Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
De ale tinereţii valuri - Indemn la ilegalităţi

Eram tânăr, abia ieşit de pe băncile facultăţii şi păşisem cu mari speranţe pentru a mă realiza profesional. Aşa că, în luna August a lui 1961, mă prezentasem la post, cu repatizarea primită de la Comisia de la Bucureşti a Facultăţii de Comerţ, facultate pe care o absolvisem.

Am fost primit împreună cu colegul meu, Liţă Robescu, cu braţele deschise şi cu mare entuziasm, de către conducerea instituţiei, la care fusesem repartizaţi, adică la cooperaţia de consum regională. Preşedintele de atunci, Ioan Buftea, era încântat că primise încă 2 angajaţi cu studii superioare. A dispus, imediat, să fim încadraţi la Serviciul Comercial, dar am avut şi marea surpriză plăcută, că ni se rezervase o cameră într-o cabană de pe malul râului Bega. Două săptămâni, am avut program de voie, ne prezentam la serviciu mai mult de formă, apoi, am intrat în atribuţii efective. Începusem lupta cu viaţa şi speranţa. Ne-am adaptat repede cu problemele serviciului, dar şi cu sprijinul lăudabil al colegilor din acest serviciu. Dar, cazarea la cabana aceea se terminase repede şi am căutat un loc la gazdă, la început într-un bloc de locuinţe, apoi, eu am început să rămân să dorm în birou după orele de serviciu. Ca şi când era casa mea...

După un an la serviciul comercial, am cerut să fiu mutat la serviciul financiar, care mi se părea mai liniştit şi, în fond, mă introduceam într-o nouă meserie. M-am acomodat şi aici şi mă înţelegeam bine cu noii colegi. Aveam, însă, mult de lucru, mai ales în perioada întocmirii bilanţurilor trimestriale şi anuale. Lucram zi şi noapte ca să îmi pot termina lucrările. Într-o dimineaţă de Martie a anului 1964, după ce lucrasem toată noaptea şi mai aveam puţin până la terminarea lucrării de care răspundeam, directorul economic, verificând stadiul lucrărilor şi constatând că eu nu terminasem , mi-a spus că, dacă nu sunt în stare să termin o lucrare, să îi las în pace!...I-am replicat că, dacă nu este mulţumit cu lucrul meu, de mâine, are demisia mea, pe care am şi scris-o şi am înregistrat-o. Mi-am terminat, în aceaşi zi lucrarea şi am predat-o, iar de acum, aveam două săptămâni de aşteptat, conform legii, până sa pot pleca la altă instituţie. Între timp, mă ceruse insistent în serviciul său, un şef de la o instituţie regională (Sfatul popular regional Banat), unde mă primeau chiar şi după demisie. Preşedintele de la cooperaţia regională, a încercat să mă înduplece să rămân, dar eu am fost ferm şi nu am cedat. Aşa că, după două săptămâni de aşteptare, în ziua de 15 martie 1964, eram deja la noul loc de muncă. Pierdeam doar sporul de vechime de 3%, dar câştigam la salar, cŕteva sute de lei în plus. După 3 luni, noul meu şef, Popescu Nicolae, a reuşit să îmi obţină şi transferul în interes de serviciu.
Acum lucram într-un domeniu complet diferit, la un nivel superior, ca grad de organizare a instituţiei.Am studiat, m-am introdus rapid în probleme şi din acest serviciu, am şi ieşit la pensie, după 40 de ani de muncă.
Dar, nu a fost uşor, fiindcă în activitatea mea, am avut şi nişte probleme provocatoare de infarct, cu şefii supremi de atunci ai instituţiei, adică, cu Prim-Secretari.

Despre ce este vorba? Într-o şedinţă de Comitet executiv, condusă de Primul Secretar, directorul de la Întreprinderea de transport local, a reclamat că, serviciul nostru nu a dat curs la o propunere de majorare a tarifului biletelor pentru transportul în comun local, pe un traseu mai vechi, propunere pe care serviciul nostru o considera ilegală în virtutea prevederilor legale de atunci. Era vorba de o majorare de tarif. Primul Secretar, puţin contrariat, a cerut să fie chemat şeful serviciului, dar nefiind prezent la birou atunci, a zis, să vină adjunctul, adica eu. M-am prezentat imediat şi văzându-mă, m-a întrebat direct de ce nu am dat curs propunerii respective. I-am explicat că era ilegală şi că este vorba de o majorare de tarif, fără temei legal, în asemenea cazuri fiind necesar avizul organului central de profil, dar nici acolo nu erau sorţi de izbândă, fiindcă Presedintele ţării era categoric împotriva majorării preţurilor cu amănuntul şi a tarifelor.
Atunci, Primul Secretar, i-a trasat sarcina Vicepreşedintelui de resort să îi raporteze pînă a doua zi, care este situaţia.
După şedinţa aceea, vicepreşedintele de atunci,Moţ Vasile, m-a chemat la discuţii, l-am informat cu cine să ia legătura la organul central (minister), cu care a discutat şi care i-a spus că, eu am avut dreptate în susţinerile mele şi este bine că nu au întreprins nimic , fiindcă ar fi avut consecinţe grave pentru cei din conducerea instituţiei, putându-se merge chiar până la destituirea lor.
După această discuţie telefonică, vipreşedintele Moţ, s-a dus să îl informeze pe Primul Secretar, Mihai Telescu, care a zis, în final, vorbind despre serviciul nostru:“Bine, bine, au avut dreptate, dar să nu mai trâmbiţeze”!
Sigur, serviciul nostru, avusese dreptate şi satisfacţia era deplină pentru noi. Fiindcă, toate lucrările ce le elaboram noi, era urmarea respectării întocmai a legilor ţării.
După un timp, acest Prim Secretar, venind în vizită, într-o zi, la instituţia noastră, fiind ieşit la pensie, m-a întrebat, văzându-mă în faţa instituţiei dacă, ne-a pricinuit vreun rău, cât timp el a fost Prim Secretar, dar eu i-am spus că NU, deşi îmi stătea pe limbă să îi relatez cele întâmplate atunci...

Îmi amintesc acum, parcă a fost ieri, că în şedinţa aceea, Primul Secretar l-a întrebat pe Viceprşedintele Moţ: “Bine, bine, serviciul acesta care nu a dat curs propunerii, cui aparţine, nu este al nostru şi pe ei cine îi plăteşte?!”... Vicepreşedintele, care era un om mai ponderat şi mai gândit, i-a spus că este al nostru, dar...este vorba de nişte acte normative, care trebuie respectate. Şi, Primul Secretar primind răspunsul ce îl aştepta, nu a avut nici o satisfacţie personală, fiindcă era obişnuit să aibă întotdeauna dreptate, fără a fi contrazis.
Îmi mai amintesc că, atunci după anii ’60, aveam la îndemână peste 900 acte normative, care reglementau fiecare problemă în parte, în domeniul nostru de activitate, fără riscul de a fi interpretate, fiind foarte clare şi la obiect. Instituţia ne plătea, dar asta nu însemna un îndemn la ilegalităţi...
Şi totuşi, în aceeaşi manieră ca cea relatată mai sus, am avut, puţin mai târziu, pe vremea altui Prim Secretar, Cornel Pacoste, care nici nu s-a sfiit să-mi ceară demisia, fără să se intereseze de cauza respingerii din partea serviciului nostru, a unei propuneri ilegale ,din partea unei alte întreprinderi din judeţul Timiş, pentru aprobarea unui preţ cu amănuntul la un produs, ce era de competenţa organelor centrale.

Despre ce este vorba? Era o propunere, care avea nevoie de un aviz al organelor centrale, dar era întocmită şi necoprespunzător, ca structură de costuri şi articole de calculaţie. Aşa că, am trimis documetaţia, spre refacere, cu adresă, semnată de vicepreşedintele de resort de atunci, urmând apoi, să fie cerut avizul de la organele centrale. Documentaţia nu a mai fost trimisă, refăcută, dar întreprinderea a reclamat serviciul nostru, la Primul Secretar că, nu am rezolvat-o. Bineînţeles că, am fost chemaţi la raport la Primul Secretar, care ne-a făcut cu ou şi cu oţet şi, în final, a cerut destituirea mea, cu a doua zi, fără nici o explicaţie, întrucât am avut curajul să-i spun că, nu se respecta legea şi cei din minister, de la Bucureşti , ne atraseseră atenţia că propunerea aceea era de competenţă centrală. Auzind acestea, Primul Secretar, aproape ţipând, a replicat, “ Ce lege mă, legea suntem noi, cei de aici! Ce Dumnezeu ai tu,acolo, la Bucureşti, de tot îndrugi despre ei?!” Ce era să mai zic… Iar, Primul Secretar, mi-a spus, furios: “Eşti destituit, începând din acest moment!” Luaţi notă, tovarăşa Vicepreşedinte! Câteva zile am fost distrus sufleteşte!...Eram extrem de neliniştit, nu mai aveam somn, pentru mine însemna sfârşitul!...
Dar, nu am fost destituit, decât de sâmbătă până luni, fiindcă a intervenit tovarăşul Prim-Vicepreşedinte, Morodan Ilie, care l-a lămurit pe Primul Secretar, că eu aveam dreptate, în susţinerile mele.

Şi astfel, nu am fost destutuit, eu am fost menţinut în instituţie, dar nu mai eram şef, însă conduceam serviciul din umbră, ca specialist în domeniu. O colegă, care lucra în acest serviciu, a avut tupeul să ceară postul meu de şef, pentru ea, dar Conducerea nu a fost de acord şi, după câteva zile, am fost repus pe post. Fiindcă nu mă aplecasem îndemnului la ilegalităţi, fiind ferm pe poziţia respectării legilor .


Oprea Popa / Gormley-Stouffville






Oprea Popa    8/22/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian