Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinã
Note de carierã
Condeie din diasporã
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouã
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrã
Traditii
Limba noastrã
Lumea în care trãim
Pagini despre stiintã si tehnicã
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivã 2018
Articole Arhivã 2017
Articole Arhivã 2016
Articole Arhivã 2015
Articole Arhivã 2014
Articole Arhivã 2013
Articole Arhivã 2012
Articole Arhivã 2011
Articole Arhivã 2010
Articole Arhivã 2009
Articole Arhivã 2008
Articole Arhivã 2007
Articole Arhivã 2006
Articole Arhivã 2005
Articole Arhivã 2004
Articole Arhivã 2003
Articole Arhivã 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Axioma paralelelor : poetul român Mihai Eminescu si poetul canadian Emile Nelligan

Orice scolar învatā la primele ore de geometrie axioma paralelelor: „Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o singurā dreaptā, una si numai una, paralelā la dreapta datā”.

Dacā l-am considera pe prea-marele nostru poet Mihai Eminescu ca pe o linie dreaptā, si poezia ca pe un punct exterior acestei drepte, atunci, una, si numai una, este paralela ce trece prin punctul dat, si ea se numeste Emile Nelligan.
Prin viata zbuciumatā, prin dorinta de a face versuri celebre cu orice pret, chiar cu pretul sānātātii mintale si a vietii; dar, mai ales, prin destinul tragic si o moarte în urma bolii nevrozice, cei doi poeti pot fi considerati ca doi frati întru-suferintā: „Virtutea ? e-o nerozie ; Geniul ? o nefericire” spune Eminescu ; iar Nelligan împarte aceeasi soartā si aceeasi idee : „Simt în mine pāsārile geniului . . . Iar inima mea zdrobitā îsi strigā agonia”.
Personificarea imaginilor, muzicalitatea rimelor, înfrumusetarea limbii, trāirile interioare ridicate la cel mai nalt nivel, neglijenta si indiferenta în fatā mortii, sunt numai câteva exemple dintre multe alte asemānāri ale celor douā incontestabile talente literare.

În tara fiecāruia, într-un fel s-a scris, s-a vorbit, si s-a fācut poezie înaintea lor; si întru cu totul altfel s-a scris, s-a vorbit, si s-a fācut poezie dupā trecerea si mostenirea lāsatā de ei.
Desi dotati cu o inteligentā superioarā, cele douā genii, în primii ani de scoalā nu dau dovada unor rezultate scolare extraordinare. Cu toate eforturile si insistentele depuse de pārinti, care, asemenea oricārui pārinte, ar fi dorit sā-si vadā feciorul ajuns „om mare”, cu o profesie bunā, bānoasā, si cu un viitor „asigurat”, dar, cu toate acestea, cei doi adolescenti simt din interior chemarea cātre poezie, sacrificiul pentru artā, vocatia lucrurilor mult mai sfinte decât banalitatea unei meseri bine plātitā. Astfel, si unul si altul, debuteazā la vârsta de 16 ani, urmând dupā debutul poetic o adevāratā viatā de boem dedicatā în întregime, cu tot trupul si cu tot sufletul, cu toatā motivarea tineretii si a energiei creatoare, artei de a scrie versuri: poeziei. Decizie luatā sub influenta dragostei de frumos, dar care va avea consecinte grave în anii urmātori. „Ori de nu – cui ce-i aduce ? – Poezie – sārācie !” avea sā-si plângā poetul nostru destinul, iar poetul canadienilor francezi spunea: „Que reste-t-il de lui dans la tempęte brčve? / Qu’est devenu mon coeur, navire déserté? / Hélas! Il a sombré dans l’abîme du Ręve!... plângându-si si prevāzându-si tragicul destin.

Proveniti din bune familii crestine, cu o solidā educatie bisericeascā, si trāind într-o epocā unde Dreapta Bisericā ocupa un loc important în societate, în operele celor doi compozitori de rime întâlnim destul de des peronajele evanghelice, chipurile sfinte. Domnul nostru Iisus Christos si Sfânta Fecioarā Maria sunt mereu chemati si evocati în cântāri si rugāciuni: „Cā multumind Lui Christos, / Te sārut, Doamnā, frumos”, sau „De dragul Mariei, / S-a Mântuitorului / Luceste pe ceruri / O stea cālātorului.” La fel si piosul poet catolic va dialoga cu Mântuitorul: „De quel regret ton âme, ô Christ, fut-elle pleine? / Était-ce de laisser Marie et Madeleine / Et les autres, au roc oų la Croix se planta?” Si exemplele ar putea continua...
Dintr-o modestie absolutā, sau, poate, dintr-o întrerupere precoce, asemeni altor mari genii din literatura universalā; coincidenta face cā niciunul dintre ei doi nu s-a apucat sā-si strângā toate poeziile si sā le publice într-un volum. Aceastā muncā titanicā a revenit altora în urma lor. Un Titu Maiorescu, prieten fidel si-un prim adevārat îndrāgostit de versul eminescian, ar echivala cu un Louis Dantin, care, cunoscându-l de aproape si iubindu-l pe Nelligan, dupā ce i s-a declarat boala nevrozicā la 19 ani, s-a ocupat de publicarea întregii creatii nelliganiene într-un singur volum.

Fārā un George Cālinescu la Bucuresti, si un Paul Wyczynski la Montréal, dupā zeci si zeci de ani de la disparitie, ar fi mult mai grea cāutarea si gāsirea celor douā peronalitāti de bazā în cultura celor douā popoare: român si francez-canadian. Datoritā eforturilor, muncii profesionale si a anilor de cercetāri investiti de cei doi profesori universitari, astāzi, profesorii, studentii, elevii, oricine poate afla cu o mult mai mare usurintā viata si opera autorului celor „Cinci Scrisori” si a „Luceafārului”; sau viata si opera autoruli poeziilor „Le Vaisseau d’Or” si „La Romance du Vin”.

În timpul vietii, si-n timpul anilor de glorie, la „Junimea” de la Iasi ori ā „L’École littéraire de Montréal”, tinerii autori veneau la început cu mare plācere si îsi prezentau creatiile în fata „prietenilor”. Dupā ce rāutatea celor din jur, si critica nejustificatā, a început sā-si arate coltii, cu desgust vor pārāsi cercurile literare: „Critice voi, cu flori desarte, / Care roade n-ati adus - / E usor a scrie versuri / Când nimic nu ai de spus”; „Cest le rčgne du rire amer et de la rage / De se savoir počte et l’objet du mépris, / De se savoir un coeur et de n’ętre compris / Que par le clair de lune et les grands soirs d’orage!” Iar revolta împotriva strâmbei societāti se întâlneste si la unul si la altul: „Multe flori sunt dar putine / Rod în lume or sā poarte, / Toate bat la poarta vietii, / Dar se scutur multe moarte”, sau: „hommes aux fronts moroses / Qui dédaignez ma vie et repoussez ma main !”.

Specificā multor poeti, dragostea de mamā, iubirea pentru fiinta dragā si scumpā care ne dā viatā, o vom întâlni si în rândurile celor doi lucrātori ai cuvântului, „cuvântul care spune adevārul”: „O, mamā, dulce mamā, din negurā de vremi / Pe freamātul de frunze la tine tu mā chemi”, îsi asterne pe hârtie gândurile „fiul” Ralucāi Eminovici; iar „le fils” d’Émilie Amanda Hudon îsi alintā mama spunându-i: „O toue poésie, ô toute extase, ô Mčre !”.

Tinând cont cā întreaga creatie a lui Émile Nelligan se rezumā la numai trei ani, de la 16 la 19 ani, poate cā n-ar fi potrivit sā amintim „marile diferente” dintre cei doi mari poeti. Pasiunea „nebuneascā” a lui Eminescu de a iubi fiinta frumoasā, „femeia”, a fost declansatā cu vehementā dupā pregul celor douāzeci de primāveri. Fiind prea ocupat de a crea, în timpul luciditātii Nelligan „nu mai avea timp” sā se îndrāgosteascā. Totusi, lovit de patimi iubirii pentru cea „frumoasā si nobilā aliurā”, va fi fermecat de o femeie cu 17 ani mai în vârstā decât el, de „sora prietenā”, Madame Robertine Barry. Cunoscutā sub pseudonimul de Franįoise, cea care va da foc inimii poetului, îi va vorbi despre tara noastrā, România, si despre Doamna Carmen Sylva, Regina Elizabeta a României, sotia lui Carul de Hohenzollern, cu care ea coresponda. Astfel se si explicā poemul pe care Nelligan l-a scris gândindu-se la tara noastrā: „Stiu acolo o fecioarā rozā”.
Desi i-am putea numi doi luptātori ai valorilor nationale si culturale, în poezia lui Nelligan ne se vede un mare atasament fatā de patrie, de trecutul istoric, de voievozi si domnitori, asa cum întâlnim la marele nostru luptātor pentru dreptate: „Unde esti Tu Tepes Doamne !?” sau „Stefane Māria Ta”, ori „ Tu esti Mircea ?”.

Cu toate acestea, operele lor vor rāmâne vii timp de secole. In fiecare tarā, în România si în Canada, generatii întregi îsi vor bate capul sā înteleagā cât mai bine testamentele poetice lāsate de cei doi poeti nationali. Poeziile lor au fost, sunt, si vor rāmâne mereu surse de creatii.Fie cā este vorba de de cântece, de romante, de teatru, de operete, de picturi, de sclupturi, de poezie chiar; multi creatori de artā s-au aplecat, se apleacā, si se vor apleca pe cārtile scrise de ei. Si pânā acum, si de acum încolo se va vārsa multā cernealā pentru a pomeni si a aminti despre adevāratele mândrii nationale.










Marian Costache     1/7/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian