Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Sfârsitul anului 1918 pe axa Arad - Alba Iullia

Cu certitudine, anul 1918 a fost pentru noi, românii, un an providențial. În acel an, s-au unit prin decizii de adunări reprezentative, în ordine cronologică, toate provinciile istorice: Basarabia (27 martie), Bucovina (28 noiembrie) și Transilvania (1 decembrie). Unirea de la 1918 este, fără îndoială, cel mai înalt act de voință națională înfăptuit vreodată în întreaga evoluție de români, eveniment de importanță capitală care a însemnat nașterea României Mari, țara ajungând la 295 000 kilometri pătrați, de la 137 000 km pătrați, respectiv de la 7 milioane de locuitori la 15 milioane. Cunoașterea în profunzime a resorturilor care au generat înfăptuirea celei mai valoroase pagini din istoria neamului românesc relevă semnificații tot mai ample privind Unirea, incită la multiple reflecții și predispune la noi considerente.
În contextul istoric al acelor vremuri, orientarea României înainte de Primul Război Mondial a stat sub semnul unei extrem de dificil de pronosticat dileme: în situația în care România s-ar alătura Triplei Înțelegeri (Antantei) și aceasta ar învinge, trebuia să renunțe la Basarabia, iar în cazul că s-ar alătura Triplei Alianțe (Puterilor Centrale) și aceasta ar câștiga, trebuia să-și ia adio de la Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Or, paradoxal, România, prin actul suprem de voință națională, a obținut tot ce se putea închipui atunci, respectiv toate provinciile cu majoritate absolută sau relativă românească (Bucovina era singura cu majoritate relativă românească, consecință a politicii intense de deznaționalizare austro-ungare).
Punctul terminus al îndelungatului proces ce însemna desăvârșirea formării statului unitar, reprezentând ideea de națiune europeană constituită nu prin mila altora, ci prin voință proprie, a fost ales Alba Iulia, oraș care mai fusese martor unor evenimente de seamă ale istoriei românilor: aici realizase Mihai Viteazul la 21 octombrie 1599 prima unire politică a celor trei țări române, iar la 28 februarie 1785 aici au suferit martiriul Horia și Cloșca. Într-o cercetare profesionistă detaliată, istoricii semnalează o frumoasă dispută pentru renumele de „cetate a Marii Uniri” între Arad și Alba Iulia, la Arad trăind și activând „corifeii Unirii” și tot aici funcționând, începând cu 2 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central (C.N.R.C.), primul guvern al Transilvaniei, organ de o importanță covârșitoare în realizarea nobilului deziderat. La acestea se adaugă faptul că la Arad își aveau sediul nu mai puțin de trei ziare independente notabile în lupta pentru unire: „Tribuna Poporului”, „Tribuna” (1901-1912) și „Românul”, organul de presă al Partidului Național Român (P.N.R.) din anul 1911 și până după Marea Unire.
O evocare a marilor personalități care au pregătit și asigurat admirabilui act al Unirii printr-o totală implicare în politica de atunci și o reală dăruire, precum și o readucere în memorie a momentelor de o incontestabilă valoare ce s-au petrecut în orașul Arad, îndeamnă, desigur, la o pioasă cugetare, generatoare de alese sentimente de devotament și dragoste față de țară.
Vasile Goldiș, primul din galeria arădenilor care se cuvine a fi amintit, a fost recunoscut în unanimitate ca ideolog al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, constituind un nume de referință în finalizarea epopeii naționale la Alba Iulia. Indiscutabil a fost omul providențial, considerat de Octavian Goga „Părinte al Patriei”. Conducător al ziarului „Românul”, publicație pusă în slujba redeșteptării naționale ce a avut o mare însemnătate în acel timp, a fost cel care, după Declarația de la Oradea din 12 octombrie 1918, Manifestul către națiunea română și Manifestul către popoarele lumii, a prezentat la Alba Iulia, în cadrul istoricei cuvântări, Rezoluția Unirii, document care stipula că societatea românească era organizată pe baza unui sistem democratic, împrejurare care atestă intrarea într-o nouă etapă istorică. În finalul expunerii, el afirmă fără echivoc că libertatea națiunii române din Transilvanianu poate fi concepută în afara unirii ei cu România. Trebuie subliniat că el este autorul tuturor hotărârilor adunării.
Ziarist de mare curaj, militant activ pentru drepturile românilor, Vasile Goldiș a fost totodată și un ilustru om de cultură. A fost membru de onoare al Academiei Române. Ca președinte al Astrei, a activat cu tenacitate spre o politică de emancipare economico-socială și culturală a românilor și a reușit să extindă activitatea Astrei și în Basarabia, Bucovina și Dobrogea.
Ca profesor și autor de manuale, Goldiș s-a remarcat printr-o activitate susținută îndreptată în direcția formării unei conștiințe sănătoase la elevii săi într-o etapă în care poporul român avea de realizat interese naționale majore. A ocupat mult timp funcția de secretar consistorial al Episcopiei Aradului, încrezător al valorior creștine care i-au consolidat convingerea că școala constituie călăuza unui popor spre lumină. El afirma că „Biserica Ortodoxă a fost forța unificatoare a neamului nostru când el era rupt în multe dominații politice”.
Spirit vizionar, Vasile Goldiș a fost și o personalitate europeană remarcabilă, prevăzând la acea vreme necesitatea constituirii Statelor Unite ale Europei. Ca precursor al ideii de uniune europeană, impresiona prin originalele sale argumente și justificări extrase din conținutul spiritual al creștinismului, precum și din prodigioasa lui cultură istorică, juridică și sociologică. „Valorile creștine, religia ca supremă valoare - afirma Goldiș - sunt forțe spirituale sintetice în drumul omenirii spre statul universal. Creștinii, chiar prin credința lor, se simt atrași spre idealul statului universal”.
A continuat să-și slujească țara și în anii care au urmat ca deputat în Parlamentul României Mari în mai multe legislaturi și ca ministru. Visul său ca Aradul să devină centru universitar a devenit astăzi o realitate, una dintre universitățile arădene chiar purtându-i numele.
Ștefan Cicio Pop, un alt corifeu al Marii Uniri, a fost jurist și apreciat om politic, membru al P.N.R. și, mai apoi, al P.N.Ț., deputat în Parlamentul de la Budapesta și participant activ la Unirea de la 1 Decembrie 1918, fiind vicepreședinte al Marii Adunări de la Alba Iulia. După ce a urmat cursurile universitare la Budapesta și Viena, a obținut diploma de avocat în 1891 și s-a stabilit la Arad. Se cuvine menționat că a participat ca tânăr avocat la Conferința de la Haga unde a susținut cauza românilor din Ardeal. În procesul memorandiștilor, s-a remarcat ca un vajnic apărător. A fost cunoscut ca un aprig simpatizant al țăranilor din Arad și, de asemenea, ca un avocat de tremut al apărării în procesele de presă intentate românilor de către stăpânirea maghiară din acea vreme.
În viața politică a debutat la vârsta de 30 de ani, fiind ales deputat, reprezentant al națiunii române în Dieta ungară. Un moment important l-a constituit formarea Consiliului Național Român Central având în structura sa 6 socialiști români și 6 reprezentanți ai Partidului Național Român. Demn de remarcat este că la începutul lunii noiembrie 1918, Consiliul Națioinal Român Central și-a stabilit sediul în locuința din Arad a lui Ștefan Cicio Pop care avea funcția de președinte al noului organ politic ce a coordonat în Transilvania întreaga luptă pentru crearea statului național unitar român.
O fascinantă caracterizare a meritelor ilustrului om politic o găsim într-una dintre numeroasele apariții publicistice ale neobositei Lavinia Betea („Fruntașul Cicio Pop și Romănia Mare”), o profesionistă desăvârșită a cerecetărilor riguroase în domeniul istoriei românilor, cărora, invariabil, le imprimă un farmec aparte: „Deputatul român de Șiria, la Budapesta, Ștefan Cicio Pop, fusese într-adevăr om cu minte și stare: ținea o casă arătoasă în oraș, avea un conac la moșia de la Conop și pădure bună pe Valea Mureșului. Orfanul, crescut de un unchi, ajunsese avocat prosper și doctor în drept. Se însurase - cum se spune - și pe plac și cu cap. Și-a ales o moștenitoare de proprietății aurifere de pe lângă Abrud. Pe această moață destoinică - cum o numește el pe Eugenia Macavei într-o scrisoare adresată soției memorandistului Ion Rațiu - se va sprijini în lupta ce-o duce pentru dezlipirea Ardealului de Ungaria. N-a greșit. Soția, copiii și nepoții și-au asumat soarta adusă de militantismul capului de familie. Și-au ipotecat casa și toate proprietățile în toamna lui 1918 pentru a cumpăra arme și uniforme pentru gărzile naționale, armata românească a Ardealului, și s-au pus în slujba României Mari. Susținând cauza la Budapesta, Cicio Pop duelase verbal, în 1917, cu primul minstru ungur, vestitul conte Tisza. Să te bucuri că mai trăiești, nu meriți să mai respiri aerul pe care-l otrăvești!, i-a strigat contele deputatului român, încheindu-și astfel discursul: Pentru asemenea acțiuni, ștreangul este răspunsul. Poziția lui Cicio Pop n-a fost, întrutotul, pe plac, nici unor ardeleni. Nici atunci nu răsărea pentru toți soarele de la București! Unii pledau pentru un stat transilvan într-o federație austro-ungară, alții pentru deplina autonomie. Dar el fusese categoric: libertate întâi și apoi unire cu România. (...) A fost trecutul lui Cicio Pop în 1927 și temă de dezbatere în forul legiuitor al României Mari. Cine a prezidat, de fapt, Adunarea Națională de la Alba Iulia? - dezbătea onoratul cvorum dreptul lui Cicio Pop de-a fi senator pe viață în Parlamentul României Mari. Nu Gheorghe Pop de Băsești, cum încă mai scriu manualele de istorie, exercitase, în fapt, rolul de președinte al Adunării. Căci badea Gheorghe (așa-i ziceau ardelenii!) trecuse de 80 de ani. Și, după deschidere, și-a cerut slobozenie, trecându-i cuvântul lui Cicio Pop, bărbatul care timp de 4 ani a dus o luptă aprigă contra asupririlor ungurești. La mai puțin de un deceniu, așadar, din istoria și memoria României Mari se pierduseră amănunte neînsemnate.
Ștefan Cicio Pop a fost membru al Consiliului Dirigent, deținând portofoliul apărării, ministru de stat pentru Transilvania în guvernul Alexandru Vaida-Voievod (5 decembrie 1919-12 martie 1920), precum și ministru de externe (9 ianuarie-13 martie 1920) în același guvern. În cursul guvernărilor Iuliu Maniu a deținut funcția de președinte al Adunării Deputaților (23 decembrie 1928-30 aprilie 1931 și 10 august 1932-18 noiembrie 1933).
Ioan Suciu, avocat, om politic, militant pentru eliberarea românilor din Transilvania, a fost și el unul dintre organizatorii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia care a trăit și activat la Arad, unde este și înmormântat. Ioan Suciu a fost unul dintre cei 15 care au alcătuit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria în perioada 2 decembrie 1918-5 octombrie 1919, dată la care a demisionat pentru a deveni președintele Consiliului Superior de Agricultură din Cluj.
Ioan Ignatie Papp, Episcopul Aradului, și-a legat numele, între alte numeroase realizări, de înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Păstorirea sa ca episcop aproape un sfert de secol (1903-1925) a reprezentat pentru clerul și credincioșii eparhiei o perioadă de împliniri pe multiple planuri: bisericesc, istoric-național, cultural-social, administrativ-economic, toate datorate unei înțelepte cârmuiri și raționale chivernisiri ale ierarhului arădean. Lupta pentru Marea Unire face din orașul Arad, prin Consistoriul Eparhial și membrii săi (episcopul Ioan Ignatie Papp, secretarul consistorial Vasile Goldiș, consistorialii pr. Gheorghe Ciuhandu, pr. Mihai Păcățean, dr. Gheorghe Crișan, dr. Sever Miclea, Roman Ciorogariu, dr. Ioan Suciu, Nicolae Zigre, protopop Traian Vățean), un bastion al românismului și al ortodoxiei, locul plăsmuirii primelor instituții ale României întregite: Marele Sfat al națiunii române, Consiliul Național Român, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Pentru vlădica Ioan I. Papp, „anul 1918 va fi pururi un titlu de glorie”, avea să scrie unul dintre contemporanii săi. A rămas memorabilă împrejurarea că în dimineața zilei de 1 Decembrie 1918, în fața altarului bisericii de la Alba Iulia, înainte de începerea Adunării Naționale, serviciul divin a fost săvârșit de episcopul Ioan I. Papp care, în obișnuita încheiere a Sfintei Liturghii, a rostit: „Cel ce a înviat din morți a înviat astăzi și neamul românesc, Hristos dadevăratul Dumnezeu”.
Dintre numeroșii militanți arădeni pentru unire și pentru drepturile politice ale românilor la sfârșitul secolului al XIX-lea mai trebuie amintiți: avocatul Mihai Veliciu, scriitorul Ioan Slavici, episcopul Iosif Goldiș, Ioan Russu-Șirianu, liderul socialist Ion Flueraș.
În fine, actul suprem de voință al Unirii cu țara a fost consfințit la Conferința de Pace de la Versailles (4 iunie 1920), reprezentanții țărilor învingătoare în Primul Război Mondial (Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Italia) și-au dat acceptul ca provinciile istorice să revină României. Încheierea războiului și instaurarea păcii, în ciuda faptului că țara se refăcea anevoios după un război pentru care nu fusese pregătită, au declanșat o adevărată satisfacție națională și o reală bucurie, România Mare ajungând la 71 de județe. Regele Ferdinand, primul suveran al României, încoronat la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia a primit numele de „Întregitorul”.

Dorin Nădrău (S.U.A.)






Dorin Nădrău / Michigan    11/30/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian