Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Identitatea…

Motto: „Spune-mi de unde eşti şi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti!”

În orice context, întâlnire, întrunire sau împrejurare, primul lucru pe care îl ai de făcut este să te prezinţi celorlalţi, să-ţi declini identitatea căci, da, toţi laolaltă şi fiecare, în chip personal, avem o identitate, o apartenenţă, o minimă/elementară carte de identitate, de vizită şi de prezentare!...
Şi-i auzi pe semenii, amicii, colegii, vecinii, fraţii şi prietenii tăi spunând: da, acesta-i cutare şi cutare, acesta-i aşa şi aşa, acesta-i un om bun, acesta-i un om drept, un om corect, un om cinstit, un om onest, un Om!...
Altfel spus, avem de-a face cu o identitate individuală, cu o identitate familială şi cu o apartenenţă socială, îndeosebi, la nivelul persoanei, la nivel micro!...
Însă, dincolo de toate acestea, la scara istoriei, la nivel macro, avem de-a face, trebuie, neapărat, să avem de-a face, cu o identitate naţională, cu o identitate spirituală, cu o identitate culturală, cu una civilizaţională, colectivă şi comunitară!...
Toţi, deopotrivă, visăm, tânjim, aspirăm la o apartenenţă concretă, fie la o familie, fie la un grup, fie la o societate, fie la o comunitate şi, de ce nu, la un neam, la un popor, la o ţară, altfel, devenim nişte apatrizi!...
Iar când am câştigat, obţinut şi dobândit toate acestea, nu uşor, ci cu efort, jertfă şi sacrificiu, să fim foarte atenţi, precauţi şi prudenţi, să le păstrăm, să le apărăm, să le protejăm, să le acredităm, să le întreţinem, să le dezvoltăm şi să le cultivăm, căci, cu toţii ştim, că valoarea, numele bun, renumele şi respectul datorat unei persoane, unui colectiv/comunităţi de persoane, unei instituţii, unei ţări, unui popor şi unui neam este direct proporţional cu afirmarea/susţinerea, cunoaşterea şi recunoaşterea identităţii şi apartenenţei entităţii respective, adică cu valorile, principiile, normele, regulile şi elementele cheie pe care tu – ca individ, ca persoană, ca instituţie, ca societate, ca neam, ca popor şi ca ţară, le aperi, le propovăduieşti, le mărturiseşti, le cultivi, le afirmi şi le susţii ori ba!...
Mai precis, mai exact sau mai corect spus, identitatea şi apartenenţa noastră stă şi constă în şi din faptele şi gesturile noastre, în atitudinile şi comportamentul nostru zilnic, cotidian, fiindcă noi toţi suntem cei care dăm substanţă identităţii/apartenenţei noastre, spirituale, morale, culturale, sociale şi naţionale, sau nu, prin ceea ce întreprindem noi, prin ceea ce realizăm noi, prin ceea ce creăm noi, prin ceea ce preluăm şi predăm/transmitem noi mai departe şi prin ceea ce desăvârşim noi, din punct de vedere material, cultural, social şi spiritual!...
Da, noi toţi suntem, alcătuim şi formăm România şi, deci, după cum suntem noi, fiecare în parte, aşa este şi această ţară, corectă sau nu, umilă, umilită sau nu, demnă sau nu, onestă sau nu, cinstită sau nu, ignorantă, arogantă şi superficială sau nu, mutilată, integră, întreagă sau nu, sinceră, responsabilă şi serioasă sau nu!...
Într-un cuvânt, noi alcătuim/formăm neamul, poporul, statul şi ţara, cu alte cuvinte, să nu (mai) aşteptăm de la alţii, de oriunde şi de aiurea, să ne facă nouă ordine şi curăţenie, în casă şi în ţară, să ne pună nouă în bună rânduială şi dreaptă cuviinţă viaţa şi vieţuirea, zilnică şi cotidiană, altfel zis, să avem puterea, tăria, capacitatea şi, chiar, competenţa, să ne stabilim singuri, proiectele, regulile, principiile şi, în special, priorităţile, să fim în stare a spune da (numai) acolo şi atunci când trebuie spus da şi nu acolo şi atunci când situaţia o cere, adică „ce este da să fie da iar ce este nu să rămână nu!”
Atât şi nimic mai mult sau nimic altceva, toate acestea fiind sau conducând la identitatea cea adevărată şi la apartenenţa reală!...
Dacă ar fi să ne referim, în cele ce urmează, în primul rând la identitatea noastră spirituală, altminteri, strict legată de cea culturală şi naţională, vom afirma, reţine şi susţine faptul că, dimensiunea spirituală a identității este fundamentală, esențială!...
Limba, ca mijloc de comunicare între oameni, constituie în mod cert un veritabil liant substanțial și un edificator vehicul de circulație a valorilor spirituale și culturale în interiorul unei comunități umane.
Identitatea spirituală și culturală este cea care își pune cu adevărat pecetea specifică, unică asupra identității personale a omului, dar și asupra identității mai largi, a unei comunități mai extinse, locală, regională sau națională.
Printre şi între altele, identitatea/apartenenţa noastră spirituală este singura cu adevărat relevantă, elocventă și definitorie, și chiar dacă există și se vorbește de caracteristici genetice comune ale unor grupuri etnice compacte din anumite regiuni geografice, luând în considerare amestecarea în timp a neamurilor și a popoarelor, a devenit inactuală și dovedită păguboasă susținerea vreunei teorii a purității de rasă la nivel de popoare în formele actuale de organizare în structuri statale.
Se știe foarte bine la ce atrocități poate duce teoria, transformată în ideologie politică, a superiorității substanțiale a unei rase umane asupra alteia.
În Iisus Hristos, firea omenească sau umanitatea, pe care El a mântuit-o ca Dumnezeu și om, din iubire de oameni, prin răstignire și Învierea Sa din morți, e una singură, pe întreg mapamondul.
De aici rezultă și caracterul universal al creștinismului, al Bisericii Ortodoxe, care conferă identitate, dar o și depășește pe verticală, în cele din urmă. Natura umană este una, izbăvită de Dumnezeu Cel Unul („Cred într-Unul Dumnezeu…”) în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, în Biserica Sa cea una („…Și-ntr-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică...”), indiferent unde se află pe glob…
Și așa cum Dumnezeu Cel Unul este totodată întreit în persoane, iar Biserica cea Una este formată din Bisericile din fiecare loc de pe pământ, la fel și firea omenească cea una este multiplă, sub aspectul identității personale, familiale, locale și naționale…
Însă, fără ruperea sau sfâșierea unității întregului, ci în comuniunea permanentă întru El!...
Schimbând puţin, registrul discuţiei, vom insista asupra faptului că, identitatea naţională a unui popor este un dat istoric, adică o însuşire înnăscută, o realitate asumată, cuvenită în mod natural unei comunităţi etnice!...
Ca urmare, aceasta nu se stabileşte la masa tratativelor şi nici nu poate fi atribuită unui popor de către vreo mare putere politică a momentului sau vreo organizaţie cu vocaţie mai mult sau mai puţin universală!...
Această noţiune fundamentală defineşte un popor o dată pentru totdeauna şi este rezultatul unui proces istoric îndelungat, care are la bază unitatea de limbă, de teritoriu, de viaţă economică, de factură psihică şi socială, de cultură şi civilizaţie şi se manifestă, în esenţă, în conştiinţa originii comune şi în sentimentul apartenenţei la o singură naţiune.
Naţiunea, cea mai înaltă expresie a identităţii unui neam şi popor, a apărut ca formă de comunitate umană istoriceşte necesară, de-a dreptul indispensabilă, în perioada destrămării feudalismului şi apariţiei modului de producţie capitalist.
Cu toate că are unele premise etnice şi antropologice, naţiunea este un fenomen preponderent social, rezultat al unei evoluţii istorice îndelungate, în cursul căreia diferite neamuri, popoare şi rase s-au amestecat între ele, dând naştere naţiunii.
În altă ordine de idei, voi reitera faptul că, da, depinde de noi, de fiecare în parte şi de toţi laolaltă, în mod colectiv şi solidar, iar nu solitar, cum tratăm toată această problemă, a identităţii şi apartenenţei noastre, spirituale, culturale şi naţionale, cum ne raportăm la această ţară, cum abordăm acest popor şi cum cinstim sau preţuim acest neam, bine ştiind, cu toţii, că tăvălugul globalizării şi al relativizării de orice fel a intrat (şi) în hotarele noastre, hoţii de identitate, fiind şi activând, şi la propriu şi la figurat, pe toate drumurile!...
Probabil că acum ar trebui să înţelegem, mai mult şi mai bine ca oricând, menirea noastră, locul, rolul şi rostul nostru în interiorul acestui stat şi naţiuni, asumându-ne, în mod responsabil, toată această identitate şi apartenenţă spirituală, morală, culturală şi naţională, însă, nu cu surle şi cu trâmbiţe, nu prin discursuri siropoase şi patetice, nu prin declaraţii pline de emfază şi naţionalism gratuit şi deşănţat, ci discret, dar, concret, prin tot lucrul cel bun şi prin toată fapta ce bună, bine plăcute Lui Dumnezeu şi mult folositoare poporului/neamului Său, dreptcredincios şi dreptslăvitor creştin!...
Da, am mai spus-o şi repet: avem misiunea de a contribui la bunul mers al acestui neam şi popor, avem chemarea de a cinsti această ţară, cu toată identitatea ei, prin tot ceea ce suntem şi facem, avem datoria de a preţui acest neam, avem obligaţia morală de a apăra şi de a sluji acest neam şi acest popor!...
Cum? De pildă, prin împlinirea datoriei noastre sociale, materiale şi profesionale, atunci şi acolo unde ni se cere!...
Prin apărarea/cultivarea valorilor, principiilor şi tradiţiilor acestui popor, bimilenar, apostolic şi voievodal, nu colonial!...
Prin preţuirea, cu recunoştinţă sinceră, a tuturor semenilor/conaţionalilor noştri, care, prin toată activitatea lor, exemplară şi remarcabilă, au contribuit la afirmarea şi recunoaşterea ţării noastre în panoplia tuturor celorlalte state europene şi, nu numai!...
Da, România şi identitatea noastră, ca ţară, ca naţiune, ca neam şi ca popor, este (în) fiecare dintre noi, şi după cum suntem noi, fiecare în parte şi toţi laolaltă, aşa este şi această ţară, corectă sau nu, umilă, umilită sau nu, demnă sau nu, onestă sau nu, cinstită sau nu, ignorantă, arogantă şi superficială sau nu, mutilată, integră, întreagă sau nu, sinceră, responsabilă şi serioasă sau nu!...
Într-un cuvânt, noi alcătuim/formăm neamul, naţiunea, poporul, statul şi ţara, cu alte cuvinte, să nu (mai) aşteptăm de la alţii, de oriunde şi de aiurea, să ne facă nouă ordine şi curăţenie, în casă şi în ţară, să ne pună nouă, în bună rânduială şi dreaptă cuviinţă, viaţa şi vieţuirea, zilnică şi cotidiană, altfel zis, să avem puterea, tăria, capacitatea şi, chiar, competenţa, să ne stabilim singuri, proiectele, regulile, principiile şi, în special, priorităţile, să fim în stare a spune da (numai) acolo şi atunci când trebuie spus da şi nu acolo şi atunci când situaţia o cere, adică „ce este da să fie da iar ce este nu să rămână nu!” Atât şi nimic mai mult sau nimic altceva!...
Cu alte cuvinte, acum, în concluzia şi încheierea acestui material, dacă ar fi să ne referim, puţin, în mod concis, la identitatea noastră naţională vom sublinia faptul că această reflectă sentimentul de apartenență etnică autohtonă, care este intim fiecărei persoane și care depinde de felul în care persoana respectivă interiorizează reperele sale identitare cele mai importante: limba, cultura și credința!...
Aşadar, limba română și credința creștină românească, autentică, sunt componente fundamentale ale ființei și identității poporului român!...
De aceea, negarea a uneia din aceste componente reprezintă, de fapt, un atac asupra identității poporului român!...
Astăzi, într-o lume globalizată şi secularizată, nivelatoare de identităţi culturale pentru câștig de capital financiar imediat, România, Naţiunea Română trebuie să își păstreze identitatea sa şi să îşi cultive/promoveze simbolurile şi valorile sale spirituale, autentice!...
Cu toate că există (şi) unele beneficii ale globalizării, mai ales în domeniul informatic şi în cel economic, totuşi piața globală şi sistemul informațional mondial nu pot suplini pierderea identității spirituale a unui neam şi a unui popor!...
În acest sens, este mereu actuală întrebarea: „Ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36).
Numai o mai bună cunoaștere a identității şi a demnității naţionale ajută un popor să se dezvolte şi să dăinuie în istorie, intrând în dialog demn şi creator cu alte naţii, neamuri şi popoare!...
Diminuarea sau slăbirea identității naționale, la care conduce impactul unei globalizări agresive, motivată de eficiență, prosperitate şi succes economic imediat, nu este benefică nici pe plan local, regional, nici la nivel universal!...
Există, de exemplu, astăzi țări integrate de decenii în toate structurile Uniunii Europene, sau țări fondatoare ale proiectului globalist, care conștientizează importanta prezervării sau reinventării propriei identități naționale…
Degradarea/deteriorarea identității noastre naționale trebuie oprită prin cultivarea culturii noastre naționale, a credinței și a tradițiilor noastre populare în cadrul cooperării globale, prin susținerea și promovarea simbolurilor și proiectelor culturale de afirmare a identității/apartenenţei noastre naționale!...
În acest sens, este fundamental şi crucial să (ne) redescoperim elementele esențiale ale identității noastre românești pentru a transmite lumii şi posterităţii un mesaj substanţial şi consistent, pozitiv şi afirmativ, frumos şi curat despre România şi despre spiritul neamului nostru românesc sau etosul poporului român.
Altfel spus, identitatea noastră naţională, unirea şi unitatea noastră nu trebuie să constituie doar o referinţă simbolică, istorică, comemorativă, aniversară şi omagială – tip centenar şi (doar) atât ci să ajungă a fi (şi) un demers concret, un deziderat continuu sau o permanentizare, consistentă, substanţială, durabilă, stabilă, statornică şi eficientă, căci numai astfel vom mai rezista, numai aşa ne mai putem menţine, proteja, apăra şi, salva!...











Stelian Gomboş    4/3/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian