Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Lumini peste edenice ruine-poezia creştină a lui Ticu Leontescu, ȋn tonuri vechi şi noi

Ticu Leontescu este deja un nume care și-a făcut un rost din ce în ce mai solid în lumea literară contemporană. Poetul, întrețesut cu teologul și, mai ales, cu credinciosul sincer, pune întrebări Dumnezeului său, dar nu oricum, ci cu sfiiciune, sinceritate și reverență. Acest poet ne oferă astăzi o antologie de autor, Peste edenice ruine, volum apărut la editura Mirton din Timişoara, o colecţie de poezii cu ritmuri și estetică diferite.

Chiar dacă apar creaţii din şapte volume, cât și câteva inedite, grupate sub titlul Teme fără…anateme, majoritatea cuvintelor adunate de stihuitor se îndreaptă spre El, Iubirea absolută, Cel care ne poate ridica din şi de pe edenicele ruine.
« Peste mormântul primului Adam, se înalţă triumfătoare, recuperatoare, jertfa ultimului Adam, adică Hristos », după cum mă anunţa autorul, chiar în dedicaţia scrisă pe volumul oferit.
Încă de la ȋnceput, ne izbeşte, frontal, iubirea care și-a arătat adevărata culoare (roşie-sângerie) și identitate pe Via Dolorosa : aceea a lui Isus Cristos. Este o iubire pe care ȋncearcă s-o absoarbă şi poetul, teologul, omul, adamul surprins ȋn dărâmăturile edenice.
Pentru a scăpa de povara lumescului, a corupţiei, a tristeţii, a durerilor neroditoare, crediniciosul pășește, timid, pe Via Dolorosa, ca să învețe ce este iubirea, așa cum ne mărturisea în volumul de debut, Răstignită iubirea, din poezia cu acelaşi titlu :
« Doamne,
zilnic îți reconstitui paşii,
pe Via Dolorosa
spre locul unde și eu
ȋmi urc răstignită iubirea .»
Răstignită iubirea

Condiţia poetului, destinul lui, într-o lume tot mai degrada(n)tă, mai fără de Dumnezeu, este firul roşu al multora dintre creațiile lirice ale lui Ticu Leontescu. Mesajul transpare cu uşurinţă din poemele dedicate lui Traian Dorz (unul dintre conducătorii Mișcării Oastea Domnului, poet plin de har și de rod, pătimitor ȋn închisorile comuniste n.r.), lui Richard Wurmbrand (pastor lutheran, pătimitor în închisorile comuniste, n.r.) și tuturor poeţilor-martiri :
« În lumea marelui pustiu,
Poeţii trec, iubind, arzând
şi scriu… »
Elegii autumnale

În volumul Se poartă negru, lupta devine și mai tăioasă între tânjirea după iubirea lui Isus și realitatea crudă, încât poetul cu conştiinţa creștină nu poate decât să se întindă pe cruce și apoi, să înceapă să existe.
Nu numai parcursul individual îl interesează pe Ticu Leontescu, dar și cel colectiv, naţional. Într-o lume în care deriva este din ce în ce mai acută, poetul îl întreabă direct pe Dumnezeu ce vină are poporul, de toţi lovesc în el? Ce vină are că valorile-i sunt rase și că e gata să fie cruficat fără de… Dumnezeu, de către mai marii simţurilor gregare?
«Părinte Atotștiutor,
Ce vină are acest popor?
Deși-i născut poet, se știe,
El piere fără poezie!

Ce vină are acest popor,
că nobilă îi este viţa?
Cu Abel frate, ca el-păstor,
El moare fără Miorița!”
Ce vină are?
Salvarea nu poate veni decât din palmele Celui Răstignit, ale Celui care iubește și cere să fie…urmat și ascultat și, mai presus de toate, iubit.
Soarta acestui popor, căruia-i aparține și pe care-l poartă în inimă autorul, se vede din trecutul său, de înclinat spre meditare și poezie (elocventă este Strănepot de Hamangia) și spre dragostea curgătoare în…tăcere adâncă. Tăcere care cugetă, care rabdă, care transfigurează.
« Precum un profet,
prevăd că va fi cândva,
că va fi cumva,
când ne vom strânge toţi,
ca la un ultim apel,
străbuni, strănepoți,
la rotunda masă a tăcerii,
în ograda casei patriarhale,
întinsă cât țara mea natală…

Doamne, ce vis măreț!
Va fi poate o altă
oră astrală »
Oră astrală

Cu Iaşii în…haiku, poetul abordează un gen nou, lăsând în urmă şi versul alb, dar și pe cel de sorginte populară. Iașii sunt o minunată carte de vizită a noastră, a tuturor românilor, pentru că poartă în ei « aur, lauri și spini », pentru că au ațât parfum terestru, de cultură originală, cât și parfumul venit de sus, care dă sens durerii, pentru că are măreţie și tragedie, dar și speranţă :
« Aur, lauri, spini.
Timpu-ncoronă aici :
Domni, eroi şi sfinţi. »
Prolog
Iașii
Euharistic
Loc.Vin pelerin să iau
din…pâine și vin. »
Epilog
Fie că e vorba de frământările lui, ale noastre, ca indivizi și ca grup, poetul-teolog știe că există o scăpare, că există Acel Erou, smerit de-altfel, deși Fiu de Împărat, El Însuși Împărat, care aleargă după fiecare , ca să-l ia sub aripa-i ocrotitoare și să-i redea demnitatea în Lumină :
« Dar, Doamne,
hai să mă cauți și Tu.
Tu toate le știi.
Tu pretutindeni prezent ești.
Și de se-ntâmpla să mă găsești,
Te rog, fii bun,
adu-mă la mine. »
Pe mine, mie, redă-mă
Pentru criticul Eugen Dorcescu, poetul Ticu Leontescu face parte din categoria poeților minimalişti, ȋn sensul că întregul său zbucium este dimensionat la scară umană, oferindu-ne o poezie care poate fi lecturată și la scară teologică, dar şi la scară social-istorică, existențială, estetică, şi mai ales spiritual- metafizică.
Pentru Theodor Codreanu, « poetul este călător spre hristosferă». Pentru Ticu Leontescu, el ȋnsuşi este profet, sacagiu, dar şi o fântână:

“Precum profetul din pustiu,
Sufletelor,…sacagiu.
“Apăăă…Cine mai vrea?”
În suflet, o fântână

Aşadar, în această lume în care “se poartă negru”, ȋn care râsetul e rânjet şi degradarea, onoare, veniţi să încercăm acest izvor de apă tâşnită dintr-o inimă care îl caută pe Dumnezeu, îl găseşte şi-l dăruiește celor din jur.





Cristina Balaj Mihai    4/11/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian