„Ziua Recunoştinţei in USA ”- Happy Thanksgiving !
Joi este „Ziua Recunoştinţei”.
Ziua în care noi, cei din America, născuţi aici sau imigranţi deveniţi americani prin dorinţă şi adopţie, mulţumim şi suntem recunoscători pentru ceea ce suntem şi ce avem în viaţa noastră. Suntem recunoscători pentru simplul fapt că ne-am născut şi că existăm împreună cu cei dragi nouă...
În opinia mea, 4 iulie, „Ziua Independenţei”, şi „Ziua Recunoştinţei”, sărbătorită întotdeauna în ultima joi a lunii noiembrie, sunt sărbătorile cele mai americane. Lucrul minunat şi unic legat de „Ziua Recunoştinţei” este că ne serbează individual pe fiecare dintre noi: fiecare persoană, familiile noastre, prietenii şi cunoştintele, colegii de serviciu şi de şcoală, vecinii, oamenii cu care ne întâlnim pe stradă.
Este sărbătoarea bucuriei şi a recunoştinţei de a exista, a microuniversului în care fiecare dintre noi funcţionează: noi, persoanele iubite şi importante pentru noi, evenimentele, faptele şi realizările care ne definesc. Şi pentru toate acestea mulţumim şi suntem extrem de recunoscători.
„Ziua Recunoştinţei” este sărbătorită în familie şi cu prietenii. Este una din zilele anului când se călătoreşte cel mai mult, cu maşina şi cu avionul, pentru că fiecare vrea să fie împreună cu cei dragi. După ora patru, cinci seara, străzile se golesc. Magazinele şi restaurantele se închid. În faţa caselor stau parcate şiruri lungi, lungi cu maşinile musafirilor. Lumea se strânge pentru o după-masă şi o seară de pace, tihnită şi caldă, în care fiecare se bucură să fie împreună, să-şi aducă aminte, să se felicite, să se aprecieze reciproc, să se încurajeze, să fie recunoscători pentru cei care sunt sau au fost odată în viaţa lor. „Ziua Recunoştinţei” este începutul sărbătorilor de iarnă, care vor continua până după Anul Nou.
Masa de „Ziua Recunoştinţei” (cu tradiţionalul curcan umplut, la cuptor) este poate partea cea mai cunoscută celor din afara Americii. Am citit că sunt gătiţi în jur de patruzeci şi cinci de milioane de curcani, deşi a devenit un obicei ca preşedintele să graţieze curcanul Casei Albe. Meniul tradiţional include, în afară de curcanul umplut, cartofi piure, sos pentru friptură, cartofi dulci, sos de merişor, porumb fiert, legume de sezon, fasole verde şi plăcintă cu dovleac.
Foarte mulţi participă la acţiuni caritabile, fie donează bani, mâncare şi diverse lucruri, fie gătesc şi împart mâncarea tradiţionala celor nevoiaşi. Oraşele mari organizează parade foarte populare. Cea din New York cuprinde numeroase care alegorice colorate şi sclipitoare, orchestre în uniforme de paradă ce mărşăluiesc pe muzică antrenantă şi, bineînţeles, imensele baloane gonflabile, unele de mărimea unui bloc turn, reprezentând personaje îndrăgite. Nu lipsesc spectacolele de dans, circ şi muzică oferite de celebrităţi. Estimările spun că joi vor fi în jur de 3,5 milioane de spectatori pe străzile New York-ului.
Tradiţia spune că sărbătoarea a început în anul 1621, când cincizeci de pelerini şi nouazeci de băştinaşi s-au adunat să-i mulţumească lui Dumnezeu şi să sărbătorească recolta bogată pe care o avuseseră în acea toamnă. Pelerinii ajunseseră pe continentul american cu un an înainte, când s-au stabilit în zona actualului oraş Plymouth din statul Massachusetts. Cei cincizeci de pelerini erau cei rămaşi dintre cei o sută ajunşi în Plymouth şi care reuşiseră să supravieţuiască iernii grele, bolilor şi foametei care au urmat. Pelerinii erau englezi protestanţi calvinişti (aceeaşi Biserică Creştină precum cea a reformaţilor din Ardeal), care au părăsit Anglia din cauza persecuţilor religioase, au trăit mai mult de zece ani în oraşul Leiden din Olanda, unde au găsit refugiu pentru că olandezii sunt şi ei calvinişti, dupa care au trebuit să părăsească oraşul, la presiunea Angliei.
Noi am vizitat Plymouth acum patru ani. Se poate vedea piatra pe care, zice legenda, a păşit primul pelerin când a sărit din barcă pe mal. În port, se poate vizita o replică fidelă a vasului cu care au călătorit, inclusiv cu cabinele mobilate ca în 1620 şi cu echipajul echipat în costume de epocă. Oraşul, cu o magnifică panoramă a golfului spre oceanul Atlantic, are un centru istoric şarmant, cu biserici şi case construite începând cu anii 1600-1700. Bineînţeles, poţi afla mult mai multe detalii istorice vizitând un mic, dar cochet, muzeu.
Noi ne vom începe anul acesta „Ziua Recunoştinţei” cu crosul de cinci mile (opt kilometri) organizat în oraşul Garden City. Pentru prima dată participăm toţi din familie, iar opinia unanimă este că eu voi fi ultimul dintre noi care va ajunge la linia se sosire. Chiar şi băiatul meu cel mic, de unsprezece ani, şi-a fixat obiectivul să mă întreacă. Crosul începe la ora zece, aşa că în jur de ora nouă vom fi în zonă ca să ne culegem numerele de concurs, să ne încălzim şi eventual să trăncănim cu alţi alergători şi cu cine se va nimeri. De regulă, se strâng câteva mii de alergători. Crosul este pe străzile oraşului, pline ochi cu cei veniţi să încurajeze alergătorii. Dupa ce voi trece şi eu linia de sosire, probabil în jurul orei unsprezece, vom mai căsca puţin gura, după care ne vom întoarce acasă, iar apoi vom pleca la un drum de patru ore de condus până la prietenii noştri din Pennsylvania, Monica şi Adrian. Aşa cum spuneam la începutul articolului, „Ziua Recunoştinţei” se serbează în familie şi cu prietenii.
Şi cu asta, am ajuns la sfârşitul gândului meu. Un weekend plăcut .
|
Alex Doboli 11/23/2017 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.