Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002









 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ciprian Porumbescu

A fost al doilea fiu al preotului Iraclie Porumbescu, paroh în comuna Sipotele Sucevei (jud. Rădăuti).
Tatăl său era slujitor al altarului, dar si un cunoscător al folclorului românesc. Ciprian Porumbescu a mostenit acest har de la părintii care, amândoi, iubeau muzica.

La vârsta de 4 ani, copilul dă deja dovada unui simt muzical deosebit. Dibăcia arcusului o deprinde de la Chir Grigore. La vestita sărbătoare de la Mănăstirea Putna, la care au luat parte români din toate părtile, când s-a încins hora străbună si cânta mai cu foc Chir Grigore cu taraful lui de lăutari, „din multime se desprinse un tânăr plăpând si înalt si cu foc nemărginit în privirea-i visătoare, prinde din mâna lui Chir Grigore violina si continuă el conducerea marelui taraf de lăutari, trage cu foc accentele voioase ale horei de răsunau codrii si văile de atâta veselie fericită. Si terminându-se hora, pune violina jos si merge dea dreptul asupra unui preot, îl îmbrătisează si zice în extaz de fericire:
- Tată… am cântat Daciei întregi” (V. Braniste).

Fiu de preot, preotia era cariera hotărâtă să fie urmată de Ciprian Porumbescu. Din Stupca, pleacă la Cernăuti, pentru a studia teologia. Tânărul student, pe lângă carte, ia lectii particulare de compozitie si de vioară. Artistul din el izbucneste mai ales cu prilejul înfiintării societătii studentesti „Arboroasa”. El era sufletul societătii.

Asemenea lui Goethe cu fetita preotului din Sesenheim, din care au iesit „Suferintele tânărului Werther”, ori Margareta din „Faust”, s-a întâmplat si între frumoasele dealuri blânde, cu ogoare mănoase, cu fânete numai flori, din satul Ilisesti de lângă Suceava. Berta, fata pastorului evanghelic, fata „cu ochii albastri ca viorelele, părul castaniu căzând în bucle pe spate, simplă, modestă, drăgălasă si zveltă” - cum scrie mai târziu sora artistului -, nu-i putea deveni tovarăsă de viată, cum inima lor cerea. Religia, traditia despărteau ceea ce dragostea sinceră ar fi unit. Berta a fost trimisă de părintii ei în Anglia si atunci o „coardă” s-a rupt în sufletul sensibil al artistului.

Ciprian Porumbescu nu a fost scutit nici de durerea închisorii, pe motiv că, prezident al Arboroasei, a trimis o telegramă la Iasi, cu prilejul aniversării unui veac de la uciderea, de către turci, a lui Grigore Ghica, pentru că s-a împotrivit cedării Bucoviniei către Austria. În Bucovina, ca si în Ardeal, n-au lipsit martirii neamului. Cele 11 săptămâni de temnită au zdruncinat pe viată sănătatea tânărului Porumbescu.

„Nu mi-e frică de moarte, nu mă tem de murit si totusi n-as muri bucuros chiar acum. Am putină voie si bucurie de viată, dar dacă devin tapăn si rece si voiu fi coborât în pământul umed, nu voiu mai avea nici o plăcere” – a spus artistul.
Tatăl său îl trimite, apoi, la Viena, unde, pe lângă Filosofie, urmează si Conservatorul. Viata studentească îl înviorează, pentru un timp. Făcând parte din societatea „România jună” si dirijând corul acesteia, Ciprian Porumbescu asterne pe note imnul „Pe-al nostru steag”, al cărui text fusese scris, în trei zile, de Andrei Bârseanu. Nu-si termină studiile, căci îndemnat de acelasi prieten al său, Andrei Bârseanu, ajunge profesor de muzică la liceul românesc din Brasov. Aici cunoaste gloria. Opereta „Crai nou”, jucată de câteva, ori a stârnit atât admiratia publicului pentru lucrare, ca piesă muzicală, cât si entuziasmul pentru laitmotivul ce străbătea muzica întreagă. Clima Brasovului, însă, îi surpă tot mai adânc sănătatea.

Bolnav si sărac, străbate Italia, pentru a se bucura de frumusetile ei. Spre toamna anului 1882, porneste către casă, ajunge la Stupca pe timp de iarnă, drumul fiind, pentru el, greu, din cauza bolii. Ultima compozitie a sa - „Tempi passati” - a fost scrisă pe patul mortii.

Miercuri dimineata, în 25 mai1883, s-a stins, la numai 29 de ani, un artist mare, care n-a putut, în scurta-i viată, să arate tot ce puterea-i creatoare ar fi fost în măsură să producă.
Cele peste 260 de piese rămase de pe urma lui constituie tezaurul pe care l-am primit noi, ca natiune română.











Carmen Marin    3/21/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian