Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Nicolae Breban

Este o eroare să fie socotit DOAR “printre primii” scriitori români Nicolae Breban. Dacă ar fi să ne revenim din depresia absentei criteriilor valorice, l-am pune pe primul loc si am găsi cu cale să-l nominalizăm neîntârziat pentru premiul NOBEL. Însă, după cum ne cunoastem, în această tară, propunerea va rămâne doar în această pagină de memorialistică.
Mi-am propus să reliefez unele aspecte mai putin cunoscute din biografia mai-vârstnicului meu prieten, în ziua în care am ascultat pe YouTube cuvintele pe care le-a spus la „Salon du Livre”, la Paris, unde Breban s-a dus ca la el acasă, în timp ce un grup de intelectuali "speciali" protestau, inutil, prin absentă, făceau greva absentei. Brusc mi-am dat seama că probabil suntem tara cu un singur scriitor. În San Francisco fiind la acea oră, mi-a făcut plăcere să aflu că a fost propusă, pentru Salon, cartea mea HOTEL CALIFORNIA si că, măcar în acest fel am fost acolo împreună cu Breban.
În tinerete eram amândoi mândri că aveam în comun descendeta din două mame nemtoaice (a lui era din Resita, svăboaică, a mea era sudetă din Praga), discutam despre formidabila cultură germană în vacantele petrecute la Lugoj, idolii nostri erau Thomas Mann, Dostoievski, Schopenhauer si Nietzsche, dar si neapărat Wagner, Bruckner...Mama lui Breban îi spunea mamei mele că îsi crescuse copiii astfel încât ei si fie constienti că sunt cei mai frumosi si inteligenti. Prostii să fie modesti, că ei au de ce, spunea Goethe.
Uneori îl luam pe Breban de la casa parohială unde locuia si ne duceam la cenaclul condus de el si de Radu Theodoru, lugojean si el pe atunci. Polemicile celor doi făceau deliciul întrunirilor si trebuie să recunosc, au avut un efect deosebit asupra mea. Reprezentam acolo trei generatii (unii comentatori preferă să le definească PROMOTII, ceea ce ar fi mai precis, dar în contextul actual acceptia cuvântului a trecut, grotesc, spre comert de hipermarket)...Generatia lui Breban si a amicului său, Nichita Stănescu scoteau literatura română din ultimele zvâcniri proletcultiste. Urmam noi, poetii saptezecisti, debutând mai ales la Editura Eminescu, în colectia Luceafărul: Cezar Ivănescu, Virgil Mazilescu, Romulus Guga, Ioan Alexandru, Constanta Buzea…

Scriind ANIMALE BOLNAVE Breban continua proza de analiză a lui Camil Petrescu, dar influentată puternic de tenta eseistică si freudiană a lui Thomas Mann. Subiectul în sine se preta la o asemenea abordare, fiindu-i oferit de autorităti cazul real al unui fanatic religios, ucigas în serie, devenit ulterior clientul clinicii psihiatrice Jebel, unde (curiozitatea m-a împins să vizitez un personaj real) l-am văzut ca pe un simplu tâmplar, apatic si calm. Breban a continuat cu Bildungsromanele lui, prea putin tulburat de tezele minirevolutiei culturale ceausiste, în timp ce postexpresionismul liricii saptezeciste primea lovituri comandate, colectia Luceafărul dispărând, în parte si datorită lui Stefan Augustin Doinas, care credea că face un serviciu noii poezii. Marian Popa avea să constate în a sa “Istoria literaturii române de azi pe mâine”: “Cei în vârstă permit criticile noii poezii. Admonestează pe scolari (sic!), mai ales pentru probleme de detaliu, Stefan Augustin Doinas în serialul MODA POETICĂ 1968.”
…În provincie nu te poti afirma, era principiul lui Breban. Nu existau publicatii, edituri. La Bucuresti el începea să devină un prozator de success, surprinzând aparatul criticii de atunci. Se spune că si Nina Cassian a contribuit la propulsarea sa. I-am urmat sfatul si m-am transferat la Televiziune, cu o recomandare de la Zaharia Stancu. Breban mi l-a prezentat pe Nichita Stănescu, pe atunci foarte retras si timid, locuia într-un demisol. Am fost tustrei la o cofetărie, la înghetată...
Lucram la filmul meu de debut, “O pasăre, două păsări”, împreună cu operatorul Savin Devderea, în departamentul lui Dinu Săraru. Breban m-a chemat într-o zi la GAZETA LITERARĂ, unde am asistat la instalarea sa ca redactor-sef. Fusese deja numit membru supleant al Comitetului Central. La redactie a cerut cheile biroului, Geo Dumitrescu era în concediu, la Neptun si nici nu stia ce se petrece. Breban i-a descuiat biroul, s-a asezat în fotoliu, declarându-mi că îl voi găsi de acum înainte în acel loc. Mi-a fost de folos să public într-o revistă de prestigiu. Dar când să mă bucur de noile cunostinte, de ambianta Casei Scriitorilor, mi s-a spus că în Televiziune nu am ce căuta cu barbă ( revolutia culturală din 1971 nu admitea asa ceva ), asa că am părăsit mirabilul Centru, cu toate protestele lui Breban, pentru a mă întoarce la radio Timisoara, în “provincia pedagogică“. Marele prozator traversase o perioadă dramatică, el poate că avea remuscări pentru felul în care se procedase cu fostul redactor-sef, apoi urmase sederea sa prelungită la Paris, dar e bine să credem că doar tezele din aprilie l-au făcut să demisioneze. După 1989 a avut parte de sefia Contemporanului si de acceptare în cadrul Academiei. Destul de ciudate au fost opiniile lui Nicolae Manolescu, cel dintâi critic de renume care a remarcat calitătile prozatorului, devenindu-i apoi brusc adversar, pe motivul colaborării fostului redactor-sef cu securitatea. Nu cunoastem nici un singur sef de gazetă care să nu fi trebuit să întretină relatii cu aparatul de partid si de stat, asa că mi s-a părut total inutil acest conflict ipocrit. Bârfele despre securistul Breban sunt o capodoperă dâmboviteană. Dincolo de păcatele omenesti ale artistilor, rămâne opera lor. Si opera lui Breban nu este una oarecare, dimensiunile ei sunt enorme si are în plus calitatea rară a prozei de analiză, mai putin obisnuită la români Cu ANIMALE BOLNAVE, BUNAVESTIRE, FRANCISCA, ÎN ABSENTA STĂPÂNILOR, ÎNGERUL DE GIPS..., cu toate micile neglijente stilistice care i s-au reprosat, inerente unei activităti de o asemenea anvergură, Breban poate sta foarte aproape de preferatul său german, Thomas Mann. Apele s-au cam limpezit în ceea ce priveste literele românesti de după cel de al doilea război mondial. Vă veti gândi imediat la Marin Preda. Pot face o trimitere la alte două vieti paralele, la epicul rebrenian si analiza din PATUL LUI PROCUST. Epicul lui Preda apartine altui spatiu spiritual decât analiza lui Breban. În discutiile noastre el se referea des la „Camil”. Cum se poartă disocierile transante, cu toată încăpătânarea celui pe care îl numeam cu totii „Brebingway” de a rămâne bucurestean, putem conchide că el a rămas un scriitor al Centrului european, prin descendentă si afinităti elective. Lipsite de pitoresc rustic si ambiantă balcanică, proza modernă a lui Breban, usor de tradus în lume, apartine Occidentului. Avem printre noi un mare scriitor, în viată. Oare mai există la ora asta în Bucuresti organul care poate recepta acest fenomen rarissim? Nu cred. Oare unde mai putem face lobby pentru acordarea premiului NOBEL singurului scriitor român care îl merită? Cu doamna Herta Mueller a fost o altă chestie. Dar, în sinea ei, nu i-ar fi jenă să ia loc alături de Hesse? Poate că provincia pedagogică ar fi fost mai benefică pentru Breban, decât anvergura vietii palpitante si de o moralitate discutabilă, ca aceea din Bucuresti. România nu este Germania, Timisoara nu e Weimarul lui Goethe. Este cert că Breban nu va purcede în căutarea timpului pierdut în capitala fanariotă, deoarece nu a pierdut timpul si a scris, indiferent de conjuncturi. Dar dacă tot felul de fanti si gagii de mahala, animale bolnave, încearcă să-i ia caimacul, poate că o afirmare în afara tării i-ar fi fost mai de folos. El a preferat să rămână si să scrie în româneste, cu toate că, la unele popoare etnia se consideră după mamă, poate ar fi trebuit să scrie în germană. Mai ales că frazele lui sunt lungi, parcă având arhitectură germană...Cu atât mai mare este meritul lui Breban, care nu a plecat, precum Caragiale la Berlin si a avut tăria să reziste. Este o victorie pentru ardeleni si bănăteni ca unul de-al lor să devină cel mai mare scriitor român.





Erwin Lucian Bureriu    7/5/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian