănătate și de viață. Plecasem din „raiul
comunist” pe targă și am fost vindecat în „capitalismul
corupt” de către specialiști creștini. Vă dați seama
ce lecție de iubire creștinească am învățat din
această experiență. După ce am plecat, comuniștii
au regretat că ne-au lăsat pe tata și pe mine Afară.
Au cerut guvernului italian să ne trimită înapoi
spunând că au găsit un tratament similar în
România, ceea ce era o minciună. Imediat am
cerut azil politic și am solicitat să emigrăm în SUA.

R.: Și așa ați ajuns în Statele Unite. Trist și foarte
dureros! În altă ordine de idei, spuneți-ne ce studii
aveți și unde vă exercitați profesia.

G.G.: Liceul l-am început la Milano și l-am terminat
în Statele Unite. Am absolvit de la Portland State
University cu un Bachelors în Știinte Sociale și cu
un Masterat în Consiliere și Mediere Psihologică
de la California State University. Sunt consilier pe
domeniul persoanelor cu dizabilități la New-York .
De asemenea sunt consilier pe probleme de
droguri, alcool și probleme mintale. Predau și psihologia.
Am fost corespondent al publicației Micro
Magazin/Meridianul Românesc din SUA, Observatorul
din Canada, Revista Noi Nu din România,
Revista Limba Română din Basarabia, cât și al
altor publicații de limba română din Europa, Australia
și Israel.Am fost corespondent al postului Radio Europa
Liberă pentru Nord-Vestul american, corespondent
al Radio-Televiziunii Române (studioul Radio Târgu-
Mureș); pentru Statele Unite am creat și susținut
singurul program radiofonic românesc din Nord-
Vestul american intitulat Vocea Mioriței la postul
KKEY 1150 AM din Portland.

R.: O activitate diversă în domeniul medicinei
alternative și în domeniul mass-media. Există vreo
personalitate pe care o admirați? De ce?

G.G.: Îmi plac oamenii care sunt în armonie, în
special cei care sunt recunoscători zilnic pentru
darul de a trăi, de a iubi, de a crea și care aleg la
a se concentra la lumina lumânării care înfrânge
întunericul, în loc de întunericul care înconjoară
lumina. Am scris o carte intitulată ”Teodor și Noi”
(Theodor and Us) care este dedicată tatălui meu.
Cartea am pus-o gratis la dispoziția oamenilor
interesați, la pagina mea de web și în presa scrisă.

R.: Ne puteți spune în câteva cuvinte despre ce este
vorba în cartea ”Teodor și Noi”?

G.G.: Teodor si Noi (Theodor and US) este un ghid
benefic pentru atitudinea față de viață și oameni,
precum și față de sine. Sunt explicate într-o limbă
clară, modele și obiceiuri de gândire din punct de
vedere neuro-psihologic, filosofic și moral; cititorul
este învățat cum să se gândească despre gândire,
pentru că gândirea este cel mai important aspect
din viață cu implicațiile sale bune și rele. Am
explicat aceste puncte referindu-mă la autorități
în acest domeniu, precum Erich Fromm, Victor
Frankl, Abraham Maslow, Dr. Dumitru Constantin
Dulcan, Dan Puric, Richard Wurmbrand și alți psihologi
și filosofi din România și din lume, care au
excelat în explorări serioase ale fenomenului
complex de a fi. Cartea reprezintă un ghid frumos
și util pentru oricine care încearcă a naviga armonios
în largul mării din această existență.

R.: Frumos spus. Cred că mulți oameni ar fi interesați
de acest subiect atât de dificil, dar atât de actual.
Care considerați că este marea dumneavoastră
realizare de până acum?

G.G.: Puterea și cunoștințele de a inspira pe cineva
ca să vrea să fie recunoscător pentru tot ce e
frumos și să aibă dorința de a folosi plenar fiecare
zi pentru a progresa în viață, atât în domeniul material,
cât și în cel mintal, emotiv, fizic și spiritual.

R.: Proiect ambițios, dar recompensator din atâtea
puncte de vedere. A propos de viață și de felul
cum o trăim: care considerați că este cheia succesului
în viață?

G.G.: Schimbarea mentalității contractuale de la
lucru, unde este dinamica „dau și iau”, cu realizarea
că în dragoste (care este un verb și un câmp de
energie conștientă electromagnetic), pot numai să
dau și să primesc. Niciodată nu pot să iau dragoste,
pentru că ar fi ca și cum aș încerca să iau în captivitate
razele de soare și să le pun sub capac întrun
butoi, ceea ce, evident, e imposibil.

R.: Iată un concept filosofic pe cât de simplu, pe atât
de valoros. Domnule Gabriel Gherasim, mai mergeți
în România?

G.G.: Da. Pentru mine România este cea dintre
Nistru, Tisa, Timoc și Dunăre. Când călătoresc,
încerc să acopăr toată această topografie a țării și
a neamului nostru milenar, neam avându-i la origine
pe măreții daci.

R.: Ce părere aveți despre comunitatea românească
din New York? Numiți câțiva oameni pe care îi
apreciați.

G.G.: În orice societate cred că avem de-a face
aproximativ cu 10% din oameni care ne iubesc
consistent și necondiționat, 10% din oameni care
ne urăsc consistent și necondiționat și 80% din oameni
care ne iubesc și/sau ne urăsc intermitent și
condiționat. Mă străduiesc să petrec timpul cu cei
10% pe care îi respect și de la care mă simt iubit
consistent și necondiționat. Dintre oamenii pe care
îi respect i-aș menționa pe părintele Victor Runcanu
(cu care am împărțit spaghete în lagărul de refugiați
de la Latina - lângă Roma) și pe ziaristul George
Roșianu de la MicroMagazin/Meridianul Românesc.
Printre cei activi în comunitate îi menționez cu
respect pe domnii Justin Liuba, pe ziaristul Vasile
Bădăluță, pe Dr. Napoleon Săvescu, pe părinteleprofesor
Theodor Damian. Vreau să menționez că
pe domnul Theodor Damian îl cunosc din 2003.
Dânsul face parte integral din grupa celor 10% pe
care i-am văzut ajutând, inspirând și creând constant,
necondiționat și cu drag, fie în parohie, fie la universitatea
unde predă. Un om ales, de o rară
frumusețe interioară.

R.: Subscriu 100%. Spuneți-ne, vă rugăm, ce opinie
aveți despre situația actuală din țară?

G.G.: Consider că venim din cea mai frumoasă țară
de pe pământ. O țară care a fost ocupată de ruși
și încă este (Transnistria) și de către ucrainieni
(Bucovina de Nord și Bugeac) și, în complicitate
cu cei din Vest, pentru 50 de ani Trădarea de la
Yalta și înainte de asta Pactul Ribbentrop-Molotov.
Până când n-o să fie un proces al comunismului,
o să continue urmarea (neo)comunismului.
Președintele Traian Băsescu a condamnat comunismul
(tot respectul pentru asta). Un proces al
comunismului trebuie încă să fie. Odată cu acest
proces se va condamna comunismul și se vor
face reparații pentru crimele fizice, legale, etice,
psihologice și politice făcute de cei vinovați.

R.: Cine știe când și dacă vreodată sistemul comunist
va fi judecat și condamnat, căci, uite, au trecut
aproape 29 de ani din decembrie 1989...În aceste
condiții, ce credeți că ar trebui să facă românii
pentru a progresa și pentru a avea succes?

G.G.: Să facă dinstincția dintre progresul material (a
avea) și progresul mintal/emotiv (a fi). Un exemplu
în acest sens sunt oamenii care-și cumpără casă,
mașină și nevastă-trofeu, neînțelegând că nevasta
e o ființă umană care poate divorța de soț și să-i ia
și casa și mașina. Adevărata soție, care-și iubește
soțul, nu poate fi cumpărată ca trofeu, pentru că ea
se află în valoarea enerigiei, a dragostei și a loia li -
tății. Secretul unei vieți de succes este să aibă rost
și, ca să aibă rost, trebuie să ducă o viață balansată
și să progreseze zilnic pe toate nivelurile (muncă,
recreație, somn). Ar fi multe de spus în acest sens.

R.: Ce vă doriți pentru viitor, domnule Gherasim?

G.G.: Aș răspunde că o să caut să progresez zilnic
în ceea ce fac și sunt, în timp ce sunt recunoscător
pentru tot ce există, sunt și am deja în viața mea.

R: Ce rol credeți că are credința în modelarea omului?

G.G.: Interesantă întrebare. Ce este dar credința?
Credința este de două feluri: încredere și cunoștință.
Dacă vorbim de încredere, vorbim de un salt în
neant, sperând că vom ateriza pe pământ solid și
sigur. Acest lucru se întâmplă fără o confirmare în
prealabil. De la credință (pe bază de încredere și/
sau cunoștință) creăm noțiunea la ce, de ce, cum,
unde, când și cu cine să facem ceva. Iată cum categoriza
ordinea gând-emoție-acțiune-reacțiune Dr.
Dumitru Constantin Dulcan: bazat pe credință (încredere/
cunoștințe) avem gânduri; bazat pe acestea
avem unele emoții (pozitive sau negative); bazat
pe emoții o să spunem ceva; bazat pe ce spunem,
o să facem; bazat pe ce facem, o să avem con -
secințe; bazat pe consecințe, ne creăm obiceiuri/reflexe;
bazat pe obiceiuri, o să ne creăm un destin.
Depinde de ceea ce omul dorește să obțină.

R.: Foarte interesante aserțiuni. Cred că cititorii
noștri ar fi interesați să știe cum puteți fi contactat
și cum pot fi accesate cărțile, interviurile și articolele
dumneavoastră.

G.G.: Materialele mele pot fi citite la pagina mea de
web: http://gabrielgherasim.com/index.html
Pot fi contactat la: rodicaandgabriel@aol.com

R.: Vă mulțumim pentru răspunsurile pe care ni leați
dat și vă dorim succes în continuare în activitatea
atât de interesantă pe care o desfășurați în folosul
oamenilor.





a consemnat Mariana Terra    4/18/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian