Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Personalitatea lui Henri Coandă

Cunoscut lumii în special prin crearea primului avion cu reactie, „Coandă 1910”, si descoperirea „Efectului Coandă”, urmată de întemeierea stiintei Fluidonica, Henri Coandă este, de fapt, un precursor într-o multitudine de domenii, geniul său deschizând noi căi de explorare cu obârsia în cele peste 250 de „daruri pentru omenire” însotite de peste 700 de brevete, românul devenind un nume de puternică rezonantă în lumea stiintei si tehnicii contemporane. Familia, mediul în care a crescut, s-a instruit, a trăit si a creat i-au oferit lui Henri Coandă un cadru optim formării personalitătii sale stiintifice si tehnice.

Părintii s-au preocupat de a-i fi asigurat o educatie si îndrumare sănătoase, de a nu-i fi stingherit cu nimic năzuintele spre cunoastere, de asimilare a ceea ce l-a interesat si au cultivat calitătile exceptionale ale tânărului. Cu toate că sursele materiale ale familiei nu întâmpinau neajunsuri, copilul si adolescentul Henri (Mico, după cum i se mai spunea în familie) a fost educat să combată risipa, să fie econom, să-si cheltuiască judicios banii pusi la dispozitie, pentru a deveni econom în viată. [1]

Tatăl său, generalul Constantin Coandă, detinător al mai multor functii în slujba statului român, în străinătate si în tară, avea o pregătire intelectuală superioară, fiind matematician si erudit om de stiintă. [2] Acesta nu numai că si-a găsit timpul necesar să îndrume pasii lui Henri, de altfel ca si ai celorlalti sase copii, dar a fost o fire calmă, răbdătoare, cu mult tact, de o bunătate rar întâlnită si care s-a bucurat de multă stimă si prestantă în cercurile cele mai înalte ale societătii românesti si ale tărilor în care a îndeplinit misiuni, iar de astfel de cecuri nu au fost străini nici copiii săi.

Personalitatea lui Petrache Poenaru a avut o atât de mare înrâurire asupra Familiei Coandă, încât viitorul general nu a putut să-l trimită pe Mico la o altă scoală primară decât la cea care purta numele iluministului român, convingându-l astfel pe copil: „Tu, băiatul meu, esti oltean, s-o stii, si ca oltean nu-ti afli locul decât într-o scoală ce poartă numele unui alt oltean, Petrache Poenarul, după ale cărui fapte a fost un om mare, un cărturar ce si-a iubit tara, pentru care a făcut mult bine, a muncit cu folos înlăuntrul ca si în afara ei, printre străini!” ... „Si astfel – se confesa marele savant biografului său – a fost definită în constiinta mea notiunea că sunt român, dar român oltean, notiune la care părintele meu tinea foarte mult, de bine ce chiar în convorbirile sale cu oameni de peste hotare afirma că e român, român oltean, ridicând astfel apartenenta regională la un fel de rang deosebit”, [3] cum procedaseră, la rândul lor, Brâncusi si Titulescu.

În momente de răgaz, tatăl stătea adesea de vorbă cu copiii abordând chestiuni de stiintă, tehnică, cultură, literatură, istorie, geografie, precum si despre viata de toate zilele pe care le-o recomanda ca „cea dintâi stiintă”. [4]
Urmându-si familia, Henri a avut ocazia să perceapă pentru prima dată forta vântului pe coasta Mării Nordului, să „guste” primul fior al înăltimii la cea mai înaltă cotă a Turnului Eiffel, ca participant din bratele tatălui său la inaugurarea acestuia, în 1889, să-l aibă tovarăs de joacă pe nepotul lui Ferdinand Leseps, constructorul canalelor Suez si Panamá.
Dacă anii petrecuti cu părintii i-au oferit prilejul de a fi intrat în contact cu civilizatia, cultura si rafinamentul înaltei societăti românesti si europene, cei petrecuti la Perisor-Dolj, cu bunicii, i-au creat împrejurarea de a fi cunoscut satul românesc, cu farmecul dar si cu amarul său. Din acest contrast [5], al celor două lumi, trebuie să i se fi zămislit dorinta de a împărtăsi daruri ale cunoasterii sale celor ce nu dispuneau de posibilitătile lui, îndată ce revenirea pe aceste meleaguri, în anul 1967, era considerată o adevărată trăire a genezei.
´ Mama, Aida Coandă, a dovedit mult tact în educarea copiilor, stiind să prevină aspecte neplăcute si să anticipeze îndemnuri la actiuni care veneau pe linia preocupărilor copiilor săi. Astfel, în una din vacantele mari de la Iasi, considerând că Mico a ajuns la vârsta care îi permitea să aleagă si să stabilească priorităti în preocupările sale în functie de ceea ce îl interesa, i-a pus la dispozitie scrisorile lui Louise Pasteur către tatăl ei, Gustave Danet. Surprins că Pasteur era numai chimist si cristalograf, si totusi inventase vaccinul antirabic atât de necesar medicinii, iar, când, după alte lămuriri primite de la mama, si-a întărit convingerea asupra importantei studierii cristalelor si, în general, a stiintelor de granită, i s-a conturat hotărârea si îndemnul lăuntric de a studia cât mai aprofundat si vast.

O înrâurire semnificativă asupra profilului moral si spiritual al tânărului Coandă a avut-o unchiul său, Iancu Coandă, si nu doar prin pregătirea si pozitia sa superioare si prin prilejuirea deschiderii a noi orizonturi ca „turist” pe nava „Dobrogea” timp de trei săptămâni, dar Iancu a fost cel care l-a dojenit pentru brevetarea primei inventii în altă tară decât România.
La rândul său, tânărul Henri a stiut să-si aleagă prietenii, apropiindu-se numai de acele persoane de la care avea ceva bun de învătat si cu care să poată împărtăsi din gândurile si preocupările lui, pe tărâmul stiintei si tehnicii, al artei, filosofiei, literaturii si sportului. Informatiile, sugestiile si influentele primite pe această cale intrau în cugetul său, erau supuse unei riguroase prelucrări si rezultanta îsi găsea expresia, sub o formă proprie, în atitudinea sa, în activitatea lui stiintifică, tehnică, artistică, sportivă, în trăsăturile personalitătii sale. Astfel, la Iasi, a continuat prietenia cu Gheorghe Dinescu, începută încă din cursul primar – de la acesta, fiind o fire dârză, tenace, perseverentă, a învătat să lupte, să nu se lase doborât – si cu fratii Capsa, viitori aviatori. Împreună cu acestia, la care s-a alăturat si fratele său Petre, a format un „quintet care era un splendid experiment social de comportament moral”, după cum îsi amintea savantul octogenar, în timp ce Gheorghe Tătărescu, viitorul om politic, desi coleg cu Petre, nu a fost integrat în grup, având preocupări de altă natură. [6]

Când Henri Coandă ajungea la vârsta ce îi permitea să-si contureze o memorie a propriului trecut, la momentul constituirii constiintei de sine, cu aspiratii si idealuri, la etapa maximei receptări si a capacitătii de a discerne în ceea ce se petrecea în jurul său si în lume, omenirea traversa o perioadă de mari transformări. Statele dezvoltate ale lumii încheiau o etapă a revolutiei industriale si treceau la una superioară, marcată de introducerea unor tehnici noi, consecintă a folosirii motorului cu explozie internă, a energiei electrice etc, care au dus la aparitia automobilului, avionului, telefonului, radioului etc, care, la rândul lor, au determinat un alt sir de consecinte pozitive, cu caracter economic, social, cultural, toate însă având loc în conditiile unei tot mai accentuate concurente. În acest context, stiinta si tehnica au căpătat un larg câmp de actiune, acumulările lor fiind impresionante. În fruntea ierarhiei mondiale, la sfârsitul sec. al XIX-lea si începutul sec. al XX-lea, păseau Statele Unite ale Americii si Germania, ambele înregistrând cele mai spectaculoase salturi ale nivelului de dezvoltare, în toate domeniile, în timp ce Anglia si Franta păstrau pozitii importante.
România, intrând abia după 1878 în rândul statelor independente, începuse a se afirma în marea familie a statelor democratice ale lumii cu realizări importante în plan economic, social, cultural. Revolutia industrială, aflată în plină desfăsurare a primei sale faze, era marcată de lipsa de capital, de precaritatea înzestrării tehnice si de insuficienta personalului salariat cu pregătire superioară. Chiar si în astfel de conditii însă, clasa politică de atunci a optat pentru promovarea posibilitătilor proprii, românesti, în toate sectoarele de activitate.

Cu eforturi si în urma unei legislatii reformatoare adecvate, România a reusit să capete un ritm sustinut de dezvoltare economico-socială, în special la începutul sec. al XX-lea, când dotarea tehnică a fost îmbunătătită pe baza importurilor, în timp ce cadrele superioare, paralel cu dezvoltarea învătământului românesc, erau pregătite în apusul Europei. Dezvoltarea României la început de secol XX era însă departe de cea cunoscută în tările vest-europene, cauze independente de vointa ei frânându-i ascensiunea. Dintre acestea e destul să amintim că tinuturi de legendă ale formării si dăinuirii poporului român (Transilvania, Basarabia, Bucovina) cu resursele lor umane, de sol si subsol se aflau încă sub stăpânire străină, iar pe de altă parte capitalul propriu nu satisfăcea necesarul investitiilor si acestea rămâneau dependente de străinătate.
Cu toate acestea, în spatiul românesc, favorizat de limba română comună, a existat un mediu de cultură unitar si astfel poporul român a putut să contribuie la patrimoniul universal de valori prin personalităti de seamă în învătământ, stiintă, tehnică, artă, gândire etc, fie că acestea s-au realizat în afara fruntariilor, fie înăuntrul acestora.

Dincolo de preocupările destinate altor sectoare ale vietii economico-sociale, la sfârsitul secolului al XIX-lea si îndeosebi la începutul celui următor, aviatia, zborul cu aparate mai usoare dar mai ales mai grele decât aerul, intra în sfera preocupărilor celor mai de seamă oameni ai stiintei si tehnicii mondiale, nucleul de elită al lor găsindu-se în Franta. Între acestia găsim si o serie de români: [7] Aurel Vlaicu, a dat jertfa vietii sale în cutezanta de a trece în zbor Carpatii, în 1913, după ce câstigase mai multe confruntări cu alti piloti printre care si Rolland Garos; Traian Vuia a realizat, la 18 martie 1906, prima desprindere de la sol cu mijloace proprii aparatului, fără ca zborul său să fi fost recunoscut ca atare (atunci), omologat fiind cel efectuat de brazilianul Santos Dumont la 23 octombrie 1906*; Ion Romanescu [8], la la vârsta de 13 ani, în 1908, a făcut o demonstratie pe aerodromul din Craiova, pentru care Federatia Aeronautică Internatională l-a atestat ca „cel mai tânăr zburător” al timpului; George Valentin Bibescu, detinător al brevetului de zbor cu nr. 21 emis de Aero-Clubul Frantei, l-a adus la Bucuresti pe vestitul Blériot, care, la 18 octombrie 1909, a făcut o demonstratie la Băneasa, iar la 14 septembrie 1910, cu un aparat de zbor de constructie „Blériot”, cumpărat si adus la Cotroceni pe cont propriu, a traversat Dunărea între Giurgiu si Ruse, asa cum maestrul său Blériot traversase Canalul Mânecii, la 25 iulie 1909.
Treptat, aviatia a câstigat teren în tara noastră, România înscriindu-se printre primele tări care au creat traditie în acest domeniu. Astfel încă din 1909, la Chitila, a apărut primul aerodrom, datorat avocatului brăilean Cerchez, si în 1912 a luat fiintă Liga Natională Aeriană, avându-l ca presedinte pe Printul Ferdinand si ca director pe George Valentin Bibescu, după care, în 1913, a fost emisă Legea de Organizare a Aeronauticii Militare.

Aceste stăruinte de la nivelul unor oameni de stat si până la initiativele particulare ale unor persoane cu posibilităti materiale si atrasi de spectaculozitatea si, de ce nu, de utilitatea noului domeniu au făcut ca România să se numere printre primele trei tări ale lumii care au folosit aviatia în operatiuni de front, în 1913, în Războaiele Balcanice, când avea amenajate aerodromuri la Segarcea, Corabia, Bechet si Calafat.
Din cele de mai sus rezultă că românii au ocupat un loc de frunte în perioada de început a aviatiei, atât sub aspectul conceperii, construirii si încercării aparatelor în zbor, cât si al organizării acesteia.

Într-un astfel de climat, Henri Coandă, receptiv la nou din fire si prin educatie, nu putea să rămână în afara tumultului tehnico-stiintific al vremii. Conjunctura internă si internatională pe tărâmul stiintei, tehnicii si culturii s-au asociat în mod fericit cu setea de cunoastere, cu dorinta de autodepăsire si de promovare a noului, cu capacitatea sa de a vedea dincolo de necesitătile ale vremii. Deja cu o pregătire solidă, în anul 1906, Henri Coandă a părăsit România pentru a se desăvârsi acolo unde studiul aprofundat si cercetările aplicate puteau să-i ofere si să-l solicite pe măsura posibilitătilor sale.

În conditiile în care întreaga lume îsi concentra atentia spre spectaculoasa aviatie, Henri Coandă nu putea să rămână în afara acestui domeniu, aeronautica si aerodinamica fiind în prim-planul activitătii sale până în anul 1918. [9]

Astfel, la Berlin, Liége si Paris – unde si-a continuat în mod strălucit studiile si cercetările – lumea fremăta în jurul aparatelor de zbor mai grele decât aerul. Acolo a găsit fundamentarea teoretică a zborului fundamentată de Lilienthal, l-a găsit pe Caproni, îmnpreună cu care a experimentat si a creat, ca apoi, în compania matematicianului Painlevé, a marelui inginer Eiffel si a faimosului Blériot să îsi mobilizeze fortele pentru a sti tot ce era cunoscut la acea dată despre zbor si, după aceea, cu acuitatea mintii lui si puterea exceptională de anticipatie de care dispunea din plin, să conceapă primul avion cu reactie din lume, devansând cu patru decenii necesitatea istorică.


pentru Observatorul / Ion Popa












Ion Popa    8/1/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian