Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Canadiana - Thanksgiving fără Chris

Decizia - luată acum mai bine de cincisprezece ani – de a ne muta în locuința aflată pe o micuță stradă de formă semicirculară, din partea de nord a orașului, a fost bazată, așa cum se obișnuiește, pe o seamă de criterii, ce au inclus reputația cartierului, proximitatea față de mijloacele de transport, nivelul academic al școlilor din zonă, etc. La scurtă vreme după mutare, ne-am întărit convingerea că am făcut o alegere bună, atunci când i-am întâlnit pe ocupanții străduței noastre, și mai cu seamă pe cei aparținând generației a treia, care trăiau de multe decenii în această arie.

Integrându-se perfect în atmosfera micului nostru “crescent”, populat cu căsuțe mititele, parcă scoase din cărțile de povești, nespus de prietenoși și amabili, dornici (fără însă a se impune) să împărtășească amintiri din trecutul lor al căror apogeu se situa undeva pe la jumătatea secolului 20, sau chiar mărturii din cea de-a doua conflagrație a secolului trecut, vecinii noștri aflați la a treia tinerețe purtau cu ei un aer de autentică demnitate, precum și înțelepciunea senină a celor care au știu să treacă, fără compromisuri, peste zbuciumurile vieții.

Nu ne-a fost greu ca, pe lângă respectul pe care îl datoram vârstei lor, să îi îndrăgim curând pe acești veterani, și să ne dorim să ne intersectăm pașii cu ei cât mai des, pentru a schimba fie și numai câteva banale cuvinte de politețe. Ne-a fost însă greu când, aflați la o vârstă venerabilă, acești oameni – bărbați și femei – puternici precum brazii, întruchipând însăși esența acestei națiuni ce s-a întărit de-a lungul secolelor, înfruntând pericolele unei naturi și ale unor condiții istorice prea puțin blânde, au început să ne părăsească, unul câte unul.

Dintre cei rămăși alături de noi în ultimii șaisprezece ani, cea mai apropiată ne-a fost Chris. Soțul ei a fost unul dintre cei care ne-au părăsit printre cei dintâi, acum peste zece ani, iar ea, ca o adevărată fiică a Novei Scotia (de unde era originară) a știut să treacă peste acest moment dramatic al despărțirii de partenerul de viață de peste 50 de ani, cu demnitate și putere.

Păstrându-și independența dar și relațiile apropiate cu copiii și nepoții ei, care o vizitau cu regularitate, Chris a continuat de-a lungul anilor să fie o prezență deosebită pe strada noastră, impunându-se discret prin cochetăria căsuței sale din cărămidă roșiatică, cu obloane albastre, străjuită de un câine din piatră, căsuță în care își crescuse cei trei copii, prin grădina și spațiul din fața casei, în care se răsfățau, îngrijite de o mână măiastră, flori multicolore, schimbate o dată cu anotimpurile, prin neîntrecuta ei grădină de legume și plante medicinale, în care creșteau din abundență rubarba și levănțica.

Ne obișnuisem să o vedem plecând în fiecare miercuri la congregația din care făcea parte, unde se organizau, în scop de caritate, bazaruri, pentru care tot ea, cu mâini de aur, tricota sau croșeta neobosită cele mai nostime perechi de mănuși sau căciulițe pentru copii, și cele mai sofisticate mileuri pentru ora de ceai. Aceeași destinație caritabilă o aveau și delicioasele gemuri sau conserve de legume pe care, în fiecare an, le pregătea pentru perioada iernii, punându-le în borcane meticulous etichetate și delicat împodobite cu un guleraș dantelat din hârtie. Iar atunci când nu se ostenea cu treburile casei sau cu grădinăritul, o întrezăream, prin fereastra casei în care o lumină ardea până târziu, citind sau făcând socotelile gospodăriei.

Ne obișnuisem de asemenea să stăm când și când la taifas, să ne vizităm la un ceai, și să schimbăm cadouri de Crăciun. Vorbeam adesea cu fiica ei, venită în vizită, iar copiii noștri și nepoții ei încă își aminteau că au avut ocazia să se joace în fragedă copilărie.

Ca toate poveștile adevărate, și povestea ei a trebuit la un moment dat să ia sfârșit, sfârșit care a venit anul acesta în chip neașteptat, în primă lună a toamnei, când căldura verii încă mai dăinuia pe deasupra străduței noastre, mângâind cu raze blânde pâlcurile de flori îngrijite de ea cu atâta dragoste și pricepere.

Ne este greu să pricepem – tuturor celor care au trăit alături de ea – că, de acum înainte, nu îi vom mai vedea silueta în grădină, și că în zadar vom mai aștepta ca seara să se aprindă lumina în fereastra cu perdele dantelate.

Un proverb românesc spune că omul sfințeste locul. Chris a fost unul dintre acei oameni. Din acel loc mai bun unde cu siguranță se află, sunt convinsă că ea priveștea acum, cu împăcarea aceluia care a știu să își trăiască viața în chip împlinit, la căsuța din cărămidă roșiatică, cu obloane albastre, străjuită de un câine din piatră… și zâmbește.









Eliza Ghinea    10/15/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian