Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002









 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Semnătura de aur

În fiecare fiintă umană există undeva , în partea de răsărit a sufletului, ceva ca o prisacă, un loc de taină, o poiană ascunsă în care în momentele cele mai grele din viată te retragi pentru a te reculege. Numai de pe acolo te poti ''culege din nou''. Uneori te poti ''culege'' destul ca să poti merge mai departe, alteori rămâi să-ti cauti cioburi din ''inima zdrobită'' pe sub rugii de mure sau aschiile unui apus împrăstiat printre hribării înveninate. Înseamnă că nu ai ajuns încă la locul adevărat al “culegerii”.

Am încercat de multe ori să-i definesc locul sau timpul si toate încercările cugetului meu s-au oprit ca la o poartă de lemn precum cele povestite cu dalta prin Maramures. Ratiunea m-ar duce la un geografic al memoriei, dar locul acela e izvodit numai de inimă ; de aceea niciodată nu i-am putut opri hiperbioticul nici cu penita, nici cu penelul. Nu este nici moarte, nici viată, ci numai o nostalgie după ceva care ti se pare că a fost, o hălăduire orfeică pe tărâmul lui Thanatos.
Pe drumul acela am luat-o razna de la verbul bătătorit de turmele verbelor cu clopot pentru că mă prinse un dor de moarte după el. Am dezlegat cărarea de lângă troita lui ''a fost odată...'' si hai la drum!

Nu stiu de ce întotdeauna, când se vorbeste de om, se foloseste prezentul. E un nonsens. Omul ''a fost'' sau omul ''va fi '' tocmai pentru faptul că omul ''nu este''. Numai El s-a recomandat : ''Eu sunt Cel ce sunt'', dar pe om l-a creat după chipul lui Alfa (cel care a fost) si după asemănarea lui Omega (cel care va fi). Despre Adam se spune că ''a fost odată'' si din coasta lui a fost creată ''niciodată'' si de aceea adevărata poveste a omului începe cu ''a fost odată ca niciodată''.

...si am întrebat pe păstorul de la piciorul plaiului cine ''a fost'' cel care pentru care clopotul de la schitul de sus atinge luceafărul numai într-o parte de parcă funia ar fi fost trasă de un brad rănit la picior. Ciobanul se uită la mine ca si cum as fi fost nemernic prin tinuturile acelea si-si începu povestea despre un print al muntilor si al ''glăvilelor'' ciobănesti si cum a fost la nasterea lui. După ce a venit pe lume copilul, usa s-a deschis si un înger descult a intrat tiptil în casă si s-a asezat cuminte pe o laită. Era îngerul păzitor al copilului. În mână avea o creangă de luceafăr abia înflorită si, când părintii au întors capul spre neobisnuitul oaspete, acesta puse degetul la gură si le făcu semn să asculte la fereastră. Pe prispă,de pe culme, coborâseră ursitoarele si abia se auzeau pentru că, desi martie, iarna părea că se răzbună din toate vifornitele ei. Zice una: “Purces-am tot pământul si-am rătăcit tot ceriu,/ dar n-am în straita sortii nimic pentru Valeriu.” A doua încalte , desi abia se auzea din cauza viforului, si mai si, ghicindu-i timpul, vadul: ''Va fi sărac în lume ca'n vârf de munte bradul/ ce stă'n pridvorul lunii cu fulgerul sub scară,/ mereu flămând de ceruri, iar pita lui - amară.'' Tatăl copilului se uita la înger , cu mâna dreaptă acoperindu-si gura de spaimă, dar acesta dădea din cap afirmativ, în semn de consolare,în vreme ce altă ursitoare continuă: ''Nu va avea palate, nici aur, nici mosie/ nici ceasul de puieste norocu-n răgălie/ si nici odihna băltii, nici tarini, helesteie,/ tot singur ca un vultur genunea'n dor să-si beie.''

Ce vor mai fi spus nu se stie pentru că vifornita de afară smulgea copacii suierând ; cert e că îngerul, cu bastonul în mâna stângă, se ridică de pe lavita de lângă cuptor si, binecuvântându-l cu dreapta, continuă si el, putin mai altfel: ''Sărac te nasti ca neamu-ti ce'n sfinte cărti ti-l caut./Nu plânge ce ursirea pe plaiul tău înhribă/ că neamul îti vei strânge la Cina din colibă./ Ca semn de cărti izvorul altarelor pădurii / te-o învăta să murmuri genunile Scripturii./ Sub spicul slovei tale crescut ca din vioară/ Cuvântul va fi Mire si nunta-I va fi tară./Din stih să-ti odrăzlească si dorul si bobocul/amirosind ca nardul când întâlneste focul,/ să fie precum nuca, amar numai la coajă,/ tot ce atingi doar farmec si grâu nuntind sub mlajă./ Cu ce îti las în leagăn vei toarce veac în clipă.'' / Si îngerul îsi smulse o pană din aripă.''

... m'am despărtit de păstor si cu frică urcam spre prisaca lui ''a fost odată ca niciodată.''Aceasta a fost povestea omului, prietenului si poetului până la puntea întreită de aleluia. Până aici a fost umbra de la pana de înger. Mai mult decât aceasta nici un slujitor al cuvântului nu poate râvni mai mult. Dar pomenirea vesnică adusă neamului dintru ale neamului, nu sunt numai cărtile lui, ci Cartea Impărătiei. Orice ierarh înaintea semnăturii desenează semnul unei cruci. Părintele Anania, chiar ca slujitor al Cuvântului, va rămâne original prin heraldica spicului de grâu ca o semnătură de aur în ''reavănul pământ'' românesc.











Pr.Dr. Dumitru Ichim / Kitchener ON    2/1/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian