1 aprilie 1941- masacrul de la Fântâna Albă
În urmă cu 76 de ani, pe 1 aprilie 1941, 3.000 de români au fost pur si simplu masacrati la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de către soldatii sovietici.
In iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Rosie si NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă si de religie se transforma în vină. În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice si să treacă în România.
3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în tara natală pe 1 aprilie, chiar de Pasti. Cineva împrăstiase zvonul că românii pot trece granita fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane si cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de granită, soldatii sovietici, ascunsi în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în scurt timp, mii de vieti. Cei care au scăpat de gloante au fost urmărtți de cavalerie si spintecati cu sabia. Apoi, românii au fost aruncati în gropi comune.
Mărturia unui supravietuitor
Profesorul Gheorghe Mihailiuc a fost unul dintre putinii supravietuitori ai masacrului. Acesta a redat în cartea Dincolo de cuvintele rostite atrocitătile petrecute la Fântâna Albă.
"Peste sate se abătuse teroare bosevică. Dacă nu făceai cârdăsie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste conditii insuportabile, o parte din populatia română a tinutului a hotărât să fugă din tară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemati de dorul libertătii, au pornit pasii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru multi acest drum a fost fără întoarcere. Eram si eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular si am văzut cum s-au desfăsurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigasii au asteptat cu degetul pe trăgaci până când multimea a iesit la luminis. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pasii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârsit fatal. Tricolorul din fata coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam si tară a românilor Bucovineni. Deodată, linistea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul mortii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din multime a strigat: «La pământ!». Suvoiul neîntrerupt de foc ne tinea culcati, cu respiratia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fratilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinisteste până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnita. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbusit într-o baltă de sânge. Aud si acum strigătele lui cu groaza mortii pe buze: «Fugiti, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăseală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă”.
Localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul de astăzi al Ucrainei.
|
Mitel Popa 4/1/2017 |
Contact: |
|