Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
De vorbă cu Milena Munteanu din Toronto

1. În una din povestirile din volumul “Departe de tara cu dor” evocati, cu mult farmec, grădina bunicii din Săliste. De unde vă trageti, de fapt, rădăcinile?

Stimate Domn, amândoi parintii sunt ardeleni din Mărginimea Sibiului. Mama este din Poiana Sibiului, sat de oieri, tata este din Sălistea Sibiului, care a dat numerosi academicieni si oameni de frunte ai tării. În anii tineretii părintilor mei se investea masiv in Oltenia, din motive cunoscute. Tatăl meu fusese sef de promotie la facultatea de constructii si i s-a oferit o pozitie de director la Institutul de Proiectări în Constructii din Craiova. Eu m-am născut la Craiova si am văzut orasul crescând sub ochii mei. Tin minte că într-o compunere scolară am evocat amintiri despre cum mă dădeam cu sania pe derdelusul de pe muntele de pământ, din care avea să se construiască Teatrul National…Centrul a fost reconstruit iar acum Craiovenii sunt tare mândri de orasul lor. Desi părintii nu plănuiseră să stea asa mult, până la urmă au stat la Craiova peste 30 de ani, cu alte cuvinte, si-au dedicat viata unei lumi de care ei fuseseră străini. S-au întors la Sibiu la pensie, doar după ce si-au împlinit datoria de inflorire a patriei… Asa că eu sunt născută, crescută si educată la Craiova. Am respirat atmosfera olteană, iar în final m-am căsătorit cu un oltean. Îmi făceam doar vacantele în Mărginimea Sibiului, la bunici, dar verile petrecute acolo m-au impresionat profund si au ajuns să mă influenteze în feluri pe care nici nu le-as fi bănuit.

2. Ati făcut studii universitare la Craiova, iar apoi la Toronto. În biografia oricărui scriitor, perioada formării intelectuale, a studiilor si a lecturilor este importantă. Ce vă aduceti aminte despre această etapă?

La Craiova am fost mai întâi la Liceul de muzică, apoi la Liceul Elena Cuza (sectia franceză, unde am fost foarte interesată de subiecte cu profil umanist) si am absolvit liceul Nicolae Bălcescu (acum Liceul Carol). Apoi mi-am îndreptat pasii spre un domeniu ce promitea să-mi pună la treabă interesele stiintifice, un domeniu despre care am anticipat corect că va aduce sanse nemaiîntâlnite până atunci, asa că am mers la facultatea de Automatizări si Calculatoare.
Formatia inginerească mi-a prins foarte bine oriunde în lume. Mai întâi am avut repartitie în cercetare la un institut din Bucuresti, apoi am lucrat la firme româno-franceze, belgiene, etc. iar mai apoi am emigrat în Canada. Ajunsă la Toronto am încercat să înteleg mai bine lumea de aici, asa că am făcut un Master în Business Administration la Universitatea din Toronto. Continui să lucrez într-un domeniu care se situează la granita dintre technologie si business. În plus, predau la Universitatea din Toronto.
Cum am devenit scriitor? Cred că dorul de tară, dar si trecerea tatei m-au făcut să scormonesc mai adânc în suflet, de am ajuns să mă întreb despre rostul nostru în viată. Am urmat un filon care a existat întotdeauna, dar care a trăit în subteran, înăbusit, până când a trebuit să erupă. A fost o nevoie internă, mai degrabă decât ceva plănuit.

3. Cum v-ati apropiat de literatură?

Cred că totdeauna m-am simtit aproape de literatură. Primul mentor a fost tatăl meu, care desi avea o formatie inginerească era un cititor pasionat, împătimit chiar. Devora cartea si avea o perspectivă extrem de generoasă asupra lumii. A avut o carieră technică de success, dar sufletul îi dădea ghes la preocupări umaniste, avea o disponibilitate filologică / filozofică asa cum rar am întâlnit. Desi lucra, din necesitate, în domeniul tehnic, el era un filozof înnăscut cu un interes enciclopedic. Ne citea de la Chaucer la Shakespeare, de la Heisenberg la Feynman (ultimii laureati Nobel în Fizică), de la idei contemporane la ce stiu eu ce … Când îl vizita câte un prieten, îi punea în brate ultima carte gustată. Tata avea o mare sensibilitate artistică si era dispus să-si împartă lumina mintii si sufletului cu altii. Pe mine mă inspirau discutiile noastre, fie că erau despre doctoratul la care lucra, despre istoria artei, a literaturii… fie că îl auzeam fredonând / fluierând muzică clasică.

Având în vedere cât de bogată era biblioteca părintilor săi din Săliste, cu volume rare ce se citeau cu sfintenie, nici nu mă surpinde disponibilitatea enciclopedică si curiozitatea sa vie. El fusese inspirat de spiritualitatea sălisteană care mustea de bogătie si frumusete. Avea miez. În cartea mea “Departe de Tara cu Dor” vorbeam despre drumurile învătate în muntii Cibinului, dar si despre drumurile culturale începute acolo, influentate chiar de atmosfera intelectuală a Sălistii Sibiului. Spuneam că în vacantele petrecute acolo mă comparam cu un fir de apă ce deabia izvora, care desi nu-si găsise încă drumul spre marea cea mare, stia sigur din ce munti izvorăste.

4. Practicati reportajul si aveti o apetentă deosebită pentru însemnările de călătorie. Ce rol are călătoria, contactul cu un mediu străin pentru formarea unui scriitor?

Fiind din neam de ciobani, cred că am avut transhumanta în sânge. În plus, pe mine m-a mânat curiozitatea. Am călătorit prin viată cu ochii deschisi, fiind interesată să înteleg ce suntem noi, de fapt… asa că am folosit oglinzile de lumi străine ce mi-au stat la îndemână să mă întreb ce-am fost, ce suntem si ce am putea deveni. Uneori simteam că frec peretii lumilor pe care le vizitam întrebându-mă neîncetat ce am putea oare face mai bine? Ce am putea deveni? Ce am putea învăta de la altii? Cum ne-am putea recâstiga verticalitatea? Unul dintre primele mele articole se intitula “Miracolul din noi” si exprima nevoia de a ne regăsi pe noi si a ne reconstrui dinăuntru, ca o formă de purificare. Gândeam că trebuie să ne scuturăm de anumite obiceiuri spre a învăta mersul înainte–pe baze noi de întelegere, încredere, demnitate, etc. Foloseam lectii aflate în lumea largă pe care le credeam aplicabile si posibile, de ce nu, si la noi.

Scrisul meu a fost comparat cu al altor mari călători, unii pe care nici nu i-am citit. Din literatura română s-au făcut referiri la Hogas, iar la recenta lansare a cărtii “Din Tara Soarelui Răsare” s-a făcut o paralelă cu Dinicu Golescu, a cărei operă îmi este străină. Altii au făcut referiri la Aristide Buhoiu, sau la “Spectacolul lumii” de Ioan Grigorescu. Iar altii la Bruce Chatwin si Eduardo Galeano. Poate că mintea te duce acolo, desi fiecare perspectivă este cât se poate de diferită. Ce au toate în comun, poate, este chiar magia călătoriilor: descoperirea ce stâmpără curiozitatea si apoi uimirea, ce rezultă ca urmare a satisfacerii setei de cunoastere. Se pare ca oamenii au o nevoie de a mărturisi această stare de entuziasm în fata minunilor lumii. Poate că am fost doar norocoasă să-mi captez rezonantele la frumusetea si misterele vietii.

5. Când ati părăsit România si în care circumstante?

Am plecat din tară în timpul marelui exod de după revolutie. Circumstantele ne-au fost prielnice, am găsit slujbe bune, dar eu, care am fost initiatoarea plecării, am rămas cu regrete…căci hemoragia masivă de creiere si de mână de lucru a sărăcit si sărăceste tara. Am simtit că am lăsat datorii acasă. Am început să scriu si din dorinta de a împărtăsi si a restitui câte ceva, spre beneficiul tuturor.

6. Cum v-ati acomodat cu noua viată, cea din exil?

Adaptarea la lumi noi este întotdeauna grea. Exprimam într-un interview dat domnului Nicolae Băciut că sunt mai multe etape ce fac parte din acomodare:
1. Să realizezi că cei din jurul tău înteleg viata altfel decât tine.
2. Să încerci să îi întelegi.
3. Să încerci să te faci înteles.
Mie mi-a fost greu să înteleg chiar primul pas, căci de obicei presupunem că lumea e doar una si toti o vedem la fel. Îmi era si mie clar că socoteala de acasă nu se potriveste cu cea din târg, dar mi-a luat mult timp să înteleg lumea în care am plonjat. Gândim diferit si e important să întelegi valorile, dar si modul de gândire al celor printre care trăiesti. Cred că sunt si lectii pe care le putem învăta. Noi ne-am acomodat fără probleme, mai ales că era nevoie de stiinta noastră de carte, asa că cei din lumea nouă au investit în noi. Totusi, nici asa nu a fost usor. Sotul meu a făcut un doctorat aici (desi mai avea unul din tară), iar eu am făcut încă un masterat, tocmai ca să ne racordăm cât mai bine la realitatea lumii noi. De atunci stelele au început să ni se alinieze mai bine.

7. Sunt multi scriitori care îsi părăsesc limba maternă si încearcă să se impună în cultura tării de adoptie. Dumneavoastră ati ales să scrieti în româneste. Cum se explică această alegere?

La mine scrisul în limba maternă se datorează unui dor, dar vine si dintr-o dragoste mare. Este si o alegere constientă, pentru că simt că avem o datorie de suflet, să transmitem copiilor nostri limba si traditiile în care am crescut.
Într-una din recenzii, un coleg de breazlă spunea că: “[Milena Munteanu] este si ardeleancă, si olteancă, si canadiană, si japoneză, este a oricărei natii. Dar – rămâne a României. De ce? Numai ea stie. Nimeni nu poate răspunde la această întrebare. De ce rămân străinii, mereu aproape, de propria lor tară? În primul rând, atât de puternic – prin limbă. Cea mai frumoasă, limpede, gramaticală, logică, curată, unică, întreagă si rotundă - mânăstire - a istoriei României."

8. Care sunt publicatiile culturale cu care ati colaborat?

Am o rubrică permanentă la revista Observatorul din Toronto. Sufletul acestei reviste, craioveanul Dumitru (Puiu) Popescu mi-a propus colaborarea. Îi sunt recunoscătoare pentru tot ce face pentru comunitate. Am avut încurajări si de la scriitori veterani asociati cu revista, asa că am fost ajutată pe parcurs.

Colaborez frumos cu revista Candelei de Montreal, condusă de nonagenarul făgărăsan, dl. Victor Rosca. E o revistă care se autofinantează si care a sărbătorit de curând 20 de ani de existentă. Dl. Victor Rosca documentează activitatea publicistică a românilor emigrati în Canada din ultima sută de ani.
Asociatia Scriitorilor Românilor din Canada, condusă de dl. Alexandru Cetăteanu din Montreal m-a invitat de curând să devin membră.
Am fost publicată de mai multe reviste din Stelele Unite: Gândacul de Colorado, Miorita USA, Clipa, Lumina Lină, etc.
Revista Itaca, condusă de domnul Viorel Ploesteanu.
Colaborez cu revistele Confluente Literare si Argument din Australia, conduse de o altă mare personalitate, un român adevărat, domnul George Roca.
Sunt onorată să colaborez cu revistele Vatra Veche (domnul Nicolae Băciut), Starpress International (doamna Ligya Diaconescu), Cetatea lui Bucur (doamna Elizabeta Iosif), Constelatii Diamantine (doamna Doina Drăgut), Singur (domnul Stefan Doru Dăncus), Armonii Culturale (domnul George Stroia), Pietrele Doamnei (domnul George Baciu ), Memoria Slovelor (domnul Ion Nălbitoru), Moldova literară (dl. Mihai Stirbu) si altele.
Am mentionat aceste dragi colaborări, precum si numele din spatele lor, pentru că le sunt recunoscătoare pentru ceea ce fac pentru limba română si pentru comunitate. De fapt, sunt mai multe.

9. Cărei generatii literare apartineti, cu cine dintre scriitorii români aveti afinităti?

Nu stiu dacă apartin vreunei generatii literare, mă consider mai mult un fenomen izolat, decât apartinând vreunui curent. Sau poate apartin generatiei de exilati din care fac parte atâtia scriitori români din diaspora (precum doamnele Elena Buică, Gabriela Călutiu Sonnenberg, precum si alti distinsi colaboratori ai revistelor la care particip) – indiferent de vârsta scriitorilor sau de locul în care vietuiesc.

Celebrez calitatea scrisului oriunde o întâlnesc, în scrisul contemporanilor, sau al altora. Dintre monstrii sacri: Onisifor Ghibu (Sălistean)… Eminescu, Blaga, Marin Sorescu, Arghezi, Doinas, Vieru … De fapt, mult mai multi merită respectele mele. Îl ador pe Rebreanu; îi admir respectul pentru tărănime, splendid articulat în cuvântul de intrarea în Academie.

10. Cum apreciati activitatea culturală a diverselor asociatii din Diaspora, cu care dintre ele colaborati?

Am amintit câteva mai sus: simt că fac parte din familia Observatorului, a Candelei de Montreal, a Confluentelor Literare. Am fost recent invitată să fac parte din Asociatia Scriitorilor Români din Canada (ASRC) si alte asociatii scriitoricesti. Dorinta mea ar fi să învătăm să ne sustinem, să colaborăm, în interesul nostru al tuturor.

11. Ce legături mai păstrati cu tara de origine?

Legături calde de suflet. În plus, contribui de câte ori pot la antologii, dictionare literare, încercând să particip la crearea unei imagini cât mai nuantate a trăirii românesti, indiferent unde se petrece. Amândouă cărtile mele sunt publicate în tară si am avut lansări de carte la Librăria Humanitas din Sibiu si la Librăria Mihai Eminescu din Bucuresti. Am câstigat câteva premii la concursuri internationale, cum ar fi Premiul I la concursul “Memoria Slovelor”- 2016, Premiul II acordat de STARPRESS in 2014 si Marele Premiu la sectiunea Reportaj literar, la concursul desfăsurat în cadrul Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu” 2013.
Mă onorează includerea mea în diverse volume colective, cum ar fi ‘Întâlniri semnificative’, precum si într-un volum dedicat scriitorilor din diaspora, sub îngrijirea distinsei doamne Cezarina Adamescu. Lista este mai lungă…

12. Cum vedeti, din Canada, evolutia societătii românesti actuale?

Inspirati de incredibila tolerantă a Canadei care ne-a primit si pe noi (ca si pe altii) cu bratele deschise, care ne-a dat tututor o sansă, m-as bucura să cred că si noi vom învăta să ne tolerăm între noi, ba chiar vom ajunge să ne ajutăm unii pe altii. Să ne încurajăm în ceea ce avem de fală. Să învătăm unii de la altii. Eu cred că noi, românii, putem functiona excelent la nivel individual (uitati-vă, vă rog, câte talente, câti studenti români sunt în cele mai bune universităti din lume, ce realizări frumoase au asa de multi!), dar mă tem că disfunctionăm sub multe aspecte, ca societate. Nu functionăm ca un “stup”, iar dacă nu stiti ce vreau să spun, uitati-vă la albine, vă rog, sau la alte societăti care functionează după principii similare. Uitati-vă la rezultate. Cum se compară? În lumea de aici copiii sunt învătati de mici să socializeze; ei au un “house” în scoală, adică o echipă din care fac parte si înteleg de mici că fiecare îsi apără “house”-ul, echipa adică, ceea ce se si traduce prin “casă” în română. Cred că trebuie să învătăm să ne comportăm si noi ca un stup, chiar dacă uneori trebuie să punem prioritătile grupului înainte de toate. Ideea că “las că stiu eu mai bine”, sau “eu sunt mai destept” – nu denotă întotdeauna o idee mai bună si nici desteptăciune.

Eu sper ca tara să învete să discearnă între lucrurile pe care le adoptă din exterior si valorile pe care le perpetuează din interior. Să stie ce are de schimbat si ce are de apărat. Mai sper să învătăm să construim, în loc să pierdem si ce avem. Să încurajăm, în loc să distrugem. Să găsim oportunitatea în loc să ne fixăm pe lipsuri. Să învătăm să actionăm în loc să ne plângem. Să ne sustinem. Să re-învătăm mersul înainte.

Eu nu pretind să cunosc vreun secret si poate că ceea ce am spus mai sunt sunt doar locuri comune, dar nu cred că pot spune cu destulă tărie cât de importante sunt aceste aspecte în viata comunitătii.

13. Constatati undeva că azi vânturi istorice bat din toate directiile asupra României. Ce credeti că ar trebui să întreprindă clasa politică actuală pentru a asigura un viitor demn natiunii noastre?

Eu nu sunt om politic si fac tot posibilul sa stau cât mai departe de politică. Mă întreb însă dacă poate cineva să-ti ia demnitatea fără permisiunea ta? Oare demnitatea nu se pierde doar când o pierzi tu sau o depui la picioarele cuiva? Mă tem că pe noi ne macină dezbinarea si că nu avem sanse decât sprijinindu-ne unii pe altii, găsind numitorul comun, nu doar interesele individuale sau partizane.

Cred că românii trebuie să învete si că au de ce să stea cu capul sus. Avem contributii importante la patrimoniul mondial de stiintă, cultură, etc. Trebuie să învătăm să stăm cu capul sus în demnitate, stiind ce ni se cuvine, dar si contribuind la bunul mers al lumii.

Stiu că am trecut prin timpuri grele sau foarte grele si am fost supusi la tot felul de suferinte, unele nemeritate, chiar nedrepte, dar cred că trebuie să reînvătăm să trăim în demnitate. Acesta este un pas pe care numai noi îl putem face si după părerea mea este absolut necesar. Atunci vom afla si care este pasul următor, ba chiar vom stii să mergem înainte.


Stimate domn Ion Cristofor, vă multumesc pentru ocazia acestui interview dar si pentru că v-ati dedicat timpul întelegerii largi a comunitătii scriitoricesti de limbă română. Apreciez efortul si dorinta de a fi împreună, oriunde trăim, inspirati de frumusetea limbii pe care o împărtim.





Ion Cristofor    4/15/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian