Scrisoare pastorală
Dragii mei !
Fântâna înfundată. Până nu demult, aveam în satele noastre fântâni si bunare de unde luam apă pentru oameni, pentru vite. Ce-i drept, unii mergeau mai mult, altii mai putin până la sursa de apă, în functie de locul unde îsi avea casa. S-a întâmplat minunea si în aproape toate comunei noastre s-a introdus retea de apă. Fiecare familie s-a trezit că are robinet în curte, în casă, unde a fost nevoie si că apa abia asteaptă să curgă. Apă la surub, ce-i drept, dar apă potabilă, adusă cu greu si cu multă cheltuială tocmai de la Valea Morilor, de la izvoarele Plesuvei din Colibasi. Era mândri, că beneficiem si noi de avantajele civilizatiei. De ce ne mai trebuiau nouă, - tocmai nouă! -, fântâni si bunare? Pe unele le-am înfundat. Azi, spre exemplu, doar cei mai vârstnici mai stiu unde au fost vechile bunare din care s-au alimentat cu apă bătrânii nostri sute de ani. Mai sunt doar vreo cinci bunare în sat, dacă socotesc eu bine si acelea mai mult de decor. În Bârda era Bunarul Liniestilor si Fântâna Mare cu cele trei bunare din jurul ei, unde nu a secat apa niciodată. Cât au fost secetele de mari, acolo nu s-a terminat apa. Au luat apă cu găletile, cu bidoanele, cu butoaiele, cu cisternele, cu vasele pe care le-a avut fiecare, ziua, câteodată si noaptea. Au folosit pentru nevoile casei, pentru adăpatul vitelor, pentru udatul grădinilor. De multe ori au venit si din Bobaita să ia apă din Bârda de la aceste surse, pentru că la ei secaseră toate izvoarele. De când a venit apa la robinet, lucrurile s-au schimbat….! Din păcate, în rău!
Seceta cumplită de anul acesta din zona noastră au făcut ca izvoarele din Valea Morilor să nu mai poată asigura necesarul de apă pentru comuna noastră. Au început restrictionările. A fost câte o zi în care n-am avut apă la robinet, alteori câte două si chiar trei. Când a venit apa, a curs câteva ore si s-a oprit. Atunci ne-am adus aminte de fântânile si bunarele vechi, lăsate din mosi-strămosi ca să ne astâmpere setea. Unele erau înfundate, asa cum am spus. La insistenta primarului, câtiva săteni au încercat să curete fântânile si bunarele. A fost strigător la cer să găsească în Bunarul Liniestilor câini morti, iar în Fântâna Mare si în bunarele din apropiere încăltăminte, bidoane, tot felul de mizerii. Dacă la Fântâna Mare instalaseră bârdenii cândva usi metalice la intrare, pompă, acum beau câinii apă direct din fântână, iar ratele si gâstele făceau baie tot într-o veselie. Oare, s-a gândit cineva, când a înfundat ori când a pângărit aceste surse de apă, că s-ar putea ca într-o zi ele să fie necesare ca aerul pentru comunitate? Apa la robinet poate să se oprească oricând, fie din cauza secetei, fie din cauza curentului electric sau defectiunilor tehnice ale instalatiei. Apa din bunarele si fântânele noastre era a noastră, era cu noi, fie zi, fie noapte, iar când aceste rezervoare erau curate, apa din ele era mai sănătoasă decât cea de la robinet!
Mă gândesc dacă nu cumva atitudinea bârdenilor si malovicenilor fată de propriile lor surse de apă este o exceptie, sau ea se înscrie pe linia generală a mentalitătii românesti postrevolutionare. Nu cumva societatea românească întreagă si-a înfundat ,,fântânele” si si-a părăsit ,,bunarele” de dragul ,,apei de la robinet”? Poate fabricile, uzinele, combinatele noastre produceau mărfuri mai slabe calitativ decât ale altora, dar erau ale noastre si, cu putină strădanie si cheltuială, le puteam perfectiona. Acolo munceau mii de români! Ne mândream, ca români, când aflam că la cinci minute pe poarta fabricii de la Mioveni iese o ,,Dacia” si la opt minute, pe poarta fabricii de la Brasov, iese un tractor cotat pe primele locuri în lume! Produceam mărfuri, masini si utilaje, pe care le vindeam în lumea întreagă si aduceam bani în vistieria tării. Am dat la fier vechi mijloacele noastre de productie, socotindu-le necorespunzătoare, iar noi am împrumutat bani de la băncile mondiale pentru a cumpăra masini, utilaje si mărfuri din cele mai îndepărtate tări ale lumii. Generatii întregi de acum înainte nu vor putea să achite datoriile tării făcute de generatia noastră!
Nu ne-am oprit la atât! Am dat bani multi europeni celor ce n-au muncit pământul si l-au lăsat ca ,,păsune”; am dat foarte putini celor ce s–au încăpătânat să producă ceva. Am încurajat vânzările celor mai bune câmpii către străini si astăzi mai bine de 40% din terenul arabil al tării le apartine acestora. Noi cumpărăm legume si fructe din toate tările europene, din cele asiatice si americane, ba chiar si din Africa de Sud! La ei se face recolta, la noi nu! Malovătul, alături de Cerneti, erau principalele comune ale judetului, care alimentau cu zarzavaturi Severinul. Bunicul meu se ducea cu carul la piată cu rosii, castraveti, ardei si altele, produse în locul său de la Negară, lângă Malovăt. Lunca Malovătului era muncită până la ultima feliută de pământ si-ti râdea sufletul văzând frumusetile si bunătătile din grădinile de acolo! Azi, malovicenii cumpără zarzavaturi de la magazin. Au aspect de zarzavaturi, dar n-au gust. Stim că sunt îndopate cu tot felul de chimicale, stim că dăm banii ca să ne otrăvim pe noi însine si pe c i dragi ai nostri, dar suntem mândri că nu mai dăm noi cu sapa, că nu ne mai arde soarele-n postată, că putem să privim linistiti la televizor…! S-a distrus plantatia de pomi a fermei, s-au distrus ale ceapeului, dar putini s-au străduit să planteze un pom, ca să aibă un copil sau un nepot. Altădată era plin câmpul de pomi. Fiecare îsi punea pe locul lui un pom doi, nu numai pentru fructe, ci si ca să aibă unde să pună masa, unde să se odihnească, atunci când lucra pe acel loc. Era câte un astfel de pom atât de mare, de nu puteai să pui fructele lui într-un car, când era vorba de recoltat. Astăzi, câmpurile sunt pustii. Locurile care altădată erau muncite si arătau ca încondeiate cu tot felul de culturi, cu pomi risipiti, astăzi sunt izlazuri ale nimănui, cu câte un mărăcine rătăcit ici-acolo. De cel putin două ori pe an, cineva dintre noi are grijă ca să dea foc si să pârjolească tot! Noi cumpărăm fructe de la magazin, aduse din Polonia, Italia, Turcia, Grecia, Iran si Dumnezeu mai stie de pe unde! Ce mere bune erau ionatanele de la ferma din Bârda! Sedeau la rând tirurile din toate Europa, ca să încarce mere, pere si prune de la Bârda! Astăzi mai găsesti pe locul plantatiilor de atunci câte un scorumbar, câte un murar, câte un rug, câte un scaiete si ce o mai fi, numai pomi si fructe nu! Oare, nu sunt acestea fântâni înfundate?
Ne-a binecuvântat Dumnezeu pământul românesc cu tot felul de bogătii, cu minereuri de tot felul, cu păduri, cu ape, cu pământ roditor. Vindem minele de la Rosia Montană cu cele mai mari rezerve de aur din Europa, pământurile petroliere le concesionăm unor firme străine. Austria nu are strop de petrol în hotarele sale, dar firmă austriacă ne cumpără petrolul si ni-l vinde la pompă, nouă, românilor. Noi nu putem să-l vindem. Când s-a construit hidrocentrala Portile de Fier I, se spunea că localitătile din zonă vor avea curent gratuit. După Revolutie, de sistemul energetic al tării s-a ales praful. Au apărut tot felul de firme-căpusă, care au făcut ca preturile să explodeze. Unii produc curentul, altii îl transportă, altii îl vând. Cei care-l transportă si-l vând sunt străini. Românii nu puteau să facă aceste operatii! Azi, la preturile pietei, îmi trebuie sapte porci îngrăsati, pe care să-i vând si să plătesc curentul consumat de familia mea într-un an!
Împrumutăm sărbători străine si le uităm pe ale noastre; ne părăsim religia noastră si îmbrătisăm religii străine; distrugem familia formată din bărbat si femeie si legalizăm cele mai aberante legături; părăsim muzica noastră populară si dansul nostru si divinizăm muzici si dansuri străine, parcă scăpate din iad. Abandonăm atâtea legi românesti, dovedite sănătoase de-a lungul vremii si împrumutăm legi străine de fiinta si spiritul românesc. Aruncăm la cos marii voievozi ai neamului sau poeti si scriitori precum Eminescu, Sadoveanu, Arghezi si ne rezumăm la ,,cultura” de pe facebook!
Oare, cât ne vom mai multumi cu ,,apa de robinet” adusă de aiurea pe conducte ruginite si vom lăsa fântânele si bunarele noastre înfundate, murdare, pline de gunoaie si mortăciuni? De ce trebuie să vină secetă si pârjol, ca să ne trezim si noi la realitate?
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Cărarea împărătiei a Părintelui Arsenie Boca spicuim:
,,LEGILE JUDECĂTII. Ziua judecătii omului e totodată si ziua nasterii din nou a lumii, când va fi cer nou si pământ nou, căci acestea care sunt, de istov vor arde. Deodată cu această minune a înnoirii cosmosului prin foc, omul e înnoit prin focul judecătii. Astfel pe pământ sunt adeseori puzderii de legi omenesti; la judecata lui Dumnezeu sunt numai două: legea iubirii de Dumnezeu si legea iubirii de oameni, în care se cuprinde toată Scriptura. În loc de dosare, sunt cărtile mortii si Cartea Vietii, în care-s scrise toate faptele oamenilor. În ziua judecătii se împlineste desăvârsit cuvântul care zice: ,,Mila si adevărul merg înaintea Ta”, căci atunci oamenii vor fi între¬bati despre: 1. faptele iubirii si 2. mărturisirea dreptei credinte, după cuvântul: ,,Cine se va rusina de Mine si de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat si păcătos si Fiul Omului se va rusina de el când va veni întru mărirea Tatălui Său, cu sfintii îngeri.” Mila si adevărul, iubirea si curajul mărturisirii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, si minciuna, acestea îi despart pe oameni în două, în buni si răi, precum desparte păstorul oile de capre; oile de-a dreapta si caprele de-a stânga.
Iubirea lui Dumnezeu nici la judecată nu uită pe săracii pe care i-a iubit, numindu-Se în locul lor si binecuvântând pe cei ce au avut milă: ,,Flămând am fost si Mi-ati dat să mănânc, în¬setat am fost si Mi-ati dat să beau, străin am fost si M-ati primit, gol, bolnav si în temnită am fost si ati venit la Mine, - că întrucât ati făcut acestea săracilor, fratilor Mei mai mici, Mie Mi-ati făcut. Veniti, binecuvântatii Tatălui Meu, de mosteniti împărătia, cea gătită vouă de la întemeierea lu¬mii.” Faptele iubirii de oameni i-au adus pe acestia în împărătia iubirii lui Dumnezeu. Iar celor de la stânga, pentru faptele iubirii de sine, care calcă peste ajutoare si oameni si nesocoteste pe Dumnezeu, le va spune osânda: ,,Duceti-vă de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, gătit diavolului si îngerilor lui.” Pentru că: ,,Flămând am fost si nu Mi-ati dat să mănânc; însetat, si nu Mi-ati dat să beau; străin, si nu M-ati primit, gol, bolnav si în temnită am fost si n-ati venit la Mine!” Si se vor apăra acestia zicând: ,,Doamne, când Te-am văzut flămând, sau înse¬tat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închi¬soare si nu Ti-am slujit Tie?” ,,Întrucât nu ati făcut acestea săracilor, fratilor Mei mai mici, pe care pururea i-ati avut între voi, nici Mie nu Mi-ati făcut!”
*
O, Măicută Sfântă! Sărbătorim pe 15 August Adormirea Maicii Domnului. Este una dintre marile sărbători ale anului, cinstită cu multă evlavie de crestini în general si de români în special. Acestei Sărbători îi sunt închinate, spre exemplu, cele mai multe biserici si mânăstiri de pe pământul românesc, la această Sărbătoare se fac mari procesiuni la mânăstiri, nedei, rugi etc. Pentru a marca această Sărbătoare, mai jos redăm o minunată priceasnă cu titlul de mai sus, cântată admirabil de către Doamna Teodora Păunescu-Tucă:
,,O, Măicută Sfântă,
Te rugăm fierbinte,
Să ne-asculti de-a pururi
Marea rugăminte!
Refren:
Nu lăsa, Măicută,
Să pierim pe cale,
Că noi suntem fiii,
Lacrămilor tale!
Maică vino iară,
Nu lăsa să piară
Tara si poporul,
Turma si Păstorul!
Când plângeai sub cruce,
Maică-ndurerată,
Te-am primit ca mamă
Noi si lumea toată!
Refren: Nu lăsa, Măicută…
Călător prin marea
Vesnic tulburată,
Noi ne-am pus în tine
Si nădejdea toată!
Refren: Nu lăsa, Măicută…
Fă să-ti batem zilnic
La miloasa-ti poartă,
Câtă vreme-n lume
Valuri ne mai poartă!
Refren: Nu lăsa, Măicută…
Iar când noi si ceată
Înnegri-vor zarea,
Vino, tu, Măicută,
Să ne-arăti cărarea!
Refren: Nu lăsa, Măicută…
*
File de jurnal – 19 ian. 1982. ,,Noaptea am plecat la Bucuresti. Drumul până la Severin a fost cumplit. La Bârda era cer senin, stele, vreme bună. De la Podiscă până la Malovăt si apoi până la Severin a fost o ceată de-o puteai tăia cu cutitul. Adăugând si întunericul de la miezul noptii, farurile nu mai făceau fată. Cădea chidie si geamurile au înghetat imediat. Nu credeam că voi putea conduce în asemenea conditii. Dar trebuia să ajung!
. Am deschis usa masinii si, în viteza I-a si a II-a, cu trupul aplecat în afară, cu capul în curent si ochii cât sarmaua, am continuat drumul. Nici ochelarii n-am mai putut să-i las la ochi. Si pe lentile se depunea gheata. Dârdâiam de frig, mâinile, gâtul si fata nu le mai simteam. Mi-era teamă ca nu cumva să cad din masină. Ceata era atât de groasă, încât nu vedeam farul din dreapta, ci decât o pată galbenă, în rest nimic. Din când în când, simteam rotile topăind si-mi dădeam seama că ieseam din carosabil, fie la stânga, fie la dreapta. Drumul era tot o mare albă. Doar santul din stânga si reperele de pe marginea drumului mă ajutau să mă orientez. Nu m-am întâlnit cu nici o masină până la Severin. Am făcut mai bine de o oră. Am ajuns la gară, dar am pierdut acceleratul 124 de la ora 1.20 si a trebuit să astept rapidul 12 de la ora 5.40(…). În gară nu era căldură, ci frig ca afară!
Am găsit cameră la căminul patriarhiei. Joia trecută, la Craiova, m-au asigurat de la mitropolie că vor da drumul, prin postă, dosarului cu pictura bisericii de la Malovăt, ca să ajungă la Comisia de Pictură de la Patriarhie. Dosarul, până ieri, nu sosise la Comisie.
După ce m-am interesat la Comisie de dosar, m-am dus la Biblioteca Academiei. Cel dintâi cunoscut, pe care l-am întâlnit acolo a fost Părintele Prof. Ioan Ionescu din Bucuresti, fostul meu profesor de la seminarul din Craiova. L-a vorbit de rău pe mitropolitul Nestor. Pe vremea când era episcop-vicar la Craiova, i-a cerut Părintelui Ionescu să-i scrie niste articole, să le semneze episcopul, iar drepturile de autor să le ia părintele. ,,Tata”, cum îi spuneam noi în seminar, i-a făcut o morală corespunzătoare si de atunci orice încercare de-a dumnealui de a pătrunde la revista ,,Mitropolia Olteniei” cu vreun articol a fost zadarnică. Prin faptul că mitropolitul Nestor evită colaborarea oltenilor la revistă, vrea să dea de înteles pretentia pe care o are de a dovedi că dânsul este singurul istoric din zonă!
La Biblioteca Academiei este frig. Nu s-a dat căldură deloc iarna aceasta. Cititorii stau zgribuliti si încotosmănati cu toate hainele ce le au si tot tremură. Eu am stat cu paltonul pe mine si căciula pe cap si, la un moment dat, mi-am dat seama că dârdâiam. În decembrie se mai întrerupea si curentul electric. Lucrez de zor la Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-1984), conspectând numerele de revistă din perioada 1874-1948, pe care nu le-am găsit la vlădica Nestor.
În oras vezi cozi peste tot. Multe magazine alimentare si-au închis usile, intrând în ,,renovare”, ori în inventar. La măcelării si centre de carne se găseste doar slănină cu toate variantele ce pot decurge din acest sortiment. La centrele de lapte vezi doar lăzi cu sticle goale, parcă acolo ar fi centre de achizitie pentru sticle si borcane!”
*
In memoriam: Iancu Gheorghe. Am auzit de dânsul încă din primii ani de la venirea mea ca preot în Malovăt. Lumea vorbea cu mult respect de ,,nenea Iancu” sau, pur si simplu, de ,,Neamt”. Usor-usor am aflat mai multe. Era originar din Malovăt. Mama îi provenea din Bârda, din familia Garaiac. Plecase demult în Germania. În Malovăt păstrase casa părintească, o amenajase cu strictul necesar ca să aibă un trai cât de cât civilizat. Venea în fiecare vară în Malovăt si-si petrecea concediul în căsuta sa. Am vorbit putin cu dânsul, fiindcă era un om rezervat, prudent, greu îi câstigai încrederea.
Cea mai grea problemă pentru nenea Iancu era apa. Trebuia să care cu găleata de la oarecare distantă si asta nu-i convenea. Plătea câte o vecină să-i aducă apă, dar asta nu era o solutie. A studiat cu atentie împrejurimile satului, a reflectat atent, a făcut planuri si socoteli si până la urmă a hotărât să facă o investitie importantă. A forat undeva în marginea satului, unde era un izvoras de apă abia vizibil, a introdus niste tuburi uriase si a făcut acolo rezervor. A pornit apoi cu santuri si conducte si a adus apa acasă la dânsul. A fost de acord să se racordeze la reteaua nou construită de dânsul toti cei din mahalaua unde era casa dumnealui. Pentru prima dată se putea vorbi de apă la robinet în Malovăt. Pentru materialele consumate pentru rezervor si retea nu a pretins nimănui nici un ban; pentru lucrările efectuate a plătit cinstit pe fiecare muncitor. Erau oameni din sat, pe care-i plătea cu ora. La noi se obisnuia plata la zi, el plătea la oră si plătea ,,boiereste”, asa că toti erau multumiti.
A venit Revolutia si nenea Iancu a revenit în România cu ajutoare pentru satul lui. Erau haine si medicamente pentru dispensarul comunei. Le-a adus cu un tir până la Hunedoara. De acolo trebuiau transportate cu o masină până la Malovăt. Fiindcă aveam o masină mai mare, un ARO, iar sotia era medic la dispensar, a căzut sarcina pe mine ca să merg să ridic acele ajutoare de la Hunedoara. Am stabilit cu domnul Iancu toate detaliile privind călătoria de-a doua zi. Mama a pregătit mâncarea pentru noi. A fript o găină la cuptor, a făcut o pâine pe vatră, a mai pus un cas proaspăt la pachet si alte măruntisuri. În dimineata stabilită am pornit la drum cu Domnul Iancu. Am mers vorbind până la Hunedoara si înapoi. Domnul Iancu era curios să stie multe si de toate cu privire la învătătura ortodoxă. Parcă am fost la un examen tot timpul. Erau întrebări subtile, venite din partea unui om citit, cu o cultură religioasă solidă. Mă minunam de câte stia dumnealui si de câte dorea să mai stie. M-am minunat, când am aflat că fusese muncitor, mecanic dacă nu mă însel. Pentru o asemenea pozitie socială erau impresionante cunostintele religioase pe care le avea si nelămuririle sale. Am vizitat împreună Mânăstirea Lainici. A văzut că sunt interesat de o carte, Urmarea lui Hristos, de Giovani Papini. I-am vorbit despre carte, dar nu mi-am permis s-o cumpăr, fiindcă era foarte scumpă pentru buzunarul meu. Mi-a cumpărat-o dânsul si mi-a spus s-o tin ca amintire de la dumnealui.
Am încărcat masina cu haine si medicamente si am pornit înapoi. Discutiile au continuat, dar eu tot n-am avut vreme să-l întreb, spre exemplu, pe Domnul Iancu cum de a ajuns el în Germania Federală, si-a dus si familia cu sine, s-a stabilit acolo, dar vine în fiecare vară, singur sau cu familia, la Malovăt, unde stă cel putin o lună. Înainte de 1989 era de neconceput un asemenea comportament. Si, totusi, lui i se permitea!
A mai trăit câtiva ani, dar nu ne-am mai întâlnit. Abia după moartea sa am aflat de la o rudă a lui din Malovăt că, în Germania, era pastor în cadrul unui cult neoprotestant!
*
*
Zâmbete. ☺,,- S-ar putea ca la noapte să fie furtună!” zice sotul.
,,- Dacă vii devreme acasă, n-o să fie!...” ☺ ,,- Ai auzit, dragă, că a murit preotul care ne-a cununat pe noi?” ,,– Cine sapă groapa altuia…!” ☺,,- De ce, în timpul operatiilor, chirurgii poartă mănusi de cauciuc?” ,,- Ca să nu rămână amprente!” ☺ O doamnă se laudă unei vecine: ,,- Fiul meu e un mare chirurg! A făcut peste trei sute de operatii si nu s-a tăiat niciodată la deget!...” ☺Când două femei se ceartă, dracul sade cuminte într-un colt, ascultă si învată! ☺Sotul: ,,- Marie, ce mi-ai face tu, dacă într-o zi te-as însela?” ☺ Sotia:,,- Colivă!” ☺,,- I-auzi, fă, zice ăstia că duminică să dăm ceasurile înapoi!” ,,- Haoleo, de unde stiu că noi le-am furat?” ☺ ,,- Care este cea mai tristă insectă de la noi?” ,,-Fluturasul de salariu!” ☺Doctorul mi-a dat sase luni de trăit, dar când a văzut că nu pot să-i plătesc onorariul, mi-a mai dat sase. ☺Moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic
*
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 8/17/2017 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.