Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Rezonante : Columbia Britanică

Am plecat spre Vancouver şi Insula Victoria la invitaţia soţului meu
care mergea la o conferinţă acolo. „Ştiu că o să-ţi placă!”, a insistat
el. Auzisem despre ineditul Columbiei Britanice şi înţelesesem
că e splendid, având în vedere că provincia îmbină şi munţi înalţi, şi
păduri seculare, şi apusuri superbe peste Pacific.
Prin deplasarea continentului american spre vest, s-au creat
munţi înalti, de încreţire. Eu iubesc munţii; în trecut bătusem Carpaţii
cu piciorul, admirasem munţii Andorrei, Pirineii, Alpii francezi şi cei
elveţieni. Toţi impresionanţi, dar dintre toţi parcă numai Alpii
elveţieni par să se compare în măreţie cu munţii din Columbia
Britanică. Şi în Elveţia tresăream la fiecare cotitură de drum, când
apăreau în zare Munţii Eiger, Mönch şi Jungfrau...
Cu toate acestea, ceea ce văd aici, lângă Vancouver, pare să
fie la o cu totul altă scară. Mai schiasem la Banff şi la Lake Louise, în
Alberta, unde mă impresionase aceeaşi respiraţie a locului, aceeaşi
lărgime. Dar când munţii ies din apă, din ocean adică, imaginile sunt
parcă din altă lume. Din avion am zărit mai întâi crestele înzăpezite ale
munţilor, superbe, precum şi întinderile vaste de păduri de brad,
nedefrişate vreodată. Omul alb a ajuns aici târziu şi n-a avut timp să
defrişeze încă tot. În partea aceasta de lume au supravieţuit cel mai
mult obiceiurile nativilor, ale pieilor roşii adică.
Când intri în aeroport, întâlneşti instantaneu şi trecutul, şi
viitorul provinciei. Trecutul îl citeşti în totemurile de lemn, stâlpi de
lemn imenşi, sculptaţi cu figuri umanoide sau animale, după
patternurile indienilor americani. Viitorul îl vezi când, lângă indica-
ţiile în engleză, le găseşti pe cele în chineză. Relativ recent, calea
ferată canadiană a avut nevoie de mână de lucru ieftină, iar locul cel
mai apropiat ce oferea aşa ceva era China. Acesta a fost începutul
imigraţiei chinezeşti, care de atunci e tot mai puternică şi nu se rezumă
doar la această provincie.
Vancouver e cam la aceeaşi latitudine cu Toronto, dar clima e
total diferită – iernile nu sunt aşa grele şi nici verile aşa calde. Din
cauza umezelii, zona pare o seră subtropicală, lucru care explică
parţial faptul că aici trăiesc specii de plante pe care le-am întâlnit în
Hawaii, dar care n-ar avea nicio şansă la Toronto. Viaţa la Vancouver
e mai scumpă decât la Toronto, casele, benzina şi băuturile sunt mult
mai scumpe. Există şi produse mai ieftine: somonii sălbatici, de pildă,
se vând la preţuri infinitezimale faţă de restul lumii. Până mai sunt.
După cinci ore de zbor plăcut, ne-am luat maşinuţa, închiriată
în prealabil la Vancouver şi am făcut câteva vizite pe care orice turist
le face sosind pentru prima oară în oraş: ne-am bucurat de centru,
locul flăcării olimpice de lângă Canada Place, docurile şi priveliştile
incredibile de pe malul oceanului. Parcul Stanley e un summum de
pădure veche, superbă, de imagini inegalabile, cu poduri arcuite în
lumina apusului de soare. O încântare.
Am deschis nelipsitul ghid, căutând un restaurant care să
servească peşte bun, şi care să aibă vedere spre apus. Am găsit un
restaurant care întrunea amândouă criteriile, la Ferguson Bay, în
Stanley Park. Am întrebat pe cineva unde găsim „Sequoia Bar and
Grill” şi ni s-a răspuns: „Tocmai aţi ajuns la destinaţie!”. Ne aflam,
fără să ştim, chiar lângă restaurant. Deşi rece, am preferat să ne
aşezăm la o masă afară, să admirăm priveliştea. Un mic încălzitor în
aer liber ne-a făcut să ne bucurăm din plin de experienţa pe care tocmai
o trăiam. Marin a comandat peşte cu cartofi prăjiţi, eu l-am
întrebat pe chelner dacă somonul este sălbatic. „Nu, e de fermă.”
„Atunci ce să iau?” Zice: „Cel mai bun meniu este un alt peşte,
halibut, în sos de capere, n-o să regretaţi.” „Ok, hai să vedem!” Marin
primeşte o farfurie imensă de peşte cu cartofi prăjiţi, iar eu primesc o
bucăţică mică de halibut gătit divin. Ce bun!
În timpul acesta, urmăream cum soarele se ducea, peste ape,
la culcare şi cum se oglindea asfinţitul în ocean. În urma soarelui răsă-
rea o lună plină, imensă, cea mai mare a anului, aşa de mare, încât
aveam impresia că îi vedeam formele de relief. Luna lumina splendoarea
nopţii, peste oceanul calm şi crestele munţilor falnici. (va urma)


Toronto ON







Milena Munteanu    5/14/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian