Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
În Ajun de Crăciun

Moșul, drăguțul de el, î-și umple tolba cu cadouri pentru fetițe și băieței, să le aducă ca expectată surpriză în noaptea de Ajun. Cu exactitate de orologiu, în fiecare an Moșul colindă potecile înzăpezite cu sacul pe spate, neobosit să aducă o bucuria momentană fiecărui copil, la miez de noapte, pășind tiptil pe lângă pătucurile lor, fără diferențiere că unele sunt într-un ungher de bordei, ori sub ptotecția unui baldachin dintr-un palat. Într-o noapte ca aceasta, miracole sunt posibile.
Cu mulți ani în urmă, să fi fost curând după Revoluție, am petrecut un concediu în perioada Crăciunului, în California. Mulți dintre prietenii noștri din Grant erau deja stabiliți în acest minunat colțișor de rai cu climă dulceagă, soare darnic și rod îmbelșugat. Aranjat într-un resort în Karlsbat, navigam zilnic la bordul unui automobil închiriat, către Los Angeles și chiar mai departe, să-mi văd prietenii risipiți prin împrejurimi. Pregătiri mari erau în toi, pentru că s-a anunțat că Mircea Diaconescu, ”Doctorul,” cu soția, vor veni din Germania să petreacă Crăciunul cu noi, aici. Doctorul, crescut cu noi în Grant, era un stomatolog cunoscut, cu catedră la Institutul de Stomatologie de pe Calea Plevnei și mare iubitor de muzică, dirijând renumitul corul al medicilor din Capitală. În vederea acestui eveniment, s-a hotărât să-i întâmpinăm la aeroport cu ”Bună dimineața la Moș Ajun” în versiunea compusă de Mircea. Ne-am întrunit într-o sală a bisericii din Lomalinda pentru repetiții. Printre noi, retras, un cetățean, membru al bisricii dar nu și al grupului din Grant, era prezent.. În timpul repetiților am remarcat că ne urmărea timid din colțul lui, pe Vali, soția mea, și pe mine, veniți din Canada. După repetiții, vechii noștri prieteni Tili și Mihai Manea ne-au luat deoparte și ne-a rugat să facem un bine acestui om, dacă putem. Așa l-am cunoscut pe Valeriu Ciovică.
Era Constâțean. Venise de vre-un an în vizită cu fata lui mai mare, studentă în exchange la medicină, și nu s-a mai întors. Nu avea green card. Din profesor, director de liceu în Constanța, acum lucra ca salahor în construcții și nu știa cum să-și aducă soția și fata mai mică, rămase acasă. În America nu era cu putință. Canada, oricum era mai aproape. Ar fi oare cu putință să le facem o chemare să vină la noi?
Întrevederea la aeroport cu Mircea a fost sărbătorească. Când au apărut în dreptul ușilor automate, la semnalul lui Mihai, cei aproape 30 de persoane din grupul nostu, am început să cântăm, de se uita toată lumea la noi: ”Bună dimineața la Moș Ajun...” Îmbrățișări, sărutări, lacrimi de bucurie și în final ne-am dus în Glendale, la familia Udrescu. Masă, amintiri, povestiri și o noapte albă.
Ajunși acasă după o scurtă croazieră de Anul Nou din San Diego în Mexico, am făcut chemarea oficială la Consulat pentru Camelia și Antonia Ciovică. Prin mai, primim înștiințare că vor sosi în Toronto. Nu le cunoșteam. Am pregătit placarde pe-un carton. Au venit!. Camelia, profesoară de Franceză, nici un cuvânt în engleză, timidă, vorbea mai mult cu ochii și cu un nelipsit zâmbet. Antonia, fetișcană de treisprezece ani, păr ca abanosul și reținută la vorbă. Știa engleză mai bine ca noi. Acasă le-am dat camera Ancuței, fetița noastră măritată de curând. La subsol aveam o masă de ping-pong pe care jucam cu copii. Antonia mi-a devenit curând partener. Vali și Camelia puteau fi socotite drept sora mai mare și cea mai mică. Erau peste tot împreună. Timpul a trecut repede.
Printre prietenii noștri din Toronto, doamna Doiu era tot profesoară de franceză și sfaturile dânsei păreau cele mai potrivite. Din punct de vedere profesional, Camelia, cu experiența ei la catedră și șarmul personal cu care cucerea orice făptură, Canada putea fi bucuroasă să-i ofere o șansă. În septembrie, Antonia trebuia să înceapă școala. Situația familiei Ciovică în California, era încredințată unui avocat care tărăgăna procesul. Unica soluție practică părea să fie stabilirea lor în Canada. Așa că le-am dus la centrul de imigrare pentru solicitarea rezidenței permanente. Dar ori ce act trebuia depus din afara granițelor. Consulatul American din Toronto avea program cu publicul numai în anumite zile și solicitatorii erau numeroși. Din experiență știam că se formează rând de pe la orele 5 dimineața. Am mers cu fetele să cerem viză pe pașapoartele lor pentru o zi la Buffalo, unde ar putea depune cererea de Landed Immigrant pentru Canada. Au primit viza Americană în decembrie.
La telefon de data asta bucuria familiei Ciovică a fost inepuizabilă. Oricare ar fi situația, după atâta timp de așteptare, nesiguranță și stres, se vor revede la Buffalo, fie și numai pentru o singură zi. Acolo vor hotărâ ce au de făcut și cu ajutorul lui Dumnezeu, nu va trece mult și vor fi dinnou împreună. Mi-am luat două zile libere înainte de Crăciun; Vali și fetele au pregătit sandviciuri și fructe pentru drum și am plecat la Buffalo. Ciovică cu fata cea mare ne aștepta în stradă la poarta Consulatului Canadian. Au așteptat afară să terminăm operațiunea de depunere a actelor și apoi ne-au condus la motelul unde au dormit peste noapte. Dimineața următoare, la micul dejun, Valeriu ne-a spus că au hotărât să meargă împreună cu autobuzul în California. Deja erau împreună aici, și nu voiau să mai aștepte despărțiți încă cine știe cât timp. Vali și cu mine ne-am întors acasă mâhniți că am pierdut fetele cu care ne-am obișnuit atât de mult, dar bucuroși de bucuria lor. Era Ajun de Crăciun.
Astăzi ne socotim familie. Vara asta ne-am revăzut în Arizona cu Camelia, Valeriu și familia Manea. Și-am retrăit momentele acelui Ajun de Crăciun în Buffalo, întruchipate în sufletele noastre ca un adevărat miracol.


Toronto On




David Kimel    12/19/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian