Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Gânduri și ceva idei - Trafic

Cred că este la fel de obsesiv ca “weather”, englezismul ăsta intrat în vocabularul zilnic definind un mod de viață pe care l-am învățat vrând-nevrând și pe care nici nu cred să-l putem evita

Mă urc în lift și o vecină de palier (sună familiar, nu?) aproximează seninul cerului de noiembrie ca pe o anomalie a încălzirii globale zâmbind nostalgic unui gând-intenție care evident nu cred să-i lase șansa unei reale bucurii: e frumos, e călduț, ploile sunt scurte și de fapt se anunță o toamnă lungă așa ca zăpezile să întârzie...poate chiar după Christmas!
Ce plăcut, ce inofensiv este totuși în lift: “hi, how are you?”... “just fine, thank you...” what a lovely day, isn’t it?”...”Oh, yea! etc. etc. simplu, relaxant fără probleme...ce mai, un mod realmente plăcut de a începe ziua.

Pe urmă ies afară. Cu mașina desigur, aștept destul ca să pot ieși în stradă și mă mir ca de obicei cât de intensă este circulația pe o stradă secundară anticipând ce va fi pe o avenue ori highway.
Până la ușa garajului seninul conversației din lift, după aia trafic și totul se transformă într-o suită de “sudălmi” -cum zice moldoveanul- înghesuite în creierul deja incins.

Parcă nu suna chiar așa alarmant termenul ăsta cândva, cândva cam demult, e drepr; mai un trafic pe culoarul instituției, mai o alergătură și chiar ceva țipete de puștani care, normal, nu știau ce-s ăia decibeli, mai un trafic de influență numită local “pile”, mai un zvon, o știre firavă despre un trafic de droguri ori alcol ajunsă prin părțile noastre numai așa ca o curiozitate de “dincolo”, dar poate mai ales câte o mică informație despre traficul feroviar, care întârzia “de aia sau de aia”și lăsa navetiștii ”cu ochii în soare”(ce-mi place “slang”-ul ăsta românesc mult mai colorat decât cel pe care l-am învățat aici, chiar poetic aș zice) câte ceva info despre traficul aviatic de prin lume, lumea aia de la distanță, străină și deci nu tocmai importantă. Despre rutier ce să mai vorbesc, altfel, trafic banal, neinteresant, eh, sigur exceptând riscurile agățatului pe scara autobuzului, tramvaiului, troleibuzului...mașinile (cars, adică) particulare fiind mai rare cu problemele alea ale așteptărilor interminabile a unei Dacii disponibile, cu prețul întreținerii, cu lipsa de benzină sau dacă aveam noroc doar cu scumpirea ei(sic!) cu parcările când pe stradă când pe trotoar, mă rog, tot tacâmul (in)suficienței...de atunci.

A...și să nu uit, problematica urbană avea aerul grăbit al industrializării, ideea de viteză existând într-un trafic oarecum haotic de început, nu mai vorbesc de rural cu drumuri croite mai ales pentru căruțe și care. Era un trafic ciudat acolo cu spectacolul Ratei odată de două ori pe săptămână, ba prin anii ’60-’70 chiar în fievare zi, ca un experiment - ar părea acum - de a muta oamenii de ici-colo “cu cățel, cu purcel” cu orice necesități de fapt...eu îmi puneam bicicleta pe acoperișul ratei cam de fiecare dată când mă duceam la”post” după vacanța de vară...ce vremuri!
Stiam deci o mulțime de trafic(uri, trafice?)), nuanțat, variat, dar cumva la-ndemână.
Amintirile au farmecul interpretării memorice desigur iar realitatea imediată are neșansa observației crude, directe, intransigente uneori.
Păi da!

Cum nu putem funcționa cu distanțele astea canadiene pentru care “un block” e o distanță cam ca de la Școala de Război la Operă (ceea ce era inteligibil) și norocul de a avea un serviciu lângă casă fiind atât de rar intrarpretarea traficului devine analitică, inevitabilă și deloc favorabilă.

Local traficul e un fel de preambul aventuros din care de obicei se iese cu fața curată chiar dacă manevrezi confuz-prudent printre mașini parcate la bordură, bicicliști când pe trotoar când direct în circulație, cu pietoni în fugă spre eventualul autobuz cu orar fix din 15 în 15 minute, cu autoritarele autobuze școlare cu care nu te intersectezi, nu le depășești, nu te miști de fapt dacă staționează să-și ia copiii la școală, mă rog, o îmbulzeală de mișcări necesare printre care te strecori încă destul de calm ca să te aventurezi...în trafic!
E o aventură, pe bune, de aia înainte să pleci de-acasă o privire la TV este absolut necesară – și pentru timpul probabil (eh, weather, nu?) și pentru imaginea străzii: arterele mari pot fi suportabile chiar la rush-hour uneori, mișcare înceată, dar mișcare.

Personal vorbind traficul este o curiozitate și de ce să nu zic o sursă de nervi în eventuală explozie.
Așa cum arată Toronto – ce zic, tot sudul Ontario – traficul a devenit un spectacol zilnic și ca orice spectacol complet își mișcă personajele în toate direcțiile așa încât râsul-plânsul sunt inevitabile.

Străzile, mari sau mici, șoselele, Don Valley și 401 mai ales, sunt teatrul celor mai ciudate manifestări ale codului rutier: intrarea de pe o bandă pe alta se face mai mereu fără semnal, ba chiar se iau 3-4 bezi într-o singură mișcare pe care trebuie s-o presupui altfel ești în pericol serios, îți taie unul calea când te aștepți cel mai puțin doar pentru că a uitat că vrea s-o ia la stânga e banal, cum de altfel este la fel de obișnuit să se treacă pe roșu doar pentru că a venit în viteză...număratul secundelor puternic luminat e o “prostie” pentru oamenii grăbiți și, de fapt, ce încerc eu aici e o simplă expunere fără ecou, evident. Ce să mai vorbesc de pietoni, accidente, coliziuni în lanț...
Ne pasă!






Maria Cecilia Nicu / Toronto    12/4/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian