Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare către un prieten drag de-o viaţă si pentru o viaţă

A trecut cam mult timp sau doar mie mi se pare de când nu am mai primit o veste de la tine, şi sper doar multitudinea problemelor de viaţă pe care le parcurgem, grija şi gândurile pentru copiii şi nepoţii noştri au determinat amânarea scrisului tău, că despre uitare, şi ea înscrisă în legile omeneşti, nu cred că are vreo influenţă în ceea ce priveşte prietenia noastră care datează, aşa cum spunem de multe ori: „Din timpurile bune când un prieten a reprezentat uneori mai mult chiar ca un frate în orice împrejurare ar fi cerut-o”. În ultima vreme, corespondenţa s-a cam limitat odată cu plecarea dintre noi a atâtor colegi şi prieteni de parcă cineva ar fi pus ceva în pensie spre a nu ne bucura de ea ci numai de muncă. Dovada cea mai bună că toată viaţa învăţăm este şi aceea că acum cunosc foarte bine drumul la Policlinică de unde niciodată nu mă întorc cu mâna goală adăugând în palmă încă o pastilă cel puţin. Mi-e teamă că în curând nu voi mai avea suficient loc. A devenit loc de întâlnire cu cei pe care, în alte locuri nu-i zăresc, mai aflu de câte un medicament minune şi-mi dau curaj văzând că nu sunt singurul bolnav.

Ce faci tu? Cum te descurci în singurătatea ta şi cum îţi mai treci timpul? Prea multe nu am să-ţi scriu bucurându-mă că nu e mai bine decât până acum dar nici mai rău. Fac tot posibilul să nu cad sau mai exact, să nu decad. Şi spre a face un joc de cuvinte, să rămân un om cumsecade şi nu „cum cade”. Precum ştii, rămas singur, impropriu spus, am doi copii şi mulţi nepoţi dar... copiii noştri s-au născut obosiţi, au o veşnică lipsă de timp şi bani având mereu dorinţe, lumea e neînţelegătoare iar eu nu pot face parte dintre cei care să nu-i înţeleg. Doar sunt părinte! Şi dacă nu eu atunci cine? Ei au multe probleme iar eu sunt în afara lor azi ca pensionar. Se pare că nu prea îşi merită denumirea dar nici nu pot emite vrei-o pretenţie faţă de numărul mic de ani lucraţi. Acolo am dăruit cei mai frumoşi ani ai vieţii şi cel mai important, tinereţea în care am crezut principiului de a pune interesele generale înaintea celor personale. Nu pot reproşa altora greşelile mele.

Sigur am găsit numeroase activităţi intelectuale spre a da o oarecare valoare timpului, diferite activităţi sociale ca voluntar şi viaţa se scurge mai uşor. Am muncit mereu şi astfel am agonisit câţiva „bani albi pentru zile negre" cum se spune atât de înţelept în proverbele noastre. Am posibilitatea de a ajuta copiilor „împrumutându-i” fără a gândi eventual la vreo restituire. Am auzit adesea spunându-se: „Ce le-o mai fi trebuind bătrânilor ăştia la vârsta lor?”. Sper că ai mei nu gândesc la fel. Sunt fericit că după ce nu voi mai fi, cel puţin realizările mele de-o viaţă nu vor reveni unui câine, că încă nu sunt chiar atât de convins că el ar fi avut o inimă de om, oricât de credincios ar fi. În timp, sănătatea se deteriorează iar dorinţele scad în raport cu vârsta.

Nu sunt în situaţia de a le reaminti copiilor că uneori, tot scoţând apă dintr-o fântână, şi ea seacă. Am avut o discuţie recentă în care, auzindu-i vorbind de planuri de viitor, le-am propus ca vânzând casa în care locuiesc, să adaug lor banii spre a-mi construi alături de ei un loc al meu spre a nu-mi sfârşi viaţa într-un azil, oricât de bine ar fi. Promit să nu-i deranjez, să fiu ascultător, nici măcar să mă îmbolnăvesc spre a nu le răpi din timpul lor. Nici nu am ştiut ce să fac la primirea răspunsului lor; să râd sau să plâng?

- Ştii tu tată, noi suntem oameni foarte ocupaţi şi munca de azi nu are asemănare cu cea de pe timpul tău. Suntem cum se spune vânduţi complet. În plus, tu eşti un om cu vederi mult diferite de alţii. Azi, un azil nu e cel din trecut de care ai auzit! Nu fi îngrijorat! Vei merge la un „Cămin" cald, vei avea tot ce-ţi doreşti iar cât priveşte după... de ce să te gândeşti de pe acum? Dacă va mai rămâne ceva, tu şti că tot nouă sau copiilor va rămâne...

Nu s-a prăbuşit cerul... dar am avut senzaţia. Apoi... i-am înţeles şi nu pentru prima dată. Eu toată viaţa am făcut totul spre a le fi lor bine. Teoretic e foarte frumos. Am auzit acest principiu care nimeni nu-l aplica: Să pui interesele comune înaintea celor personale! Nu vreau să crezi vreo clipă că mă plâng. Nu-mi place, şi întotdeauna am preferat să fiu invidiat decât compătimit. Vorbesc în scris cu tine, vechi şi bun prieten că... am mai rămas atât de puţini. Poate că eu greşesc. Nu vreau să mi se spună că sunt depăşit.

Într-una din zile, au venit copii la mine spre a-i împrumuta cu ceva bani, desigur scopul „principal" fiind a mă vedea. Nici acum nu ştiu cum mi-a venit în minte dar i-am întrebat: „Şi de unde bani... după ce nu voi mai fi?”.

- Vai tată, cum poţi gândi că noi venim la tine doar pentru bani?

- Desigur că ştiu! Şi ca dovadă, vă povestesc despre ce am gândit pentru mai multă siguranţă a zilei de mâine. La căpătâiul meu va fi o placă comemorativă. Ei bine, am vorbit cu Banca unde am economiile centralizate şi mi-au promis conform dorinţei că lipit de placă, vor construi un Bancomat şi astfel, veţi realiza două lucruri; vă veţi aminti şi de mine şi nu mai pierdeţi timpul pentru vizită.

Sper că am concepţii moderne,nu? Gata, destul cu vorbele care exprimă într-un fel durerile. Serile, pun la vechiul patefon moştenit de la ai mei mereu alternând ,două plăci de muzică... Una spune mereu: „Nu plânge pentru nimeni, că nimeni nu plânge pentru mine” iar cealaltă doar spre a-mi aminti că „un părinte poate creşte, un copil sau zece, dar zece copii nu pot avea grijă de un părinte!”... Ei, sunt cântece vechi dar noi aparţinem celor vechi şi de aceea ne plac.

Te rog să-mi răspunzi cât mai repede posibil la scrisoare. Mai am şi eu cui spune dorul de altădată. Chiar de mi se va reproşa că nu mai sunt timpurile alea... Eu după ele oftez! Mi-e dor de tine, de amintiri, de timpuri... Dintre câţi am fost aseară...






Berthold Tellu    7/26/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian