Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Grupaj de poezii

1. Hai cu haiku!

Sunt modernist prin excelență
Și tot ce scriu e modernist,
Chiar de nu știu ce-nseamnă haiku,
Pun acest titlu, că-s...artist.
Și mai dau iama-n dicționare,
Aleg cuvinte-alambicate
Și, iute, le aștern pe foaie,
Să le-nțeleagă cine poate!

Sunt un boem! Artist din fire,
(și mă îmbrac ca un artist!)
Scriu versuri multe, în neștire.
(cred că sunt genul fantezist!)
Nu am o temă, nici motive
(să se-nțeleagă...literare!)
Și scriu adesea la beție,
(tâmpenii multe, la-ntâmplare.)

Eu știu prea bine că artiștii,
erau degrabă inspirați,
când din a lui Bachus licoare
gustau și erau...luminați.

Nu am nici înțeles, nici rimă,
Și nici nu cred că își au sensul.
Dă-i naibii pe Coșbuc ori Shakespeare,
Eu sunt un geniu, ei ca...restul!
Și mă consider un exemplu,
Iar versul meu e genial,
Nu-l înțelege omul simplu,
Nu-l înțeleg nici eu, normal!


2. Carte pentru mama
( în memoria soldatului-erou Ion Şiugariu și a tuturor soldaților români căzuți pe front)

Pe prispa casei aşteptai
Să îţi revezi feciorul
Întors acasă din război,
Te frământai cu dorul.
La ceas de seară te rugai
Să mai apuci o dată
Să-l strângi în braţe pe al tău prunc,
Să poţi muri-mpăcată.
Dar într-o zi, pe când torceai
Şi gânduri, şi durere,
Simţit-ai, mamă, un fior
Mai greu ca o tăcere.
Şi nu la multă vreme după,
Primit-ai de departe
O carte-n care te-anunţau
Că fiul ţi-e pe moarte.
Că în război el fu rănit,
De-o schijă ce-i pătrunse
Adânc, în piept, ca un cuţit
Ce-n al său trup se-ascunse.
Din ai tăi ochi abia clipind
Lacrimi amare au curs,
Şi-n suflet ai simţit un jind
Şi moartea c-a pătruns.
Împreunatu-ţi-ai spre cer
Mâinile tale sfinte
Şi ai zis atunci cu glas amar
Ca ruga să-ţi asculte.
Din ziua aceea n-ai mai fost
Cum erai tu odat’
Pierdută-ţi căutai un rost,
Ce-n veci nu l-ai aflat.
Şi după alte săptămâni
De frământări tăcute,
Primit-ai vorbă din străini
Cum că m-am stins prea iute.
Că eu şi alţi soldaţi-colegi,
Răpuşi de vremuri aspre,
Plecat-am ca să fim pe veci,
Toţi, camarazi în moarte.
Ca mai apoi să îţi aducă
Vecinul nost’ o carte
Şi două lăzi cu nişte lucruri
Ce le-am lăsat departe.
„Stimată doamnă, v-anunţăm,
Cu amar şi cu regret,
Cum că soldatul Petrea,
Al dumneavoast’ băiet,
S-a stins în astă zi de toamnă,
Din anu’42,
După ce s-a luptat cu boala
Care l-a smuls de printre noi.
Pe front, vă anunţăm cu fală,
C-a fost soldat-erou şi drept
Şi datoria pentru ţară
Făcutu-şi-a fără preget.
Şi-n ziua aceea blestemată,
În care el şi alţi soldaţi,
Au fost răniţi de-obuze ori gloanţe,
De inamici eram călcaţi.
Şi el, şi camarazii săi,
Care au fost răniţi atunci,
Luptat-au în linia-ntâi,
Dar rănile au fost adânci.
Ploaia de gloanţe ce cădea,
Ca stropii reci în noapte,
Adus-a numai întristare
Şi-a presărat doar moarte.
Mai sunt convins că orice-aş scrie,
Nu voi putea nicicând
Durerea să v-o iau din suflet
Şi-s trist, şi mă frământ
Că multe mame au rămas
Să-şi plângă ai lor copii,
Tristeţea lor e fără glas
Şi-aşa, pe veci, a fi.
Vă-napoiem, cum se cuvine,
Vreo două lucruri de pe front
De la al dumneavoast’ băiet,
Soldatul Petrea, om, erou.
Şi înainte de-a-ncheia,
Aceste triste rânduri ,
Vă spun din nou că regret mult
Că v-aţi pierdut copilul.
Locotenentul Varga Ion
Vă mulţumeşte-acum
Că aţi dat ţării un erou
Şi-un om cu suflet bun



3. Despre lăcuste

.........................................
Iar criticii, oameni cetiţi,
ce vor să pară peste poate
de înţelepţi şi erudiţi,
vor comenta tot dându-şi coate
şi căutând să iasă-n faţă,
părerea lor cercând-a-o spune,
cum c-am scris versuri de ispravă
şi-n ele vor găsi un rost,
chiar de-am scris doar cuvinte-n grabă:
sorginte, geniu ori om prost!
Dar nu acesta le e rostul
s-arate cât eşti tu de bun,
ci se vor preaslăvi pe sine,
croindu-şi peste tine drum.
Că astăzi parcă orice-ai scrie,
fără mesaj, ori fără sens,
fără vreo prozodie-anume
e modernism în acel vers!
Iar de păstrezi în poezie
vreo umbră firavă de rimă,
ori despre moarte de vei scrie,
ei spune-vor că s-a mai scris
şi că-i prea învechit de-o vreme
să scrii în rime cum au scris
poeţii mari ca Eminescu,
când ei sunt genii şi înspiră,
tu-ncerci să-mi spui că poezia
e doar un joc, ca o satiră
şi-ncerci să promovezi prostia
în versuri scrise la-ntâmplare,
când poezia-nseamnă artă
şi îndelungă cercetare!
Iar rima-ncerci s-o desfiinţezi,
tu, om-nimic cu mintea-ngustă,
ce te hraneşti cu ce au scris
alţii mai buni
şi, prin urmare,
îmi pari o jalnică lăcustă,
o prea banală arătare!
Când greu e să tot cercetezi
care cuvinte-s potrivite
şi care se-mpreună-n rime
sub vraja minţii strălucite!


Adevărat vă spun că-mi pare,
că, uneori, când la-ntâmplare
ai debitat un nonsens gras
criticii, iute-or prinde glas
şi vor aprecia ce-ai scris,
chiar dacă tu nimic n-ai zis.
Iar când vei scrie inspirat,
vor zice că eşti demodat
şi te vor critica zeloşi
vreo câţiva critici mai...burtoşi!


4. Monotonie

În parc, bătrânii triști se plimbă.
Merg braț la braț sub negre-umbrele,
Cu haine vechi, trase la dungă
Și încălțări negre de piele.

Cu ochii triști și aplecați,
Bătrâni cu hainele îmbâcsite
Se plimbă ca hipnotizați.
Cu fețe pale, plictisite.

Iar umbrele-i urmează-n taină,
Când mici, când mari, când mai difuze
Parc-agățându-se de haină.
În parc, trăirile-s confuze!

Și-n urma lor se aud doar pașii,
-Ritm sacadat, un marș funebru-
De parcă-ar plânge o fanfară.
Monotonie... Numai negru.






Mureșan Oana-Diana    10/21/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian